pe dealuri

Scurta istorie din traficul clujean.

Pe una din muuuuultele urcari ale acestui oras, pe un pasaj de unde se desprinde o bretea catre dreapta pedalam de zor, gafaind, sa ajung la birou (dupa un detur). Luni dimineata, nici iarba nu creste, chef nevoie mare. De undeva din spatele meu o Dacie 1300 (editie princeps, cred, dupa cum arata) incerca sa ma depaseasca. Spun incerca pentru ca desi eu aveam undeva in jur de 18-20 Km/h, depasirea se producea in reluare. Am recunoscut usor masina, dupa pacaniturile iesite pe teava de esapament – imi taiase usor fata cu aproximativ 1 Km mai devreme, iesind fara sa lase prioritate de pe o strada laterala – o Dacie visine, cu numar de Cluj.

Partea interesanta abia acum vine – in timp ce ma depasea pe partea dreapta, cu mirobolanta viteza de ~22Km/h (da, eram in urcare, dar totusi…) soferul a deschis geamul si m-a interpelat cu „Du-te ba pe dealuri”. Soferul, o persoana de varsta a treia, cu parul grizonat puternic, undeva in jur de 70 de ani. Initial m-am enervat si am vrut sa ma duc dupa el sa-l iau la rost. Intorcand insa capul, am vazut in spatele lui o coloana de alte 4-5 masini care mergeau cu viteza melcului ametit – deja din cauza lui, in nici un caz din cauza mea, caci traseele ne erau despartite. Numai ca Dacia si-a continuat drumul, si pe coborare, cu aceeasi impresionanta viteza. Am renuntat, m-a apucat un ras copios.

Si apoi, daca ma duceam dupa el, ce sa-i spun? Ca, de fapt, mai degraba pe dealuri era locul sau, cu tot cu masina, in nici un caz in trafic? Sincer, nu cred ca ar fi inteles. Am ramas cu-n zambet.

Daca tot m-a provocat, i-am urmat „indemnul” si am fost si pe dealuri. Cam asa arata cerul cand m-am intors:

De cand m-am mutat la Cluj unul din cele mai placute momente ale zilei este cel de la apus. Am norocul (prietenii stiu de ce ;)) sa stau intr-o zona foarte aerisita si cu vedere directa catre apus. Iar configuratia terenului din partea de Vest a Clujului este cat se poate de darnica.

Asa ca am inceput un mic proiect fotografic, fara mari pretentii de calitate a imaginilor dar cu destul de multa incarcare afectiva pentru mine. De-a lungului unei perioade cat mai lungi am sa incerc sa capturez cat mai multe imagini cu si la apus. Nu musai din acelasi loc dar toate vor avea ca si concept momentul apusului. Sa vedem ce iese ;).

Restul fotografiilor sunt aici: http://sdrv.ms/OXRg7D. Unele dintre ele sunt facute direct cu telefonul, in lipsa unei camere foto la indemana. Pe masura ce se mai aduna si alte imagini am sa le adauga la aceasta colectie.

de pe drum, poz(n)e

apus – a la Cluj

de pe drum, poz(n)e

Salina Turda – un adanc luminos

Salina Turda este poate unul dintre cele mai bine amenajate locuri din Romania – cel putin asa este din punctul meu de vedere, din cele pe care le-am vizitat. Superba, merita vizitata mai ales in timpul saptamanii, cand este cel mai putin aglomerata. Oricand ati merge, faceti-va un bine si nu luati liftul – scarile sunt cu mult mai interesante, mai ales cele de pe partea cu liftul, cu calatoria lor prin timp (veti vedea la fata locului ce vrea sa insemne asta ;)).

Si nu ratati plimbarea cu barca, chiar daca aveti de stat la coada – merita din plin.

Mai multe fotografii aici.

ganduri

cu obida

Mno, ca tot am avut parte de vesti numai una si una in ultima vreme, hai sa mai adaug una. Ca ce mai conteaza?

