ganduri

fara rost

Vad si simt de multe ori cum placeri si pasiuni ce la inceput incitau atat de mult entuziasm trec usor in banal si-n rutina. Fara sa dispara de tot placerea, ceva insa ajunge sa o sufoce, sa o inchida si sa nu o mai lase sa se manifeste. Ajungem la un moment in care ne intrebam de ce oare mai facem acel „ceva” care candva ne aducea atat de multa placere si multumire – iar acum parca nu mai are sens. Simptomele acestea se regasesc in atat de multe situatii si la atat de multe persoane incat zau ca-mi vine sa ma iau de cap.

Fotografie zmeu pe cer albastruUna dintre cauze (cu siguranta nu singura) este transformarea entuziasmului initial in necesitate sau rutina. Dispare in timp spontaneitatea si impreuna cu ea recompensa. Dincolo de marile succese pe care le urmarim si cu putin noroc le si dobandim in viata, surpriza si spontaneitatea sunt printre cele mai mari aducatoare de multumire si de crestere a calitatii percepute a vietii. Cu cat ne indepartam de acestea, cu atat cursul zilnic al vietii ne pare mai apasator si mai anost – chiar daca ne umplem timpul cu activitati care altadata ne bucurau.

Bucuria nu este intrinseca acestor activitati, ea este totodata implinita si de placerea de a participa la acele actiuni, de spontaneitatea lor, de noutatea si lipsa de presiune. Cat de des nu v-ati aflat in situatia de a va intreba de ce cutare sau cutare activitate nu va mai aduce la fel de multa bucurie? Sau sa fie nevoie de un efort de vointa pentru a va adauga in program participarea la actiuni pentru care cu bucurie altadata ati fi uitat de foame si de somn? Cum de se ajunge atat de des aici?

Unele dintre cele mai placute si fericite amintiri sunt tocmai cele care au avut, aparent, cel mai putin rost. Unele dintre cele mai frumoase intamplari sunt cele care s-au petrecut ori accidental, pe nepregatite (adica fara scenarii), ori fara vreun scop prestabilit. Cred sincer ca un foarte bun indicator al calitatii vietii ar putea fi gradul de spontaneitate. Cu cat mai multe lucruri neplanificate, neasteptate si nefortate ne permitem sa facem in viata de zi cu zi, cu atat putem sa spunem ca ne permitem sa ne bucuram de aceasta.

Pentru ca viata nu se intampla doar in concedii, la cumparaturi sau promovari in cariera. Viata se intampla zi de zi iar perceptia noastra asupra propriei bunastari depinde intr-o mare masura tocmai de aceste mici intamplari zilnice. Gradul de libertate pe care ni-l acordam (sau ne este permis) poate fi masurat si prin acest indicator – al spontaneitatii imediate, poate marunte dar cu siguranta reconfortante. Cu cat suntem/ne simtim mai apasati de griji, probleme si responsabilitati, cu atat disponibilitatea si chiar dorinta de spontaneitate dispare. Iar asta nu duce la nimic bun, pe termen lung.

Chiar daca avem grija sa ne trecem in program activitati ce ar trebui sa ne faca placere, daca spontaneitatea nu este prezenta, daca nu exista posibilitatea de a schimba uneori, fara ezitari, programul zilnic inseamna ca starea de bine nu este tocmai prezenta.

Imi aduc aminte cu multa placere de seri petrecute pe-o treapta de piatra, de dupa-amieze pierdute pe coclauri, sau un sfarsit de saptamana petrecut alaturi de o gasca de prieteni – dar mai nimic de saptamani si luni de griji, probleme si responsabilitati. Din acestea din urma a ramas doar o amintire apasatoare si cateodata chinuitoare dar … cam atat. Pe primele inca le pastrez cu drag in minte si-n suflet, chiar daca au fost ore petrecute fara rost, fara sens ;).

