ganduri

Perfectiune

sweet lemons in a borrowed wine glass, originally uploaded by tetheredto.

 

Cautam atat de des perfectiunea. Cautam asta de cele mai multe ori la cei din jur sau la obiectele de langa noi. Mai rar sau chiar foarte rar cautam sa fim perfecti noi insine (dar nu despre asta vreau sa scriu acum – poate fi insa o idee buna de analizat pe viitor). Totusi, de ce avem nevoie de asa de multa perfectiune? De ce simtim ca daca nu este totul dar absolut totul perfect la o persoana sau obiect, nu ne putem apropia afectiv, nu ne putem deschide?

Mai ales sentimental, avem tendinta de a cauta zeci de „elemente de siguranta” la un potential partener. Constient sau nu, trecem pe oricine printr-un mult mai elaborat pat procustian. Si ne miram apoi de ce nu gasim un partener 😛 Chiar sunt necesare toate aceste „conditii”? Putem oare, cu adevarat, defini un partener, o relatie, o iubire sub o serie de conditii mai mult sau mai putin fixe? Oare nu incalcam astfel tocmai unul din principiile existentei unei iubiri: spontaneitatea? Ce cautam de fapt – o compatibilitate comoda, care sa nu ne ceara sa facem efortul de a ne schimba propriile tabieturi emotionale sau pasiunea, o iubire puternica, o poveste atat de intensa incat sa ne faca sa devenim altfel?

In primul caz, toate aceste reguli si conditii isi au rostul, cautam de fapt pe cineva care sa ceara un minim efort din partea noastra – dar poate fi aceasta o iubire cu adevarat? Sau doar o conventie, o placuta complezenta?

Cei ce cauta cu adevarat pasiunea, tumultul, sentimentul de pierdere de sine nu au dreptul de impune astfel de limitari. O pasiune apare acum si aici, niciodata nu te poti „pregati” pentru ea. Nu vad cum ai putea sa faci asa ceva, cum ai putea sa faci mise en scene pentru pasiune. Te poti pregati pe tine insuti, te poti „antrena” sa fii capabil sa simti si sa recunosti pasiunea dar nu ai cum sa o cultivi ca pe o planta. Taiem aici, ajustam dincolo, cantarim una sau alta si daca mai are si ochii albastrii, gata, apare pasiunea, iubirea, nebunia, pierderea de sine. Nu e asa de usor, nu e asa de simplu. Pasiunea nu se coace la cuptor, dupa o reteta ajustata conform gustului propriu. Pasiunea se simte sau nu, o intalnesti sau mai degraba o recunosti sau nu.

Am primit acum ceva timp imaginea de mai sus de la cineva drag. Fericirea celor doi este superba, poza surprinde „the morning after” 😉 Este poate cea mai buna ilustrare – in orice caz cea mai buna la care m-am putut gandi eu – a celor spuse mai sus. Cei doi sunt, aparent, din lumi complet diferite, complet paralele. Si totusi, dincolo de reguli si conditii, dincolo de expectante si validari, cei doi se regasesc in cel mai intim mod cu putinta si isi pot oferi unul altuia perfectiunea. Cred ca nici unul nu ar fi trecut prin setul de reguli ale celuilalt daca oricare dintre ei ar fi ales varianta comoda de a cauta o relatie. Si aceasta imagine nu ar fi existat niciodata.

Dar imagine este totusi perfecta, tocmai pentru ca nu a cautat perfectiunea ci pasiunea

Standard