evenimente, muzica

Cronica concert Opeth

Pentru cei care anul trecut s-au vazut, fara noroc, la doar un pas de a-si vedea trupa preferata, Februarie 2012 a venit cu un eveniment major in scena rock din Bucuresti. Opeth, una dintre cele mai mari trupe suedeze, revine pentru a doua oara in Romania intr-un concert organizat de Show Department, sustinut la Jukebox Venue in data 29 Februarie 2012. Trupa Opeth se afla in turneu de promovare al albumului Heritage, al 10-lea album de studio.

Locatie – Clubul bucurestean Jukebox Venue are o istorie destul de lunga, chiar daca desfasurata sub mai multe denumiri. O sala mare, suficient de bine aerisita si preturi rezonabile pentru acest gen de cluburi. Destul de central pozitionata, cu acces facil – desi cam departe de orice statie de metrou. Din pacate foarte putine locuri de parcare, asa ca ar fi bine sa va ganditi de doua ori la a lasa masina acasa. Oricum berea este ieftina, deci merita. Un avantaj este ca exista doua baruri, dintre care unul este foarte aproape de scena. Totusi, pentru un concert rock cu un public numeros, prezenta meselor si a canapelelor, chiar daca sunt situate pe margini, nu-i tocmai un aspect placut.

Sunet – Destul de bun. Fara sa fie exceptional, a fost reglat totusi bine. Am stat undeva sus in cea mai mare parte a concertului si auditia a fost cel putin rezonabila.

Organizare – Mda, am ajuns la punctul cel mai dureros. Pentru ca sub orice motiv, sa tii publicul afara, in luna Februarie, pentru 3 ore dupa ora anuntata pentru intrare, mi se pare inadmisibil – asta ca sa folosesc cuvinte elegante, nu stiu daca sunt si meritate. Nu stiu care a fost motivul si sincer nici nu conteaza – dar asa ceva este nu se face. Nici macar nu au iesit sa-si ceara scuze, sa spuna un motiv sau o ora reala de intrare. La intrebari s-a raspuns doar cu „mai dureaza 30-40 de minute” – asta la ora 8 si ceva, deci cu peste o ora intarziere fata de ora oficiala. Macar sa fi lasat lumea sa intre, ar fi facut ceva vanzari pentru ca multi din cei care au stat initial la coada s-au indreptat catre localurile din jur, stiind ca va mai dura pana se vor deschide usile. Din acest motiv concertul a avut mult de suferit. Pacat ca nici pana acum n-am invatat cum sa ne purtam cu publicul, mare pacat.

Public – Destul de putin fata de asteptarile mele. Desi avand in vedere explicatia de mai sus, devine de inteles. Cel mai probabil au fost destul de multi cei care au renuntat si este de inteles. Pe langa asta si destul de apatic – sau poate doar foarte inghetat dupa asteptarea nesfarsita. Este drept ca nici trupa n-a facut mari eforturi sa ne scoata din amorteala. Per total a fost un concert cuminte, asezat, fara evenimente notabile pentru o cronica de concert.

Trupe de deschidereOpeth au venit la Bucuresti alaturi de trupa Von Hertzen Brothers, mai vechi prieteni ai scenei din Romania. Acestia au mai cantat si in dechidere la Pain of Salvation, la Romanian Rock Meeting. Concert pe care inca nu l-au uitat, mentionand si de aceasta data frigul de atunci.

Cei trei frati Kie, Mikko si Jonne Von Hertzen au avut un rol extrem de greu – sa incalzeasca publicul dupa o asteptare de mai bine de 3 ore. Rol pe care insa l-au indeplinit cu destul de mult succes, atat prestanta cat si muzica lor fiind destul de energice pentru aceasta sarcina.

Opeth – Evenimentul principal al serii a inceput mult dupa ora 22, programul oficial anuntand ora de incepere ca fiind 21.15. Inceputul n-a fost chiar usor, publicul fiind inca destul de reticent dupa o atat de lunga asteptare. Mikael Åkerfeldt – voce, Martin Mendez – bas, Fredrik Åkesson – chitara, Martin Axenrot – tobe si Joakim Svalberg – adica Opeth – au inceput concertul cu o piesa de pe ultimul album – The Devil’s Orchard.

