Métro, boulot, dodo (metrou, munca, somn) este expresia frantuzeasca ce descrie foarte sugestiv rutina individului de zi cu zi pe care o cunoatem cu totii

Citat de aici

Sau cu alte cuvinte, sindromul birou-pat, cum neaos si dragastos l-am botezat noi. Gripa porcina, dimpreuna cu aviara ei verisoara si cu tot cu sindromul vacii nebune, toate adunate, nu-s nici pe departe la fel de raspandite si contagioase precum aceasta nemiloasa pandemie.

Foto: Alan Marie

Dar nimeni nu ia masuri – in nici un caz oficialitatile. Mai sunt cativa nebuni care nu se lasa si tot cauta antidot dar cu greu razbat si rar li se aud vocile. Aud foarte des oameni care se plang ca nu au timp sau daca au timp, nu au ce face. Imi pare un sacrilegiu sa afirmi acum ca nu ai ce face, ca te plictisesti. Cuvantul in sine – plictis – ar trebui scos in afara legii. In conditiile in care sunt atatea de facut, atat de multe proiecte si mai ales situatii care necesita implicarea noastra, a afirma ca te plictisesti inseamna sa comiti o ilegalitate, inseamna sa furi. Furi astfel din energia si entuziasmul celor care, fara pauza, se zbat si se implica intr-o sumedenie de proiecte care sa traga societatea asta a noastra inainte, s-o scoata din apatia asta crunta in care se afla blocata de atatia ani.

Am norocul sa cunosc o mica parte din acesti oameni, din acesti nebuni care nu se multumesc sa-i lase pe altii sa le conduca pasii si sa stea apoi sa se planga de nemultumire. Ei alearga, scriu, canta, intreaba, cer, ofera, asculta si povestesc mai departe, deseneaza sau impletesc, vorbesc, viseaza si creeaza zi de zi o lume in care sa fim cat mai liberi si sa avem cat mai multe optiuni. Uita de ideea de timp liber, transformand odihna in actiuni, fapte si planuri care la randul lor schimba, uneori dureros de incet iar alteori minunat de fulgerator lumea din jur intr-un spatiu mai primitor, mai vesel, mai luminos, mai curat.

Sunt cei care au adus la realitate proiecte precum Lecturi Urbane, Civika, Bikewalk, Let’s do it Romania, Ora Pamantului, Matasari 17, Cursuri de arta, Ciclopromenadele nocturne, #MosNicolaeTweetMeet, E-Folk si atatea altele pe care cu greu le poti descrie in vorbe. Acestea sunt doar cateva din cele intamplate, unele devenite deja activitati permanente, altele care urmeaza sa se intample in viitorul cat se poate de apropiat. Pe langa ele mai sunt mult mai multe in pregatire sau poate in visare. Dar sunt, se lucreaza, cu mult drag si cu mult entuziasm. In spatele lor sunt uneori multi sau alteori doar cativa oameni dar de fiecare data este mult, foarte mult suflet si entuziasm. Si toate astea din dorinta uneori aparent absurda ca si aici se pot face lucruri bune, ca si in Romania se pot initia si creste proiecte care sa aiba un impact consistent asupra societatii si asupra noastra ca indivizi. Iar in unele cazuri, cei asupra carora efectul este cat se poate de real se numara cu sutele sau poate chiar miile. Prin urmare, efortul lor conteaza. Alegerea lor de a nu se resemna intr-o tacere chinuita si intr-o viata chircita nu este una inutila. Si in nici un caz ei nu se plictisesc.

Cum oare altii se pot plange de lipsa de activitate? Cum oare unii se pot plange de plictiseala? Cum oare unii, multi, cei mai multi, nu se pot desprinde de apasatorul ciclu birou-pat?