ganduri

femeia joc

sau jocul femeii. Daca este un singur cuvant – concept care sa defineasca femeia, acela este joaca. Nu stiu alta alcatuire de semnificatii care sa le fie atat de proprie, in substanta sa cea mai pura. Daca o femeie poate fi definita de multe cuvinte, nimic nu-i apartine atat de deplin precum joaca. Jocul este insasi substanta feminitatii.

Simone Simons - EpicaO femeie care se simte linistita, sigura pe ea, care nu cauta sa ajunga la un anume obiectiv va aduce in comportamentul ei elementele pure ale jocului. Zambetul, privirea, lumina din ochii ei atunci cand nu cauta in mod expres sa cucereasca pot fi cu atat mai fatale. Jocul ii transpare atunci in toate gesturile si privirile – si nu este corupt de dorinta de a castiga.

Barbatii exceleaza in jocuri – dar pentru ei jocul este o competitie, chiar si atunci cand joaca singuri. Pentru un barbat orice forma de joaca ascunde, mai mult sau mai putin evident, dorinta de a invinge, de a depasi limite. Pentru femeie nu –  femeia se poate juca doar pentru placerea jocului. Fara castig, fara competitie, fara dominare.

Ideea acestei comparatii – definitie o am demultisor dar inspiratia a fost Simone Simons de la Epica, pe care i-am vazut saptamana trecuta in concert. Simone a venit in trupa cand inca era un copil, la 17 ani. Si in mod evident a dezvoltat o relatie de camaraderie mai degraba decat orice altceva cu ceilalti membrii. Intre timp, din copila de atunci s-a nascut o cuceritoare femeie – fara insa a-si pierde aceasta relatie, cel putin fata de membrii trupei. De aici o prezenta calma, puternic feminina – dar care interactioneaza foarte firesc cu ceilalti pe scena – fara a incerca sa domine sau sa cucereasca. Poate doar am prins o seara deosebita dar m-a fascinat usurinta cu care ea interactiona si mai ales atitudinea ei pur feminina, fara a cadea in clasicul erotism exagerat care deja se impune in roluri similare. Ceea ce a fost, in mod evident, cat se poate de cuceritor 😀

Cand o femeie se joaca, are cu adevarat lumea la picioare. Pentru ca insasi joaca ei incalzeste totul in jur si lumineaza pe cei care-i sunt atunci alaturi. Daca vrei sa stii ca o femeie este fericita sau nu, este suficient s-o urmaresti cat si mai ales cum se joaca.

 

Sursa foto: Cracked.com

Reclame
Standard
evenimente, ganduri

Epica – recenzie pentru un concert epic

De multe ori in ultima vreme imi tot spun ca am cam trecut de etapa concertelor agresive, ca nu ar fi deloc rau sa-mi gasesc activitati mai putin galagioase. Ei bine, seara asta mi-a reconfirmat ca nu e cazul de asa ceva 😉 Dar s-o luam usurel.

Turneul de promovare al noului album Epica – Design Your Universe a ajuns si la noi iar trupa a revenit in Romania, pentru prima oara insa in Bucuresti. Si tare bine au facut. Totul in poate cel mai fain club pentru concerte din capitala. The Silver Church m-a castigat de mult prin modul in care au gandit acest club – arena in mod special pentru acest gen de evenimente. Unele dintre cele mai reusite concerte le-am petrecut aici in ultimii ani si merita toate aplauzele.

Inceputul serii a fost foarte interesant pentru ca am ajuns primul din grup si o buna bucata de vreme am avut ocazia sa ma plimb singur printre cei deja prezenti. Cum nu era inca aglomerat, am stat sa trag cu urechea, sa prind reactii si gesturi, sa simt oamenii. Poate cel mai fain a fost cand am avut langa mine o familie formata dintr-un cuplu de lejer peste 50 de ani, cu trei copii cel mult de liceu, care povesteau de trupe, concerte si festivaluri. Si chiar se pricepeau bine 😀 Bravo lor, chapeau pentru asa familie.

Introducerea in atmosfera de concert au facut-o insa Nexus, care au sunat bine dar nu au impresionat. Cum nu-i stiam, nu pot spune ca i-am urmarit cu mare atentie. Dar si-au indeplinit rolul cat se poate de bine, sala era deja incalzita inainte de scurta pauza pana la intrarea pe scena a celor de la Epica.