La multe dintre piese, in special de pe ultimul album, se simte  o puternica influenta dinspre trupe precum Dream Theater. Dar totul in stilul cat se poate de caracteristic al trupei Opeth. Mai ales piesele de pe ultimul album sunt foarte bine legate, simtindu-se un concept general in spatele acestuia. Au mai urmat cateva piese de pe album Heritage: „I Feel the Dark„, „Slither” si „Folklore„, intercalate insa cu piese de pe albumele mai vechi si deja cunoscute de public.

Per total insa trupa a fost destul de distanta, interactiunea cu publicul sau dialogul fiind reduse. Desi cu un aspect hippie bine conturat, Mikael Åkerfeldt n-a aratat si caldura si aproprierea specifice. Asta s-a simtit inclusiv in mentionarea, foarte scurta si pasagera a intarzierii. Sincer m-as fi asteptat la mai mult.

Interesanta ruperea de ritm specifica Opeth, aparuta odata cu piesa „Heir Apparent„. Parca s-au schimbat trupele pe scena. Sincer nu inteleg cu poate Mikael sa-si schimbe registrul vocal cu atat de multa usurinta, este captivant sa asisti la asemenea performanta.

Un moment placut al serii a fost anuntarea bis-ului. Usor ironic, Mikael a anuntat ca urmeaza ultima piesa si ca in mod normal ei ar trebui sa coboare de pe scena, sa astepte aplauzele si apoi sa reintre pentru bis. Avand in vedere ca de fapt nu aveau unde sa coboare de pe scena, au propus un mic joc – ei se prefac ca coboara iar noi ne facem ca nu-i vedem inca pe scena. Asa ca intre ultima piesa si bis toata trupa a stat pe scena, intr-o lumina difuza, in timp ce publicul aplauda si cerea bis. Ba chiar mai si incurajau aplauzele cand acestea isi pierdeau din intensitate. O gluma cu mai multe semnificatii dar a picat bine, mai ales avand in vedere contextul.

Fotografii de la concertul Opeth gasiti aici.

Lista completa de piese:

01. The Devil’s Orchard

02. I Feel the Dark

03. Face of Melinda

04. Slither

05. Credence

06. To Rid the Disease

07. Folklore

08. Heir Apparent

09. The Grand Conjuration

10. The Drapery Falls


Bis:

11. Deliverance

Reclame
Standard
evenimente, muzica

Napalm Death – pe aripi de moarte

Miercuri, 14 septembrie, Napalm Death – parintii (sau nasii, depinde cum vreti sa-i numiti) stilului grindcore ne-au vizitat pentru deja a 3-a oara. Putine mai sunt de spus despre acesta trupa ce a depasit cum mult stadiul de legenda pentru iubitorii genurilor de rock extrem. Sa le luam insa pe rand.

Napalm Death pe aripi de moarteSala: Clubul Wings, un mai vechi prieten al nostru, a fost de data aceasta gazda concertului din Bucuresti al trupei. Fata de ultima vizita clubul a fost usor renovat si de data aceasta s-a dovedit mai primitor. A contat ce-i drept si numarul relativ redus al celor prezenti, in jur de 3-400 de persoane, dar per total conditiile au fost chiar bune. Preturile la bar sunt chiar decente, in rest clubul are intradevar un stil propriu.

Nu am apreciat insa deloc intarzierea, Napalm Death au urcat pe scena cu mai bine de o ora intarziere.

Un avantaj al acestui gen de club este ca ai parte de-un contact direct cu membrii trupelor de pe scena, daca esti la locul si momentul potrivit, neexistand o intrare separata pentrru artisti. Asa se face ca am dat nas in nas cu basistul Shane Embury care tocmai intra Winking smile.

Sunet: Ca la orice concert, sunetul face parte din seria elementelor care fac sau darama un eveniment. Experienta de cele mai multe ori subiectiva, de acesta data cred ca majoritatea au fost de acord ca am avut parte de-o sonorizare decenta spre foarte buna, mai ales dupa ce trupa principala a urcat pe scena. Am incercat sa stau in mai multe zone din sala si urechile mele au fost mai mult decat multumite Winking smile

Trupe de deschidere: Pot spune ca Miercuri seara am avut parte de ceva mai mult decat de-un simplu concert, a fost un mini-festival de rock extrem. Trupele romanesti care au avut onoarea de a deschide concertul Napalm Death au fost, in ordine: Negative Core, Spiritual Ravishment si Lost Society.

