evenimente, muzica

Concert aniversar Semnal M – unde din alte vremuri

In ultima perioada am ajuns ceva mai rar pe la concerte. Nici nu prea am avut timpul disponibil, nici prea multe concerte nu se inghesuie la Cluj. Asa ca evenimentul celor de la Semnal M, Concertul aniversar 35 de ani, a picat cum nu se poate mai bine.

Pe langa alte trupe din vechea scoala a rockului romanesc,  de pe vremea cand chiar aveam asa ceva, Semnal M au fost cumva in umbra numelor mari, de scena. Poate tocmai de asta, au reusit sa-si pastreze, de-a lungul timpului, un stil aparte. Influenta lui Iulian Merca a fost si inca este cat se poate de prezenta in ce priveste activitatea grupului. Cu siguranta ca s-ar fi bucurat nespus sa fie prezent aseara, in sala Casei de Cultura a Studentilor din Cluj. De fapt, a si fost prezent, fiind mentionat nu odata atat de membrii trupei, cat si de invitatii acesteia. Intr-o formula relativ noua dar foarte echilibrata, Semnal M inseamna acum: Stefan Boldijar (voce, chitara bas), Florin Stefan (chitara, voce), Solomon Francisc (tobe), Nicu Barna (chitara, voce) si Catalin Pop (chitara). Plus o serie de invitati de seama, dar ii vom pomeni pe fiecare la randul sau.

Intr-o sala aproape plina, Semnal M au inceput concertul cu putin dupa ora anuntata, in jur de ora 20.15. Poate si din cauza frigului, poate si din cauza incarcaturii emotionale a concertului, startul a fost lent si oarecum timid. Este drept ca nici sala nu a ajutat prea mult, cel putin in prima parte. Comunicare cam putina, piese mai degraba din prima parte a istoriei trupei. Din pacate nici sonorizarea n-a fost ce trebuia sa fie – si asta s-a simtit cam in toata seara. Ceva distorsiuni la chitara lui Florin Stefan, Nicu Barna s-a tot plans ca nu i auzea chitara cum trebuie in monitoare, sonorizarea per total destul de slaba. Din fericire, cam aici s-au oprit si partile nemultumitoare.

Odata ajunsi la jumatatea serii, primul invitat al trupei a fost nimeni altul decat uriasul Ioan Gyuri Pascu. Omul acesta reuseste sa umple de energie o sala intreaga in mai putin de 10 secunde, negresit. Cam asa a facut si aseara, dupa primele cuvinte deja avea publicul de partea sa. A avut si „norocul” sa aiba probleme cu stativul microfonului, care in nici un chip nu voia sa-si pastreze pozitia. Rezultatul a fost un Ioan Gyuri Pascu cantand aproape aplecat pe jumatate, incercand sa ajunga la microfonul care tot cadea. La cat de inalt este Gyuri, va dati seama cat haz s-a putut face de situatie :D. Desi era programat sa cante doar doua melodii, una impreuna cu Semnal M si una singur, publicul pur si simplu nu l-a lasat sa plece de pe scena. Asa ca a urmat si o a treia piesa, din repertoariul propriu: „Nu te lasa„, piesa la care si-a pus excelent in valoare vocea sa impreionanta.

A.G. Weinberger, urmatorul invitat, a schimbat iarasi ritmul serii. Un instrumentist desavarsit, a adus pe scena ritmuri de blues cu influente de exotice. Dupa un scurt discurs ezoteric A.G. a facut ceea ce stie cel mai bine – am impletit corzile chitarei asa de placut incat ambii chitaristi Semnal M au devenit, la randul lor, spectatori fascinati. Superbe improvizatiile lui A.G. dar si Semnal M a tinut pasul cu brio.

Al treilea invitat de onoare, coleg de generatie cu inceputurile Semnal M si bun prieten cu Iulian Merca, Mircea Baniciu a adus, iarasi, un suflu nou pe scena. Trecand de la blues catre folk, cele doua mari influente ale celor de la Semnal M, Mircea Baniciu a ajuns si el rapid catre sufletele celor din sala. Deja publicul era intr-o cu totul alta forma, aplauzele si versurile acompaniindu-i pe cei de pe scena. Nicu Barna facand percutie la o sticla de Jager (goala) a fost savuros :D.

Reveniti in formula initiala, Semnal M au adus, in mod suprinzator, un suflu nou. Cu un public mult mai receptiv si mai participant, a doua parte a concertului aniversar a fost din ce in ce mai buna, cu fiecare piesa. „La fereastra ta„, „Mi-e dor„, noua lor piesa, „Mai avem multe de facut„, „Spune-mi cine esti„, „Descult in iarba„, „Da-mi de stire„, „Hupupu” sunt doar cateva dintre piesele ce mi le amintesc. In total au fost aproape 3 ore de concert, un efort apreciabil pentru membrii trupei, care, sincer, ne se dadeau plecati de pe scena. Dupa al doilea bis, in mod vizibil, nu le venea sa creada ca inca sunt aplaudati incontinuu. Superb concertul, o trupa care are multa istorie in spate si care a avut multe de spus. Este drept ca n-ar fi deloc rau daca s-ar apuca sa compuna si cateva piese noi, s-a simtit nevoia si de un aer mai proaspat.

