In 
general ma descurc destul de bine in a-mi mentine calmul, chiar si in situatii destul de incordate. Exista insa un personaj care, indiferent de cat de calm si echilibrat sunt, reuseste in cel mai scurt timp posibil sa ma faca sa reactionez destul de puternic. Chiar daca de multe ori ma pot stapani suficient cat sa nu trecem de nivelul unor mici frecusuri, usor nu-mi este aproape niciodata. Partea interesanta este ca dintre toate discutiile conflictuale pe care le am, acestea sunt cele care ma taxeaza cel mai mult. La finalul unor astfel de meciuri sunt efectiv stors de energie.
Asa ca am tot stat sa ma intreb unde este de fapt problema. Aparent, cauza principala pare a fi faptul ca mai de fiecare data, discutiile nu raman la stadiul de dezbatere de idei ci ajung foarte repede in zona direct personala. Deh, orgoliile masculine 😛 Si totusi, chiar si asa, exista destule metode si modalitati de a duce discutia mai departe fara asa o mare incarcare afectiva. Topicele sunt independente in fapt de personajele aflate in discutie deci in teorie ar trebui sa fie relativ neutre. Nu sunt sau nu raman insa asa 😛
Apoi am realizat, dupa multe analize, ca o posibila cauza este imaginea pe care cei doi parteneri in discutie o au unul despre celalalt. Am observat, ducand firul discutiei mai departe, ca multe din reactiile si mai ales alegerile de interpretare a mesajelor au ca punct central anumite asumptii despre celalalt – mai exact despre mine, in cazul de fata. Observatie foarte interesanta, avand in vedere ca stiu ca parte din imaginea pe care o am pentru aceasta persoana este intradevar foarte specifica – as spune unica. Cu alte cuvinte, este singura persoana care imi atribuie anumite particularitati si in paralel este singura persoana cu care am genul asta de conflict. Interesant.
Daca ducem ideea mai departe – si argumente in observatiile facute pot gasi in mod constant – putem trage concluzia ca, pe langa propria (reala?) personalitate, in comunicarea cu alti oameni suntem supusi (si modelati?) imaginii pe care acestia o au despre noi. Tu ma consideri ca sunt x si y, atunci, in comunicarea cu tine, voi deveni x si y – cel putin pana la un punct. Bun – cum putem folosi aceasta concluzie? Intorcand situatia. Constientizand cauza si efectul, putem – cel putin incerca – sa le folosim pentru a purta o discutie, negociere sau conflict intr-o directie dorita, nu intamplatoare.
Prin urmare, daca doresc sa am o discutie decenta, deschisa si cooperanta pot obtine acest lucru prin a incepe discutia presupunand ca partenerul de dialog detine aceste calitati. Si comportandu-ma ca atare. Teoria ca teoria, practica ce ne spune? Dar bunul simt? Cum se termina discutiile incepute cu persoane pe care le consideram calme si echilibrate si cum se termina cele cu persoanele de la polul opus? Avand in vedere ca elementul comun a fost propria persoana, chiar nu putem influenta deloc cursului unei comunicari? As spune ca putem si una din modalitati este cea descrisa mai sus.
Ar fi interesant de aflat si opinia cuiva mult mai in tema decat mine, asa ca sa pasez intrebarea catre Andreea Badragan. Poate este o idee buna de prezentat mai pe larg intr-unul din viitoarele ei articole 😉
notele lui Vulupe 