Arhive pe etichete: review

Foto Ozzy Osbourne concert Bucuresti Romania Zone Arena
evenimente, muzica

recenzie despre concertul Ozzy Osbourne si ciorba

Stiu ca suna ciudat dar vedeti voi de ce 😛

Astazi – ma rog, tehnic este deja ieri – a fost, iarasi, o zi speciala. Bunicul – sau pot sa-i spun chiar stramos, ca nu sunt departe – al rockului asa cum il stim noi, vechi membru al trupei Black Sabbath iar apoi mai mult decat consacrat ca si nume propriu, chiar el, eroul reality show-ului de la MTV, Ozzy Osbourne, ne-a calcat ograda – la propriu si la figurat 😉 Despre istoria lui Ozzy nu are rost sa insist, cine nu cunoaste mai multe detalii, nici ca merita efortul 😛

Dar hai sa incep de la inceput. Dupa ce am alergat pe drum, evident fiind in intarziere, am ajuns intr-un final la Matasari 17 sa-l ridic pe Iulian, caruia i-am promis servicii de valet astazi, stie el de ce 😛 Dar nu chiar gratuite, ci contra o cafea mare si buna cum stie el face. Parolist cum e cand vrea, s-a pus la facut cafeaua si m-am trezit cu un imens castron in brate – nu pot sa-i spun altfel, oricum as vrea – evident plin cu cafea 😀 Daca mai punea si un cartof si putina sare era deja un pranz in toata regula, totul intr-un singur pachet. Din acelasi castron am mai mancat cu alte ocazii si cate-o ciorba si s-a potrivit la fix – si uite asa v-am povestit despre prima ciorba a serii 😛

Trecem rapid peste drum si ajungem la locul concertului, vestita si disputata Zone Arena (de ce dracu nu stim noi sa folosim nume romanesti? ma depaseste). Am ajuns fix in timp ce pe scena erau cei de la Coma – care, sincer, nu mi-au spus mare lucru dar nici rau nu au sunat.

Luna Amara au urmat imediat dupa, dupa o pauza de 10 minute maxim. Sincer, ma asteptam la o pauza mai lunga, m-a cam suprins graba dar nici nu am regretat 😀 Pentru ca baietii de la Luna Amara au cantat bine, au cantat cu chef, au cantat cu forta, concentrat, frumos. Mihnea cel putin a alergat pe toata scena fara pauza, era intr-o forma de zile mari. Si cum vad ca deja devine un obicei, la final am prins si un bat aruncat de Razvan, numai bun de adaugat la colectie 😛 Pacat ca au cantat doar 20 de minute. Pacat.

N-a mai durat mult si la 8 fara un pic i-am auzit vocea lui Ozzy Osbourne. Scurt si fara prezentari, a inceput sa ne vorbeasca, intai din umbra, apoi Printul Intunericului s-a aratat in toata gloria sa 😛

Foto Ozzy Osbourne concert Bucuresti Romania Zone ArenaFoto: MetalHead.ro

Si WOW ce aparitie. Tot ce a urmat nu a incetat sa ma lase cu gura cascata, cat se poate de la propriu exprimat – bine, asta si pentru ca am strigat si urlat cam tot concertul 😛 Prezenta lui Ozzy, in ciuda varstei sale, este cu adevarat impunatoare. Nu prin postura, nu prin vreo atitudine pretioasa ci prin firescul sau. Omul asta este de o naturalete incredibila. Desi la primele doua piese s-a simtit ca nu este in cea mai buna forma – cine oare ar fi in locul sau? – si vocea i-a mai falsat pe alocuri, imediat s-a incalzit si acele inflexiuni vocale atat de specifice ne-au cuprins pe toti.