O surpriza fantastica a fost ultima invitata a serii, fiica marelui Iulian Merca – Iulia Merca. Desi foarte emotionata si retinuta la inceput, Iulia Merca a avut o prestatie superba, din toate punctele de vedere. O voce puternica, clara (deh, anii de opera din spate se simt), o prezenta scenica dezinhibata si foarte activa. Se vedea pe chipul ei suprinderea ca totul a iesit asa de bine si da, chiar a avut doua piese superbe. Sa mai spun si ca-i o femeie foarte frumoasa? Fara sa exagerez, mi-a adus in memorie perioada buna a trupei Nightwish, impreuna cu Tarja. Iulia Merca ar face bine sa-si caute o trupa de rock pe masura, combinatia ar fi excelenta.

Inainte de final, cateva vorbe si la adresa organizarii. Daca tot v-ati ocupat si ati trimis acreditari de presa, mai oameni buni, cum v-ati gandit voi sa oferiti access in sala, dar fara locuri, la un concert la care se sta pe scaune? Credeti ca este foarte confortabil sa stai bat timp de 3 ore, intr-o sala in care toata lumea sta pe scaune? Pai, va zic eu – nu prea e. Deloc. Noroc ca au fost si scaune libere, sincer. O acreditare de presa trebuie sa includa un mimin de acces, comparabil cu cel al unui spectator, nu? Ca doar din acest punct de vedere ar trebui redata experienta.

Per total insa, concertul aniversar Semnal M a fost un eveniment excelent. Trei ore de concert care au trecut mult prea repede.

Reclame
Standard
Recenzie concert Rezident EX la Arenele Romane Bucuresti
evenimente, muzica

Concertul Rezident EX la Arenele Romane – Veni, Vidi, Vici

N-am putut sa ma abtin si am spus de la bun inceput concluzia serii: concertul Rezident EX, sustinut in 21 Septembrie la Arenele Romane, a fost memorabil. Cu Ovidiu Ioncu – Kempes intr-o forma din ce in ce mai buna si cu un grup de muzicieni atat de buni langa, nici nu putea fi altfel.

Recenzie concert Rezident EX la Arenele Romane BucurestiDupa ce temerile prinvind reintoarcerea lui Kempes pe scena muzicala mi-au fost spulberate la concertul din Vama Veche, dupa ce le-am urmarit activitatea si eram din ce in ce mai bucuros de ce vedeam, a venit si momentul cel mai critic – concertul de la Arenele Romane. Anuntat de multa vreme si promovat chiar foarte bine, miza acestui concert a fost foarte mare pentru trupa. Orice s-ar spune, concertele de pe scena bucuresteana aduc un numar considerabil de spectatori si prin urmare sunt cele mai vizibile in activitatea unui trupe. De data aceasta, Arenele Romane i-au primit pe Rezident EX cu bratele larg deschise – cu un public numeros, primitor si foarte galagios.

Sa revenim insa la concertul Rezident EX. Cum am mai povestit, la inceput am avut mari emotii in ce-i priveste si mai ales in legatura cu eventualele schimbari petrecute cu Kempes. Ei bine, stiam acum ca lucrurile nu s-au schimbat deloc, cel putin nu in rau. Prin urmare m-am putut bucura de concert si dintr-o alta perspectiva, poate mai apropiata de trupa, de data asta.

Recenzie concert Rezident EX la Arenele Romane BucurestiRezident EX, adica supergrupul recent format (in urma cu un an), este compus din: Adrian Popescu – chitara, Franta, Christian Podratzky – bass, Germania, Florin Cvasa – tobe, Romania, Tibi Göjdö – clape, Ungaria, Ovidiu Ioncu – Kempes – voce, Australia, Tavi Iepan – chitara, Germania, Matthias Lange – chitara, Germania. De alta introducere nu cred ca mai au nevoie, pentru cunoscatori oamenii de mai sus inseamna o buna parte din istoria rock-ului romanesc al anilor ’80 si chiar ’90.

In ciuda asteptarilor, concertul a inceput la ora 21.00 si punct, fara nici o intarziere. Asta a luat cumva prin suprindere sunetistii deoarece la primele doua piese au fost ceva probleme de sunet, s-au schimbat ceva cabluri „live„, dar totul s-a rezolvat destul de rapid, fara neplaceri majore. Mi-e greu sa-mi aduc aminte ordinea pieselor, imi trec prin minte titluri ca „Povestiri din gara„, „Brigadierii„, „Camera viselor„, „Pompierul atomic„, „Soldatul cazut„, „Buletin de stiri„, „Roy Black Sabbath” si altele pe care le voi mentiona pe parcurs.

