ganduri

normalitatea este o lupta

Am obosit sa caut normalitatea. Intr-o societate normala, o viata traita firesc este un dat, nu un efort. Intr-o lume normala, sa existi nu inseamna sa te zbati, sa te cateri ca sa poti ajunge la o gura de aer curat. Intr-o comunitate nu trebuie sa tragi cu dintii de adevar sau de frumos. Pur si simplu toate astea exista, se intampla in mod natural.

Mi-as fi dorit o copilarie in care sa invat demnitatea, nu s-o descopar abia la anii tineretii. Mi-as fi dorit parinti care ma invete ca nu exista alte limite decat cele ale bunului simt, nu ca trebuie sa-mi tin gura. Mi-as fi dorit profesori care sa-mi arate cat de minunate sunt cunostintele si sa ma avante sa visez la ele, nu sa-mi dea peste mana ca nu am invatat lectia. Mi-as fi dorit o scoala in care sa invat sa creez si sa gandesc, nu sa retin orbeste pagini intregi de manual. Mi-as fi dorit sa fiu invatat ca a face parte dintr-o comunitate inseamna sa si daruiesti din timpul tau, nu sa fiu obligat sa merg la cules de porumb. Mi-as fi dorit un stat care sa-si asume istoria reala, cu bune si cu rele. Mi-as fi dorit o economie in care sa nu fiu nevoit sa-mi dramuiesc visele si sa le aman pana cand nu voi mai avea grija zilei de maine. Mi-as fi dorit o politica in care cei care vor sa munceasca sa fie incurajati, nu taxati pentru faptul ca nu renunta. Mi-as fi dorit sa pot calatori liber, fara vize si cozi interminabile pentru a le obtine. Mi-as fi dorit ca semenii de langa mine sa zambeasca si sa-si tina capul sus, in loc aiba privirea unui rinocer incoltit.

Mi-as fi dorit sa fim, nu sa ne dorim.

Cu toate astea, daca sunt in continuare dispus sa fac efortul necesar, aproape toate cele de mai sus pot exista. Daca nu ma inec in acest val de dorinte si nu ma las strivit de absenta lor, gasesc destul oxigen in jurul meu. Cu fiecare noua descoperire, parca imi este mai usor sa ies la suprafata. Cu fiecare zambet si semn de normalitate, se face din ce in ce mai multa lumina in jurul meu.

Daca as sta sa ma ingrozesc de cate nu am avut parte, as deveni complet paralizat. Si nu as mai avea niciodata parte de nimic altceva. Pentru ca nu le pot schimba, nu pot decat sa le accept ca atare – fac parte din noi, fac parte din istoria noastra. Singura modalitate de a schimba istoria viitorului este sa le intelegem asa cum sunt si sa mergem mai departe. Oricat de grea este desprinderea, cu acest bagaj nu vom ajunge nicaieri. Mai sunt momente cand realitatea imi inunda constiinta cu o lumina cruda – dar de cele mai multe ori semnele de normalitate din jur imi sunt de ajuns pentru a ma scutura de acest bagaj.

Da, in multe alte parti toate cele dorite mai sus exista natural, sunt o realitate fireasca. Noi insa trebuie sa luptam pentru ele – dar la final vor deveni firesc si pentru noi. Cu cate un zambet odata, cu cate un gest altadata.

Se poate.

Credit foto @ Andreea Badragan

ganduri

revolutii si revolutionari

Discutam zilele trecute pe Facebook (va recomand sa vedeti clipul cu George Carlin 😉 ) cu un prieten care ma considera visator in acel context. Nu contest afirmatia lui, poate asa este. Dar in acelasi timp, cred ca este poate cel mai bun moment in care avem nevoie de visatori. Pentru ca ei sunt aceia care merg dincolo de aparenta.

Vorbeam noi acolo despre teoria conspiratiei si faptul ca am ajuns toti sa fim jucarii prinse in schema marilor papusari care ne conduc. Asta afirma el si nu numai el. Ba chiar tind sa-i dau dreptate asupra starii de fapt, in cele mai multe cazuri chiar asa este. Ceea ce contest este cauzalitatea acestui prezent. Dar sa le luam pe rand.

Situatia prezentata in clip si dezbatuta de noi se refera la consumerism, lipsa de educatia sau proasta calitate a acesteia, lipsa de implicare si de participare reala a membrilor societatii. Pana aici este totul cat se poate de cunoscut, nu-i asa? Descrierea ni se aplica atat de bine incat parca vine de la un clarvazator 😛 Numai ca in clip se discuta despre SUA nu despre Romania. Interesant ca si ei, cea mai puternica natiune, se plang de aceleasi probleme ca si noi. Si nu de ieri de azi. Hmmm, poate e ceva aici nu?