Foarte pe scurt, am apreciat din plin primele doua trupe, in special Negative Core. Au un sunet matur, “plin”, o prezenta activa pe scena si nu putini fani, dupa reactia publicului. Piesele de pe albumul Spread the Disease suna bine spre foarte bine. De remarcat dedicarea vocalului Filip BRUNET care atunci cand ataca pasajele mai intense se inroseste tot dar nu slabeste nici o clipa ritmul. Spiritual Ravishment au placut printr-o comunicare foarte buna cu publicul si printr-o atmosfera in general calda si foarte destinsa. Cu un album deja lansat in 2010 – Children of The Atom – trupa a dat dovada de un stil bine legat, dur si rapid. Baietii s-au simtit bine pe scena si au transmis excelent asta inspre sala. Simpatic a fost momentul in care Andrei Bejusca a aparut pe scena cu o masca de porc pe fata – am apreciat momentul Open-mouthed smile. Ca si bonus, baietii din trupa stiu sa fie foarte simpatici si in afara scenei. Am avut placerea sa schimbam cateva vorbe dupa concertul lor si s-au dovedit o gasca foarte placuta. Imi pare rau ca n-am putut sa gust din palinca lor, din motive de sofat – poate cu alta ocazie am sa fiu mai norocos Smile.

Lost Society din pacate nu prea au avut mare legatura cu aceasta seara. Cu un stil mult diferit si fiind o trupa inca imatura si nelegata, cantarea din deschiderea Napalm Death nu le-a facut deloc o imagine prea buna. Pacat, m-as fi asteptat la ceva mai mult de la o trupa romaneasca ce deschide scena pentru o atat de mare legenda grindcore.

Concertul: Intr-un final, dupa o absenta de doi ani pe scena rock din Romania, Napalm Death au urcat pe scena in urletele celor prezenti. Fara nici o introducere, au atacat direct cu Downbeat Clique si au deschis o lunga lista de lovituri muzicale. Sunetul, binecunoscut de cei prezenti, rapid, brutal (foarte) si foarte incarcat a umplut instantaneu sala de concert din Wings. A urmat o foarte scurta prezentare si un melanj de piese vechi si noi, parcurgand o perioada de 30 de ani de istorie a rockului dur. Printre primii si cei mai cunoscuti membrii ai curentului death-metal si grindcore, britanicii de la Napalm Death au cu adevarat statutul de membrii fondatori ai acestui gen muzical. Actualii membrii: Mark Greenway – vocals, Shane Embury – bas, Mitch Harris – chitara, voce si Danny Herrera – tobe, desi nici unul dintre nefiind mebru fondator al trupei, au preluat si dus mai departe cu brio atat stilul cat si mesajul trupei.

Napalm Death este o trupa puternic implicata social, militand atat anti-politic cat si anti-razboi si anti-religie. Nu au uitat de acesta nici in timpul concertului, nelipsind indemnurile catre implicare sociala si gandire libera, neingradita. Este interesant sa vezi o trupa atat de brutala in exprimarea muzicala tinand un discurs despre influenta negativa a religiei, a politicului sau despre prostia reprezentata de curentul neo-nazist (prin aceasta fiind introdusa si piesa Nazi Punks Fuck Off, binecunoscuta preluare dupa trupa Dead Kennedys).

Per total, comunicarea cu publicul a fost insa destul de slaba, argumentul mentionat de catre Mark Greenway fiind ca din cauza castilor nu aude ce i se spune din sala. In afara de scurtele descrieri ale pieselor, in care se mentiona albumul si anul aparitiei, si scurtele mesaje militante, alte interactiuni nu prea au existat. Baietii si-au facut foarte bine treaba dar cam atat. Oricum ar fi insa, energia lui Mark Greenway este completamente incredibila. Cu un stil de iepuras Duracell in versiune punk-metal, combinata cu o voce extrem de guturala, prezenta lui pe scena este pur si simplu exploziva. Si culmea, toata aceasta energie este aproape total compensata de prezenta complet apatica a lui Shane Embury, care nu se misca aproape deloc. Insa recupereaza din plin prin atacurile brutale mijlocite de basul din dotare. Foarte placut se impletea in acest melanj vocea lui Mitch Harris, usor ajutata de sintetizator dar cu un efect foarte impresionant.