Pe parcursul intregului concert, Ozzy Osbourne a dominat efectiv publicul prin atat de putin. Da, este in varsta si se misca greu – dar a topait in fata microfonului, a cantat, a dat din plete, s-a plimbat pe toata scena, ne-am indemnat sa-i fim alaturi si prin tot ceea ce a facut a transmis un mesaj foarte clar – asta sunt, asta pot face dar o fac pentru voi. Desi la inceput am simtit publicul destul de reticent, dupa cateva piese absolut toti si-au aruncat pe jos temerile si s-au bucurat de un spectacol cum rar am avut ocazia sa vad – si nu stiu cat de des voi mai putea. Nu mi-am format asteptari prea mari de la acest concert, stiam care este starea lui Ozzy de multisor si am mers chiar si numai ca sa-l vad pe scena – dar nici o clipa nu m-am gandit ca prezenta sa poate fi atat de puternica.

Este un om care stie atat de bine sa comunice cu publicul, care isi asuma slabiciunile atat de cinstit incat ii devin atuuri. Nu am incetat sa ma minunez de energia lui, de entuziasmul cu care se misca pe scena si dincolo de tot, de placerea si de firescul cu care s-a purtat. Jos palaria. Sa nu mai spun ca este de un umor fantastic. Momentele in care stropea publicul din primele randuri cu spuma (sau poate bere?) aruncata dintr-un furtun sub presiune si dupa asta isi turna si lui in cap acelasi tratament si topaia cu pletele albe de la spuma respectiva au fost absolut delicioase. Nu stiu cum s-au simtit cei care au plecat acasa uzi pana la piele, pe o temperatura de 12 grade (dupa spuma au urmat si niste galeti de apa :D) dar sincer nu cred ca au regretat. De la noi, la cateva randuri mai in spate, tot jocul asta s-a vazut fantastic de haios.

Un alt gest pe care l-am remarcat la Ozzy a fost ca tot la doua trei piese dadea fuga catre spatele scenei sa bea ceva dintr-un recipient la care m-a busit rasul cand l-am vazut – fix castronul de ciorba din care mi-am baut cafeaua la inceputul serii 😀 Cum sa va zic, de la distanta respectiva nu parea similar ci absolut identic 😀 Cum sa nu cazi pe spate de ras? Si uite asa am ajuns si la a doua ciorba a serii 😛

Pe langa faptul ca este un personaj de o prezenta incredibila, un muzician minunat, mai are si un talent extraordinar in a-si alege oamenii de langa el. Trupa lui Ozzy Osbourne este formata din profesionisti de nota zece si mai mult, este foarte bine inchegata.

Foto Gus G - Chitarist Ozzy Osbourne concert Bucuresti Romania Zone ArenaFoto: MetalHead.ro

Toti au fost foarte prezenti in toata seara, fiecare dintre ei avand momentul de glorie. Ozzy stie sa nu acapareze toata scena si se foloseste din plin de ajutorul lor. Si-au facut treaba bine si chiar daca personalitatea si prezenta lui Ozzy sunt atat de impunatoare, membrii trupei – Kostas Karamitroudis (Gus G) chitara, Blasko chitara bas, Tommy Clufetos baterie si Adam Wakeman clape – au stiut sa fie, la randul lor, memorabili. Bravos.

Si pentru ca totul sa fie complet, publicul din seara asta a fost cel putin special. Am mai fost la concertele unor trupe vechi in meserie dar un public ca in seara asta parca nu am vazut niciodata. Vechea garda, acei batrani care pe multi dintre noi ne-au invatat ce este rockul, au iesit astazi la o mare sarbatoare. Extremele de varsta vazute de mine au fost intre 14-15 ani si peste 70 de ani si cred sincer ca nu ma apropii de maxim 😛 A fost o imensa placere pentru mine sa am ca vecini de concert oameni cu parul alb. Sa-i vad sorbind scena din ochi si topaind impreuna cu toti ceilalti, in ritmul cel putin infernal impus de Ozzy (cum dracu poate sa tina ritmul ala???) Pentru ei a fost o sarbatoare nesperata, nu cred ca acum 20 de ani macar vreunul dintre ei sa-si fi imaginat ca-l vor vedea pe Ozzy Osbourne – Printul Intunericului – concertand pe o scena in Bucuresti.