Exact la fel ca si la Vama Veche, concertul a fost alcatuit din doua parti distincte – o prima parte de adaptare, de relaxare, de regasire, atat a publicului cat si a trupei – si o a doua parte de cantare si incantare, fara griji si fara limite – placere pura. Trecerea, la concertul de la Arenele Romane, s-a intamplat odata cu „Povestiri din gara„. Daca pana atunci se simtea tensiunea de pe scena, emotiile baietilor, temerile lui Kempes, transmise si in public, pe langa retinerea acestuia din urma, dupa „Povestiri” s-au rupt orice fel de tensiuni. Versurile fiind mai mult decat bine-cunoscute, publicul a inceput sa cante, vers cu vers, alaturi de Kempes. Am avut, iarasi, placerea sa fiu „nevoit” sa soptesc versurile, ascultand cu mare drag cum tot publicul de la Arenele Romane canta, alaturi sau chiar in locul trupei. Minunat sentiment.

Recenzie concert Rezident EX la Arenele Romane BucurestiAproape se putea atinge bucuria membrilor trupei cand au vazut acest gen de reactie. De aici incolo concertul a fost din ce in ce mai bun si toti membrii trupei s-au simtit excelent pe scena. Tavi Iepan, tacut ca de obicei, dar lasand cu incredere chitara sa se exprime in locul vorbelor lui. O trupa cu trei chitare pe scena, care mai de care mai bun in propriul stil – superba joaca si ingemanarea acestora. Christian Podratzky care parca mangaia bas-ul, mai ales la piesa „Oglinda” la care am sa revin imediat. Toti s-au simtit minunat si au lasat sa se vada asta in mod cat se poate de clar.

Dintre toti insa, Kempes este o placere sa-l urmaresti pe scena. Este un copil care se joaca intr-o lume de adulti. Are – si transmite – atat de multa bucurie, atat de multa pofta de viata incat este imposibil sa nu te lasi vrajit. Topaie pe toata scena, zambeste, isi incurajeaza colegii de trupa, este prezent permanent in aproape orice colt de scena. Iar vocea sa este absolut minunata. Incredibila. Memorabila. Superba. Greu de descris in cuvinte si mai ales atat de unica.

Recenzie concert Rezident EX la Arenele Romane BucurestiAre momente lirice in care pur si simplu te topeste, urmate imediat de momente in care vocea sa capata inflexiuni salbatice, aproape viscerale, care literalmente iti fac parul sa se ridice. Regret nespus ca nu am putut asculta unele dintre piesele vechi, in care aceste inflexiuni sunt atat de bine puse in valoare, in acelasi timp sunt convins ca urmeaza sa ne suprinda cu noi si noi piese. Kempes si Rezident EX sunt alaturi de noi si sunt bine determinati sa continue s-o faca.

Tot ca si o surpriza foarte placuta, pe langa voce Kempes si-a pastrat intact chiar si accentul – o lectie pentru toti romanii care dupa 1-2 ani plecati peste hotare isi uita graiul. Accentul si inflexiunile vocii sale si-au pastrat absolut neschimbata savoarea de banatean. Nu am idee cum a reusit sa faca asta, dupa aproape 10 ani de cand este plecat, dar ma bucura nespus :D.

Dintre piesele de la Arenele Romane, pe langa „Povestiri din gara” am tinut minte in mod special alte doua: „Iarna” si „Oglinda„. „Iarna” pentru ca a inceput cu zanganit de chei ce evocau clinchetul de clopotei, la cererea lui Tavi Iepan. Si pentru ca, printr-o prea frumoasa coincidenta, chiar atunci cand sunau mai frumos clopoteii cheilor noastre, din nori au cazut cateva picaturi de ploaie – sincronizarea a fost cel putin perfecta. Mi-a adus un zambet imens si m-am bucurat ca un copil scapat la sanius de aceasta piesa atat de vesela.

Recenzie concert Rezident EX la Arenele Romane BucurestiOglinda” a fost surpriza concertului din Vama Veche si confirmarea, daca vreti, a celui de la Arenele Romane. Una dintre piesele nou aduse pe scena, desi compuse acum aproape 20 de ani, suna aproape de perfectiune, mai ales cu vocea lui Kempes. Cu bas-ul mangaiat de un arcus, cu Matthias la chitara rece si inflexiunile lirice ale vocii lui Kempes, piesa asta are un ritm hipnotic si, desi cred ca este destul de greu de interpretat, pare o jucarie pentru el. Ritmul ei te poarta pe valuri de ocean, te face sa plutesti pe nori si te scalda in frumos. Presupun ca este „vina” lui Tavi Iepan si tare-i mult ii multumesc pentru aceasta splendoare. Nu stiu cum face dar absolut de fiecare data imi da fiori – iar ascultata acolo, la nici 10 metri de scena, a fost extraordinar. Chiar si numai pentru piesa asta si as merge oricand la un concert Rezident EX.