Dupa deja clasicele When All Is Said and Done, The Code Is Red si On the Brink of Extinction, momentul cand s-a ajuns la Scum a fost de departe cel mai intens al serii. Zona de mosh-pit a fost rapid aglomerata si un iures de trupuri si plete s-a pus intr-o miscare ametitoare. Am remarcat insa cu bucurie un stil foarte decent si civilizat – in ciuda agresivitatii dansului si a cantitatilor nu mici de alcool consumate, nu a fost nici un moment de agresiune reala – volutara sau nu. De cate ori cineva cadea era imediat ridicat iar cei de pe margine nu au fost deloc afectati. Este drept ca a ajutat si spatiul larg avut la dispozitie dar in principal este vorba de bun simt si civilizatie. De apreciat. Au fost si cateva incercari de crowd-surfing dar nu foarte reusite.

Bis-ul a fost din pacate foarte scurt si aproape greu de observat. Dupa o remarca a lui Mark Greenway, in care ne spunea ca asta ar fi momentul in care ei de obicei isi iau talpasita de pe scena dar ca acum, pentru ca tot nu au unde sa se duca, mai stau sa mai cante, au reluat imediat concertul cu cele doua piese de final: Suffer the Children si Silence Is Defening. Finalul a fost realizat tot de catre Mark, care a ramas o buna bucata de timp sa salute fanii din fata scenei si sa schimbe strangeri de mana cu cei mai multi dintre ei.

Per total, un concert pe masura promisiunii: brutal, acid, dur, rapid, intens, greu, alert – dar memorabil, cu atat mai mult. Napalm Death inca stiu ce inseamna grindcore Winking smile.

Lista de piese:

01. Downbeat Clique
02. Strong-Arm
03. Unchallenged Hate
04. Continuing War on Stupidity
05. Next on the List
06. When All Is Said and Done
07. Lucid Fairytale
08. Social Sterility
09. Life and Limb
10. Lowlife (Cryptic Slaughter Cover)
11. The Code Is Red… Long Live the Code
12. Mentally Murdered
13. On the Brink of Extinction
14. Conform (Siege Cover)
15. Scum
16. Life?
17. Control
18. M.A.D. (Cryptic Slaughter Cover)
19. You Suffer
20. Nazi Punks Fuck Off (Dead Kennedys Cover)
21. Suffer the Children
22. Silence Is Defening

Articol publicat pe RockStage.ro

Standard
evenimente, muzica

cronica de concert – Alternosfera, Virgula si de la capat

Una din cele mai rar prezente trupe romanesti este fara nici un dubiu Alternosfera. Atat de rar se lasa vazuti in concertele bucurestene incat orice aparitie a lor pe un afis inseamna un singur lucru – acest eveniment nu trebuie ratat. Si nu degeaba incep cu asa de mult entuziasm 😉

Afis concert AlternosferaDesi prima lor piesa promovata inca imi este asociata cu postul TV Atomic, mai putin cunoscut pentru muzica de calitate si mai mult pentru comercial, Alternosfera, trupa fondata in 1998, au ramas si mai ales au crescut mult in listele de preferinta ale ascultatorilor de rock alternativ de pe ale noastre meleaguri. Dupa doua albume – Orasul 511 si Visatori cu ochi de plumb – si un EP – Flori din Groapa marianelor – cei 5 membrii ne arata ca inca stiu muzica – si de cea mai buna calitate.

Cu un nou album gata de lansare, Alternosfera este in fine prezenta si aproape de noi, fiind aflata in plin turneu de promovare – Virgula Tour, asa cum si-au denumit turneul, strabate mai toata tara. Virgula, aceasta fiind denumirea noului lor album – ciudat sau diferit? In ceea ce-i priveste, este doar diferit – iar asta nu face decat sa le prinda bine 😉

Duminica 29 Mai, in sala de concerte a clubului Wings, trupa a revenit in Bucuresti pentru promovarea noului album. Parte din turneul sus-mentionat, seara a avut parte si de nu mai putin de trei trupe in deschidere. Desi din punct de vedere termic nu era deloc necesar, au incalzit atmosfera, in ordine, cei de la: Band for Rent,  Toy Machines si MAT. Toate cele trei trupe au facut ceea ce trebuiau sa faca – au pregatit publicul pentru evenimentul principal, fara sa exceleze in vreun fel. Dar au sunat bine, fiecare in alt stil si au reusit sa multumesca mai toata lumea prezenta – bravo lor.