Apropos de aceasta denumire, zau ca nu i se potriveste. Omul asta are o inocenta incredibila, transmite atata de multa caldura si energie pozitiva incat efectiv te simti plutind sub mana lui, este un om minunat de onest si de direct. Si tocmai de asta poate sa comande atat de usor publicul. Superb.

Foto Ozzy Osbourne concert Bucuresti Romania Zone Arena

Si ca sa inchei in nota inceputa, noi romanii avem o vorba faina, aia cu gaina batrana face cioarba buna. Ei bine, zau ca dupa seara, pot spune ca se aplica la fel de bine si in cazul cocosilor 😛 Si gata cu ciorbele ca v-am zapacit destul 😀

Pentru final, va invita sa ascultati o piesa care mi-e tare mult draga, inca din anii de liceu si chiar spre final de generala. Prietenii stiu de ce 😀

Ozzy Osbourne – Mama I`m Coming Home – live, ca sa stiti ce ati pierdut daca nu ati fost la concert 😛

Standard
Poza Rammstein concert Sonisphere
ganduri

la final de Sonisphere – heavy metal este rege

Dupa o prima seara cu Accept, Manowar, Volbeat, Paradise Lost si Orphaned Land, dupa ce aseara am ramas fara voce alaturi de The Big Four – Anthrax, Megadeth, Slayer si Metallica, in seara asta Festivalul Sonisphere ne-a executat cu Anathema, Stone Sour, Alice in Chains si Rammstein, plus o Luna Amara cu mult chef de cantat.

Dar s-o luam cu inceputul. Startul l-a dat Luna Amara, cu un Nick la fel de suparat ca de obicei dar cu un Mihnea (cel mare :P) intr-o forma foarte buna, atat de cantat cat si de alergat. Din pacate, chitara lui Mihnea (cel mic) a avut probleme la cablaj – si nu este deloc singura data in zilele astea cand s-a intamplat, pe exact acelasi loc, sa vad chitaristul plangandu-se de probleme de sunet 😐 Intr-un final i-a dat de cap, impreuna cu sunetistii si s-a razbunat cu cateva riff-uri care au picat tare bine. Concertul lor a fost scurt – prea scurt – dar le-a iesit foarte bine si pentru deschidere, au ridicat destule maini in aer la Loc lipsa. Cel mai fain apoi sa-i revad dupa cantarea lor iarasi in public, savurand efectiv trupele de pe scena. Mihnea s-a agitat si a dat din cap la greu la Alice in Chains.

Poza Luna Amara in public la Alice in Chains la Sonisphere

Anathema si Stone Sour sunt pentru mine trupe aproape noi, pe care nu le-am ascultat decat accidental. Dupa ultima seara de Sonisphere insa, cel putin Stone Sour cu siguranta va face parte din lista de trupe pe care am sa le ascult cu atentie. Metal american, cat se poate de clasic si de standard. Dar care suna bine 😀 Mi-au placut, sunt energici, sunt zgomotosi la modul placut. De tinut minte.

Poza Anathema concert SonisphereFoto: MetalHead.ro

Alice in Chains au aratat ca nu degeaba sunt considerati intemeietorii unui curent. Grunge-ul a aparut practic odata cu ei si asta se simte. William DuVall este un vocal foarte deosebit in zona metal, cu stilul sau afro – dar face bine ce face acolo pe scena. Vocea lui Jerry Cantrell este insa deja simbolica pentru trupa – dar si pentru tot curentul grunge. Rooster a pus gaz pe foc si publicul i-a acompaniat cu multa pofta. Cum spuneam, membrii de la Luna Amara au fost in public si i-am vazut ascultand si privind cu mare atentie. Si nu degeaba 😉

