evenimente, muzica

Primal Fear in The Silver Church – cronica de power metal

Proximitatea geografica se pare ca le este pe plac nemtilor asa ca taramul nostru este din ce in ce mai des vizitat. Reveniti pentru a treia oara in Romania, Primal Fear au anuntat un festin de power-metal. Aflati in turneu de promovare al celui mai nou album de studio – Unbreakable,  au sustinut un nou concert in data de 08 Aprilie 2012 in clubul The Silver Church, organizat de Promusic Production si Maximum Rock.

Locatie – Despre clubul bucurestean The Silver Church am tot vorbit, nu cred ca mai este nevoie de prea multe detalii. Un club proiectat pentru acest gen de evenimente, reuseste de fiecare data sa se dovedeasca o gazda reusita si nici de aceasta data nu a dezamagit. O sala mare, suficient de bine aerisita si preturi rezonabile pentru acest gen de cluburi.

Sunet – Puternic, bine echilibrat si mai ales bun pentru intreaga seara. Atat la trupele de deschidere cat si la Primal Fear auditia a fost foarte buna spre excelenta.

Organizare – Acces rapid, fara cozi nesfarsite. Garderoba primitoare, acces usor la bar. Este drept ca publicul nu foarte numeros a fost de ajutor. Daca ar mai monta si un rastel securizat pentru biciclete, chiar ca nu as mai avea ce sa le reprosez.

Public – Putin dar bun. Cam asta ar fi descrierea scurta. Un public mai putin numeros fata de asteptarile mele, undeva in jur de 300 de persoane am estimat, mai ales ca Primal Fear nu-s la prima vizita in Romania. Dar cei prezenti au compensat din plin prin energie si cunostinte. Au fost prezenti si foarte activi atat la concertul Primal Fear cat si la Brainstorm, in egala masura.

Trupe de deschiderePrimal Fear ii au ca parteneri de turneu pe germanii de la Brainstorm iar Duminica seara la Bucuresti au fost invitati si cei de la Palace pentru a-i ajuta la incalzirea publicului.

Prima parte a serii a fost sustinuta de trupa Palace. La fel ca si celelalte doua trupe si ei sunt membrii ai aceluiasi stil power metal si desi nu au excelat, si-au facut treaba cu brio. Cu peste 20 de ani de existenta, Palace nu sunt chiar novici asa ca au stiut cum sa-si execute rolul.

Surpriza serii au realizat-o insa cei de la Brainstorm. Desi asteptarile au fost mari, au reusit cu multa eleganta sa le depaseasca si inca de departe. Au avut un show excelent, plin, foarte bine inchegat si fara nici o lipsa. Carismaticul Andy B. Franck este cu adevarat o prezenta scenica impunatoare. A umplut scena, fiind prezent in toate spatiile disponibile iar comunicarea cu publicul a fost excelenta. Si cand spun public ma refer la absolut toti cei aflati in sala, o atentie aparte fiind acordata zonei de presa (deh, PR-ul isi spune cuvantul) catre care a facut multe gesturi si a oferit multe poze interesante. Vocea sa a ridicat la propriu sala care l-a insotit pe parcursul fiecari piese, fara ezitare. Nu putini sunt cei care au simtit ca a fost seara celor de la Brainstorm, desi erau totusi in deschiderea unei trupe mai renumite. Au reusit sa aduca pe scena un pachet complet, foarte bine cizelat si prezentat. Piese precum In the blink of an eye, Shiva’s tears, Shadowland, In these walls si Highs without lows au fost foarte bine primite de publicul putin numeros dar, cum spuneam, foarte activ.

Primal Fear au avut o incercare deloc usoara in a prelua stafeta purtata atat de demn de catre cei de la Brainstorm. Totusi cei cinci membri ai trupei au reusit sa se descurce zic eu onorabil. RALF SCHEEPERS – voce, MAT SINNER – bass, ALEX BEYRODT – chitara, RANDY BLACK – tobe si invitatul special Constantine – chitara, inlocuitorul temporar al lui Magnus Karlsson care este momentan absent din motive familiare din viata trupei. Ei sunt Primal Fear, in actualul format, si ei sunt cei care au adus cea mai plina seara de power metal la Bucuresti.

Un show bine pus la punct, destul de clar lucrat si aranjat, rodat in multi ani de turnee – o reteta clasica si functionala. N-as putea spune ca au impresionat in mod deosebit totusi, surpriza celor de la Brainstorm ramanand inca vie in amintire dar stilul de power metal clasic, curat al celor de Primal Fear se impune lejer. Noul album, bine reprezentat in lista de piese, desi nu este deloc revolutionar suna bine. Si tot asa a sunat si concertul trupei, fara surprize dar si fara dezamagiri. Fanii s-au aratat foarte activi, insotind trupa piesa dupa piesa, aratand o veche apropiere de acest stil. In mod special mentionez Unbreakable Part 2, Black Sun, Metal Nation, Metal is Forever (care a urcat mult temperatura in sala) si Nuclear Fire. Piese atat vechi cat si noi dar care toate au sunat excelent, mai ales cu contributia deloc slaba a publicului.

Per total am avut parte de-o seara plina de power metal curat, teutonic in procent de 100%. Astept cu mare interes un nou concert al celor de la Brainstorm, poate de data asta ca si cap de afis. Cred ca va fi foarte interesant ;).

Fotografii de la concert puteti gasi aici: Brainstorm si Primal Fear.

Lista de piese:

Intro – Unbreakable Part 1

Strike

Give’em Hell

Nuclear Fire

Unbreakable Part 2

Seven Seals

Black Sun

Angels Medley – Where Angels Die, Demons & Angels, Angel in Black

Metal Nation

Fighting the Darkness

Final Embrace

Metal is Forever

Bis:

Bad Guys Wear Black

Chainbreaker

Standard
evenimente, muzica

Cronica concert Opeth

Pentru cei care anul trecut s-au vazut, fara noroc, la doar un pas de a-si vedea trupa preferata, Februarie 2012 a venit cu un eveniment major in scena rock din Bucuresti. Opeth, una dintre cele mai mari trupe suedeze, revine pentru a doua oara in Romania intr-un concert organizat de Show Department, sustinut la Jukebox Venue in data 29 Februarie 2012. Trupa Opeth se afla in turneu de promovare al albumului Heritage, al 10-lea album de studio.

Locatie – Clubul bucurestean Jukebox Venue are o istorie destul de lunga, chiar daca desfasurata sub mai multe denumiri. O sala mare, suficient de bine aerisita si preturi rezonabile pentru acest gen de cluburi. Destul de central pozitionata, cu acces facil – desi cam departe de orice statie de metrou. Din pacate foarte putine locuri de parcare, asa ca ar fi bine sa va ganditi de doua ori la a lasa masina acasa. Oricum berea este ieftina, deci merita. Un avantaj este ca exista doua baruri, dintre care unul este foarte aproape de scena. Totusi, pentru un concert rock cu un public numeros, prezenta meselor si a canapelelor, chiar daca sunt situate pe margini, nu-i tocmai un aspect placut.