Cand intr-un final foarte intarziat – adica dupa ora 22.00 – cei de la Alternosfera au urcat pe scena, atmosfera era cat se poate de literal innabusitoare. Caldura din sala era destul de mult peste limita de confort – dar chiar si in aceste conditii, sala a explodat la primele acorduri ale trupei. Superba reactia publicului, mai ales avand in vedere conditiile climatice. De la primul pana la ultimul acord s-a cantat, s-a dansat, s-a urlat in mod continuu. Foarte multe cupluri imbratisate in sala, semn ca romantismul celor de la Alternosfera este bine primit – si asteptat – de publicul bucurestean.

Lista de piese a inclus Avion, 511, Wamintirile, Flori de Mai, Drumuri de noroi, Vreau sa-mi dai, Femeia nordica, Spune-mi, Ne uneste ne desparte, Ploile nu vin, Visator cu plumb in ochi, Muta, toate intr-o desfasurare rapida si plina de forta. Desi abia ajunsi in Bucuresti dupa un alt concert greu, sustinut cu o seara inainte in Iasi, cei 5 au aratat ca pe langa talent au si foarte multa rezistenta. Marcel Bostan, vocalul trupei, ne-a avertizat/rugat dupa cateva piese ca are nevoie de noi si de vocea noastra pentru a putea termina concertul, avand vocea – zice el – ragusita in urma concertului din Iasi. Ambele rugaminti au fost inutile – sala oricum a cantat integral fiecare piesa veche, ba chiar si pe cele noi in mare parte – iar vocea i-a fost la inaltime pe toata durata concertului.

In afara timpului relativ scurt – desi, sincer, cred ca doar subiectiv a fost un concert prea scurt, in realitate au cantat mai bine de-o ora – chiar nu pot sa le reprosez absolut nimic. A fost un concert complet. Poate ca era mai bine daca ar fi comunicat mai mult cu sala intre piese desi, pe de alta parte, nu prea au avut nevoie de nici un fel de prezentare. Sunetul lor este atat de plin, atat de bogat incat ne-a captivat cu fiecare vers. Combinatia de voce si clape – Marcel Bostan, pe de-o parte, si clape si chitara – Marin Nicoara, pe de alta parte, aduc un mare plus si un specific aparte atat de sunet cat si de dinamica a scenei. Asta ca sa nu mai mentionez cat de placut suna vocea lui Marcel imbogatita de accentul sau basarabean, absolut savuros – personal cred ca aduce mult farmec trupei prin acest specific.

Pana la final au arata ca sunt un fel de semizei – desi era o caldura infernala in sala, au cantat impecabil pana la capat ba chiar ne-au facut cadou si doua piese la bisFlori de Mai si o reluare a piesei Wamintirile. Am plecat fara glas si plini de bucurie – asteptarea a meritat, asa cum stiam de fapt ca va fi. Alternosfera este cu adevarat o trupa mare si au implinit cu brio potentialul pe care l-au aratat inainte de primul lor album.

Chapeau. Revin si repet – Alternosfera sunt de nota 11+ in concert – mergeti sa-i vedeti, chiar si in Wings daca nu aveti alta ocazie. Merita 😉

Articol publicat pe RockStage.ro

Standard
evenimente, muzica

Dark Tranquility – inger intunecat in The Silver Church

Joi seara, ora 20.00, The Silver Church – unul din cele mai mari concerte de anul asta din zona death melodic se pregateste de start. Am ajuns la locatie in mod intentionat fix la ora la care era anutata inceperea concertului pentru ca deja m-am obisnuit cu intarzierile de program. Si desi s-a anuntat in mod corect pe afis ora de deschidere – 19.00 – si ora de incepere – 20.00, totusi acestea nu s-au respectat. Nu din vina organizatorilor insa – pana spre 20.30 a tot crescut numarul celor prezenti in sala. Meritam aceste intarzieri, mai mereu exista un procent considerabil care vine foarte tarziu la locatia concertulul :|. Din fericire, cam asta este singurul lucru pe care-l regret dupa concertul de aseara 😉

Foto recenzie concert Dark TranquillitySpectatori mai putini decat ma asteptam dar totusi nu foarte – s-au vandut pana in ziua concertului 450 de bilete si cred ca per total numarul de persoane s-a apropiat de 600. Numai bine pentru o sala animata dar in acelasi timp aerisita. Si foarte bine pusa la punct, asa cum a dovedit pe parcursul celor 90 de minute de concert. Pretul putin cam mare al biletelor (90 de RON) a fost un filtru bun, in sala fiind in mod cert un procentaj ridicat de fani traditionali ai trupei, dupa reactia publicului la piesele de pe albumele mai vechi. Si in mod putin neasteptat, un public foarte cuminte – comparat cu alte concerte rock, din genul heavy-metal, publicul de aseara a fost cat se poate de rezervat. Un public linistit – si negru 😉