Continuă lectura →

filme, ganduri

despre social

Sau mai bine spus, despre pretentia noastra de social si societate. In cea mai mare parte a timpului suntem destul de multumiti de prestatia noastra sociala. Suntem incantati de implicarea noastra, evident ca ne dorim sa facem mai mult dar nici asa nu ne descurcam prea rau. Condamnam actele anti-sociale si suntem cat se poate de sincer indignati de povestile de razboi in care ne sunt descrise acte pe care le clasificam ca fiind inumane. Noi nu am face niciodata asa ceva si o afirmam ca atare, fiind perfect convinsi de realitatea convingerilor noastre.

Ne implicam in fel si fel de actiuni, fiecare dupa timpul si potentialul activist avut in dotare. Participam sau chiar initiem dezbateri in care ne punem probleme fundamental umane, ne intrebam cum de inca nu am ajuns intr-o stare de zen social care este atat de evident necesara si atat de usor de obtinut – credem noi. Combatem violenta si agresiunile ca fiind ceva nefiresc, imaginile acestor actiuni provocandu-ne reactii vehemente. Asa sa fie?

Continuă lectura →

ganduri

biletele la control

Ne-am obisnuit, de mult prea multa vreme, ca totul sa fie perfect functional, sa ne fie la indemana, facil. Ne asteptam ca totul in jurul nostru sa functioneze perfect si mai ales prompt. Nu exista marja de siguranta, nu exista plan B. Totul se intampla aici si acum.

Este placut, nu-i asa? Avem acces la atat de multe facilitati, avem atat de multe la nas. Este, nu zic nu, ma bucur si eu de multe din avantajele modernismului. Dar oare sunt ele atat de facile pe cat par? Rareori realizam ca totul, absolut totul are un pret. In acest caz, pretul nu este altceva decat similaritatea. In oglinda, prin consecinta directa, de la noi se asteapta – si asta facem si noi insine – exact acelasi nivel de promptitudine. Tactul este unul general, nu suntem nicicum exceptati.

Mi-am adus aminte de ideea de mai sus din doua motive, am sa le descriu imediat. Unul si cel mai important este lectura povestii de calatorie a lui Daniel Homorodean. Povestea se intituleaza Cu trenul prin desert si va previn ca este una luuuuunga, pe masura subiectului. Dar merita citita, cu toate episoadele ei 😉 Ne povesteste Daniel acolo cum, in alte locuri (si parca in alte vremuri) timpul si activitatea capata un cu totul alt sens. Acolo este mereu loc (si timp) de intarziere, de ocol, de amanare, de greseala sau de schimbarea planurilor. Adica de viata, caci viata in sine, asa cum este ea, nu-i facuta sa fie consumata la foc continuu ci mai degraba sa fie depanata incet si pe-ndelete. Dar cati mai putem face asta, chiar daca stim si vrem?

Continuă lectura →

Foto oameni sarind, generatie cu tupeu - Generatia 18-24 de ani

ganduri

generatie cu tupeu – a doua parte

Bun, sa continui dara ideile incepute nu demult in prima parte, aici.

Urmeaza cea de-a treia generatie, care teoretic nu a suferit nici o influenta directa din partea sistemului comunist. Formata din cei care, la acea vreme, aveau doar cativa ani, erau cel mult in primii doi sau trei ani de scoala. Cei care nu prea au amintiri decat vagi de pe atunci, pentru care amintirea acelor timpuri este formata mai mult din povesti. Generatia care acum cuprinde varste intre 25 si spre 30 de ani. Deja limitele sunt mai stricte si mai bine marcate, diferentierile apar pe zone mai scurte de timp, transformarile incep sa fie mai accelerate. Oare sa fie bine?

Foto: Kip

Din pacate, desi neatinsa de sistem, desi il reneaga cu desavarsire, este si aceasta generatie influentata extrem de puternic de acelasi putred izvor. Absenta unei platforme stabile de valori, lipsa unor modele si a unor expectante reale, combinata cu desprinderea, de data asta completa, de opresiunea mentala a sistemului a dus la formarea unei generatii care nu stie decat sa refuze.