Sunet – Destul de bun. Fara sa fie exceptional, a fost reglat totusi bine. Am stat undeva sus in cea mai mare parte a concertului si auditia a fost cel putin rezonabila.

Organizare – Mda, am ajuns la punctul cel mai dureros. Pentru ca sub orice motiv, sa tii publicul afara, in luna Februarie, pentru 3 ore dupa ora anuntata pentru intrare, mi se pare inadmisibil – asta ca sa folosesc cuvinte elegante, nu stiu daca sunt si meritate. Nu stiu care a fost motivul si sincer nici nu conteaza – dar asa ceva este nu se face. Nici macar nu au iesit sa-si ceara scuze, sa spuna un motiv sau o ora reala de intrare. La intrebari s-a raspuns doar cu „mai dureaza 30-40 de minute” – asta la ora 8 si ceva, deci cu peste o ora intarziere fata de ora oficiala. Macar sa fi lasat lumea sa intre, ar fi facut ceva vanzari pentru ca multi din cei care au stat initial la coada s-au indreptat catre localurile din jur, stiind ca va mai dura pana se vor deschide usile. Din acest motiv concertul a avut mult de suferit. Pacat ca nici pana acum n-am invatat cum sa ne purtam cu publicul, mare pacat.

Public – Destul de putin fata de asteptarile mele. Desi avand in vedere explicatia de mai sus, devine de inteles. Cel mai probabil au fost destul de multi cei care au renuntat si este de inteles. Pe langa asta si destul de apatic – sau poate doar foarte inghetat dupa asteptarea nesfarsita. Este drept ca nici trupa n-a facut mari eforturi sa ne scoata din amorteala. Per total a fost un concert cuminte, asezat, fara evenimente notabile pentru o cronica de concert.

Trupe de deschidereOpeth au venit la Bucuresti alaturi de trupa Von Hertzen Brothers, mai vechi prieteni ai scenei din Romania. Acestia au mai cantat si in dechidere la Pain of Salvation, la Romanian Rock Meeting. Concert pe care inca nu l-au uitat, mentionand si de aceasta data frigul de atunci.

Cei trei frati Kie, Mikko si Jonne Von Hertzen au avut un rol extrem de greu – sa incalzeasca publicul dupa o asteptare de mai bine de 3 ore. Rol pe care insa l-au indeplinit cu destul de mult succes, atat prestanta cat si muzica lor fiind destul de energice pentru aceasta sarcina.

Opeth – Evenimentul principal al serii a inceput mult dupa ora 22, programul oficial anuntand ora de incepere ca fiind 21.15. Inceputul n-a fost chiar usor, publicul fiind inca destul de reticent dupa o atat de lunga asteptare. Mikael Åkerfeldt – voce, Martin Mendez – bas, Fredrik Åkesson – chitara, Martin Axenrot – tobe si Joakim Svalberg – adica Opeth – au inceput concertul cu o piesa de pe ultimul album – The Devil’s Orchard.

La multe dintre piese, in special de pe ultimul album, se simte  o puternica influenta dinspre trupe precum Dream Theater. Dar totul in stilul cat se poate de caracteristic al trupei Opeth. Mai ales piesele de pe ultimul album sunt foarte bine legate, simtindu-se un concept general in spatele acestuia. Au mai urmat cateva piese de pe album Heritage: „I Feel the Dark„, „Slither” si „Folklore„, intercalate insa cu piese de pe albumele mai vechi si deja cunoscute de public.

Per total insa trupa a fost destul de distanta, interactiunea cu publicul sau dialogul fiind reduse. Desi cu un aspect hippie bine conturat, Mikael Åkerfeldt n-a aratat si caldura si aproprierea specifice. Asta s-a simtit inclusiv in mentionarea, foarte scurta si pasagera a intarzierii. Sincer m-as fi asteptat la mai mult.

Interesanta ruperea de ritm specifica Opeth, aparuta odata cu piesa „Heir Apparent„. Parca s-au schimbat trupele pe scena. Sincer nu inteleg cu poate Mikael sa-si schimbe registrul vocal cu atat de multa usurinta, este captivant sa asisti la asemenea performanta.

Un moment placut al serii a fost anuntarea bis-ului. Usor ironic, Mikael a anuntat ca urmeaza ultima piesa si ca in mod normal ei ar trebui sa coboare de pe scena, sa astepte aplauzele si apoi sa reintre pentru bis. Avand in vedere ca de fapt nu aveau unde sa coboare de pe scena, au propus un mic joc – ei se prefac ca coboara iar noi ne facem ca nu-i vedem inca pe scena. Asa ca intre ultima piesa si bis toata trupa a stat pe scena, intr-o lumina difuza, in timp ce publicul aplauda si cerea bis. Ba chiar mai si incurajau aplauzele cand acestea isi pierdeau din intensitate. O gluma cu mai multe semnificatii dar a picat bine, mai ales avand in vedere contextul.

Fotografii de la concertul Opeth gasiti aici.

Lista completa de piese:

01. The Devil’s Orchard

02. I Feel the Dark

03. Face of Melinda

04. Slither

05. Credence

06. To Rid the Disease

07. Folklore

08. Heir Apparent

09. The Grand Conjuration

10. The Drapery Falls


Bis:

11. Deliverance

Standard
evenimente, muzica

cronica concert URMA – cand muzica e la ea acasa

Timpul trece repede dar intotdeauna lasa urme. In cazul trupei URMA, a lasat deja in urma sa trei albume iar baietii il pregatesc pe cel de-al patrulea de ceva vreme  – cam de trei ani, ca sa pastram cifra magica. Gerul din ultima vreme si viscolul n-au facut mai nimic impotriva dorintei de muzica – atat a trupei cat si a fanilor lor. Pentru ca iarna a fost productiva in ce-i priveste, URMA ne-au invitat Miercuri, 8 Februarie 2012, in clubul The Silver Church, la o dubla lansare: un nou clip si un nou single. Mai multe nu au anuntat dar … a meritat asteptarea.

Locatie – Clubul The Silver Church este deja familiar oricui cauta evenimentele live din Bucuresti. Atmosfera faina, spatiu lejer, mai ales acum pe gerul asta nu a fost deloc aglomerat, personal amabil si preturi rezonabile. Numai de lauda. Ca exemplu, am vrut sa-i las cativa lei baiatului de la garderoba, chiar i-a meritat avand in vedere maldarul de haine pe care i l-am pus in brate. Am fost refuzat, cu amabilitate si ferm. Chapeau, nu stiu cate alte cluburi se mai pot mandri cu asa angajati.

