Acum un an, cu cateva ore inainte de petrecerea de Anul Nou, am profitat de lenea prietenilor cu care eram asa ca am luat Sapanta la picior, cu gand de liniste si poze. Si bine am facut, am avut parte de vreo doua ore cat se poate de implinite.
La un moment dat, fix in fata cimitirului vesel, un cuplu de localnici m-au intrebat ce tot fac acolo (eu eram intins jumatate pe o taraba si tot faceam poze cu expuneri lungi, asa ca aratam destul de ciudat :P) Le-am explicat ca fac poze si mi-au cerut sa le arat si lor. Ceea ce am si facut. In mod previzibil, urmatoarea rugaminte a fost sa le fac si lor poze 😀 M-am conformat cu multa placere.
Cu destule injuraturi (asumate) scriam zilele trecute pe twitter si facebook mesajul de mai jos. Contextul fiind parcurgerea distantei dintre P-ta Victoriei si Universitate, la ora 12 si un pic, crosetand efectiv printr-o coloana continua de masini. Da, stiu, exista o explicatie. Ba chiar mai multe. Asa este, perfect adevarat. Dar totusi, an de an avem parte de exact aceleasi explicatii, cel mult cu mici variatiuni pe aceeasi tema. Si ce facem? Nimic. Absolut nimic.
Mai sunt cateva zile si voi ajunge iarasi in locurile care-mi sunt, poate, cele mai dragi mie din tara asta mare si frumoasa. Si anume, ceva mai sus de Tara Motilor (asa cum bine precizeaza Adrian), Maramuresul nostru mandru. Caci oameni ca acolo zau ca n-am intalnit, caldura ca in casele gazdoaielor si gazdoilor moroseni nici in alta parte n-am simtit. Au un fel al lor de a te intampina si binecuvanta de nu simti nici o clipa ca esti cumva doar un turist trecator. Inca de la prima binete, intelegi ca esti primit acolo ca un musafir drag si nu ca un zburator ce nu-l vei mai sti a doua zi.
Ducu Bertzi – Primeneste-ti gazda casa
Desi nu am fost de multe ori pe acolo, de fiecare data insa m-au facut sa-mi doresc sa nu mai plec ori sa ma intorc cat de curand. Si inca am o datorie de mers la coasa, promisa inca de prima oara cand am primit caldura acelor oameni. Datorie ce ma arde tare sa o onorez cat de curand. Mult n-a mai fi, doar cateva luni si ma voi achita cu mare drag de aceasta povara. Pana atunci insa, peste putina vreme am sa ajung iar in chiar inima Maramuresului si am sa ma bucur si am sa ma incarc cu bun simt si omenie, cu prietenie si respect. Si la asta, firesc va fi sa am alatur pe cei mai buni dintre prieteni, dimpreuna cu un pahar de horinca asa cum numai morosenii stiu face.
notele lui Vulupe 