Seria marilor concerte din aceasta vara a fost inaungurata de cei 6 membri ai trupei Linkin Park. Miercuri, 6 Iunie 2012 au avut primul concert romanesc, organizat la Romexpo de Events cu sprijinul Ciuc Premium. Parte din turneul de promovare al viitorului lor album – Living Things – este in acelasi timp o revenire a trupei catre stilul originar, pentru care au devenit cunoscuti.

Ca orice concert mare, Linkin Park au avut in deschidere nu mai putin de trei trupe: Zdob si Zub, Coma si Phenomenon. Daca pentru Zdob si Zdub nu mai e asa de mare surpriza, Coma si Phenomenon au fost anuntati pe ultima suta de metri si au avut o sansa imensa sa cante la un asemenea eveniment. Ambele trupe s-au descurcat onorabil, desi s-au simtit clar destul de timorati de scena imensa din spatele lor. Coma au avut si putin ghinion, fiind nevoit sa renunte la ultima piesa pregatita, datorita unei intarzieri de program. Putin ciudat, mai ales ca au apucat sa si anunte ca mai urmeaza o piesa, dupa care au iesit subit de pe scena.

Zdob si Zdub, desi au inceput destul de lipsiti de energie, si-au revenit insa repede. Dupa primele doua – trei piese ceva mai putin energice atat vocea cat si prezenta lui Roman Iagupov au explodat, in stilul bine cunoscut. Asa ca a luat la alergat mai toata bucata de scena avuta la dispozitie si nu-i deloc putin lucru. Membri Zdob si Zdub se pierdeau efectiv pe scena de dimensiuni impresionante: peste 400 m2, cu o inaltime de 14 m. Au reusit sa ridice multe maini in aer iar atmosfera creata de ei a prins cat se poate de bine, berea si dansul fiind deja foarte prezente in public.

Apropos de public, am avut parte de o varietate cat se poate de larga. Cu o medie de varsta clar mai scazuta fata de alte concerte rock, fanii Linkin Park au confirmat prezenta inca proaspata a trupei. Simpatic a fost ca multi dintre cei mai tineri au fost insotiti de parinti, ceea a dus la cateva situatii cel putin hilare. Am vazut cel putin doua scene in care, la o incercare chiar timida de pogo „inculpatii” au fost rapid admonestati de parintii care nu putea accepta un astfel de comportament, in timp ce pustii lor saliva dupa o tura de agitatie printre ceilalti. Deh, gusturi diferite la varste diferite. Mai putin interesante au fost prezentele preluate direct din zona de fite a Bucurestiului, sosite la facut poze in ipostazele specifice – nu intru in detalii caci nu prea este cazul. Per total insa publicul mi-a parut cam prea linistit – ma asteptam la mai multa energie, mai ales avand in vedere ce se intampla pe scena.

Sunetul a fost bun spre foarte bun, din pacate cam slab ca si intensitate. In fata scenei s-a auzit bine dar in zona Gazon A deja parca se simtea nevoie de mai mult volum. Ma intreb cum s-a auzit in zona Gazon B dar nu cred ca prea bine. La cat de impresionante erau sistemele de sunet instalate sincer ma asteptam la mai mult volum. Repet, s-a auzit bine dar nu impresionant.

In ce priveste organizarea, dupa ce trecem de clasicele cozi imense de la intrare a fost bine spre multumitor. Suficiente locuri de alimentare atat cu jetoane cat si cu bere/sucuri, destul spatiu de trecere. Cam prea mare zelul celor de la paza, carora a trebuit sa le explic de ce nu pot renunta la farul de bicicleta din rucsac (care far este cu putin mai mare decat o bricheta) dar asa inteleg ei sa-si faca treaba cateodata. Interesanta a fost interdictia la fumat, care evident ca nu a fost respectata – cel mult s-a transformat intr-o permanenta cautare a unui foc la fumtaorii din jur.

Foarte aproape de ora programata, undeva in jur de ora 20.20, Linkin Park au luat in stapanire scena, cu un intro la chitara interpretat din spatele scenei, crescand astfel rapid nivelul de asteptare al publicului. Ora oare cam prea grabita, avand in vedere ca inca era destula lumina naturala – si chiar este, efectele vizuale fiind mult diminuate in prima parte. In schimb am avut parte, parca in compensatie, de un superb si foarte lung apus de soare. Parca nu mai voia sa dispara, colorand in mod incredibil parte din scena si aruncand mereu cu reflexe aurii din ferestrele din zona. Superb si impresionant, in acelasi timp.