Poza Alice in Chains concert SonisphereFoto: MetalHead.ro

No, nu mai am decat sa trec si la evenimentul serii, finalul de Sonisphere alaturi de Rammstein. Unde lucrurile se complica putin. Putin mai mult de fapt. Pentru ca nemtii astia chiar sunt nemti mai nene. Si au facut un spectacol mai elaborat decat un film de hollywood. Extrem de bine pus la punct, cu o coregrafie foarte minutios executata. Fiecare lumina de pe scena avea un rol precis si foarte calculat. Nemteste. Ca spectacol, Rammstein sunt de departe cel mai tare eveniment muzical pe care l-am vazut. Si i-as revedea oricand. Ca si concert insa, prefer de zece ori un concert Metallica. A se vedea ce spuneam aseara despre placerea lor de a canta si despre legatura lor cu publicul. La Rammstein nu a fost asa. Atmosfera a fost OK dar cumva ca la teatru sau ca la cinema. Ei acolo, noi aici. Ei ne minuneaza cu spectacolul lor, noi aplaudam fericiti.

Poza Rammstein concert SonisphereFoto: MetalHead.ro

Trecand insa peste, show-ul lor a fost WOW. Fiecare piesa a avut tema proprie, au schimbat fundalul scenei de cateva ori si ei au avut fiecare cate 2-3 versiuni de costumatie. Decorurile si luminile au fost extraordinare. Spectacolul pirotehnic este ceva special tratat de catre Rammstein, fiecare piesa avand propria interpretare. Flacari in fata, in spate, pe laterale, de sus, capse si artificii – tot tacamul si ceva extra. Ne-au bombardat cu un miros pestilential ce venea din niste ventilatoare enorme situate in lateralele scenei – si zau ca era un fum si mirosea acolo de parca eram pe un front de razboi. Ne-au scufundat in spuma de aratam ca si proaspat iesit din baie – cam ca atunci cand ramai fara apa in timp ce te sapunesti. Si dupa asta, ca sa nu cumva sa credem ca nu-i destul, au pulverizat o tona de confetti peste noi, care s-au lipit bine mersi pe spuma inca umeda 😀

Poza Rammstein concert SonisphereFoto: MetalHead.ro

Claparul lor – Christian Lorenz – a primit un tratament special si merita mentionat 😛 A fost scufundat intr-o cuva de metal si ars cu artificii, a trebuit sa cante mai bine de jumatate din concert mergand pe o banda rulanta in fata claviaturii iar la final a facut o plimbare cu barca peste capetele noastre – noroc mare ca este foarte slab si foarte usor de impins 😛 Ca si bonus, a primit din public un drapel romanesc pe care si l-a intins pe spate si apoi l-a tinut pe clape pana la finalul concertului. Frumos.

Poza Rammstein concert SonisphereFoto: MetalHead.ro

Per total, un spectacol grandios, extrem de bine pus la punct, cu multe surprize si momente de WOW. Jos palaria. Mai vreau. Ah si sa nu uit: membrii Rammstein vorbesc putin romaneste – dar foarte clar si corect. Apreciem 😀

Mai multe poze de la Sonisphere pe Metalhead.ro

Si din pacate, desi inca nu-mi vine sa cred ca s-a intamplat cu adevarat, Sonisphere, cel mai complet festival rock din Romania pana la acest moment, s-a incheiat. Dupa ce i-au adus pe aceeasi scena pe: Accept, Manowar, Volbeat, Paradise Lost, Orphaned Land, Anthrax, Megadeth, Slayer, Metallica, Anathema, Stone Sour, Alice in Chains si Rammstein – festivalul este inchis. Va fi greu sa-mi reiau viata obisnuita, clar o sa-mi lipseasca ritmul nebun al ultimilor zile. Dar am adunat atat de multe amintiri – mai ales dupa ziua de sambata, alaturi de The Big Four – incat pot sa zic: nu plange ca s-a terminat, bucura-te ca s-a intamplat. Inca am momente in care am senzatia ca totul a fost un vis. Si vis a fost. Dar unul real.