Sunet – Foarte bun, foarte plin, curat. Ma suprinde de fiecare data cum pot sa scoata un sunet asa de bun din atat de putine boxe. Totusi, au fost probleme la reglaje dar revin ceva mai tarziu la ele, caci au si motivatie.

Organizare – Ca de obicei, bine si foarte bine. Fara coada, desi am ajuns fix la ora anuntata. Un singur bodyguard la intrare dar atent si amabil. Sticlele goale de prin sala s-au strans rapid, nelasand timp sa se stranga prea multe incat sa devina o problema. Iar publicul redus a facut sa fie cu atat mai placut, fiind un spatiu lejer pentru toata lumea. Neplacuta intarziere de aproape o ora dar revin si la acest aspect cu explicatia.

Public – Vorba veche „putin dar bun” este perfecta pentru a-i descrie pe cei prezenti. Putini, mult mai putini fata de numarul cu care eram invatat de la alte concerte URMA – dar cu atat mai valorosi. Gerul se pare ca a tinut multa lume in casa – si totusi cei care nu au sosit sunt cei care au avut de pierdut. Publicul a fost „acolo”, a fost foarte aproape de trupa intr-o seara in care chiar au avut nevoie de asta. S-a cantat, s-a tipat, s-a aplaudat, s-a incurajat si acceptat atunci cand a fost nevoie. URMA arata ca-i o trupa mare si prin publicul atat de loial pe care a stiut sa si-l apropie. Minunat.

URMA – Detalii despre trupa nu cred ca mai sunt necesare. O trupa prezenta pe scena romaneasca inca din anul 2003 si nu a incetat sa surprinda in mod placut.  URMA inseamna: Mani Gutauvorbe (asa cum singur se descrie ) si chitara, Sorin Erhanbas, Dominic Csergotobe, Jimmy Cserkeszchitara, Luis Palominosaxofon si flaut, Ati Panaitescupercutie.

URMA este una din trupele care dau mult pe scena, tin concerte lungi, stiu sa faca muzica si nu se sfiesc sa improvizeze. Niciodata nu i-am vazut pe scena decat cu un maxim de daruire dar si de profesionalism. Imi aduc aminte de un concert de 1 Mai cand undeva la ora 3-4 dimineata ei cantau pentru maxim 100 de persoane, pe plaja, pe un frig incredibil – dar nu s-au grabit nici o secunda, desi erau cu manusi in maini. Asa stie URMA sa faca un concert. Spun asta pentru ca a fost o seara cu multe adunate. In primul rand, contrar obiceiului de trupa punctuala (este un termen relativ, totusi) aseara au inceput concertul cu o ora de intarziere. Si daca pentru alte trupe romanesti si nu numai aceasta este un fapt obisnuit, ei bine pentru URMA nu. Asa ca au continuat, dupa prima piesa „Off my wave„, prin a-si cere scuze pentru intarziere si a o explica. Mani abia sosise in Bucuresti cu foarte putin timp in urma, dupa ce a incercat toate variantele posibile de a ajunge la timp tocmai de la Suceava. Explicatie primita cu un val de aplauze.

Partea cea mai neplacuta a serii a fost chiar la inceput – s-a vazut si s-a simtit clar absenta lui Mani de la probele de sunet, ceea ce i-a facut sa simta nevoia unei pauze pentru reglajele strict necesare. Reglaje care le-au reusit, in scurt timp, dar doar partial. Daca initial vocea lui Mani si mai ales chitara nu se auzeau, ulterior au fost aproape permanent probleme cu chitara lui Jimmy. Asa cum ii sta bine unui artist, Mani si-a cerut scuze, in numele trupei, pentru probleme aparute, pe versuri, pe o mica improvizatie, apoi si-a asumat toata vina. Ne-a spus ca si-a dorit sa stea o zi in plus in Suceava pentru a putea petrece putin timp impreuna cu fiul sau si din aceasta cauza a intarziat iar acum erau probleme tehnice. Este greu de imaginat reactia publicului dar, sincer, nu cred ca un artist isi poate dori mai multe sustinere. A fost aplaudat, s-au ridicat maini cu semnul OK, s-a scandat Urma, Urma si totul a fost sublim. Mai ales ca Mani de fapt n-a spus chiar tot, a uitat sa mentioneze ca intarzierea s-a datorat in fapt si ultimelor filmari/montaje la clipul pe care tocmai voiau sa-l lanseze. Acest moment spune multe despre omul Mani. Ne-a rugat apoi sa-i ajutam si sa facem din aceasta seara tocmai contrariul vointei sortii, s-o transformam intr-o seara speciala. Si da, pot spune ca, impreuna, trupa URMA si publicul sau au facut o seara minunata.

Au urmat piese precum „In your arms„, „Speed„, „This time„, „How long does it take„, „Comfort” unde totul a sunat si s-a simtit din ce in ce mai bine. Desi a gresit cel mai mult si a avut multe probleme la reglajele de sunet (practic tot concertul a incercat sa rezolve o probleme tehnica la chitara lui) Jimmy a sunat extraordinar si s-a jucat foarte, foarte mult. A improvizat, a modificat, a Cantat. La „Slide„, folosind slider-ul, chitara lui suna parca din alta lume. Toti au facut acel extra pas si chiar s-a simtit transformarea unui concert ce initial parea un mare rateu. La „All wrongMani a spus ca exact asa s-a simtit ziua lui pana in acel moment – era in picioare de la ora 2.30 noaptea, cea mai mare parte din timp pe drumuri. „Lonely pub” a sunat superb, cu o improvizatie de zile mari si cu o atmosfera cat se poate de reusita.

Dupa „Terminus” a urmat si surpriza serii: lansarea unui nou single si a clipului asociat, pentru piesa „Cine iubeste si lasa„. Piesa ce a fost dedicata lui Marian Cozma, handbalistul roman ucis intr-un club din Ungaria, pe 8 februarie 2009. Deloc intamplatoare coincidenta datelor.  Clipul va invit sa-l vizionati, merita. In regia lui Andrei Dascalescu, este diferit si interesant.

URMACine iubeste si lasa – Lansarea videoclipului in The Silver Church

Seara a fost incheiata cu un bis format din „Buy me with a coffee„, „What I am” si la final o piesa lenta: „Selfish„. Dar, pentru adevartul final, am avut parte de-o reinterpretare a piesei serii „Cine iubeste si lasa„, pentru un bis secund.

Bravo URMA, ati arata ca sunteti profesionisti pana la capat. Si mai ales, ca sunteti oameni. A fost uimitoare transformarea lui Mani pana la sfarsitul concertului, felul in care s-a vazut atat de clar cum si-a ars toata incordarea in muzica lor. Minunat. Iar cine spune ca nu se face muzica de foarte buna calitate in Romania ar face bine sa se mai gandeasca. Si sa vina la un concert URMA – o sa-i treaca ;).