N-as putea incheia aceasta cronica de concert fara a-l aminti si pe cel mai carismatic membru al trupei, germanul Matthias Lange. Este o figura de poveste in concert si, desi nu stie sa vorbeasca romaneste, reuseste sa tina cel mai bine dialogul cu publicul. La Arenele Romane a mers pana la a ne delecta cu un scurt joc cu flacari, in propria interpretare, la inceputul piesei „Pompierul atomic„. In rest este permanent activ si isi foloseste chitara cu o placere fantastica, solo-ul sau de la inceputul piesei „Roy Black Sabbath” fiind remarcabil.

Rezident EX – o trupa de lupi batrani care, pusi impreuna, au energia si dedicarea unei trupe de debutanti. Nu stiu cum reusesc asta dar le iese de minune. Tot ce le mai trebuie este un album de piese noi – si asta cat mai repede. Stiu ca lucreaza deja la un prim album, dupa cum stiu ca, dupa concertul de la Arenele Romane, urmeaza o pauza in activitatea de scena de mai bine de 6 luni. Ar fi foarte indicat sa reuseasca sa umple aceasta pauza cu o lansare de album. La acest moment au parte de o primire extraordinara – si este pe deplin meritata – dar trebuie sa beneficieze de ea pana la capat. Cele doua bis-uri de la concertul de la Arenele Romane ar trebui sa insemne ceva, nu-i asa? Abia astept sa ascult primul album 100% Rezident EX – sunt atat de buni incat istoria din spatele lor, departe de a-i inchide in acelasi stereotipii, ii determina sa mearga mult mai departe. Bine ati venit acasa, Rezident EX – sa indraznesc sa sper un concert la Cluj cat mai curand?

La final, dincolo de orice cuvinte, chipurile celor din imaginea de mai jos exprima perfect starea creata de concertul Rezident EX. Nu-i cunosc dar le multumesc pentru o asa traire.

Recenzie concert Rezident EX la Arenele Romane Bucuresti

PS – Multumiri celor de la Mahmur.info pentru fotografiile de la concertul Rezident EX.

Standard
evenimente, muzica

despre cluburi, concerte si evenimente

In ultima perioada concertele de club au devenit si la noi un curent important. Cum nu ne permite locatia geografica sa avem parte numai de concerte in aer liber, iar locatia economica nu ne permite sa avem numai concerte de anvergura, rezulta ca multe dintre concerte se intampla in spatii inchise, de cele mai multe ori care functioneaza ca si club, nu neaparat spatiu dedicat concertelor.

Exista cateva spatii de acest gen care chiar au devenit simbol al unei seri reusite si care au adunat deja in portofoliu multe nume importante si multe evenimente memorabile. Nu pot sa nu-i dau ca exemplu pe cei de la The Silver Church care, asa cum am mai spus, sunt, pentru mine cel putin, un etalon pozitiv in organizarea de evenimente de club. Exista insa si alte cluburi, din pacate multe dintre ele nu au inteles prea bine care sunt conditiile unei evolutii ca cea a TSC. Unul dintre aceste cluburi este Wings Club (da, stiu ca e ciudat site-ul dar … asta este site-ul lor oficial, pe bune :|), pe care l-am vizitat de curand, cu ocazia concertului din 29 Mai al celor de la Alternosfera.

Desi concertul a fost superb, meritul a fost numai si numai al trupei. Locatia insa … a fost mult prea mult sub asteptari si mai ales sub cerinte. Pacat, acest concert putea fi cu mult mai puternic resimtit daca ar fi avut parte de o locatie mai potrivita – sau aceeasi dar in alte conditii. De ce spun insa asta? Pentru ca, in ciuda dorintei de prezenta pe scena evenimentelor bucurestene, clubul Wings mai are mult de crescut pana sa ofere o locatie potrivita unor concerte de anvergura. In acea sala nu pot incapea, in conditii decente, mai mult de 2-300 de oameni. Iar la Alternosfera au fost lejer peste 500, daca nu chiar 600 de oameni. Infernal de cald, de mult fum, de aglomerat. Am fost la multe concerte dar ca experienta a salii, Wings este cea mai proasta de pana acum. Pur si simplu nu te poti astepta ca niste aparate de aer conditionat de uz casnic, indiferent de numarul lor, sa faca fata unei sali atat de mari si cu atat de multi oameni. Legile fizicii o interzic – si cred ca si unele legi ale oamenilor ar face face asta, dar ar fi aplicate corect. Pacat pentru ca sala in sine este generoasa, fiind foarte inalta si destul de spatioasa. Este de inteles ca investitiile mari nu se fac usor si ca este nevoie de o perioada de crestere – dar se poate fara mari eforturi compensa cu o limitare a numarului de bilete vandute. Am primit recomandari faine cu privire la acelasi club – dar toate au venit in urma unor concerte de o anvergura mai mica – desi este usor de tras concluzia, nu?