Mike Shinoda, Chester Bennington, Brad Delson, Phoenix, Joe Hahn, Rob Bourdon – sase oameni care, nu stiu cum, au reusit sa umple mai bine de 400m2 de scena. Complet. Fara drept de apel. Cu o energie incredibila si cu un chef de cantat cum n-am vazut de multisor. Se vede clar scoala scenei americane, stilul lor de spectacol bine pus la punct si aranjat – dar totusi, baietii astia chiar canta cu pofta. Chester si Mike fac o pereche incredibila, cu un dinamism fantastic si se completeaza excelent. Mike nu poate sa taca sub nici o forma, chiar daca nu are o arie de interpretat el tot continua sa cante, in paralel cu Chester, pe versurile acestuia. Brad la randul lui este foarte active si desi pasajele lui vocale sunt de acompaniament, are acelasi obicei ca si Mike – canta in paralel cu vocea principal, evident fara microfon. Toate astea arata ca baietii canta in primul si in primul rand din placere, abia apoi pentru spectacol.

Iar spectacol stiu sa faca si inca foarte bine. Au reusit sa faca acea scena imensa sa para chiar mica, aveau momente in care sa aglomerau de parca nu era loc. Toti (mai putin Rob la baterie) sunt foarte activi si mai ales foarte mobili – isi schimba permanent locurile pe scena, sus-jos pe platforma montata in mijloc, la stanga, la dreapta, in fata clapelor sau sus la pupitrul lui Joe. A fost o placere sa-i vedem atat de prezenti. Pe langa asta, au schimbat mai multe instrumente decat altii intr-o viata. Aproape la fiecare piesa si uneori in cadrul aceleiasi piese au schimbat, adus, scos, readus noi instrumente pe scena. Fiecare a avut parte de cel 2-3 instrumente diferite, daca includem si vocea. Percutie, clape, sintetizator, fel si fel de chitari, cu sau fara chitara, absolut dementiala aceasta frematare a lor.

Totul combinat cu stilul lor muzical pe care chiar n-ai cum sa-l definesti, oricat ai incerca: hibrid rock, hip-hop, electronic, rock alternative, drum’n’base, aproape orice fel de influenta era prezenta intr-un acord sau altul. Si una e sa le stii piesele de album, cu totul altceva sa asculti pe viu acest melanj de influente. Baietii nu s-au oprit de la nimic in muzica lor si, dupa numarul de fani ai trupei, se pare ca au gasit o solutie de foarte mare succes. Refrenele lor impresionante cu cerut multe voci la concert si le-au primit fara ezitare. Piese precum: „Papercut„, „Somewhere I Belong„, „Breaking the Habit„, „New Divide” (cu tot cu accidental de la clape), „Faint” a aruncat in aer tone de energie si multe, foarte multe voci care i-au insotit.

Piesa „Burn It Down” de pe viitorul lor album suna foarte foarte bine, ceea ce anunta un nou set memorabil de piese Linkin Park. La cat de in forma sunt, nu poate decat sa sune excelent.

Ceea ce parca n-a fost de ajuns a fost comunicarea verbala cu publicul. Aici s-a simtit nevoia de mai mult, mai ales avand in vedere ca este primul lor concert in Romania. Clar publicul a simtit mai multa nevoie de atentie, intr-un fel, asa cum suntem si obisnuiti de alte trupe. Desi in nici un caz n-au fost indiferenti fata de public si de reactiile acestuia, totusi la nivel verbal parca se putea face mai mult. Cred ca din cauza asta multi au plecat nu atat de multumiti pe cat se asteptau.

Finalul a fost cel putin grandios: „In the End„, „Numb” si „Bleed It Out” cu un fragment din „Sabotage” de la Beastie Boys. Dupa mai bine de 15 minute de la finalul concertului, erau inca multi oameni in fata scenei care nu voiau sa plece – atat de puternic a fost finalul. Din pacate, Linkin Park se inscriu si ei in ultima moda de a integra oarecum bis-ul in setul principal, asa ca multi au ramas cu impresia ca nu am avut parte si de recompensa de final. Bis insa a existat, doar ca a fost „servit” la felul principal.

Inca am in urechi acordurile de la „In the End” si „Numb„, inca imi place sa inchid ochii si sa-mi aduc aminte de unul din cele mai importante concerte ale acestui an: Linkin Park la Bucuresti. Abia astept urmatorul lor concert.

Lista de piese Linkin Park:

Tinfoil

Faint

Papercut 

With You

Runaway

Given Up

Blackout

Somewhere I Belong

A Place for My Head

New Divide

Lies Greed Misery

Points of Authority

Waiting for the End

Breaking the Habit

Leave Out All the Rest / Shadow Of The Day / Iridescent

The Catalyst

What I’ve Done 

One Step Closer

Burn It Down

In the End

Numb

Bleed It Out (w/ Beastie Boys „Sabotage”)