Lista de piese:

Off my wave

In your arms

Speed

This time

How long does it take

Comfort

All wrong

Slide

So long

Cine iubeste si lasa

Terminus

Cine iubeste si lasa

Lonely pub

What are friends for

Bis 1

Buy me with a coffee

What I am

Selfish

Bis 2

Cine iubeste si lasa

Articol publicat pe RockStage.ro

Standard
evenimente, muzica

Cronica de concert – Nazareth in Hard Rock Cafe

Scotienii se pare ca sunt din ce in ce mai atrasi de plaiurile mioritice. Nu ca n-ar avea motive, dealtfel. Nici frigul si nici viscolul nu i-au oprit sa ne faca o noua vizita, de data asta si la ceas aniversar. Hard Rock Cafe Bucuresti se face maricel si deja si-a sarbatorit primii 4 ani de viata. Cu fast, cum altfel, si multa muzica buna – rock, evident. Ei sunt cei care, cu ajutorul Cavalleria Events si OST Cultural Events i-au adus pe scotienii de la Nazareth sa alunge urmele viscolului si sa incalzeasca gerul bucurestean, in data de 27 ianuarie 2012.

Locatie – devenit deja un simbol, o legenda in sine, lantul Hard Rock Cafe nu are nevoie de prezentare. Este impregnat de muzica rock pana in cele mai fine fibre, fiecare loc nou deschis de ei fiind un templu dedicat acestui curent. Totusi, nu totul este foarte roz. N-am sa pricep niciodata cum poti sa zici ca mergi la concert (nu conteaza ce stil agreezi) si sa stai la masa, sa mananci si sa privesti pe un ecran TV ce se intampla pe scena aflata la cativa zeci de metri de tine. Eu unul nu pot sa inteleg. In afara de asta, restul a fost foarte placut – spatios, fara aglomeratie, bine aerist (desi chiar si asa se simtea fumul de tigara destul de puternic), acces facil la barul situat in mijlocul salii, foarte decent. Preturile sunt pe masura insa, nu va asteptati la costuri foarte mici.

Sunet – Foarte bun, foarte plin, in ciuda salii care nu ofera deloc o acustica prea fericita. In afara unei mici microfonii intamplate spre inceputul concertului dar rezolvata rapid, totul a decurs snur. Ba chiar curios de bine avand in vedere specificul salii.

Organizare – Numai de bine. Spatiu larg, aerisit, fara probleme de acces – este drept ca am ajuns destul de tarziu, locuri de parcare disponibile.

Public – Mai putin decat m-as fi asteptat. Au fost multi dar nu atat de multi. Insa au stiut sa compenseze prin nivelul de activitate si cantare. Media de varsta, asa cum ma asteptam, destul de sus. Nazareth este totusi o trupa cu aproape 45 de ani de activitate, era normal sa aiba un public matur. Insa deloc neplacut a fost sa vad si multi tineri si adolescenti in public, fara sa mai amintesc de numarul impresionant de copii. Cred ca este concertul la care am vazut in audienta cel mai mare numar de copii mici – imbucurator, dealtfel, sa vad noile generatii de rockeri in „cantonament”.

Trupe de deschidereNazareth au fost de aceasta data insotiti de populara trupa romanesca Trooper. Prea mare nevoie de prezentare nu mai au, Trooper sunt la aceasta ora cred ca cea mai activa trupa romaneasca, in ce priveste numarul si frecventa concertelor. Si daca tot a fost un concert aniversar, au venit si cu un cadou de zile mari. L-au avut alaturi pe scena si pe fostul vocal Iron MaidenBlaze Bayley – acesta fiind in Bucuresti tot la invitatia Trooper, pentru a inregistra impreuna o piesa de studio. Datorita lui am putut asculta piesele “Man on the edge” sau “Fear of the dark“, destul de aproape de versiunile „oficiale„. Trooper au fost ca de obicei, activi si cu priza la public, chiar daca de aceasta data nu a fost chiar tipul lor obisnuit de concert. S-au descurcat bine in a pregati scena pentru evenimentul serii.

Nazareth – Cred ca absolut toata lumea cunoaste si iubeste aceastra trupa, prezenta pe scena muzicala inca de la sfarsitul anilor ’60. Cei patru membrii ramasi activi duc mai departe un drum inceput acum foarte multa vreme. In jurul orei 22.30, dupa o scurta introducere din partea organizatorilor si un si mai scurt intro, membrii trupei au urcat pe scena din Hard Rock Cafe, intampinati de un grup numeros de fani. Nazareth, adica: Dan McCafferty – voce, Jimmy Murrison – chitara, Pete Agnew – bas si Lee Agnew – tobe, patru scotieni get-beget (ca sa nu mai zic ca trei dintre ei sunt de fapt din acelasi oras – Dunfermline).

Aflati in turneu de promovare pentru cel de-al 22-lea album de studio, intitulat „Big Dogz”, trupa nu si-a uitat insa istoria atat de bogata asa ca am avut parte de o lunga calatorie prin timp. Au interpretat atat piese de pe ultimul album: „When Jesus Comes To Save The World Again”, „Big Dog’s Gonna Howl” si „Radio” dar si piese acoperind aproape integral lunga istorie a trupei. De pe albumele vechi mi-au ramas ca placuta amintire „See me”, piesa ce a schimbat putin ritmul serii, „Sunshine”, „Whisky drinkin’ Woman” si un „Dream on” interpretat fara nici o introducere, parca putin pe furis. Poate tocmai din aceasta cauza a fost si atat de bine primit de public.

Majoritatea pieselor au beneficiat de cate o scurta introducere, pe langa micile povesti spuse de Dan McCafferty. Vocea sa, cu adevarat inconfundabila, a facut fata cu brio intregii seri, ajutata ce-i drept cu foarte multa apa si cateva pauze instrumentale. Pauze care n-au fost deloc regretabile, atat Jimmy Murrison cat si Lee Agnew incatandu-ne cu cate un solo generos.

Dupa o asteptare destul de lunga, Nazareth s-au intors pentru inca o serie de bis, incluzand clasica si celebra „Love hurts” si incheind seara, dupa o foarte scurta despartire, cu „My white bicicycle”, putin dupa ora 12. Mi-ar fi placut sa-i simt ceva mai prezenti totusi, mai ales avand in vedere ca publicul a fost in marea majoritate format din fani vechi ai trupei.

Standard
evenimente, muzica

Altar – recenzie concert de lansare album Mantra

Duminica, 11 Decembrie am avut parte de-o noua revenire la Bucuresti a clujenilor de la Altar.  Nu cu orice ocazie, insa. Concertul sustinut in Club Fabrica face parte din turneul de promovare al celui mai nou album propriu, denumit, simplu   Mantra si este organizat de MetalSupport. Cum ajung destul de rar prin aceste meleaguri iar albume noi semnate Altar gasim si mai greu, prezenta se anunta obligatorie.