Mai mult, de parca nu erau de ajuns caldura si fumul, instalatia de lumini a scenei este sublima dar ori lipseste – nu a existat decat un singur proiector, si acela slab, orientat catre scena – ori este complet ilogic indreptata catre sala. Cu mult inainte sa urce Alternosfera pe scena aveam deja dureri de ochi si nu eram singurul – pe scena se aflau 3 stroboscoape (ce noroc ca al 4-lea era defect), 2 proiectoare mari si cateva benzi de LED-uri ultraluminoase toate orientate catre sala :|. Foarte faina ideea cu benzile de LED-uri care sugereaza o pista de decolare (clubul se numeste Wings ;)) dar ii doresc celui care a proiectat acest sistem de lumini sa petreaca intr-o seara de concert macar 2-3 ore undeva in fata scenei – poate asa va intelege ce si cum trebuie facut. Asa cum stau acum lucrurile, cu siguranta nu s-a uitat nici macar odata din sala catre scena. Este dureros de gresit gandita. Ca sa nu mai spun ca daca esti fotograf si vrei sa faci cateva poze trupei de pe scena, optiunile iti sunt drastic limitate. In afara de cateva cadre cu siluetele mebrilor (faine, este drept) nu prea ai ce scoate fara flash – ceea ce este trist rau.

Si ca tortul sa fie complet, nici sonorizarea nu este deloc stralucita. Au fost momente in care m-am uitat, chiorat de lumina si cu efort, sa vad daca exista sau nu si un tobosar – desi exagerez putin, era nevoie sa fac asta pentru ca de auzit, nu prea se auzea. Basul le-a cam lipsit. Inteleg ca la alte concerte au avut sonorizare chiar buna – deci probabil este o problema de reglaje dar oricum ar fi, nu era vina noastra. Imi pare foarte rau ca trebuie sa spun asta dar clubul Wingsin actuala forma, este de nerecomandat pentru o seara de concert. Sper sincer sa-si corecteze aceste neajunsuri. Sau macar sa si le asume in mod corect si decent si sa limiteze numarul de bilete vandute – ar fi un mare pas inainte catre o experienta placuta in clubul lor (care chiar este posibila), chiar si cu resurse mai putine investite. Numa’ zic.

A cam venit vremea sa intelegem cu totii ca nu mai merge si asa. Si ca odata castigata o reputatie proasta, te costa mult mai mult timp si bani sa revii la sentimente mai bune din partea propriului public. A venit vremea sa intelegem ca solutiile rapide si ieftine fac mai mult rau decat bine. Si ca o afacere corecta si durabila nu se face dand tunuri. Asta include si cluburile care vor sa devina destinatii favorite pentru publicul romanesc. As fi apreciat enorm un concert cu casa inchisa, intr-o sala in care sa poti respira – nu zic sa ai loc cat sa-ntorci tractorul, dar macar sa poti respira in voie. In Wings n-a fost cazul, din pacate. Poate ca vor invata in timp dar pana atunci, nu prea ma vad revenind pe la ei.

Standard
evenimente, muzica

cronica de concert – Alternosfera, Virgula si de la capat

Una din cele mai rar prezente trupe romanesti este fara nici un dubiu Alternosfera. Atat de rar se lasa vazuti in concertele bucurestene incat orice aparitie a lor pe un afis inseamna un singur lucru – acest eveniment nu trebuie ratat. Si nu degeaba incep cu asa de mult entuziasm 😉

Afis concert AlternosferaDesi prima lor piesa promovata inca imi este asociata cu postul TV Atomic, mai putin cunoscut pentru muzica de calitate si mai mult pentru comercial, Alternosfera, trupa fondata in 1998, au ramas si mai ales au crescut mult in listele de preferinta ale ascultatorilor de rock alternativ de pe ale noastre meleaguri. Dupa doua albume – Orasul 511 si Visatori cu ochi de plumb – si un EP – Flori din Groapa marianelor – cei 5 membrii ne arata ca inca stiu muzica – si de cea mai buna calitate.

Cu un nou album gata de lansare, Alternosfera este in fine prezenta si aproape de noi, fiind aflata in plin turneu de promovare – Virgula Tour, asa cum si-au denumit turneul, strabate mai toata tara. Virgula, aceasta fiind denumirea noului lor album – ciudat sau diferit? In ceea ce-i priveste, este doar diferit – iar asta nu face decat sa le prinda bine 😉

Duminica 29 Mai, in sala de concerte a clubului Wings, trupa a revenit in Bucuresti pentru promovarea noului album. Parte din turneul sus-mentionat, seara a avut parte si de nu mai putin de trei trupe in deschidere. Desi din punct de vedere termic nu era deloc necesar, au incalzit atmosfera, in ordine, cei de la: Band for Rent,  Toy Machines si MAT. Toate cele trei trupe au facut ceea ce trebuiau sa faca – au pregatit publicul pentru evenimentul principal, fara sa exceleze in vreun fel. Dar au sunat bine, fiecare in alt stil si au reusit sa multumesca mai toata lumea prezenta – bravo lor.