De fo doua zile il am pe al meu tata internat pentru niste analize. Si am reinceput sa ma bucur de ajutorul sistemului medical din Romania. Boala in sine nu face subiectul acestor randuri, important este ca singurul tratament disponibil este cel de implantare a unui stent. Pentru cei curiosi, aici sunt descrise toate detaliile, inclusiv procedura in sine. Operatia nu-i nici periculoasa (desi in cazul tatalui meu sunt ceva complicatii, ramane de vazut) si nici nu dureaza. Doar costa – si aici voiam sa ajung.

Pentru tratamentul unui pacient care sufera de o boala care-i afecteaza calitatea vietii si-i poate ameninta viata in sine, singurul tratament disponibil se face contra cost. Si nu-i deloc ieftin. Un stent costa in jur de 2000 Euro (tatal meu are nevoie de minim doua), plus sau minus in functie de dimensiunile necesare si, atentie, de calitate. Exista doua tipuri din cate am inteles, unul de provenienta romaneasca si unul turceasca. Nu stiu care-i mai bun sau mai scump. Partea frumoasa este ca aceste costuri sunt suportate, integral, de catre pacient. Cu alte cuvinte, lucram cu materialul clientului. Recapitulez – un om a carui viata ii este potential amenintata, care este asigurat medical si a contribuit la bugetul de stat intreaga perioada activa a vietii, cu sume cat se poate de legale (a lucrat la stat intreaga viata, ca alta optiune nu avea pe vremea „apusa”), este nevoit sa-si achite din buzunar tratamentul.

Exista si o exceptie, o varianta legala prin care poate beneficia de acest tratament in mod gratuit: daca ajunge de urgenta, in urma unui pre sau infarct miocardic, in termen de maxim x ore (unde x era parca maxim 6, nu mai stiu sigur). Deci, ura, avem si optiuni. Putem astepta pana face un infarct, apoi putem sa-l transportam de urgenta pana la Bucuresti (parintii mei locuiesc la aproximativ o ora de Bucuresti, deci suntem norocosi), sperand ca avem salvare la dispozitie, ca drumul nu este inzapezit si ca … poate rezista pana ajungem sa facem radiografia care ne va fi utila la decontare. Caci fara ea, fara aceasta radiografie, suntem buni de plata. Pentru tratament sau pentru … mai bine lasa.

Sau putem sa tacem, sa punem capul in pamant si planurile in cui si sa platim. Ca el se pare ca n-a platit destul, cat a muncit. Acum platim si noi. Si nu cumva imi vine si mie sa ies in piata publica? Numa asa, sa ma descarc, daca altceva oricum nu pot rezolva. Inca, din fericire, nu suntem disperati – avem cum plati. Nu mai conteaza de unde, dar acum avem cum plati.

Stau insa si ma intreb cum o fi sa te afli in situatia asta si chiar sa nu ai de unde sa platesti banii? Sa achiti, cum sa-i zic, taxa de viata? Caci sunt, cu siguranta, destui aflati in fata acestei decizii. Cum o fi? Sa-ti iei tatal acasa si sa te rogi sa-l mai tina bateriile din dotare – ca tu nu ai ce face pentru el. Pana s-or termina si se va stinge lumina. CUM?

ca-n viata, evenimente, ganduri

test aniversar

Intr-o alta seara alaturi de Folk Frate am avut o Mare surpriza. Asa ca ma gandesc sa o impartasesc cu voi.
Hai sa facem un test, e simplu, promit. Fara nici un ajutor, fara cautari, fara nimic, incercati sa recitati imnul national. Pentru cei care nu stiu, este vorba despre Desteapta-te romane. Apoi verificati cat de mult ati stiut din el. Cum e? Poate intelegem, cu totii, ceva (si) din asta.
La multi ani Romanie, La multi ani Romani.
Azi, 1 Decembrie 2011.

notele lui Vulupe

Arhive pe etichete: Romania