Locatie – Clubul bucurestean Fabrica apare din ce in ce mai des pe anunturile de evenimente. Asta este un lucru foarte bun, avem nevoie de un suport cat mai sustinut, in special pentru concertele cu trupe romanesti. Parerea mea poate fi usor subiectiva, avand in vedere numarul redus de participanti – undeva in jur de 200. Prin urmare, a fost lejer ca si aglomeratie si foarte aerisit. Numai de bine ;). Mai este loc de imbunatatit dar per total, desi putin generos ca si suprafata, este un loc bun pentru concerte – iar preturile sunt foarte rezonabile.

Afis Altar Bucuresti Club FabricaSunet – Puternic. S-a auzit bine dar nu as putea spune mai mult decat atat. N-a excelat prin nimic sunetul, poate doar prin durata enorma de timp in care s-au facut reglajele. Dar asupra acestui aspect revin imediat.

Organizare – He he, aici avem de vorbit. Pentru ca sub nici o forma, fie ca-i vina trupei fie ca-i vina clubului sau a cui o mai fi, este inadmisibil sa ai intarzieri atat de mari. Accesul a fost anuntat la ora 19 – conform afisului – iar intrarea a inceput dupa ora 19.30, in conditiile in care suntem, totusi, in luna Decembrie. Nu bun. Iar dupa asta am primit marea surpriza – probele de sunet inca nu incepusera. Deci a urmat mai bine de-o ora de probe si de reglaje. Trupa P.O.V a ajuns undeva dupa ora 20 iar trupa Proof n-a mai ajuns deloc. Oameni buni, nu asa se face organizare de eveniment. Repet, de oriunde ar fi vina, este total incorect fata de public. Si in plus, este penibil pentru o trupa, oricare ar fi ea, sa faca mai bine de-o ora de reglaje de sunet in timp ce sala se umple de public – nu se face. Daca vrem sa evoluam, in nici un caz nu asta-i drumul. Nu mai spun ca nimeni nu a spus nimic, nimeni nu si-a cerut scuze – nimic. Voci care comentau insa, erau destule in sala. Poate usor usor vom incepe sa nu mai acceptam astfel de „intamplari„.

Public – Suprinzator de putin – ma asteptam sa nu fie loc sa te misti, avand in vedere ca sala nu-i chiar asa de mare. Estimez undeva in jur de 200 de persoane. Desi initial a fost foarte pasiv la trupele de deschidere, odata ce Altar au urcat pe scena situatia s-a schimbat complet. Un pic de pogo si multa, multa cantare. Se simteau fanii vechi ai trupei care cu siguranta n-au plecat nemultumiti de la acest concert. Au prins, cum altfel, in special piesele mai vechi, de pe albumele de inceput.

Trupe de deschidere – Primii care au urcat pe scena din Club Fabrica au fost baietii de la P.O.V. Cu un punk destul de curat, au facut o prima tura de incalzire interesanta. Pacat insa de pauza extrem de lunga de la inceput, cu probele de sunet, fapt pentru care publicul era deja destul de iritat si reticent. Asa ca nu prea au avut parte de suportul salii – dar s-au descurcat bine si asa.

A doua trupa de deschidere ar fi trebuit sa fie Proof dar asa cum am spus mai sus, acestia n-au mai ajuns. Trecem astfel la Nimrod’s Weapon – trupa tot din Cluj, cu un specific aparte. Spun aparte pentru ca sunt o trupa strict instrumentala. O prezenta interesanta si pe alocuri intriganta. Foarte comunicativ, Nimrod, fost membru al trupei Altar si actual prieten al trupetilor a fost foarte prezent pe scena, tinand mereu cate un mic discurs intre piese si incurajand publicul sa fie mai activ. Per total au placut, ca si trupa de deschidere, dupa reactiile publicului.

Altar – Intr-un final, dupa o (prea) lunga asteptare, undeva in jurul orei 22 si ceva am avut parte si de trupa vinovata pentru acest turneu. Altar au suit pe scena fara multe complicatii si si-au comunicat bucuria de fi iarasi pe-o scena bucuresteana. Baietii au avut si au in continuare o prezenta scenica foarte buna – arata excelent pe scena, au un mare atu prin asta. Andy Ghostvoce, desi un tip scund, este o prezenta foarte puternica. Foarte dinamic, cu binecunoscuta lui „fustita” si cu o voce foarte bine pusa in valoare – greu de ignorat. Theochitara bas – este cat se poate de direct exprimat o forta a naturii – este un tip imens in bratele caruia basul parca se pierde. Si cumva are mereu un aer de protector al trupei, de tata care se ocupa ca totul sa fie bine – mai ales cu gluga tip hip-hop pe care a abordat-o. Nu se lasa mai prejos nici Damian (D.Man)chitara – cu aspectul sau razboinic. Ultimul dar in nici un caz vreun fundas este Levibaterie – care a facut un spectacol pe cinste ascuns in spatele tobelor din dotare.

Asa cum spuneam, trupa Altar este in turneu de promovare pentru ultimul lor album – Mantra. Pornind de aici, dupa cum au anuntat inca de la inceputul concertului, pe parcursul serii au adus pe scena toate piesele de pe album, facand astfel o lansare completa. Si de succes as putea spune, avand in vedere ca piesele noi suna foarte foarte bine iar reactia fanilor a fost una pe masura. Personal mi-a ramas in memorie chiar piesa titlu a albumului – „Mantra”.

Totusi, pe langa piesele noi, baietii au gasit destul loc si pentru cateva dintre piesele deja consacrate. Asa ca ne-am putut bucura de „Nascut Invingator„, „Atitudine„, „La noi„, „Singur impotriva tuturor„, „Mum” cantate exact ca pe vremurile bune. Piese care au fost foarte bine primite, aproape toti cei prezenti stiind versurile si cantand alaturi – sau cateodata in locul – trupei Altar.

Per total un concert bun, daca facem exceptie de problemele organizatorice. Altar au aratat inca odata ca sunt o trupa ce-si merita statutul si care mai are inca multe de spus in muzica romaneasca. Iar noul album suna chiar foarte bine – Mantra este de adaugat la colectie.

Standard
evenimente, muzica

Iced Earth in The Silver Church – cronica la inceput de iarna

Nu stiu cum fac dar americanii au un stil propriu de a amesteca lucrurile. Fac ei ce fac si pana la urma iese asa cum numai ei se puteau gandi – partea buna e ca de obicei le iese bine. Marti, 22 Noiembrie 2011, americanii get-beget de la Iced Earth au venit prima oara in Romania pentru un concert sustinut in clubul The Silver Church, organizat de Medien Events si recomandat de revista Maximum Rock. Aflati in turneu de promovare al albumului Dystopia, au amestecat lucrurile pentru in ciuda frigului de afara si al celui din titulatura trupei au reusit sa incalzeasca binisor publicul venit la primul lor concert din Romania. Ceea ce ma face sa fiu destul de convins ca nu va fi si ultimul.