Cand intr-un final foarte intarziat – adica dupa ora 22.00 – cei de la Alternosfera au urcat pe scena, atmosfera era cat se poate de literal innabusitoare. Caldura din sala era destul de mult peste limita de confort – dar chiar si in aceste conditii, sala a explodat la primele acorduri ale trupei. Superba reactia publicului, mai ales avand in vedere conditiile climatice. De la primul pana la ultimul acord s-a cantat, s-a dansat, s-a urlat in mod continuu. Foarte multe cupluri imbratisate in sala, semn ca romantismul celor de la Alternosfera este bine primit – si asteptat – de publicul bucurestean.

Lista de piese a inclus Avion, 511, Wamintirile, Flori de Mai, Drumuri de noroi, Vreau sa-mi dai, Femeia nordica, Spune-mi, Ne uneste ne desparte, Ploile nu vin, Visator cu plumb in ochi, Muta, toate intr-o desfasurare rapida si plina de forta. Desi abia ajunsi in Bucuresti dupa un alt concert greu, sustinut cu o seara inainte in Iasi, cei 5 au aratat ca pe langa talent au si foarte multa rezistenta. Marcel Bostan, vocalul trupei, ne-a avertizat/rugat dupa cateva piese ca are nevoie de noi si de vocea noastra pentru a putea termina concertul, avand vocea – zice el – ragusita in urma concertului din Iasi. Ambele rugaminti au fost inutile – sala oricum a cantat integral fiecare piesa veche, ba chiar si pe cele noi in mare parte – iar vocea i-a fost la inaltime pe toata durata concertului.

In afara timpului relativ scurt – desi, sincer, cred ca doar subiectiv a fost un concert prea scurt, in realitate au cantat mai bine de-o ora – chiar nu pot sa le reprosez absolut nimic. A fost un concert complet. Poate ca era mai bine daca ar fi comunicat mai mult cu sala intre piese desi, pe de alta parte, nu prea au avut nevoie de nici un fel de prezentare. Sunetul lor este atat de plin, atat de bogat incat ne-a captivat cu fiecare vers. Combinatia de voce si clape – Marcel Bostan, pe de-o parte, si clape si chitara – Marin Nicoara, pe de alta parte, aduc un mare plus si un specific aparte atat de sunet cat si de dinamica a scenei. Asta ca sa nu mai mentionez cat de placut suna vocea lui Marcel imbogatita de accentul sau basarabean, absolut savuros – personal cred ca aduce mult farmec trupei prin acest specific.

Pana la final au arata ca sunt un fel de semizei – desi era o caldura infernala in sala, au cantat impecabil pana la capat ba chiar ne-au facut cadou si doua piese la bisFlori de Mai si o reluare a piesei Wamintirile. Am plecat fara glas si plini de bucurie – asteptarea a meritat, asa cum stiam de fapt ca va fi. Alternosfera este cu adevarat o trupa mare si au implinit cu brio potentialul pe care l-au aratat inainte de primul lor album.

Chapeau. Revin si repet – Alternosfera sunt de nota 11+ in concert – mergeti sa-i vedeti, chiar si in Wings daca nu aveti alta ocazie. Merita 😉

Articol publicat pe RockStage.ro

Standard
evenimente, muzica

Dark Tranquility – inger intunecat in The Silver Church

Joi seara, ora 20.00, The Silver Church – unul din cele mai mari concerte de anul asta din zona death melodic se pregateste de start. Am ajuns la locatie in mod intentionat fix la ora la care era anutata inceperea concertului pentru ca deja m-am obisnuit cu intarzierile de program. Si desi s-a anuntat in mod corect pe afis ora de deschidere – 19.00 – si ora de incepere – 20.00, totusi acestea nu s-au respectat. Nu din vina organizatorilor insa – pana spre 20.30 a tot crescut numarul celor prezenti in sala. Meritam aceste intarzieri, mai mereu exista un procent considerabil care vine foarte tarziu la locatia concertulul :|. Din fericire, cam asta este singurul lucru pe care-l regret dupa concertul de aseara 😉

Foto recenzie concert Dark TranquillitySpectatori mai putini decat ma asteptam dar totusi nu foarte – s-au vandut pana in ziua concertului 450 de bilete si cred ca per total numarul de persoane s-a apropiat de 600. Numai bine pentru o sala animata dar in acelasi timp aerisita. Si foarte bine pusa la punct, asa cum a dovedit pe parcursul celor 90 de minute de concert. Pretul putin cam mare al biletelor (90 de RON) a fost un filtru bun, in sala fiind in mod cert un procentaj ridicat de fani traditionali ai trupei, dupa reactia publicului la piesele de pe albumele mai vechi. Si in mod putin neasteptat, un public foarte cuminte – comparat cu alte concerte rock, din genul heavy-metal, publicul de aseara a fost cat se poate de rezervat. Un public linistit – si negru 😉

Dark Tranquillity, trupa suedeza revenita la mai putin de un an in Romania dupa ce anul trecut au tinut un concert de poveste la festivalul ARTmania de la Sibiu, au urcat pe scena putin dupa ora 20.30. Calmi si fara graba, unul cate unul, Anders Jivarp – tobe, Daniel Antonsson – bas,  Martin Henriksson – chitara, Niklas Sundin – chitara, Martin Brändström – clape si Mikael Stanne – voce au salutat publicul scurt si au intrat in paine.

