ca-n viata, cu bicla

din trafic 2

Motivele de bucurie marunte sunt cateodata cele care-ti aduc cele mai frumoase zambete. Asa a fost aseara si nu ma pot abtine sa nu redau si aici intamplarea.

Dupa o seara foarte agitata, cu multe alergaturi si vizionari la apartament pentru inchiriere (fara rezultat) ma intorceam catre casa, undeva in jur de 9 seara. Cum vremea inca tine cu mine, am scos bicla la plimbare, ca nu se mai poate, se simte nevoia de miscare.

Buuun, ma apropiam de intersectia de la Dristor, venind dinspre Dudesti – semaforul rosu si o coloana chiar lunga de masini, in ciuda orei tarzii. Ca de obicei, am continuat sa rulez pe marginea din dreapta, langa bordura, pe langa coloana de masini. Pana cand m-am apropiat de una care era oprita prea aproape de marginea drumului, in asa fel incat era dificil de strecurat pe langa – ceea ce de obicei fac – mai ales ca eram si destul de obosit. Asa ca am incetinit pana aproape sa ma opresc – moment in care vad cum masina respectiva se misca usor catre stanga, facandu-mi loc :D. Am zambit si dupa ce am trecut de masina, am facut semnul de OK catre sofer, obicei pe care incerc sa-l pun in practica in astfel de intamplari de trafic. Si mi-am continuat drumul. Cum imediat dupa s-a facut verde, la putin timp dupa intersectia respectiva masina m-a depasit la randul ei, facandu-mi semn din luminile de avarie :D. Pentru cei care nu stiu, respectivul dialog s-ar traduce prin: multumesc, urmat de cu placere. Este un limbaj de trafic auto, in special.

Ei bine, dincolo de politetea in sine, tocmai asta m-a bucurat atat de mult. Practic, respectivul sofer m-a considerat (in mod firesc, ar trebui) drept un partener de trafic absolt egal unei masini – si s-a comportat ca atare. Ii multumesc, desi sunt convins ca sansele de a citi multumirile mele sunt destul de mici – dar nu chiar zero. Da, cu o floare nu se face primavara, stiu – dar face ca peisajul sa arate ceva mai bine ;). Singura parte mai putin vesela este ca, dupa gestul mentionat, m-am uitat si pe placuta de inmatriculare iar numarul nu era de Bucuresti, ci de Vrancea. Poate totusi au ceva de invatat soferii bucuresteni si de la colegii lor din provincie, ma gandesc ;).

Reclame
Standard
ca-n viata, ganduri

doua – trei din trafic

Dimineata (foarte) devreme. Verde la semafor, trec de intersectie, la trecerea de pietoni un el, pantaloni cu turul cam pana in dreptul genunchilor, ochii verzi-albastrui, vorbind la telefon. Traverseaza. Pe rosu. Ma uit la el, fix in ochii lui – imi intoarce privirea. Continua sa traverseze, in fix acelasi ritm, cu aceeasi privire. Daca as fi trecut si i-as fi rupt picioarele, desi era pe trecerea de pietoni, legal nu ar fi fost vina mea.

Din traficAlt semafor, rosu. Eu a doua sau a treia masina oprita, pe banda a doua. Din stanga vine o masina care vrea sa o ia pe strada din dreapta mea (nu este o intersectie in T), deci practic sa traverseze bulevardul. La verde, astept sa treaca primele doua masini apoi il las sa treaca prin fata mea. Il vad cum se deplaseaza incet prin fata mea, verificand traficul de pe banda intai, normal. Vede ca are timp si incepe, incet, sa-si termine travesarea. Din spate, pe banda intai, vine un Renault gri care claxoneaza de parca a venit sfarsitul lumii. In mod clar il vazuse de departe, nu avea cum sa nu-l vada, soferul din fata mea chiar a facut manevra in mod foarte precaut. Si totusi el claxoneaza. Ne pornim oarecum in paralel, ma uit la sofer, un om de conditie medie, in jur de 4o de ani. Se uita inciudat catre mine.

Bulevard cu doua benzi, cam 100 metri pana la trecerea de pietoni. Eu pe banda a doua, viteza aproximativ 40 Km/h. El traverseaza, agale, cu o sacosa in mana, catre dreapta. Nu se grabeste. Se uita la mine, fix in ochii mei, si continua sa traverseze. Incetinesc destul de brusc si de mult, incat il depasesc cand trece catre banda intai. Din spate aud un claxon puternic de TIR – a continuat sa traverseze in acelasi ritm.

Toate in aceeasi zi.

Ce aveti, oameni buni? Ce aveti?

Standard