evenimente, muzica

Ovidiu Lipan Tandarica – energie in forma pura

Sus-numitul este poate cel mai energic artist roman. Si folosesc termenul artist pentru ca cel de cantaret nu-l mai incape de multa, de foarte multa vreme. Cu o activitate muzicala si artistica cat o viata de om, Ovidiu Lipan Tandarica si-a incununat cariera de peste 45 de ani printr-un concert imposibil de uitat. Duminica 27 Noiembrie 2011, pe scena Salii Palatului, concertul intitulat “Ovidiu Lipan Tandarica and The Balkanic Explosion” si organizat de Phoenix Entertainment a reusit sa stabileasca un nou nivel pentru scena muzicala romaneasca.

Un astfel de eveniment nu se intampla de prea multe ori intr-o viata, este nevoie de multa, extraordinar de multa energie si vointa pentru a reusi o asemenea performanta. Ovidiu Lipan Tadarica, energic si cald asa cum il stim de atatia ani, a reusit in lungile sale turnee sa cunoasca si sa-si apropie foarte multi oameni, in special muzicieni. Dincolo de orice poate acesta este cel mai important lucru de spus despre concertul “Ovidiu Lipan Tandarica and The Balkanic Explosion” – a fost o reunire cu prietenii, cunoscuti sau doar intuiti, pe scena sau in sala, de aici sau de oriunde – noi toti am fost prietenii lui “Tandarica”. Este greu de povestit, greu de pus in cuvinte energia si apropierea din concertele lui Ovidiu Lipan, cu atat mai putin in aceasta ocazia – dar sa incercam totusi.

Locatie: Sala Palatului este, prin definitie, una dintre cele mai clasice si cunoscute scene din Romania. Cu o istorie cat se poate de bogata, ramane scena principala pentru evenimentele de interior. Spatiul pus la dispozitie este mai mult decat generos iar acustica este buna. Nu ideala, din pacate, dar nu le poti avea pe toate. Singurul mare repros ce i se poate aduce este ca nu ai unde sa te misti, nu ai unde sa dansezi. Iar Duminica seara asta chiar a fost o problema – era greu (si pentru unii imposibil) sa stai in scaun.

Sunet: La momentul proiectarii, cerintele de sonorizare (precum si destinatia) Salii Palatului au fost mult altele. Asta nu inseamna ca acum nu are o acustica buna – doar ca nu este foarte buna. S-a auzit bine, peste pragul de multumitor dar fara alte pretentii.

Public: Desi in mod evident obisnuiti cu concerte mai “cuminti”, cei prezenti Duminica la concertul lui Ovidiu Lipan Tandarica au facut cu adevarat parte din spectacol. S-a cantat, s-a dansat, spatiile dintre scaune au fost, pe alocuri, complet neincapatoare – sa asculti “Kalashnikov” stand pe scaun este o imposibilitate fizica.

Concertul: Ovidiu Lipan Tandarica and The Balkanic Explosion a fost, cum spuneam, o experienta rara. Trecut printr-o istorie cat pentru zece vieti, dupa ce a cantat alaturi de trupe precum Rosu si Negru, Phoenix, Madhouse si apoi Lipan Connection, Ovidiu Lipan este un spectacol in sine. Desi mic de statura, are capabilitatea de umple scena, atat la propriu cat si la figurat. A fost, pe parcursul concertului, prezent in aproape toate locurile de pe scena – a fost tobosar, vocal, dirijor, dansator, instrumentist – toate cu o pofta de cantec si de viata incat parea ireal. Nu odata mi-am adus aminte de povestirea celor de la Phoenix care, mai in gluma mai in serios isi reaminteau ca la solo-urile de toba ale lui Tandarica puteau linistiti sa iasa de pe scena si sa mearga vis-à-vis de sala de concert, la o ciorba Smile with tongue out.

De data asta insa a fost insotit pe scena de: Fanfara 10 prajini, Grupul Balkano, Rona Hartner, Delia Matache, Stelu Enache, percutionisti si instrumentisti din Egipt, Columbia si Rwanda. Un invitat cu adevarat special a fost chiar fiul sau – Alexander Lipan – alaturi de care Ovidiu Lipan a cantat cu aceasta ocazie pentru prima intr-un concert atat de larg. Mandria si bucuria lui Ovidiu, cantand alaturi de fiul sau, au fost fara limite.

De altfel, fara limite a fost intreaga seara. Tandarica si-a propus – si a reusit – sa ne duca pe toti dincolo de limitele clasice ale muzicii. Multitudinea de stiluri, de sunete, de intrumente, de voci, de interpretari, inspirate din atat de multe surse diferite de cultura si obiceiuri s-au supus toate talentului incredibil de agregator al lui Ovidiu Lipan. Pe langa talentul sau nativ de muzician, usurinta cu care stabiliteste conexiuni, cu care leaga elemente atat de diferite la origini il pozitioneaza pe Ovidiu Lipan ca pe un centru multi-cultural in muzica balcanica. Piese atat de populare cum este binecunoscuta “Ciocarlia” cat si “Tango Toledo”, “Ave Maria”, “Trandafirul”, “Armana mea”, “Nafoara” si “Natalis” au aratat ca atat Ovidiu Lipan cat si invitatii sai merita oricand sa cante pe cele mai mari scene ale lumii, fara nici o retinere. Sunt extraordinari de buni. Iar “Calusarii”, framantand scena Salii Palatului, au fost o surpriza imensa.