Sunetul lor, plin si atat de puternic, a fost o surpriza mai mult decat placuta. Anul trecut nu am ajuns la ARTmania, asa ca pentru mine a fost o placere sa-i vad acum pe scena – si sa-i ascult. Au umplu imediat sala de sunet si de mult volum – nu ma refer la boxe ci la faptul ca muzica lor este foarte plina – pentru ca nu gasesc alt termen care sa le exprime felul in care compun. Trupa infiintata in ’89 si care nu a schimbat decat un singur membru din formula originala – ei bine, aceasta maturitate se simte cat se poate de puternic in tot ceea ce fac. In muzica lor, in versuri, in spectacol si in organizare. Au profitat din plin de suportul oferit de TSC si au umplut sala de proiectii grafice, atat pe ecranul de LED-uri din spatele scenei (acel inger de la inceput arata absolut bestial in spatele lor) cat si pe ecranele laterale, unde au fost rulate scurte prezentari grafice ale albumelor si temelor folosite de catre trupa de-a lungul timpului. Excelent prezentate si au punctat foarte bine atmosfera pieselor.

Imposibil sa nu-l remarci pe scena pe chitaristul Martin Henriksson – un tip imens cu dread-uri pe masura si extrem de calm – parca facea economie de miscari. Dar nu in sensul unui om obosit ci dimpotriva, degaja o senzatie de forta a naturii, stapanita si calma dar mereu prezenta si gata de actiune. Fain si inedit a fost si momentul schimbarii de claviatura a lui Martin Brändström – nu stiu daca din motive tehnice sau nu dar haios mentionat de vocalul Mikael Stanneunii isi schimba tinutele de-a lungul unui concert, Martin isi schimba clapele :P.

Per total foarte diferiti membrii trupei, fiecare cu un alt stil – si cred ca asta face mult bine imaginii lor, adauga parca o alta dimensiune. Niklas Sundin, al doilea chitarist, are infatisarea unui spectru distant, poate cel mai aproape de imaginea pe care o asociez numelui Dark Tranquillity. Nu acelasi lucru il pot spune si despre vocalul Mikael Stanne care numai intunecat nu este :P. Un personaj activ, vesel si foarte agitat. Cred ca nu i-a scapat nici o boxa, s-a catarat pe cam tot ce s-a putut :D. Si a avut un dialog foarte fain cu publicul, prezentand fiecare piesa, mentionand albumul din care facea parte si anul de aparitie. Iar publicul, asa cum spuneam la inceput, i-a fost alaturi si a continuat fara greseala numele pieselor prezentate de catre Mikael. Foarte bine se simtea reactia salii cand recunosteau piesa si ii strigau numele – excelent.

Un concert foarte bun, care mi-a adus aminte de anii de liceu cand ascultam destul de mult acest gen. Totusi, Death ramane trupa mea de suflet din zona asta de muzica, chiar daca n-am reusit sa-i vad si in concert 😛

Lista de piese, in ordine cronologica:Foto recenzie concert Dark Tranquillity

01. At The Point of Ignition
02. The Fatalist
03. Icipher
04. Damage Done
05. Lost To Apathy
06. Monochromatic Stains
07. The Gallery
08. The Wonders At Your Feet
09. Iridium
10. Focus Shift
11. Dream Oblivion
12. Misery’s Crown
13. Haven
14. Punish My Heaven
15. Lethe
16. Final Resistance

Bis:
17. Therein
18. Terminus (Where Death Is Most Alive)

Galerie foto gasiti aici. Credit foto: RockStage.ro

Articol publicat pe RockStage.ro

Standard
evenimente, ganduri

Epica – recenzie pentru un concert epic

De multe ori in ultima vreme imi tot spun ca am cam trecut de etapa concertelor agresive, ca nu ar fi deloc rau sa-mi gasesc activitati mai putin galagioase. Ei bine, seara asta mi-a reconfirmat ca nu e cazul de asa ceva 😉 Dar s-o luam usurel.

Turneul de promovare al noului album Epica – Design Your Universe a ajuns si la noi iar trupa a revenit in Romania, pentru prima oara insa in Bucuresti. Si tare bine au facut. Totul in poate cel mai fain club pentru concerte din capitala. The Silver Church m-a castigat de mult prin modul in care au gandit acest club – arena in mod special pentru acest gen de evenimente. Unele dintre cele mai reusite concerte le-am petrecut aici in ultimii ani si merita toate aplauzele.

Inceputul serii a fost foarte interesant pentru ca am ajuns primul din grup si o buna bucata de vreme am avut ocazia sa ma plimb singur printre cei deja prezenti. Cum nu era inca aglomerat, am stat sa trag cu urechea, sa prind reactii si gesturi, sa simt oamenii. Poate cel mai fain a fost cand am avut langa mine o familie formata dintr-un cuplu de lejer peste 50 de ani, cu trei copii cel mult de liceu, care povesteau de trupe, concerte si festivaluri. Si chiar se pricepeau bine 😀 Bravo lor, chapeau pentru asa familie.