Give me fuel, give me fire, give that which I desire – Metallica

Standard
Foto pene de chitara de la Sonisphere - Metallica si Slayer
evenimente, muzica

noaptea uriasului bland

Dupa ce aseara am ramas mai mult decat placut impresionat dupa experienta primei portii de Sonisphere, in care Accept, Manowar, Volbeat, Paradise Lost si Orphaned Land ne-au adus aminte de ce rock-ul clasic e atat de placut si puternic, a venit si momentul incheierii celei de-a doua seri. Care, dupa ce ne-au facut cei de la Metallica, este foarte dureros 😛

Seara a doua de festival Sonisphere, in care lista si ordinea trupelor a fost: Vita de vie, Anthrax, Megadeth, Slayer si Metallica – suprainscrisa sub denumirea The Big Four – a fost de la primele acorduri de chitara si pana la ultimul racnet de bucurie un spectacol total. Abia astept sa vad cat mai multe poze din seara asta de Sonisphere pentru a putea rememora momentele care acum sunt inca un valvoi in capul meu – care doare tare 😀

Anthrax au fost la fel de energici cum ii stiu de pe albumele lor si in plus, m-am bucurat sa-i descopar ca trupa foarte faina de concert. I-as revedea cat de curand intr-un concert propriu, in care sa se poata desfasura din plin. Bassistul Frank Bello e foarte fain ca si prezenta scenica, foarte alert, foarte dinamic si are charisma. Iar de Dino Baldini / Scott Ian nu mai are rost sa comentez 😛 Este un caracter aparte dar plin da savoare 😉

Poze concert Anthrax la SonisphereFoto: MetalHead.ro

Spre supriza mea, Megadeth au urmat imediat dupa, inainte de Slayer. Eu stiam ca vor fi invers asa ca am facut un sprint rapid catre scena cand am vazut bannerul lor afisat 😀 Din pacate insa, cred ca asteparile mele au fost putin cam mari. Au cantat frumos, au cantat bine, au ales bine piesele. Ba chiar A tout le monde a fost o supriza mai mult decat placuta si neasteptata. Dar au fost reci. Au cantat profesionist si atat. La ei nu am simtit pofta de concert, n-am simtit conexiunea cu publicul. Nu au avut patos. Bun, nu au fost cap de afis si probabil ca nu le-a cazut bine – mai ales avand in vedere ca Metallica este ghimpele vechi al lui Dave Mustaine – dar totusi. Parca a lipsit ceva. Un Mustaine care aproape nu s-a miscat din centrul scenei nu suna bine. Chiar si asa, Sweating Bullets si Peace Sells, pe langa A tout le monde mi-au mers direct la suflet. Sper ca la urmatorul concert sa-i gasesc mai cu chef de cantare 😛

Poze concert Megadeth la SonisphereFoto: MetalHead.ro

Slayer – iarasi o trupa veche in amintirile mele – au aratat si ei ca varsta nu se masoara in ani. Foarte agresivi si rapizi in muzica, foarte veseli si plini de chef de cantare. Numai bine pentru noi 😀 Tom Araya a fost foarte atent tot concertul, a ras si a zambit foarte des, le-a tot aratat diverse lucruri de prin zona colegilor sai – cu alte cuvinte, a fost foarte prezent. Reign in Blood, South of Heaven si Angel of Death sunt piese cu care am frecat multe casetofoane in anii de liceu 😀 Sa am acum ocazia sa le ascult live este un mic vis implinit. Din plin. Si ca bonus, prima mea pana de chitara prinsa la un concert provine de la chitaristul Kerry King. Nu si ultima 😉 As mai merge cu multa placere la un concert Slayer, care se pare ca va urma curand 😉 Sa speram.