Reclame
Standard
ganduri

proiectii, presupuneri, scenarii

Dintre multele feluri in care reusim sa ne facem viata amara as pune daca nu chiar pe primul loc, macar pe podium triada mentionata in titlu. Pentru ca, asa din fuga, nu stiu sursa mai mare de conflicte, nemultumiri si frustrari decat aceasta pacatoasa treime.

Cati nu ati ajuns in situatia de va enerva, mania chiar pe un partener (de afaceri, de viata, de pahar, etc) numai ca sa aflati, ulterior, ca de fapt nu ati avut nici un motiv s-o faceti? Asta numai in cazul fericit in care ati avut rabdarea, dorinta si deschiderea de a va acorda timpul sa va lamuriti sursa reala a conflictului.

Totul provenind nu neaparat din cauza unei proaste exprimari cat mai ales a unei defectuoase receptii, celalt capat al comunicarii. Poate ca partenerul s-a exprimat mai putin clar, poate ca nu a oferit o imagine clara si completa a mesajului – dar reactia puternica isi are ca sursa modul in care voi ati tradus acel mesaj. Modul in care v-ati adus in aceasta traducere, voluntar sau nu, constient sau mai degraba subconstient, experiente similare din trecut care semanau in oarece masura cu situatia prezenta. Modul in care v-ati proiectat bagajul emotional (caci de acolo pornesc de obicei conflictele, nu?) in situatia prezenta. Cu ce rezultat? Cu ce v-a ajutat?

Cati nu ati avut o imagine perfect formata asupra unei situatii, unei intamplari, unei scene de la care va asteptati la atat de multe impliniri numai ca sa ajungeti in situatia reala si un ceva marunt (de obicei) sa va distruga toata savoarea? Cate intamplari minunate nu au fost ratate din cauze fara importanta intr-un alt context? Sau invers povestit, cate dintre amintirile placute nu s-au nascut din situatii si povesti pe care nu le-ati prevazut deloc? Povesti pentru care nu ati avut pregatit un scenariu anume.

De cate ori vi s-a intamplat sa asteptati cu o puternica angoasa o intalnire sau o intamplare? De care ori nu v-ati infuriat de frustrare in asteptarea unui conflict prevazut dar care n-a mai aparut sau a fost de-o foarte mica intensitate? Situatii in care ati desfasurat mental, in anticipare, multe linii de dialog contradictoriu, ati gasit argumente peste argumente si nivelul frustarii v-a crescut considerabil numai ca sa descoperiti ca premisa conflictului nu exista in realitate. Va este cunoscut? De cate ori ati facut presupuneri despre o situatie sau persoana numai ca sa descoperiti, in urma unui consum interior deloc nesemnificativ, ca acestea nu au avut nici o baza reala, in ciuda nenumaratelor justificari aparente?

Departe de mine intentia de a contesta valoare psihologica a acestor trei mecanisme, foarte valoroase in sine ca si unelte de adaptare si dezvoltare sociala. Dar, la fel ca orice unealta, fundamental se doveste modul in care sunt folosite, pentru a obtine un tip sau altul de rezultate. In intrebarile de mai sus am incercat sa cuprind multe din situatiile de viata ce nu-mi sunt straine, atat de-o parte cat si de alta a lantului de comunicare. Si desi mecanismul imi este cunoscut, de multe ori imi este greu sa-l surprind in timp util pentru a-i putea contracara efectele negative.

Stiu insa ca toate cele trei tipuri de situatii pot aduce multa frustrare, tristete, dezamagire si un consum energetic foarte important in a le traversa. Si asta ma duce cu gandul la incercarea de a le evita pe cat posibil – usor de spus, greu de facut insa. Atat de-o parte cat si de alta, tentatia de a ne supune sau de a fi supusi proiectiilor, presupunerilor si scenariilor nu-i deloc de neglijat.

Exista insa o categorie umana care nu este aproape deloc afectata de aceste trei situatii – si anume copii, in special pana in perioada de pre-adolescenta. Oare (si) din aceasta cauza sa fie aceasta perioada cea mai senina din viata umana? Ma intreb si va intreb …

Standard