O generatie ce nu a gasit alta identitate decat NU. Si ca in povestea fetitei care l-a luat pe NU in brate (oare cati mai stiu acea poveste, ma intreb?) aceasta generatie nu are loc in existenta sa pentru nimic altceva. Este marcata de sindromul rebelului fara cauza, care provoaca si reneaga orice sistem si absolut orice forma de autoritate dar care nu propune nimic in schimb.

Este generatia etern plictisita, obosita, enervata si deranjata fara nici un motiv. Ei au descoperit ca pot sa fie altfel dar nu au reusit sa descopere cum anume vor sa fie. Ei sunt mereu impotriva, fara a putea oferi o alternativa viabila. Stiu foarte bine ceea ce nu vor, ceea ce refuza dar energia lor este consumata total de aceasta renegare. Nu le ramane suficienta forta sa caute in mod activ ceea ce vor, sa-si construiasca alternativele proprii. Este generatia refuzului agresiv-pasiv – si atat.

Si asta ma aduce la cea patra generatie pe care am putut-o urmari indeaproape. Anume, cei care nu existau, cel putin la nivel constient, in perioada evenimentelor anterior mentionate, anume Decembrie 1989. Cei care acum au undeva intre 18 si 24 de ani, sunt sau au fost de curand putin ocupati prin oarece institutii de invatamant superior. Ma tot invart in jurul a doua puncte mari de reper, anume perioada 1989, pentru schimbarea pe care ar fi trebuit s-o genereze, si in paralel institutia Universitatii, care imi pare de foarte mare importanta in evolutia unei generatii. In acelasi timp, sunt constient ca mai toate observatiile mele sunt in legatura cu persoane care au trecut si au fost influentate de aceste repere si prin urmare imi asum subiectivismul celor spuse. Dar sa revin 😀

Foto: Matang Kuwago

Cea din urma generatie, denumita asa strict din punct de vedere cronologic, este prima cu adevarat desprinsa de influenta dura a sistemului. Ma refer aici la cel comunist, pentru ca deja se resimt influentele unui alt sistem, la fel sau poate chiar mai puternic – dar asta este alta poveste. Este in fine o generatie care nu are nici o amintire gri, care nu a simtit in nici un fel agresiunea si opresiunea institutionalizate. In acelasi timp, a trecut, se pare, suficient timp incat mediul sau macar premizele acestuia sa devina echilibrate.

Este o generatie care a crescut ascultandu-i pe cei care povestesc despre atunci cu groaza, altii care afirma ca este posibil sa faci ceea ce vrei desi lor le este teama. Si in acelasi timp, ei au deja, in fara lor, dovada ca se poate sa refuzi – nu trebuie sa se zbata pentru dreptul de a spune NU. Ceea ce le lasa lor un foarte larg teren de joaca. Si cum joaca nu e niciodata doar atat, acest teren se transforma intr-o scena in care ei incep sa-si dezbata propria evolutie. De data asta, se pare ca au inteles ca o pot face asa cum vor ei. Si le place acest sentiment asa de mult, incat au inceput sa-si scrie propriile piese. Au descoperit liberatea si bucuria de a o folosi. Au descoperit ca se poate si ca e voie. Pentru ei – sau cel putin pentru o buna parte din ei – de la idee la actiune inseamna atat de putin incat sunt momente in care raman blocat.

Dincolo de entuziasmul dat de varsta cronologica, aceasta generatie chiar crede in ea si in puterea ei. In felul asta, proiecte utopice acum nu multi ani devin acum realizate si inca mai mult decat atat, devin din ce in ce mai mari si mai multe. Proiecte precum Lecturi Urbane, Bicla.ro, Let’s do it Romania, Pasi catre viata, Civika.ro, Lume buna, Bikewalk, Matasari 17, Soup Nights, ArtTweetMeet, Let’s Bike it Romania, Romanian Papergirl si multe altele devin realitate tocmai pentru sunt initiate, sustinute, purtate si implinite de catre aceasta generatie.

Este o generatie care are vigoare, care are entuziasm, care are vise ce le transforma cu eleganta in planuri. Pentru prima oara, este o generatie implicata, careia ii pasa si care se ofera. Care a deschis ochii si vede ce se intampla in jur si nu doar ca vede si pune mana si indreapta ce este de indreptat. Si face asta fara sa se planga, fara sa incrunte, fara sa urle. Este o generatie fireasca.

Foto: James L. Stanfield

Oare ce va urma? Cum vor fi generatiile care acum abia se formeaza?

notele lui Vulupe

Arhive pe etichete: societate

revolutii si revolutionari

biletele la control