Poze concert Slayer la SonisphereFoto: MetalHead.ro

A doua seara de Sonisphere a fost incununata de o Metallica cu foarte mult chef de viata. Si asta ma aduce si la explicatia titlului – James Hetfield este un urias ca inaltime dar are un suflet minunat. Si o energie de am ramas masca. Este al treilea concert al lor la care particip – din tot atatea in Romania – si de fiecare data raman masca urmarindu-l pe acest om. OK, recunosc, sunt fan Metallica de extrem de mult timp si in special fan de James Hetfield. Chiar si asa, sa-l urmaresc in seara a fost atat o placere cat si o onoare. O trupa care a scris la propriu istoria unui curent muzical – thrash metal – si care are o cariera muzicala de invidiat. Si totusi, canta ca si cand ar fi la primul lor album si sunt in turneu de promovare. Totul curge firesc, fara nici o sincopa, fara nici o greseala. Dar dincolo de asta, fiecare dintre cei patru – o alta interpretare a sintagmei The Big Four – cauta efectiv publicul. Se vede, se simte ca sunt permanent atenti la ce se intampla in fata scenei. Lars iesind de la tobele lui aproape dupa fiecare piesa sa salute publicul, sa faca o strambatura sau o poanta este delicios. Iar Lars langa Hetfield este mereu un tablou vesel 😉 Mai mult, ma bucura de fiecare data cand vad cu cata placere si veselie canta impreuna. Nu sunt deloc rare situatiile in care membrii Metallica fac cate ceva pe scena in care se vede clar ca e joaca a lor, ca e un moment intre doi prieteni care se intampla sa aiba niste instrumente in brate si sa cante la un concert. Da, au avut de-a lungul timpului probleme in interiorul trupei – dar acum sunt parca mai veseli si mai energici ca niciodata. Iar Trujillo vad ca s-a incadrat perfect in acest stil. Si ma bucura tare, acum pare mult mai integrat in trupa decat acum 3 ani.

Poze concert Metallica la SonisphereFoto: MetalHead.ro

Hetfield este insa un fluviu de veselie si de energie pe scena. Cand l-am vazut cu doua pene infipte in gura, imitand coltii de vampir, am ras cu hohote. Da, marele dur al heavy metalului face prostii pe scena. Si o face natural si firesc. Arunca cu pene dupa aproape fiecare piesa si cauta sa simta publicul permanent. Nu se simte nici o urma de infatuare la el, nu simte deloc magnitudinea trupei. Decat in calitatea spectacolului 😉 Sunt renumite vechile lor pene de chitara pe care scria Metallica sucks – iar ei le aruncau catre public. Pacat ca nu le mai au 😀

Poze concert Metallica la SonisphereFoto: MetalHead.ro

Metallica au cantat in seara asta asa cum o mare trupa trebuie sa cante, indiferent de orice conditii. Cu pofta, cu energie, cu suflet, cu pasiune. Cu veselie. Ei au facut toate astea si au mai pus si de la ei. Dupa ce au iesit de doua ori la bis, absolut orice om prezent la festival cred ca era fericit sa fie acolo intr-un astfel de moment. Da, seara asta a fost istorica si Metallica au inchis-o asa cum merita – perfect.

Absolut fiecare trupa din seara asta poate oricand sa tina un concert cu tot atatia participanti – am inteles ca au fost cam 50.000 😀  – ca si cap de afis, fara nici cea mai mica emotie. Ei sunt The Big Four. Pentru mine, a fost o seara istorica si la modul personal, toate trupele imi sunt in lista de favoriti de acum multi ani. Multumesc Sonisphere pentru un festival de Rock care ma unge la suflet.