Locatie – Clubul bucurestean The Silver Church este deja arhi cunoscut, nu cred ca mai este nevoie de prea multe detalii. Un club gandit inca de la inceput pentru acest gen de evenimente, dovedeste ca se pot face si la noi investitii reale si functionale in muzica. O sala mare, suficient de bine aerisita – in masura posibilului, avand in vedere capacitatea acesteia – si preturi rezonabile pentru acest gen de cluburi.

Fotografie concert Iced EarthSunet – Foarte puternic. Si bine echilibrat, n-am avut deloc senzatia ca vreun instrument nu ar fi suficient de prezent. Au fost totusi vreo doua situatii de microfonie dar si cei de pe scena au partea lor de vina – un microfon ridicat cu tot cu stativ a ajuns pana aproape de boxele superioare care au decis sa comenteze putin acest eveniment. In rest totul a sunat clar si bine.

Organizare – Accesul s-a facut rapid si observ din ce in ce mai des ca se respecta binisor orele programate. Iar asta este mai mult decat laudabil, este chiar necesar. O observatie ciudata insa: desi a fost anuntata aceeasi limita de bilete ca si la concertul U.D.O.maxim 600 de bilete – in sala au fost clar mai multi oameni. Prin urmare si ceva mai multa inghesuiala, mentionata si de catre cei de la Iced Earth cu replica: “It’s hot and sweaty, right? That’s how a heavy metal concert it’s supposed to feel.” Bun, putem sa trecem peste dar ma asteptam ca aceasta regula auto-impusa chiar sa fie respectata.

Public – Mult si foarte activ. Un public neasteptat de numeros si de bun cunoscator al trupei, s-a cantat mult, s-au scandat nume, s-a cerut bis. S-a sarit, s-a dat din cap, s-a baut multa bere – un concert heavy-metal reusit dupa expresia celor mai multi din sala.

Trupe de deschidereIced Earth si-a organizat intreg turneul alaturi de doua trupe de incalzire: britanicii de la Fury UK si prietenii americani de la White Wizzard.

Primii au urcat pe scena cei de la Fury UK si au facut o impresie mult peste asteptari. I-am prins abia pe final dar ce am auzit a sunat foarte foarte bine. Desi mai au putin si implinesc primul deceniu de la infiintare trupa arata si suna foarte proaspat. Un heavy-metal sanatos, venit direct de pe meleaguri britanice si pus pe scena de trei urmasi ai marilor legende. Chris Appleton – voce si chitara, Martin McNee – tobe, Luke Appleton – bas sunt trei nume de trecut in agenda. Foarte comunicativi si prezenti pe scena, au facut o impresie excelenta. In plus au fost haiosi cu formulele de salut in romana scrise pe foaie.

Fotografie concert Iced EarthDupa o portie de rock englezesc, un dus de heavy-metal american 100%. Baietii de la White Wizzard sunt parca dotati cu eticheta Made in USA – indeplinesc aproape toate cliseele legate de acest gen. Dar i-am iertat repede in special pentru vocea lui Michael Gremio care suna promitator. Are un timbru ideal pentru heavy-metal curat, clasic si trece foarte usor prin toate registrele vocale. Mi-a placut mult. Ca si trupa nu au impresionat, se simte mult lipsa de experienta pe scena. Mi-a placut piesa de final – High Speed GTO – in stil cat se poate de american, din toate punctele de vedere.

Iced Earth – Evenimentul serii ne-a gasit incalziti atat la propriu cat si de atmosfera deja incinsa. Dupa o pauza de mai putin de 30 de minute, in jur de 21.30 au venit pe scena si actorii principali: Jon Schaffer – chitara, Stu Block – voce, Brent Smedley – tobe, Troy Seele – chitara, Freddie Vidales – bas.

Americanii de la Iced Earth au deja statutul de trupa consacrata, obtinut in mai bine de 25 de ani de activitate. Desi una dintre cele mai instabile trupe in ce priveste componenta, energia si pasiunea aduse inca de la infiintare de catre Jon Schaffer si-au spus de multe ori cuvantul. Iced Earth este copilul sau de suflet iar asta se observa cu usurinta dupa adancile urme lasate de el in evolutia si existenta trupei. Proaspat reveniti dupa un soc destul de serios, prin pierderea fostului vocal – Matt BarlowIced Earth si-au revenit rapid (o asociere cu pasarea Phoenix nu-i deloc deplasata in acest caz) si l-au adus in loc pe Stu Block, fost vocal al trupei Into Eternity. Aflat la primul sau turneu alaturi de Iced Earth, Stu are destule de dovedit pe scena – dar se pare ca se descurca de minune, dupa cat de bine a fost primit de catre fani. La concertul de la Bucuresti cel putin n-a dezamagit iar accentul sau canadian este savuros pe alocuri.

Asa cum am spus, trupa se afla in turneu de promovare al ultimului album discografic – Dystopia. In mod previzibil, multe piese din setlist au facut parte de pe acest album – incepand chiar cu piesa ce da titlul acestuia, piesa ce a deschis si concertul lor. Au urmat, de pe acelasi album, piese precum : Anthem, V si Dark City. Ultimul lor album, ca de altfel aproape intreaga lista de productii muzicale Iced Earth, are o atmosfera orwelliana, inchisa, opresiv-depresiva. Muzica si forta acesteia reusesc sa se impotriveasca unui sistem si unor dogme prea rigide si apasatoare. Aceste idei sunt foarte bine puse pe scena iar imaginea clasica de rocker razvratit a lui Jon Schaffer ajuta mult.

De pe albumele mai vechi ne-am delectat cu: Angels Holocaust, Slave to the Dark, Stand Alone sau Watching over me.

O piesa foarte vizibila pe scena a fost o masca similara cu cea din fimul V for Vendetta, masca ce a fost si prezentata ca atare de Stu odata cu piesa V. Tot la capitolul observatii am remarcat chitara lui Jon Schaffer ce avea imprimate insemnele setagului Gadsden: sarpele incolacit si inscriptia „Don’t tread on me” – rezultand o chitara cu un aspect impresionant.

