Pentru cei care anul trecut s-au vazut, fara noroc, la doar un pas de a-si vedea trupa preferata, Februarie 2012 a venit cu un eveniment major in scena rock din Bucuresti. Opeth, una dintre cele mai mari trupe suedeze, revine pentru a doua oara in Romania intr-un concert organizat de Show Department, sustinut la Jukebox Venue in data 29 Februarie 2012. Trupa Opeth se afla in turneu de promovare al albumului Heritage, al 10-lea album de studio.
Locatie – Clubul bucurestean Jukebox Venue are o istorie destul de lunga, chiar daca desfasurata sub mai multe denumiri. O sala mare, suficient de bine aerisita si preturi rezonabile pentru acest gen de cluburi. Destul de central pozitionata, cu acces facil – desi cam departe de orice statie de metrou. Din pacate foarte putine locuri de parcare, asa ca ar fi bine sa va ganditi de doua ori la a lasa masina acasa. Oricum berea este ieftina, deci merita. Un avantaj este ca exista doua baruri, dintre care unul este foarte aproape de scena. Totusi, pentru un concert rock cu un public numeros, prezenta meselor si a canapelelor, chiar daca sunt situate pe margini, nu-i tocmai un aspect placut.
Sunet – Destul de bun. Fara sa fie exceptional, a fost reglat totusi bine. Am stat undeva sus in cea mai mare parte a concertului si auditia a fost cel putin rezonabila.
Organizare – Mda, am ajuns la punctul cel mai dureros. Pentru ca sub orice motiv, sa tii publicul afara, in luna Februarie, pentru 3 ore dupa ora anuntata pentru intrare, mi se pare inadmisibil – asta ca sa folosesc cuvinte elegante, nu stiu daca sunt si meritate. Nu stiu care a fost motivul si sincer nici nu conteaza – dar asa ceva este nu se face. Nici macar nu au iesit sa-si ceara scuze, sa spuna un motiv sau o ora reala de intrare. La intrebari s-a raspuns doar cu „mai dureaza 30-40 de minute” – asta la ora 8 si ceva, deci cu peste o ora intarziere fata de ora oficiala. Macar sa fi lasat lumea sa intre, ar fi facut ceva vanzari pentru ca multi din cei care au stat initial la coada s-au indreptat catre localurile din jur, stiind ca va mai dura pana se vor deschide usile. Din acest motiv concertul a avut mult de suferit. Pacat ca nici pana acum n-am invatat cum sa ne purtam cu publicul, mare pacat.
Public – Destul de putin fata de asteptarile mele. Desi avand in vedere explicatia de mai sus, devine de inteles. Cel mai probabil au fost destul de multi cei care au renuntat si este de inteles. Pe langa asta si destul de apatic – sau poate doar foarte inghetat dupa asteptarea nesfarsita. Este drept ca nici trupa n-a facut mari eforturi sa ne scoata din amorteala. Per total a fost un concert cuminte, asezat, fara evenimente notabile pentru o cronica de concert.
Trupe de deschidere – Opeth au venit la Bucuresti alaturi de trupa Von Hertzen Brothers, mai vechi prieteni ai scenei din Romania. Acestia au mai cantat si in dechidere la Pain of Salvation, la Romanian Rock Meeting. Concert pe care inca nu l-au uitat, mentionand si de aceasta data frigul de atunci.
Cei trei frati Kie, Mikko si Jonne Von Hertzen au avut un rol extrem de greu – sa incalzeasca publicul dupa o asteptare de mai bine de 3 ore. Rol pe care insa l-au indeplinit cu destul de mult succes, atat prestanta cat si muzica lor fiind destul de energice pentru aceasta sarcina.
Opeth – Evenimentul principal al serii a inceput mult dupa ora 22, programul oficial anuntand ora de incepere ca fiind 21.15. Inceputul n-a fost chiar usor, publicul fiind inca destul de reticent dupa o atat de lunga asteptare. Mikael Åkerfeldt – voce, Martin Mendez – bas, Fredrik Åkesson – chitara, Martin Axenrot – tobe si Joakim Svalberg – adica Opeth – au inceput concertul cu o piesa de pe ultimul album – The Devil’s Orchard.
La multe dintre piese, in special de pe ultimul album, se simte o puternica influenta dinspre trupe precum Dream Theater. Dar totul in stilul cat se poate de caracteristic al trupei Opeth. Mai ales piesele de pe ultimul album sunt foarte bine legate, simtindu-se un concept general in spatele acestuia. Au mai urmat cateva piese de pe album Heritage: „I Feel the Dark„, „Slither” si „Folklore„, intercalate insa cu piese de pe albumele mai vechi si deja cunoscute de public.
Per total insa trupa a fost destul de distanta, interactiunea cu publicul sau dialogul fiind reduse. Desi cu un aspect hippie bine conturat, Mikael Åkerfeldt n-a aratat si caldura si aproprierea specifice. Asta s-a simtit inclusiv in mentionarea, foarte scurta si pasagera a intarzierii. Sincer m-as fi asteptat la mai mult.
Interesanta ruperea de ritm specifica Opeth, aparuta odata cu piesa „Heir Apparent„. Parca s-au schimbat trupele pe scena. Sincer nu inteleg cu poate Mikael sa-si schimbe registrul vocal cu atat de multa usurinta, este captivant sa asisti la asemenea performanta.
Un moment placut al serii a fost anuntarea bis-ului. Usor ironic, Mikael a anuntat ca urmeaza ultima piesa si ca in mod normal ei ar trebui sa coboare de pe scena, sa astepte aplauzele si apoi sa reintre pentru bis. Avand in vedere ca de fapt nu aveau unde sa coboare de pe scena, au propus un mic joc – ei se prefac ca coboara iar noi ne facem ca nu-i vedem inca pe scena. Asa ca intre ultima piesa si bis toata trupa a stat pe scena, intr-o lumina difuza, in timp ce publicul aplauda si cerea bis. Ba chiar mai si incurajau aplauzele cand acestea isi pierdeau din intensitate. O gluma cu mai multe semnificatii dar a picat bine, mai ales avand in vedere contextul.
Fotografii de la concertul Opeth gasiti aici.
Lista completa de piese:
01. The Devil’s Orchard
02. I Feel the Dark
03. Face of Melinda
04. Slither
05. Credence
06. To Rid the Disease
07. Folklore
08. Heir Apparent
09. The Grand Conjuration
10. The Drapery Falls
Bis:
11. Deliverance
.
. Ca si bonus, baietii din trupa stiu sa fie foarte simpatici si in afara scenei. Am avut placerea sa schimbam cateva vorbe dupa concertul lor si s-au dovedit o gasca foarte placuta. Imi pare rau ca n-am putut sa gust din palinca lor, din motive de sofat – poate cu alta ocazie am sa fiu mai norocos 
.
notele lui Vulupe 