Dupa ce acum un an am avut parte de-o prima zi de Sonisphere incheiata magistral de Accept, acum a venit randul vechilor lor colegi sa ne arate ce stiu. In cadrul turneului de sustinere al celui de-al 13-le album – Rev Raptor – U.D.O. au venit pentru prima oara in Romania pe 17 Noiembrie 2011, intr-un concert sustinut la The Silver Church si organizat de Promusic Events si revista Maximum Rock. Si asa cum atunci am ramas fara cuvinte dupa un concert de zile mari, de aceasta data U.D.O. ne-au lasat fara voci si fara nici o sansa decat de a spune ca a fost un Concert de neratat. O sansa pe care multi n-o credeau realizabila, sa-l vedem pe micutul Udo Dirkschneider pe o scena din Bucuresti. Iata ca ni s-a intamplat.

Dupa o cariera muzicala de peste 35 de ani, peste 20 de albume de studio si o multime de concerte liderul trupei U.D.O., fost lider al trupei Accept – Udo Dirkschneider – ne-a arata ca inca stie sa faca muzica, inca stie sa tina o sala in picioare. Este greu de potolit entuziasmul dupa un asemenea concert – dar totusi sa nu punem caii inaintea carului.

Locatie: Clubul The Silver Church, care se intrece pe sine in ultima perioada cu concerte din ce in ce mai mari. Spatios, aerisit, central – singura problema raman locurile de parcare din zona dar prea multe altele nu i se pot reprosa. Scena a fost amenajata special pentru U.D.O., fiind mult extinsa (cu aproape o treime) in asa fel incat au avut tot spatiul necesar la dispozitie.

Sunet: Foarte slab in timpul concertului celor de la Sevefield. Excelent dupa. Sunet clar, puternic, curat fara sa se simta fortat in vreun fel. Am stat in primele randuri asa ca am simtit din plin atat volumul cat si forta sunetului – excelent.

Organizare: Doua lucruri de bine: numarul limitat de bilete si serviciul de securitate. La acest concert numarul de bilete a fost limitat la maxim 600 (din cele 800+ de locuri disponibile in sala) iar pe timpul concertului au fost prezente in jur de 700 de persoane. Asta s-a simtit atat in temperatura din club, in prezenta moderata a fumului si in accesul mult mai facil catre bar si toalete. Deci, se poate organiza un concert de club in conditii mai mult decat decente.

Serviciul de securitate are un plus prin faptul ca cei doi membrii prezenti langa scena au purtat tricouri simple, negre, in locul clasicelor „uniforme” – si au fost tineri. Chiar a contat, au parut mult mai „la locul lor” si chiar s-au purtat ca atare.

Sa nu uit – cred ca a fost primul concert la care orele stabilite – si anuntate – au fost respectate la minut. Nu stiu cui se datoreaza asta dar a fost tare placut sa vad ca se poate si asa.

Trupa deschidere: Sevenfield au fost parteneri de drum pentru U.D.O. pentru tot acest turneu iar concertul de la Bucuresti a fost si ultimul in aceasta formula. Prin urmare baietii au avut motive sa-si ramas bun in stil mare. Din pacate nu prea i-a ajutat sunetul care a fost destul de prost reglat pentru stilul lor. Au cantat bine, au pus suflet dar … inca mai au de crescut. Se simte ca sunt o trupa tanara si inca suna mai degraba a trupa underground – ceea ce nu-i neparat rau. Cred ca si asteptarile pentru intalnirea cu U.D.O. erau mari si nici asta nu le-a fost de ajutor.

Per total n-au sunat rau iar basistul Andreas Gulbrandsen este o figura foarte carismatica si cu priza la public. Am apreciat si faptul ca au fost foarte prezenti si la concertul celor de la U.D.O., fiind foarte atenti si participativi.