EPICAUnleashed

 

Fara prea multa agitatie, Simone Simons (Voce), Mark Jansen (Chitara, voce), Isaac Delahaye (Chitara), Coen Janssen (Clape), Yves Huts (Bas) si Ariën van Weesenbeek (Tobe) au intrat pe scena si au tinut unul din cele mai bune concerte din ultima vreme. Si la ce nume au tot trecut pe aici, asta nu-i putin lucru.

Mark Jansen, care este si liderul grupului, a tinut permanent legatura cu sala, comunicand prin tot felul de gesturi, scurte introduceri, zambete – per total, l-am simtit foarte prezent. Simone Simons i-a acaparat insa locul central in atentia tuturor – nici nu ai cum sa nu remarci aceasta frumusete putin ireala, cu o voce pe masura (desi la inceput, pana s-a incalzit putin, era cam prea mult in zona de inalte – a recuperat insa cu brio). Simone este poate definitia feminitatii, atat prin frumuseste cat si prin joaca ei permanenta pe scena, prin zambetele largi si luminoase catre public, prin miscarile usor teatrale – aproape ca a detronat in topul personal pe Susanne Ehlers – soprana de la Haggard 😛 Dar sa revenim la muzica.

Ultimul lor album suna aproape perfect, este lucrat pana in cele mai mici detalii iar asta se simte si se simte bine. Linii melodice clare, puternice, vibrante – un desfat. Iar combinatia cu vocea Simonei este desavarsita. Se simte rodajul unei trupe vechi, desi sunt destul de tineri cu totii. Iar pe scena sunt stapani.

Spectacolul a fost, la fel ca si albumul, pregatit in cele mai mici amanunte. Jocul de lumini a fost cred cel mai bun pe care l-am vazut in The Silver Church, bazat pe proiectoare clare si o combinatie de lumini de proiectoare si un val de lumina difuza – minunat. Au fost multe pasaje in care fundalul scenei, impreuna cu bateria si clapele, pur si simplu dispareau si reapareau la voia valului de lumina – superb realizat. Standul clapelor este un alt element binevenit, fiind o platforma care se rotea cu 360 de grade, oferind o libertate neobisnuit de mare claparului Coen Janssen, ceea ce l-a ajutat foarte mult sa faca parte activ in spectacol. Ventilatoarele montate in fata scenei, desi putin siropoase ca idee la prima vedere, au adus un mare plus aspectului artistilor – asa cum era si previzibil, in special vocii feminine. Combinatia de fundal sonor din zona power-metal, cu vocea si aspectul putin ireale ale Simonei Simons au creat un tablou superb – si foarte bine pus in fapt. Jos palaria pentru regie, intregul concert s-a simtit ca este foarte bine lucrat si gandit.

Dincolo de toate insa, trupa asta chiar iubeste sa fie pe scena. Aproape toti – singura exceptie fiind bassistul Yves Huts – au interpretat si s-au simtit pe scena ca si cand ar fi fost ultimul lor spectacol. S-au bucurat de fiecare piesa, si-au schimbat locurile in aproape toate combinatiile posibile, desi scena e destul mica s-au miscat in permanenta si cumva au reusit sa lase senzatia ca toti au avut parte de locul principal. Desi rolurile sunt clare, fiecare din ei a avut momentul – si placerea – de a se imbaia in atentia publicului. Si s-a vazut cat de mult le-a placut asta. Scenele clasice de heavy-metal, in care cei trei chitaristi isi intindeau chitarile catre public au fost savuroase si pline de energie. Superb. In mod special il mentionez pe chitaristul Isaac Delahaye care efectiv a fost pe toata scena, neobosit si mai ales plin de energie si de entuziasm. Mereu pe gluma sau pe sotii, mereu incurajand publicul si glumind cu colegii de trupa.

A fost cu adevarat impresionant sa vezi cat de mult le place ceea ce fac, cat de mult le place reactia publicului – si a fost una foarte buna. Personal am ramas incantat de cat de bine au stiut sa-si imparta locurile si momentele pe scena – a fost clar ca am vazut in seara asta o trupa rodata, confortabila, perfect echilibrata. Iar faptul ca au facut bis cu inca patru piese, cred ca spune foarte clar ca si ei s-au simtit foarte bine 😉

EPICATides of  Time

Si daca n-as fi vazut concertul in conditii de febra de eram lac de transpiratie si cu nivelul de oboseala cu mult peste limitele de alarma, cred ca mi-ar fi placut si mai mult seara petrecuta alaturi de olandezii de la Epica 😛 Superb concert.

Standard