Introducerea in atmosfera de concert au facut-o insa Nexus, care au sunat bine dar nu au impresionat. Cum nu-i stiam, nu pot spune ca i-am urmarit cu mare atentie. Dar si-au indeplinit rolul cat se poate de bine, sala era deja incalzita inainte de scurta pauza pana la intrarea pe scena a celor de la Epica.

EPICAUnleashed

 

Fara prea multa agitatie, Simone Simons (Voce), Mark Jansen (Chitara, voce), Isaac Delahaye (Chitara), Coen Janssen (Clape), Yves Huts (Bas) si Ariën van Weesenbeek (Tobe) au intrat pe scena si au tinut unul din cele mai bune concerte din ultima vreme. Si la ce nume au tot trecut pe aici, asta nu-i putin lucru.

Mark Jansen, care este si liderul grupului, a tinut permanent legatura cu sala, comunicand prin tot felul de gesturi, scurte introduceri, zambete – per total, l-am simtit foarte prezent. Simone Simons i-a acaparat insa locul central in atentia tuturor – nici nu ai cum sa nu remarci aceasta frumusete putin ireala, cu o voce pe masura (desi la inceput, pana s-a incalzit putin, era cam prea mult in zona de inalte – a recuperat insa cu brio). Simone este poate definitia feminitatii, atat prin frumuseste cat si prin joaca ei permanenta pe scena, prin zambetele largi si luminoase catre public, prin miscarile usor teatrale – aproape ca a detronat in topul personal pe Susanne Ehlers – soprana de la Haggard 😛 Dar sa revenim la muzica.

Ultimul lor album suna aproape perfect, este lucrat pana in cele mai mici detalii iar asta se simte si se simte bine. Linii melodice clare, puternice, vibrante – un desfat. Iar combinatia cu vocea Simonei este desavarsita. Se simte rodajul unei trupe vechi, desi sunt destul de tineri cu totii. Iar pe scena sunt stapani.

Spectacolul a fost, la fel ca si albumul, pregatit in cele mai mici amanunte. Jocul de lumini a fost cred cel mai bun pe care l-am vazut in The Silver Church, bazat pe proiectoare clare si o combinatie de lumini de proiectoare si un val de lumina difuza – minunat. Au fost multe pasaje in care fundalul scenei, impreuna cu bateria si clapele, pur si simplu dispareau si reapareau la voia valului de lumina – superb realizat. Standul clapelor este un alt element binevenit, fiind o platforma care se rotea cu 360 de grade, oferind o libertate neobisnuit de mare claparului Coen Janssen, ceea ce l-a ajutat foarte mult sa faca parte activ in spectacol. Ventilatoarele montate in fata scenei, desi putin siropoase ca idee la prima vedere, au adus un mare plus aspectului artistilor – asa cum era si previzibil, in special vocii feminine. Combinatia de fundal sonor din zona power-metal, cu vocea si aspectul putin ireale ale Simonei Simons au creat un tablou superb – si foarte bine pus in fapt. Jos palaria pentru regie, intregul concert s-a simtit ca este foarte bine lucrat si gandit.

Dincolo de toate insa, trupa asta chiar iubeste sa fie pe scena. Aproape toti – singura exceptie fiind bassistul Yves Huts – au interpretat si s-au simtit pe scena ca si cand ar fi fost ultimul lor spectacol. S-au bucurat de fiecare piesa, si-au schimbat locurile in aproape toate combinatiile posibile, desi scena e destul mica s-au miscat in permanenta si cumva au reusit sa lase senzatia ca toti au avut parte de locul principal. Desi rolurile sunt clare, fiecare din ei a avut momentul – si placerea – de a se imbaia in atentia publicului. Si s-a vazut cat de mult le-a placut asta. Scenele clasice de heavy-metal, in care cei trei chitaristi isi intindeau chitarile catre public au fost savuroase si pline de energie. Superb. In mod special il mentionez pe chitaristul Isaac Delahaye care efectiv a fost pe toata scena, neobosit si mai ales plin de energie si de entuziasm. Mereu pe gluma sau pe sotii, mereu incurajand publicul si glumind cu colegii de trupa.

A fost cu adevarat impresionant sa vezi cat de mult le place ceea ce fac, cat de mult le place reactia publicului – si a fost una foarte buna. Personal am ramas incantat de cat de bine au stiut sa-si imparta locurile si momentele pe scena – a fost clar ca am vazut in seara asta o trupa rodata, confortabila, perfect echilibrata. Iar faptul ca au facut bis cu inca patru piese, cred ca spune foarte clar ca si ei s-au simtit foarte bine 😉

EPICATides of  Time

Si daca n-as fi vazut concertul in conditii de febra de eram lac de transpiratie si cu nivelul de oboseala cu mult peste limitele de alarma, cred ca mi-ar fi placut si mai mult seara petrecuta alaturi de olandezii de la Epica 😛 Superb concert.

Standard