Fotografie concert Iced EarthNu am inteles totusi de ce au pastrat o distanta asa de mare. Contrar asteptarilor, Iced Earth au fost foarte reci (calamburul este putin intentionat). In afara catorva, relativ putine, momente in care Stu Block a mai interactionat cu publicul, restul concertului a fost cam pe pilot automat. Cel putin chitaristul Troy Seele, dealtfel un virtuoz pasionat si foarte bun, daca sala ar fi fost goala nu cred ca ar fi fost vreo diferenta pentru el iar pe tobarul Brent Smedley l-am vazut abia la scena de final de concert. Per total atmosfera de pe scena a fost destul de indiferent – rece. Au venit sa-si faca treaba, au facut-o bine, nimic de zis, dar cam fara pofta. Stiu ca se grabeau sa ajunga la Belgrad pentru urmatorul concert dar asta nu este vina noastra. Programul unui turneu se face in asa fel incat sa poti avea timp suficient pentru toate concertele, nu doar pentru cel importante. Ma rog.

Am apreciat insa momentul din finalul concertului cand, la inceputul piesei Iced Earth Stu a venit pe scena fluturand drapelul romanesc – un gest foarte frumos.

Per total a fost un concert bun dar putin prea grabit si distant. Seara a fost cu siguranta imbunatatita de reactia foarte calda si puternica a publicului.

Fotografii de la concertul Iced Earth gasiti aici

Lista completa de piese:

Dystopia
Angels Holocaust
Slave to the Dark
V
Stand Alone
When the Night Falls
Damien
Dark City
The Hunter
Anthem
Declaration Day
Watching Over Me

Bis:
Dante’s Inferno
Iced Earth

Standard
evenimente, muzica

cronica concert U.D.O. – un nume scurt pentru o trupa imensa

Dupa ce acum un an am avut parte de-o prima zi de Sonisphere incheiata magistral de Accept, acum a venit randul vechilor lor colegi sa ne arate ce stiu. In cadrul turneului de sustinere al celui de-al 13-le album – Rev Raptor – U.D.O. au venit pentru prima oara in Romania pe 17 Noiembrie 2011, intr-un concert sustinut la The Silver Church si organizat de Promusic Events si revista Maximum Rock. Si asa cum atunci am ramas fara cuvinte dupa un concert de zile mari, de aceasta data U.D.O. ne-au lasat fara voci si fara nici o sansa decat de a spune ca a fost un Concert de neratat. O sansa pe care multi n-o credeau realizabila, sa-l vedem pe micutul Udo Dirkschneider pe o scena din Bucuresti. Iata ca ni s-a intamplat.

Fotografie concert U.D.O.Dupa o cariera muzicala de peste 35 de ani, peste 20 de albume de studio si o multime de concerte liderul trupei U.D.O., fost lider al trupei Accept – Udo Dirkschneider – ne-a arata ca inca stie sa faca muzica, inca stie sa tina o sala in picioare. Este greu de potolit entuziasmul dupa un asemenea concert – dar totusi sa nu punem caii inaintea carului.

Locatie: Clubul The Silver Church, care se intrece pe sine in ultima perioada cu concerte din ce in ce mai mari. Spatios, aerisit, central – singura problema raman locurile de parcare din zona dar prea multe altele nu i se pot reprosa. Scena a fost amenajata special pentru U.D.O., fiind mult extinsa (cu aproape o treime) in asa fel incat au avut tot spatiul necesar la dispozitie.

Sunet: Foarte slab in timpul concertului celor de la Sevefield. Excelent dupa. Sunet clar, puternic, curat fara sa se simta fortat in vreun fel. Am stat in primele randuri asa ca am simtit din plin atat volumul cat si forta sunetului – excelent.

Organizare: Doua lucruri de bine: numarul limitat de bilete si serviciul de securitate. La acest concert numarul de bilete a fost limitat la maxim 600 (din cele 800+ de locuri disponibile in sala) iar pe timpul concertului au fost prezente in jur de 700 de persoane. Asta s-a simtit atat in temperatura din club, in prezenta moderata a fumului si in accesul mult mai facil catre bar si toalete. Deci, se poate organiza un concert de club in conditii mai mult decat decente.

Serviciul de securitate are un plus prin faptul ca cei doi membrii prezenti langa scena au purtat tricouri simple, negre, in locul clasicelor „uniforme” – si au fost tineri. Chiar a contat, au parut mult mai „la locul lor” si chiar s-au purtat ca atare.

Sa nu uit – cred ca a fost primul concert la care orele stabilite – si anuntate – au fost respectate la minut. Nu stiu cui se datoreaza asta dar a fost tare placut sa vad ca se poate si asa.

Trupa deschidere: Sevenfield au fost parteneri de drum pentru U.D.O. pentru tot acest turneu iar concertul de la Bucuresti a fost si ultimul in aceasta formula. Prin urmare baietii au avut motive sa-si ramas bun in stil mare. Din pacate nu prea i-a ajutat sunetul care a fost destul de prost reglat pentru stilul lor. Au cantat bine, au pus suflet dar … inca mai au de crescut. Se simte ca sunt o trupa tanara si inca suna mai degraba a trupa underground – ceea ce nu-i neparat rau. Cred ca si asteptarile pentru intalnirea cu U.D.O. erau mari si nici asta nu le-a fost de ajutor.

Per total n-au sunat rau iar basistul Andreas Gulbrandsen este o figura foarte carismatica si cu priza la public. Am apreciat si faptul ca au fost foarte prezenti si la concertul celor de la U.D.O., fiind foarte atenti si participativi.

Fotografie concert U.D.O.Public: Avand ca si cap de afis o trupa si un lider cu peste 30 de ani de istorie muzicala, media de varsta de la concertul U.D.O. a fost ceva mai ridicata decat de obicei. Nu au fost putine pletele carunte, uneori mai rare sau chiar lipsind cu desavarsire. Dar starea de bine, distractia si mai ales participarea la concert au fost poate chiar mai prezente decat in alte ocazii. Fanii vechi ai trupei Accept, in formula sa initiala cu Udo Dirkschneider la voce, cat si cei care i-au ramas fideli acestuia si dupa infiintarea actualei trupe au avut pentru ce sa se bucure. Au avut parte de-un regal de heavy-metal de cea mai buna calitate, adus de un nume mare, atat de mult asteptat. Si au stiut sa-i faca fata, asa cum se cuvine unei generatii cu o lunga istorie alaturi de muzica rock. S-a cantat, s-a dat din cap, s-a ras, s-a imbratisat, s-a aplaudat, s-a urlat – totul din plin, totul fara nici o retinere – asa cum trebuie sa fie un concert heavy-metal.

In fine, ajungem si la partea principala a serii – concertul celor de la U.D.O., veniti pentru prima oara in Romania. Conform cu tipicul germanic, primele note au inceput fix la 20.45, ora anuntata pentru inceperea concertului. Cum am spus, scena a fost amenajata in mod special pentru concertul lor: extinsa si avand montate afisajul de lumini si „cusca” tobelor, elemente de decor folosite pe tot parcursul turneului Rev Raptor. Imediat dupa au urcat pe scena cei 5 membrii ai trupei: Udo Dirkschneider – voce, Stefan Kaufmann – chitara, Igor Gianola – chitara, Fitty Wienhold – bas si Francesco Jovino – tobe.

