ganduri

cu obida

Mno, ca tot am avut parte de vesti numai una si una in ultima vreme, hai sa mai adaug una. Ca ce mai conteaza?

De fo doua zile il am pe al meu tata internat pentru niste analize. Si am reinceput sa ma bucur de ajutorul sistemului medical din Romania. Boala in sine nu face subiectul acestor randuri, important este ca singurul tratament disponibil este cel de implantare a unui stent. Pentru cei curiosi, aici sunt descrise toate detaliile, inclusiv procedura in sine. Operatia nu-i nici periculoasa (desi in cazul tatalui meu sunt ceva complicatii, ramane de vazut) si nici nu dureaza. Doar costa – si aici voiam sa ajung.

Pentru tratamentul unui pacient care sufera de o boala care-i afecteaza calitatea vietii si-i poate ameninta viata in sine, singurul tratament disponibil se face contra cost. Si nu-i deloc ieftin. Un stent costa in jur de 2000 Euro (tatal meu are nevoie de minim doua), plus sau minus in functie de dimensiunile necesare si, atentie, de calitate. Exista doua tipuri din cate am inteles, unul de provenienta romaneasca si unul turceasca. Nu stiu care-i mai bun sau mai scump. Partea frumoasa este ca aceste costuri sunt suportate, integral, de catre pacient. Cu alte cuvinte, lucram cu materialul clientului. Recapitulez – un om a carui viata ii este potential amenintata, care este asigurat medical si a contribuit la bugetul de stat intreaga perioada activa a vietii, cu sume cat se poate de legale (a lucrat la stat intreaga viata, ca alta optiune nu avea pe vremea „apusa”), este nevoit sa-si achite din buzunar tratamentul.

Exista si o exceptie, o varianta legala prin care poate beneficia de acest tratament in mod gratuit: daca ajunge de urgenta, in urma unui pre sau infarct miocardic, in termen de maxim x ore (unde x era parca maxim 6, nu mai stiu sigur). Deci, ura, avem si optiuni. Putem astepta pana face un infarct, apoi putem sa-l transportam de urgenta pana la Bucuresti (parintii mei locuiesc la aproximativ o ora de Bucuresti, deci suntem norocosi), sperand ca avem salvare la dispozitie, ca drumul nu este inzapezit si ca … poate rezista pana ajungem sa facem radiografia care ne va fi utila la decontare. Caci fara ea, fara aceasta radiografie, suntem buni de plata. Pentru tratament sau pentru … mai bine lasa.

Sau putem sa tacem, sa punem capul in pamant si planurile in cui si sa platim. Ca el se pare ca n-a platit destul, cat a muncit. Acum platim si noi. Si nu cumva imi vine si mie sa ies in piata publica? Numa asa, sa ma descarc, daca altceva oricum nu pot rezolva. Inca, din fericire, nu suntem disperati – avem cum plati. Nu mai conteaza de unde, dar acum avem cum plati.

Stau insa si ma intreb cum o fi sa te afli in situatia asta si chiar sa nu ai de unde sa platesti banii? Sa achiti, cum sa-i zic, taxa de viata? Caci sunt, cu siguranta, destui aflati in fata acestei decizii. Cum o fi? Sa-ti iei tatal acasa si sa te rogi sa-l mai tina bateriile din dotare – ca tu nu ai ce face pentru el. Pana s-or termina si se va stinge lumina. CUM?

Reclame
Standard