Vineri seara, 4 Decembrie 2009, orele 20. La Old School Folk era anuntat mare concert mare Doru Stanculescu si Sorin Minghiat. Ajung acolo romaneste, cu vreo 20 de minute intarziere si eram deja in criza de timp, nu stiam cum sa fac sa ma teleportez mai repede in sala de la etajul 2. Insa cum intru in sala, raman cat se poate de interzis: daca erau 20 de persoane prezente. Am crezut initial ca am gresit sala, desi la intrare am vazut clar afisul cu concertul lui Doru Stanculescu. Si totusi, chiar il vad pe acest domn al muzicii folk la una din mese, vorbind colocvial cu cativa prieteni, semn ca nu eu am gresit. Inca perplex, ma asez si eu la o masa mai retrasa si in ciuda frigului din sala, incerc sa ma linistesc si sa intru intr-o stare de spirit mai adecvata serii de concert.

Si totusi, linistea scenei continua sa fie prezenta, insotind cu incapatanare linistea meselor in mare parte pustii. Nu-mi venea sa cred, totusi, ca sala putea fi atat de goala. Noroc cu conexiunea wireless, am reusit sa umplu lungul timp pana la inceperea concertului cu ceva activitate (mai mult sau mai putin utila 😛 )

Intr-un final, undeva in jur de ora 21.30 cred, pe scena a urcat un debutant (spre rusinea mea, nu i-am retinut numele) care promite multe odata ce va reusi sa treaca peste emotiile cantarii in fata spectatorilor. Intre timp, in sala mai apar cateva persoane, prieteni sau cunostinte vechi ale lui Doru Stanculescu.

Marele Doru Stanculescu isi face impresionanta prezenta undeva spre 10, la 2 ore dupa timpul anuntat de incepere a concertului. Si nu din vina lui, am sa revin imediat la aceasta idee. Dupa o scurta introducere, pentru ca tot eram asa de putini, ne invita sa ne simtim ca acasa si sa mai uitam de aplauze caci nu-si au rostul intr-un cadru asa de intim. L-am ascultat insa numai pentru prima parte 😛

El insa chiar a vorbit serios si asa a si cantat – ca pentru prieteni. In cea mai mare parte, era cat se poate de adevarat 😉 Si iarasi, pentru inca o seara, Doru Stanculescu, in stilul sau atat de caracteristic, ne-a incantat auzul si sufletele cu cantul sau aparte si cu versuri minunate. Amintiri vechi si altele mai noi mi-au trezit iarasi bucurii si uneori regrete, imagini de plaja calda in miez de vara, de la primele Folk You din Vama Veche sau sali mari de concert, toate sunt legate de acest artist al sufletelor noastre. Ne-a povestit istorii vechi, de debutant pe aceeasi scena de pe care acum ne privea ca un senior al folk-ului romanesc. Ne-a trazit zambetele cu glume si cu snoave. A fost, cu alte cuvinte, un concert Doru Stanculescu asa cum il stiu toti pasionatii de folk si de muzica cu suflet.

Mai mult decat atat, in paralel cu scena, am avut parte de un alt mic spectacol de arta, care la final ne-a lasat pe toti privind admirativ. Si asta pentru ca artista Eva Radu a pictat, nu cu pensula sau creionul ci folosind un cutit pe post de condei al panzei sale. Pe tot parcursul cantarii lui Doru Stanculescu, Eva a pictat, cat se poate de live, portretul marelui artist aflat pe scena. Rezultatul muncii sale a fost cu adevarat impresionant, acest stil de pictura are un impact deosebit, mai ales executat cu atata gratie.

Evenimentul, caci cuvantul concert devine prea sarac pentru a cuprinde toate cele intamplate Vineri seara pe scena din Old School Folk Club, s-a incheiat putin dupa ora 12, in ropote de aplauze si priviri admirative catre cele doua imagini: un Doru Stanculescu aflat pe scena, radiant si incantator ca de obicei si reprezentarea sa grafica, aflata in mijlocul salii, pe o plansa desenata cu mult suflet si care parea sa fi prins in ea sclipirea artistului.

Si revin acum la ideea mentionata mai sus: cum se face ca atat de putini oameni erau acolo? Cum se face ca un concert folk a ajuns sa fie un eveniment aproape underground? Unde ne sunt visatorii? Unde sunt tinerii la suflet care sa stie ca a lor este iubirea si lumea intreaga numai sa vrea s-o ia? Unde sunt acei frumosi nebuni care nu se multumesc decat cu lumea intreaga in palma lor? Oare nu mai avem curajul sa visam frumos? Nu mai avem puterea sa ne cantam cu glas tare iubirile, impartasite sau doar dorite? La Folk You asta vara, in Vama Veche, era plaja plina – unde au disparut toti acei iubitori de muzica a sufletului? Am plecat cu inima indoita de la concert, desi de la ce s-a petrecut pe scena nu mi-as fi putut dori mai mult. Si imi pare rau ca scriu asta dar cred sincer ca ne meritam soarta. Ne ucidem artistii si la final de ucidem propriile suflete lipsind de la scena propriei vieti. Este vremea noastra acum, noi unde suntem?

Si la final, va spun ca in fiece Vineri, de la orele 20 trecute fix, in Old School Folk Club, la etajul 2 in Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti, se canta muzica vie, se mangaie suflete si se inalta spirite – se canta, live, folk. VENITI SI VOI!

Va las cu una din cele mai frumoase melodii ale lui Doru Stanculescu – Fara petale. O melodie cu o poveste la fel de frumoasa, iubitorii de folk sunt convins ca o stiu. Pentru mine, este o alta poveste, poate nu la fel de dramatica dar nu mai putin lipsita de emotie, o poveste veche si frumoasa. Si din cand in cand, ascultand Fara petale, povestea imi reapare in minte si-n suflet si ma bucura si ma incalzeste, chiar iarna fiind. Si sunt convins ca nu numai pe mine.

Doru Stanculescu – Fara petale

1. Nisipul fin a oftat
Zambeste-n el o urma de pacat
E semn c-aici in zadar
Isi cheama luna lupii la altar

2. Un strop de vina ingropat
Ciorchini de sare fata i-au spalat
Cristale reci tes in fum
Coperta-n aur un sicriu de scrum

R: Incearca, incearca, piaptana ochii ei
Ma incearcana…