Mai multe poze de la Sonisphere, din a doua seara, gasiti la MetalHead.ro

Sunt rupt acum, este a treia seara de concert daca o adun si pe cea de joi cu cei de la Urma dar zau ca nu regret nici o secunda. Si maine mai urmeaza o tura de Sonisphere cu Luna Amara, Alice in Chains, Anathema, Stone Sour si Rammstein 😀

Si ca lucrurile sa fie si mai frumoase – nu ca ar mai fi fost nevoie – am reusit sa adun si trei pene de la Metallica. Recolta completa v-o prezint mai jos si recunosc ca sunt tare mandru 😀

Foto pene de chitara de la Sonisphere - Metallica si Slayer

Standard
Foto concert Accept la Sonisphere Bucuresti
evenimente, muzica

it’s only rock and roll

Dar zau ca-mi place 😛 Seara asta a fost o baie de muzica buna. O portie sanatoasa de rock vechi, clasic, curat si foarte intens. Accept, Manowar, Volbeat, Paradise Lost si Orphaned Land ne-au oferit un show frumos si curat. Festivalul Sonisphere a inceput nu doar cu dreptul, a inceput in mare forta.

Foto concert Accept la Sonisphere BucurestiFoto:  iConcert.ro @ Sonisphere

Incepand cu Paradise Lost si trecand prin toata lista de trupe, seara asta a fost dedicata rock-ului deja clasic. Sunete curate, formule consacrate – varianta cu cinci membri in formatie are intodeauna avantaje in cazul concertelor, live se impune cel mai bine. Numai Orphaned Land au avut un stil deosebit, ei fiind si trupa cea mai noua dintre cele din aceasta seara.

Accept insa m-au facut sa realizez cat de mult imi lipsea acest stil, cu care efectiv am crescut. Paradise Lost, Manowar si Accept sunt trupe pe care le ascult inca din generala. Ca sa nu mai spun de lista de trupe de maine dar am sa revin imedit dupa concert 😉 Intre timp insa, multe din vechile obiceiuri s-au schimbat si printre ele si stilurile muzicale ascultate in mod frecvent. Dar combinatia Manowar si apoi Accept au trezit amintiri vechi si foarte dragi.

Foto concert Accept la Sonisphere BucurestiFoto:  iConcert.ro @ Sonisphere

Am regasit multe din cliseele heavy metal dar tare bine m-au facut sa ma simt. Coregrafii clasice, fuga chitaristilor pe scena – si au avut nene loc unde sa tot fuga, scena de la Sonisphere este IMENSA. Power stance – clasic in heavy metal si atat de bine executat de artistii din seara asta. Multe si multe alte secvente pe care le-am recunoscut aproape instinctiv. Riff-uri de chitara pe care le stiam pe de rost fara sa le fi ascultat de mai bine de zece ani, la unele piese. Sau piese complet noi dar care pur si simplu curgeau ca si cand le-as fi stiut de-o viata.

Dincolo de orice insa, oamenii astia au cantat cu pofta. Au cantat cu totul, si-au lasat sufletul pe scena si asta s-a simtit din plin. Sentimentul pe care ti-l da un gest de apreciere al artistului de pe scena, un zambet pe fuga schimbat intre membrii trupei aduce un plus imens calitatii unui concert. Si nu mi-am imaginat ca este asa de entuziasmant sa fii remarcat de catre unul dintre cei de pe scena. A fost un moment in care am schimbat niste priviri si semne direct cu Frank, unul dintre chitaristii trupei Accept. Am fost atat de fericit si am topait si urlat de parca eram un copil de 5 ani care a primit cadou jucaria dorita 😀 Dar a fost bine, a fost foarte foarte placut. Cumva, din toata marea aia de oameni – oare cati ori fi fost ca n-am nici cea mai vaga idee – sa fiu singularizat, chiar si pentru un moment, e un sentiment frumos.

Foto concert Accept la Sonisphere BucurestiFoto:  iConcert.ro @ Sonisphere

Urmeaza maine o zi si mai grea: Anthrax, Slayer, Megadeth si regii de la Metallica. Sa mai spun oare ca nu mai am rabdare? Sau ca inca nu-mi vine sa cred?

Mai multe poze de la Sonisphere gasiti aici si aici.

Standard