Dark Tranquillity, trupa suedeza revenita la mai putin de un an in Romania dupa ce anul trecut au tinut un concert de poveste la festivalul ARTmania de la Sibiu, au urcat pe scena putin dupa ora 20.30. Calmi si fara graba, unul cate unul, Anders Jivarp – tobe, Daniel Antonsson – bas,  Martin Henriksson – chitara, Niklas Sundin – chitara, Martin Brändström – clape si Mikael Stanne – voce au salutat publicul scurt si au intrat in paine.

Sunetul lor, plin si atat de puternic, a fost o surpriza mai mult decat placuta. Anul trecut nu am ajuns la ARTmania, asa ca pentru mine a fost o placere sa-i vad acum pe scena – si sa-i ascult. Au umplu imediat sala de sunet si de mult volum – nu ma refer la boxe ci la faptul ca muzica lor este foarte plina – pentru ca nu gasesc alt termen care sa le exprime felul in care compun. Trupa infiintata in ’89 si care nu a schimbat decat un singur membru din formula originala – ei bine, aceasta maturitate se simte cat se poate de puternic in tot ceea ce fac. In muzica lor, in versuri, in spectacol si in organizare. Au profitat din plin de suportul oferit de TSC si au umplut sala de proiectii grafice, atat pe ecranul de LED-uri din spatele scenei (acel inger de la inceput arata absolut bestial in spatele lor) cat si pe ecranele laterale, unde au fost rulate scurte prezentari grafice ale albumelor si temelor folosite de catre trupa de-a lungul timpului. Excelent prezentate si au punctat foarte bine atmosfera pieselor.

Imposibil sa nu-l remarci pe scena pe chitaristul Martin Henriksson – un tip imens cu dread-uri pe masura si extrem de calm – parca facea economie de miscari. Dar nu in sensul unui om obosit ci dimpotriva, degaja o senzatie de forta a naturii, stapanita si calma dar mereu prezenta si gata de actiune. Fain si inedit a fost si momentul schimbarii de claviatura a lui Martin Brändström – nu stiu daca din motive tehnice sau nu dar haios mentionat de vocalul Mikael Stanneunii isi schimba tinutele de-a lungul unui concert, Martin isi schimba clapele :P.

Per total foarte diferiti membrii trupei, fiecare cu un alt stil – si cred ca asta face mult bine imaginii lor, adauga parca o alta dimensiune. Niklas Sundin, al doilea chitarist, are infatisarea unui spectru distant, poate cel mai aproape de imaginea pe care o asociez numelui Dark Tranquillity. Nu acelasi lucru il pot spune si despre vocalul Mikael Stanne care numai intunecat nu este :P. Un personaj activ, vesel si foarte agitat. Cred ca nu i-a scapat nici o boxa, s-a catarat pe cam tot ce s-a putut :D. Si a avut un dialog foarte fain cu publicul, prezentand fiecare piesa, mentionand albumul din care facea parte si anul de aparitie. Iar publicul, asa cum spuneam la inceput, i-a fost alaturi si a continuat fara greseala numele pieselor prezentate de catre Mikael. Foarte bine se simtea reactia salii cand recunosteau piesa si ii strigau numele – excelent.

Un concert foarte bun, care mi-a adus aminte de anii de liceu cand ascultam destul de mult acest gen. Totusi, Death ramane trupa mea de suflet din zona asta de muzica, chiar daca n-am reusit sa-i vad si in concert 😛

Lista de piese, in ordine cronologica:Foto recenzie concert Dark Tranquillity

01. At The Point of Ignition
02. The Fatalist
03. Icipher
04. Damage Done
05. Lost To Apathy
06. Monochromatic Stains
07. The Gallery
08. The Wonders At Your Feet
09. Iridium
10. Focus Shift
11. Dream Oblivion
12. Misery’s Crown
13. Haven
14. Punish My Heaven
15. Lethe
16. Final Resistance

Bis:
17. Therein
18. Terminus (Where Death Is Most Alive)

Galerie foto gasiti aici. Credit foto: RockStage.ro

Articol publicat pe RockStage.ro

Standard