Iarasi noapte, iarasi luna, iarasi latrat de caini in departare, iarasi broaste care se cheama unele pe altele, iarasi … Iarasi imi spun ca ar trebui sa dorm si tot iarasi deschid o noua pagina, un nou blog (multumesc Cabral), ma uit la o poza noua (Gabi este in forma), rasfoiesc pozele vechi si tot asa, o iau de la capat. Somnul nu ma imbie, asa cum de cele mai multe ori refuza sa o faca. Ma gadesc la oras, la oamenii care dorm fara vise, multumiti ca au un loc al lor, pentru unii mai cald, pentru altii mai rece, se pregatesc pentru ziua ce vine cand vor face … acelasi lucru pe care l-au facut si azi si ieri si tot asa. Dar ei sunt se cred fericiti si asta-i tot ce conteaza pentru ei.

Iar e Travka, am sa innebunesc tot ascultandu-i. Pacat de vocea asta sublima, pacat ca o trupa care avea atat de multe de spus s-a stins.

Ma gandesc la Vama, cum o fi acum acolo? Mi-e dor de valurile ei, de luna din mare, de framatarea de acolo, de frumusetea nebuniei ei. Ce noapte …

„Da, bineinteles, aseara am baut / n-am putut sa dorm / Simteam niste dureri acolo in somn / ce risipa, ce pacat / De ce dai atunci cand nu ai” – Travka, Nimic pe frontul de est 2