Public: Avand ca si cap de afis o trupa si un lider cu peste 30 de ani de istorie muzicala, media de varsta de la concertul U.D.O. a fost ceva mai ridicata decat de obicei. Nu au fost putine pletele carunte, uneori mai rare sau chiar lipsind cu desavarsire. Dar starea de bine, distractia si mai ales participarea la concert au fost poate chiar mai prezente decat in alte ocazii. Fanii vechi ai trupei Accept, in formula sa initiala cu Udo Dirkschneider la voce, cat si cei care i-au ramas fideli acestuia si dupa infiintarea actualei trupe au avut pentru ce sa se bucure. Au avut parte de-un regal de heavy-metal de cea mai buna calitate, adus de un nume mare, atat de mult asteptat. Si au stiut sa-i faca fata, asa cum se cuvine unei generatii cu o lunga istorie alaturi de muzica rock. S-a cantat, s-a dat din cap, s-a ras, s-a imbratisat, s-a aplaudat, s-a urlat – totul din plin, totul fara nici o retinere – asa cum trebuie sa fie un concert heavy-metal.

In fine, ajungem si la partea principala a serii – concertul celor de la U.D.O., veniti pentru prima oara in Romania. Conform cu tipicul germanic, primele note au inceput fix la 20.45, ora anuntata pentru inceperea concertului. Cum am spus, scena a fost amenajata in mod special pentru concertul lor: extinsa si avand montate afisajul de lumini si „cusca” tobelor, elemente de decor folosite pe tot parcursul turneului Rev Raptor. Imediat dupa au urcat pe scena cei 5 membrii ai trupei: Udo Dirkschneider – voce, Stefan Kaufmann – chitara, Igor Gianola – chitara, Fitty Wienhold – bas si Francesco Jovino – tobe.

Primul soc al serii a fost imaginea fizica a lui Udo, pentru cei (putini) care nu stiu cum arata in realitate: un (aproape) batranel, grasun, scund, reprezentarea perfecta a termenului „bondoc„. Nu ti-ar trece nici o secunda prin cap ca acel omulet, cu burta foarte proeminenta si care-si arata foarte evident varsta, este in stare sa produca acea voce atat de caracteristica si, mai mult, sa tina un concert de peste 2 ore, fara nici o pauza. Impresionant. In ciuda varstei, vocea nu i-a obosit parca deloc si pe tot parcursul concertului nu l-am auzit sa faca nici o gresela, sa-i „scape” vocea in vreun fel – impecabila prestatia lui Udo.

Ceea ce a urmat a fost un regal, un festin heavy-metal. O trupa clasica, deja istorica pot spune, daca luam in calcul si perioada de la Accept. O trupa care a scris bazele curentului heavy-metal, care inca scrie istoria acestuia – si nu sunt deloc vorbe mari, este pura realitate. O trupa care s-a rodat in mii de concerte si care are o prestatie excelenta. Dincolo de toate astea, o trupa care inseamna o gasca de oameni care se bucura din plin ca sunt acolo, pe scena – ca fac muzica, in cel mai curat sens al cuvantului. N-am mai vazut demult atat de multa bucurie, atat de multa pofta de cantat, atat de mult spirit pe scena. Trupa este extrem de bine rodata, se vede si se simte – au momentele clar definite, regia concertului este foarte bine pusa la punct – si la fel de bine executata. Miscarile lor au in spate destula coreografie – dar asta nu se vede pe scena, acolo se vede doar o trupa care-si face treaba excelent.

Au fost multe momente in care toti cei de pe scena (cu exceptia bateristului) veneau pana la marginea acesteia, la cativa centimetri de public – senzatia este greu de pus in cuvinte, cand iti vezi idolii atat de aproape. Cand ii „simti” langa tine, cand isi intind mainile si ating palmele intinse catre ei dinspre sala. Este unul din (putinele) avantaje al concertelor de sala – dar U.D.O. au stiut sa profite de el din plin.

