Foto Lecturi Urbane
evenimente, ganduri

omul de langa mine

Membrii din echipa Lecturi Urbane respecta cu multa sfintenie principiile si traditiile. Un astfel de principiu, vechi si batatorit, este ca daca ridici o problema vei fi nevoit s-o si rezolvi. Am discutat la una dintre intalniri, acum ceva vreme, despre faptul ca sunt oameni, multi, care nu inteleg motivatia reala a proiectului, afirmand ca totul este doar o sarada de imagine, ca nu avem cum sa citim cu adevarat in conditiile  locatiilor unde se organizeaza de obicei Lecturi Urbane.  Cum eu am deschis discutia respectiva, prin consecinta directa, iata motivatia acestui articol 😀

Foto Lecturi UrbaneDincolo de orice, proiectul Lecturi Urbane exista in primul rand pentru oameni. Nu pentru oameni ca termen sociologic, de sondaj de opinie, abstract, generic si fara continut emotional. Lecturi Urbane este pentru oamenii implicati in proiect in mod direct – voluntar sau incidental.

Inca tin minte reactiile celor care, participand la primele editii de Lecturi Urbane, au descoperit metroul ca pe un spatiu mult mai accesibil si primitor. Sau cei care au aflat ca oamenii noi sunt prilej de bucurie, nu de stanjeneala. Si tot asa, altii – inclusiv eu – au descoperit ca nu-i nici o tragedie in abordarea unei persoane complet necunoscute, intr-un context social neutru. Ba dimpotriva, de multe ori esti rasplatit cu un zambet. Prima oara cand cineva mi-a spus ca stie de proiect – era dupa prima aparitie la Radio Guerilla – m-am simtit ca un norisor, pluteam de fericire. Pentru ca stiam, in felul asta, ca ajungem la oamenii de langa noi. Bucuria gestului atat de simplu – si totusi atat de rar intalnit – de a oferi unui om complet necunoscut o carte este greu de cuprins in cuvinte. Dar cu atat mai mult este o sursa de bucurie si entuziasm, de ambele parti.

Restul articolului se afla pe OrasulCiteste.ro

Reclame
Standard
ca-n viata, ganduri

Métro, boulot, dodo

Métro, boulot, dodo (metrou, munca, somn) este expresia frantuzeasca ce descrie foarte sugestiv rutina individului de zi cu zi pe care o cunoatem cu totii

Citat de aici

Sau cu alte cuvinte, sindromul birou-pat, cum neaos si dragastos l-am botezat noi. Gripa porcina, dimpreuna cu aviara ei verisoara si cu tot cu sindromul vacii nebune, toate adunate, nu-s nici pe departe la fel de raspandite si contagioase precum aceasta nemiloasa pandemie.

Metro boulot dodo - Barbat dormind la metrouFoto: Alan Marie

Dar nimeni nu ia masuri – in nici un caz oficialitatile. Mai sunt cativa nebuni care nu se lasa si tot cauta antidot dar cu greu razbat si rar li se aud vocile. Aud foarte des oameni care se plang ca nu au timp sau daca au timp, nu au ce face. Imi pare un sacrilegiu sa afirmi acum ca nu ai ce face, ca te plictisesti. Cuvantul in sine – plictis – ar trebui scos in afara legii. In conditiile in care sunt atatea de facut, atat de multe proiecte si mai ales situatii care necesita implicarea noastra, a afirma ca te plictisesti inseamna sa comiti o ilegalitate, inseamna sa furi. Furi astfel din energia si entuziasmul celor care, fara pauza, se zbat si se implica intr-o sumedenie de proiecte care sa traga societatea asta a noastra inainte, s-o scoata din apatia asta crunta in care se afla blocata de atatia ani.

Am norocul sa cunosc o mica parte din acesti oameni, din acesti nebuni care nu se multumesc sa-i lase pe altii sa le conduca pasii si sa stea apoi sa se planga de nemultumire. Ei alearga, scriu, canta, intreaba, cer, ofera, asculta si povestesc mai departe, deseneaza sau impletesc, vorbesc, viseaza si creeaza zi de zi o lume in care sa fim cat mai liberi si sa avem cat mai multe optiuni. Uita de ideea de timp liber, transformand odihna in actiuni, fapte si planuri care la randul lor schimba, uneori dureros de incet iar alteori minunat de fulgerator lumea din jur intr-un spatiu mai primitor, mai vesel, mai luminos, mai curat.

Sunt cei care au adus la realitate proiecte precum Lecturi Urbane, Civika, Bikewalk, Let’s do it Romania, Ora Pamantului, Matasari 17, Cursuri de arta, Ciclopromenadele nocturne, #MosNicolaeTweetMeet, E-Folk si atatea altele pe care cu greu le poti descrie in vorbe. Acestea sunt doar cateva din cele intamplate, unele devenite deja activitati permanente, altele care urmeaza sa se intample in viitorul cat se poate de apropiat. Pe langa ele mai sunt mult mai multe in pregatire sau poate in visare. Dar sunt, se lucreaza, cu mult drag si cu mult entuziasm. In spatele lor sunt uneori multi sau alteori doar cativa oameni dar de fiecare data este mult, foarte mult suflet si entuziasm. Si toate astea din dorinta uneori aparent absurda ca si aici se pot face lucruri bune, ca si in Romania se pot initia si creste proiecte care sa aiba un impact consistent asupra societatii si asupra noastra ca indivizi. Iar in unele cazuri, cei asupra carora efectul este cat se poate de real se numara cu sutele sau poate chiar miile. Prin urmare, efortul lor conteaza. Alegerea lor de a nu se resemna intr-o tacere chinuita si intr-o viata chircita nu este una inutila. Si in nici un caz ei nu se plictisesc.

Cum oare altii se pot plange de lipsa de activitate? Cum oare unii se pot plange de plictiseala? Cum oare unii, multi, cei mai multi, nu se pot desprinde de apasatorul ciclu birou-pat?

Standard