La final, dupa mai bine de trei ore de concert, mi-au ramas in minte cuvintele lui Tandarica: “Daca voi mai stati … Noi mai cantam!”. Ah, de-ar fi viata mereu asa de frumoasa. Multumim Ovidiu Lipan “Tandarica”.

Standard
evenimente, muzica

Muzica ne Traieste

Cum probabil cei care ma urmaresc pe twitter stiu, in seara asta am reusit, pe ultima suta de metri, sa ajung la concertul marelui Jon Lord, membru component al trupei Deep Purple. Si Doamne, tare bine am facut. Concertul s-a petrecut la Sala Palatului, fiind organizat de ARTmania si mai multe informatii despre puteti gasi aici si aici. Alaturi de Jon Lord, pe scena s-au aflat trupa Te, solistii Steve Balsamo si Kasia Laska si Orchestra Filarmonica din Ruse condusa de Naiden Todorov. Cam atat cu datele tehnice 😛

Orga lui Jon Lord

Un instrument minunat, istorie a muzicii de valoare

Seara s-a anuntat speciala inca din foaierul salii, unde am intalnit un public aparte – multi oameni in varsta, trecuti binisor de zbuciumul adolescentei si nu putine au fost cazurile in care am admirat de la distanta ceva plete albite de vreme. Oameni care au venit sa traiasca o seara de Muzica alaturi de unul din idolii mai multor generatii. Si care au primit Muzica – multa si de foarte buna calitate.

Concertul a inceput rapid, fara intarziere (prea mare) si fara prea multe introduceri. Jon Lord, dupa un ropot de aplauze si cu o apartitie care impunea titlul de Lord, ne-a salutat si a facut o scurta prezentare a primei parti a serii si anume Concerto for Group and Orchestra. Adica o compozitie proprie, cu o istorie deja consacrata. Ingemanarea dintre pasajele rock si cele simfonice este desavarsita. Felul in care sunetele isi schimbau ritmul si trecerea de la un regim melodic la altul au creat o stare de sublim. Nu stiam daca sa inchid ochii si sa ma bucur de sunete sau sa stau sa privesc si sa admir muzicienii de pe scena si in mod special pe Marele Jon Lord care are o prestanta ce impune un respect cald (nu am gasit alta rima). Lupta dintre ariile simfonice si riff-urile rock a facut deliciul primei parti, care a durat aproape o ora si jumatate. Asa cum s-a exprimat chiar Jon Lord, Concerto for Group and Orchestra este copilul sau. Un copil care este deja ajuns la maturitate si care ofera atat de multe experiente si trairi ce duc usor cu gandul la perfectiune.

Pauza a venit pe nepregatite dar a fost o buna ocazie sa ma intalnesc cu cativa prieteni si sa am cu cine comenta concertul. Caci aveam cu adevarat ce comenta. A urmat o a doua parte in care Jon Lord ne-a pregatit pentru o calatorie in timp, trecand printr-o buna parte din istoria muzicala alaturi de Deep Purple si piesele lor memorabile. Calatorie ce nu a fost tocmai cronologica, avand minunata ocazie de a putea sari in voie prin timp, uneori si zeci de ani. Fiecare piesa a fost prezentata de catre Jon Lord si pentru aproape fiecare din ele ne-a oferit si o scurta istorie pentru a putea intelege mai bine semnificatia respectivelor melodii. Frumos si mai ales din suflet caci multe dintre piese sunt foarte personale.

Nu am putut sa nu remarc cat de prezent si de entuziast a fost Jon Lord, intreaga seara. L-am vazut cum, la pasaje in care orga sa nu era la lucru, el atingea clapele si canta impreuna cu orchestra, fara insa sa produca vreun sunet. In picioare fiind, tot timpul era conectat la muzica si batea ritmul cu palmele pe pian sau orga. A fost impresionant sa-l urmaresc si sa vad cum muzica ii lumina efectiv chipul. Jon Lord este un personaj, cum am spus, cu multa prestanta si parul sau alb ajuta mult la aceasta imagine insa vazandu-l atat de entuziast m-a facut sa ma simt mult mai aproape de muzica lui. La finalul concertului, cu un gest aproape parintesc, a batut usor cu palma orga sa veche si de incredere – un gest simplu dar care spune multe despre acest om si pasiunea lui pentru muzica.

Final de concert care nu a fost altceva decat Child in Time, o minune de piesa a celor de la Deep Purple si la acordurile careia toata sala a izbucnit in aplauze. A fost minunat. Si sa nu uit – finalul s-a intamplat la aproape trei ore de la inceperea concertului. Poate afla si alte trupe cat si mai ales cum trebuie sa arate un concert de Muzica.

 

Standard