Evenimentele muzicale bune si foarte bune se tin lant in ultima vreme. Reintorsi in Romania pentru a patra oara,  dupa o prima serie de concerte foarte bine primite, trupa finlandeza Amorphis s-a inscris perfect in acest curent. Au poposit in Bucuresti pe 9 Noiembrie, in clubul The Silver Church, cu un concert facand parte din turneul de sustinere pentru ultimul lor album „The Beginning Of Times„. Ca de fiecare data concertul a fost excelent organizat de ARTmania. Pentru ca spectacolul sa fie complet, Amorphis au venit insotiti si de doua trupe de suport: spaniolii Nahemah si norvegienii de la Leprous.

Locatie: Multe n-ar mai fi de spus despre The Silver Church. Este, dupa parerea mea, cel mai bun club de evenimente live din Bucuresti. Spatios, aerisit, cu un design excelent si foarte bine potrivit pentru acest gen de concerte. Daca mai spun ca nici preturile nu-s exagerate, este clar o experienta placuta.

Sunet: Clasic deja, sunetul din TSC este fara exceptie bun si foarte bun. Si cum de data asta l-am vazut pe la butoane si pe Katala, a avut si cine sa faca reglajele asa cum trebuie. Mai ales dupa ce Amorphis au urcat pe scena si volumul a urcat corespunzator, sunetul a fost excelent. As fi facut o singura modificare – desi stiu ca face parte din stilul Amorphis, as spune ca vocea putea fi data ceva mai tare. In rest s-a auzit absolut impecabil.

Organizare: Numai de bine, atat despre ARTmania cat si despre TSC. Orele au fost respectate, intrarea s-a facut fara probleme prea mari. Un mare plus am de spus despre firma de securitate. Prezenti doar la intrare si langa scena, au stiut sa fie absolut discreti si sa-si faca treaba foarte bine. In zona din fata scenei, pe parcursul concertului Amorphis cand clar nimeni nu se mai misca de acolo, au distribuit muuuulte sticle de apa. Iar agentul care s-a ocupat de  distribuirea apei n-a parut deloc deranjat sau superior facand asta – simplu, atent, corect. Bravo.

Public: Desi sala a fost plina nu s-a simtit acest lucru – ceea ce este foarte bine. Peste 600 de fani, la o aproximare vizuala, fara sa simti ca nu mai ai loc. La acest fapt contribuie si specificul publicului specific genului – mai tacut, mai linistit, poate putin mai retras. Per total a fost o experienta placuta chiar daca manifestarea fanilor n-a fost prea evidenta, pe alocuri.

Deschidere: Nahemah sunt cei care au avut primul contact cu publicul si s-au descurcat mai mult decat onorabil. Poate nu cu cel mai potrivit stil, ei fiind mai degraba prea melodici si soft pentru ceea ce urma sa se intample pe parcursul serii, au reusit totusi sa atraga atentia in mod placut si sa incalzeasca primele grupuri de fani.

Leprous insa au fost de departe supriza placuta a serii. Fiind trupa oficiala de suport pentru acest turneu, norvegienii au venit pusi pe treaba si au convins fara nici un fel de dubiu. Deja la a doua vizita in Romania, baietii parca stiau la ce sa se astepte si ce trebuie facut si au facut bine.

In mod clar vom mai auzi de ei din ce in ce mai des. Canta bine, nu au un stil unitar si asta ii prinde foarte bine, canta cu pofta si sunt abia la inceput – promit multe surprize placute. Desi prima impresie nu le-a fost deloc favorabila, cei mai multi din trupa fiind fiind niste pusti cu un aspect foarte indie, cu exceptia claparului (si voce) Einar Solberg, trupa asta are nevoie de-o scena mai mare – la propriu, nu doar la figurat. Cei cinci cu greu au avut loc pe scena fiind intr-o continua miscare, atat pe orizontala cat si pe verticala. Cei doi chitaristi si basistul nu au ratat nici un colt disponibil pe scena de care se putea sari sau cocota. Iar la finalul concertului chitaristul Jonas Kiste mi-a daramat toata preconceptia despre cat de mult poate transpira un om – era pur si simplu innecat, scufundat intre cravata si vesta din tinuta. Da, am spus bine cravata – desi o trupa de metal, tinuta lor este, cum am spus, foarte eleganta.