Primul soc al serii a fost imaginea fizica a lui Udo, pentru cei (putini) care nu stiu cum arata in realitate: un (aproape) batranel, grasun, scund, reprezentarea perfecta a termenului „bondoc„. Nu ti-ar trece nici o secunda prin cap ca acel omulet, cu burta foarte proeminenta si care-si arata foarte evident varsta, este in stare sa produca acea voce atat de caracteristica si, mai mult, sa tina un concert de peste 2 ore, fara nici o pauza. Impresionant. In ciuda varstei, vocea nu i-a obosit parca deloc si pe tot parcursul concertului nu l-am auzit sa faca nici o gresela, sa-i „scape” vocea in vreun fel – impecabila prestatia lui Udo.

Ceea ce a urmat a fost un regal, un festin heavy-metal. O trupa clasica, deja istorica pot spune, daca luam in calcul si perioada de la Accept. O trupa care a scris bazele curentului heavy-metal, care inca scrie istoria acestuia – si nu sunt deloc vorbe mari, este pura realitate. O trupa care s-a rodat in mii de concerte si care are o prestatie excelenta. Dincolo de toate astea, o trupa care inseamna o gasca de oameni care se bucura din plin ca sunt acolo, pe scena – ca fac muzica, in cel mai curat sens al cuvantului. N-am mai vazut demult atat de multa bucurie, atat de multa pofta de cantat, atat de mult spirit pe scena. Trupa este extrem de bine rodata, se vede si se simte – au momentele clar definite, regia concertului este foarte bine pusa la punct – si la fel de bine executata. Miscarile lor au in spate destula coreografie – dar asta nu se vede pe scena, acolo se vede doar o trupa care-si face treaba excelent.

Au fost multe momente in care toti cei de pe scena (cu exceptia bateristului) veneau pana la marginea acesteia, la cativa centimetri de public – senzatia este greu de pus in cuvinte, cand iti vezi idolii atat de aproape. Cand ii „simti” langa tine, cand isi intind mainile si ating palmele intinse catre ei dinspre sala. Este unul din (putinele) avantaje al concertelor de sala – dar U.D.O. au stiut sa profite de el din plin.

Fotografie concert U.D.O.Fiecare membru al trupei a avut ceva special, fiecare a stiut sa-si transmita placerea de a canta acolo, pe scena, impreuna cu acel public. Tobarul Francesco Jovino care in pauze se ridica in picioare peste cusca tobelor, sa fie mai aproape de scena, chitaristul Stefan Kaufmann cu momentele sale aproape lirice cand parca uita de tot ce era in jurul sau, ramanand doar el si chitara, sau cu momentele de joaca impreuna cu Udo cand acesta din urma isi folosea capul (la propriu) pentru a face corzile chitarii sa vibreze. Basistul Fitty Wienhold, care, in ciuda varstei, era prezent pe toata scena si schimba tot timpul priviri, zambete si incurajari cu restul trupei. Nu degeaba l-am lasat la urma pe chitaristul Igor Gianola – acesta a fost pur si simplu sufletul concertului. Prezent peste tot, in orice moment, cu o veselie si-o incantare prezente permanent pe fata lui. Omul asta pur si simplu nu poate sa stea fara sa zambeasca, sa incurajeze reactiile publicului, sa faca ceva, sa participe, sa fie prezent. Poate si pentru ca suntem nascuti in aceeasi zi (:P) dar acest om chiar mi-a lasat o impresie foarte puternica – asa cred ca ar trebui sa arate un muzician care cu adevarat se bucura de muzica pe care o face. La solo-ul de chitara pe care l-a avut na ezitat sa coboare de pe scena si sa faca un tur complet al salii din The Silver Church, sa stea la facut poze, sa schimbe zambete cu cei din public – asta fara sa-si lase chitara nici o secunda.

Repertoriul cred ca a multumit absolut pe toata lumea. Am avut parte de piese atat de pe ultimul album: Rev-Raptor, Leatherhead, I Give As Good As I Get, cat si de pe albumele U.D.O. mai vechi: Dominator, Independence Day, Man and Machine, Living on a Frontline, The Bogeyman. Fara nici un dubiu, piesele vechi, de pe vremea cand Udo era inca la Accept, au facut savoarea serii: Screaming for a Love-Bite, Princess of the Dawn, Neon Nights, Metal Heart, I’m a Rebel si Balls to the Wall au fost piesele la care cred ca toata lumea stia versurile si s-a cantat fara nici un fel de retinere. Este incredibil cum poate sa sune o sala in care toata lumea striga din toate puterile I’m a Rebel sau Metal Heart. Numai pentru aceste doua piese si felul in care U.D.O. au stiut sa le interpreteze si pot spune ca a fost un concert foarte foarte bun.

Fotografie concert U.D.O.Am avut parte de toata gama de elemente specifice unui concert clasic de heavy-metal. Am avut parte de-o trupa care stie si vrea sa faca un concert greu de uitat. Iar publicul a simtit asta si a raspuns ca atare. Nu degeaba am avut parte de-un cadou neasteptat – am primit nu doar un bis ci doua – cu Balls to the Wall la al doilea bis si incheiat cu Burning – ce poti sa ceri mai mult? Au tinut un concert binisor peste doua ore, asta in codnitiile in care cu o seara inainte au avut la Sofia un concert si mai lung, care a fost inregistrat pentru un viitor DVD – si nu cred ca a simtit nimeni ca nu erau in cea mai buna forma sau ca erau in vreun fel obositi sau retinuti.

U.D.O. au aratat de ce heavy-metal a avut si are (inca) atat de multi fani. Un concert simplu, curat si, dincolo de toate, sincer. Cred ca multe au de invatat de la un astfel de concert. Cand oare vor reveni?

Lista completa de piese:

01. Rev-Raptor
02. Dominator
03. Thunderball
04. Leatherhead
05. Independence Day
06. Screaming for a Love-Bite (Accept cover)
07. Heart of Gold
08. Vendetta
09. Princess of the Dawn (Accept cover)
10. I Give As Good As I Get
11. Guitar Solo
12. Neon Nights (Accept cover)
13. Break the Rules
14. Man and Machine
15. Drum Solo
16. Living on a Frontline
17. Up to the Limit (Accept cover)
18. Two Faced Woman
19. Metal Heart (Accept cover)

Bis 1:
20. The Bogeyman
21. I’m a Rebel (Accept cover)

Bis 2:
22. Balls to the Wall (Accept cover)
23. Burning

Fotografii de la concert aici.

Credit foto: Rockstage.ro.

Standard