Fiecare membru al trupei a avut ceva special, fiecare a stiut sa-si transmita placerea de a canta acolo, pe scena, impreuna cu acel public. Tobarul Francesco Jovino care in pauze se ridica in picioare peste cusca tobelor, sa fie mai aproape de scena, chitaristul Stefan Kaufmann cu momentele sale aproape lirice cand parca uita de tot ce era in jurul sau, ramanand doar el si chitara, sau cu momentele de joaca impreuna cu Udo cand acesta din urma isi folosea capul (la propriu) pentru a face corzile chitarii sa vibreze. Basistul Fitty Wienhold, care, in ciuda varstei, era prezent pe toata scena si schimba tot timpul priviri, zambete si incurajari cu restul trupei. Nu degeaba l-am lasat la urma pe chitaristul Igor Gianola – acesta a fost pur si simplu sufletul concertului. Prezent peste tot, in orice moment, cu o veselie si-o incantare prezente permanent pe fata lui. Omul asta pur si simplu nu poate sa stea fara sa zambeasca, sa incurajeze reactiile publicului, sa faca ceva, sa participe, sa fie prezent. Poate si pentru ca suntem nascuti in aceeasi zi (:P) dar acest om chiar mi-a lasat o impresie foarte puternica – asa cred ca ar trebui sa arate un muzician care cu adevarat se bucura de muzica pe care o face. La solo-ul de chitara pe care l-a avut na ezitat sa coboare de pe scena si sa faca un tur complet al salii din The Silver Church, sa stea la facut poze, sa schimbe zambete cu cei din public – asta fara sa-si lase chitara nici o secunda.

Repertoriul cred ca a multumit absolut pe toata lumea. Am avut parte de piese atat de pe ultimul album: Rev-Raptor, Leatherhead, I Give As Good As I Get, cat si de pe albumele U.D.O. mai vechi: Dominator, Independence Day, Man and Machine, Living on a Frontline, The Bogeyman. Fara nici un dubiu, piesele vechi, de pe vremea cand Udo era inca la Accept, au facut savoarea serii: Screaming for a Love-Bite, Princess of the Dawn, Neon Nights, Metal Heart, I’m a Rebel si Balls to the Wall au fost piesele la care cred ca toata lumea stia versurile si s-a cantat fara nici un fel de retinere. Este incredibil cum poate sa sune o sala in care toata lumea striga din toate puterile I’m a Rebel sau Metal Heart. Numai pentru aceste doua piese si felul in care U.D.O. au stiut sa le interpreteze si pot spune ca a fost un concert foarte foarte bun.

Am avut parte de toata gama de elemente specifice unui concert clasic de heavy-metal. Am avut parte de-o trupa care stie si vrea sa faca un concert greu de uitat. Iar publicul a simtit asta si a raspuns ca atare. Nu degeaba am avut parte de-un cadou neasteptat – am primit nu doar un bis ci doua – cu Balls to the Wall la al doilea bis si incheiat cu Burning – ce poti sa ceri mai mult? Au tinut un concert binisor peste doua ore, asta in codnitiile in care cu o seara inainte au avut la Sofia un concert si mai lung, care a fost inregistrat pentru un viitor DVD – si nu cred ca a simtit nimeni ca nu erau in cea mai buna forma sau ca erau in vreun fel obositi sau retinuti.

U.D.O. au aratat de ce heavy-metal a avut si are (inca) atat de multi fani. Un concert simplu, curat si, dincolo de toate, sincer. Cred ca multe au de invatat de la un astfel de concert. Cand oare vor reveni?

Lista completa de piese:

01. Rev-Raptor
02. Dominator
03. Thunderball
04. Leatherhead
05. Independence Day
06. Screaming for a Love-Bite (Accept cover)
07. Heart of Gold
08. Vendetta
09. Princess of the Dawn (Accept cover)
10. I Give As Good As I Get
11. Guitar Solo
12. Neon Nights (Accept cover)
13. Break the Rules
14. Man and Machine
15. Drum Solo
16. Living on a Frontline
17. Up to the Limit (Accept cover)
18. Two Faced Woman
19. Metal Heart (Accept cover)

Bis 1:
20. The Bogeyman
21. I’m a Rebel (Accept cover)

Bis 2:
22. Balls to the Wall (Accept cover)
23. Burning

Fotografii de la concert aici.

Credit foto: Rockstage.ro.