Din punct de vedere muzical stiu sa nu se repete de parca ar fugi de asta ca de foc. Nu am ascultat doua piese la fel si de cum le gaseam cate o hiba aparenta, parca in mod intentionat imi demonstrau la urmatoarea piesa ca m-am inselat amarnic. Au o lejeritate incredibila in a se misca intre stiluri si influente, totul in cadrul unei aceleiasi piese, si totusi sa faca asta sa para foarte lejer si natural. Un amestec muzical de progressive-metal, heavy-metal, black-metal pe alocuri, cu influente de la Pain Of Salvation, King Crimson, Shining, Devin Townsend si Opeth – asta ca sa-i citez chiar pe ei. Pe scurt, o trupa care merita urmarita cu mare atentie. Excelent.

Amorphis – dupa o pauza nu mai lunga de 30 de minute finlandezii au ocupat scena, continuand o seara deja bine incalzita. Tomi Joutsen – Voce, Esa Holopainen – Chitara, Tomi Koivusaari – Chitara, Santeri Kallio – Clape, Niclas Etelävuori – Bas, Jan Rechberger – Drums au inceput concertul cu o primire foarte calduroasa din partea fanilor – piesa My Enemy fiind prima alegere a serii. Dupa aceasta si dupa o scurta introducere, carismaticul lider al trupei – Tomi Joutsen, a tinut sa mentioneze si sa multumeasca celor doua trupe de deschidere – un gest fain si onorabil, rar intalnit.

Aflati in plin turneu de promovare pentru albumul pe care chiar ei il numesc ca fiind cel mai ambitios proiect al trupei de pana acum, in mod evident cele mai multe piese au fost alese de pe acest album – nu ca ar fi ceva rau in asta. Toate suna excelent, fiind foarte bine legate intr-un concept unitar. Acelasi lucru il pot spune si despre concertul Amorphis – un spectacol bine legat, puternic, solid.

Mi-as fi dorit mai multa comunicare din partea trupei, interactiunea cu fanii fiind limitata aproape exclusiv la prezentarea pieselor. Poate la asta a contribuit si o alegere putin neobisnuita a trupei, anume aceea de a nu folosi monitoare pe scena – toti aveau in schimb casti. Au castigat un plus de spatiu pe scena, placut la vedere, dar au pierdut cred posibilitarea unui contact mai direct cu publicul.

Aspectul vizual al trupei este in mod clar dominat de liderul Tomi Joutsen prin tinuta sa impresionanta, chiar daca nu si printr-o statura pe masura. Stand-ul sau inspirat din operele steam-punk compenseaza insa din plin, suportul de microfon si mai ales microfonul fiind in mod clar mici opere ale acestui curent artistic. Am apreciat insa mult maturitatea si implicarea acestuia in interpretare.

Piesele mai vechi precum The Smoke, Vulgar Necrolatry, Sky Is Mine si Magic and Mayhem au fost foarte bine primite de fanii trupei care au aratat ca stiu sa-si sustina trupa. Cum am spus, per total un public mai degraba linistit dar foarte atent. You I Need este deja o balada a trupei, avand in ritm mai lent si melancolic, foarte potrivit sa rupa putin ritmul primelor piese – si a fost foarte foarte bine primita de public.

Trupa si-a schimbat destul de mult stilul de-a lungul celor peste 20 de ani de existenta  dar cele mai multe schimbari sunt inspre bine si foarte bine. Duritatea si agresivitatea de inceput au fost imbogatite cu un aflux de profunzime a versurilor, de melancolie, de intunecime si lirism – melanj care pe scena ofera un excelent spectacol.

Bis-ul a fost, ca dealtfel intreaga seara, foarte darnic: Silver Bride, My Kantele si House Of Sleep ne-au fost oferite impreuna cu foarte multe multumiri si aprecieri din partea trupei. Dealtfel Amorphis este singura trupa la care am auzit ceva de genul: “Va simtiti bine? E foarte bine, pentru asta suntem noi aici” – un semn de apreciere pentru public si fanii sai, foarte bine primit de catre acestia.

O seara excelenta alataturi de niste muzicieni de exceptie. Revin la ideea de la inceput – stati cu ochii pe Leprous, sunt pusi pe fapte mari. De Amorphis stiam deja asta, Miercuri seara nu facut altceva decat s-o reconfirme.

Lista de piese:

My Enemy
Mermaid
The Smoke
Crack in a Stone
Greed
Sampo
You I Need
Karelia
Vulgar Necrolatry
Into Hiding
Sky Is Mine
Alone
Magic and Mayhem
Bis:
Silver Bride
My Kantele
House Of Sleep