Arhive pe etichete: The Silver Church

evenimente, muzica

Umbra et Imago in The Silver Church

Clubul The Silver Church s-a remarcat in ultimii ani, pe langa concertele mari, si printr-o serie de invitati si spectacole mai putin obisnuite. Ma gandesc la evenimentele din seria fetish, goth sau body modifications. In aceasta serie de evenimente se inscrie si concertul Umbra et Imago din 31 Mai 2012, a doua vizita a trupei in Romania, concert ce face parte din turneul aniversar, trupa implinind 20 de ani de existenta pe scena muzicala.

Cum spuneam, un eveniment mai rar intalnit pe scena romaneasca – un concert concept german gothic metal combinat cu un show BDSM– suna cel putin intrigant, nu-i asa? Partea de BDSM din spectacol a fost interpretata de Madeleine Le Roy, de asemenea o cunoscuta artista germana cu o prezenta activa in zona evenimentelor Fetish/BDSM. Explicatia acestui concept vine din doua influente ale trupei Umbra et Imago: conceptia lui Freud despre locul central al sexualitatii iar tema BDSM a fosta aleasa ca fiind „forma cea mai intelectuala a sexualitatii umane„, conform cu afirmatiile trupei. Cu siguranta lasa loc pentru dezbateri dar trebuie sa recunosc ca este un concept interesant.

Revenind la concertul din 31 Mai, trupa Umbra et Imago ne-a oferit o seara excelenta din punct de vedere muzical. Cu un stil clar inscris in zona de metal gothic german, cu unele influente si din zona rockului industrial/electronic, Umbra et Imago stiu sa fie in primul rand o trupa foarte apropiata de public. Cu siguranta a ajutat si faptul ca dupa prima piesa a serii Mozart (Manuel Munz, vocea si liderul trupei) a iesit pe scena cu doua tavi pline cu shot-uri, din care a oferit atat colegilor de scena cat si publicului. Cu acest start, nu s-a mai simtit deloc nevoia unei trupe de deschidere, formalitatile au fost deja indeplinite.

A urmat unul dintre cele mai pline de viata concerte la care am participat. Mozart este un lider foarte carismatic si extrem de cald si apropiat in comunicarea cu publicul. A mentionat cred de vreo 4-5 ori cat de bine se simte pe scena din The Silver Church pentru ca aici se poate fuma in voie – dupa expresia lui: „aici este Raiul„. Afirmatie pe care atat el cat si membrii trupei au sustinut-o prin fapte, fumand aproape continuu pe tot parcursul concertului. La un moment dat Mozart, ramas fara tigari in buzunar, a cerut una din public si dupa alte cateva piese s-a intors cu un pachet nou, pe care de asemenea l-a impartit fara ezitare.

Dialogul dintre piese a fost nelipsit, ba glumind si povestind cate ceva, ba intreband cum se traduc anumite cuvinte in romana (unele dintre ele nu tocmai reproductibile intr-un articol public), ba prezentand istoria piesei urmatoare. Singurul regret, de altfel si asumat, a fost ca engleza lui Mozart nu-i tocmai excelenta – dar per total inteligibila.

Tot din seria giumbuslucurilor lui Mozart trebuie sa mentionez si aparitia pe scena – si ulterior in sala, alaturi de public – cu o sticla de vodka, din care a baut cu multa sete si pe care a impartit-o ulterior celor din jur. Cum spuneam, o trupa care stie sa fie foarte aproape de public. Iar acesta a si reactionat ca atare, sustinand cu mult aplomb trupa, chiar daca in marea majoritate versurile nu era nici cunoscute si nici prea abordabile, Umbra et Imago cantand in special in limba germana.

Am avut insa parte si de un final de concert pe Rock me Amadeus, piesa la care a putut participa mai toata lumea. Tot la capitolul preluari se inscrie si Ohne Dich de la Rammstein, trupa cu care dealtfel au multe in comun, din punct de vedere muzical. Alte piese au fost Lieber Gott, Alles Schwarz, Sagt Nein si cunoscuta Liebeslied. Acolo unde a fost prezenta, vocea artistei Madeleine Le Roy a completat foarte placut vocea lui Mozart, combinatia sunand foarte bine.

In ce priveste partea de spectacol BDSM, am sa ma rezum cu cronica aici. Va invit sa-i vedeti pe scena, descrierile verbale nu-s cea mai buna modalitate de redare. Am sa inchei insa spunand ca si fara aceasta componenta a spectacolului, trupa Umbra et Imago stie sa faca un concert si suna foarte bine. Imi pare sincer rau ca nu cunosc limba germana, sunt convins ca si versurile ar fi adaugat un plus consistent la o seara deja excelenta.

Standard
evenimente, muzica

La multi ani Travka – 10 ani de Muzica

N-as fi crezut, acum ceva vreme, cand am descoperit trupa Travka, ca baietii vor reusi un asa carusel de intamplari in asa de putin timp. Parca acum nu multa vreme aflam de despartirea trupei, ca dupa inca nu multa vreme sa ne trezim invitati la concertul de reunire. Sau de regasire, la naiba, cine mai stie? Cine mai stie ce s-a intamplat in ultimii 10 ani? Va spun eu – in ultimii 10 ani s-a intamplat Travka – cu bune si cu rele, cert este ca s-au intamplat. Si tare bine au facut. Fara sa ne dam seama, chiar au trecut 10 ani de Travka. 10 ANI. Un asa eveniment se cerea sarbatorit si unde altundeva daca nu in The Silver Church, acolo unde au tinut majoritatea concertelor bucurestene de dupa revenire.

Concert aniversar 10 ani TravkaO aniversare cu adevarat in stilul Travka – simpla, curata, in acelasi timp adanca si plina. Fara nimic special, in afara de intrebarile lui Gadei despre ultimii – sau viitorii – 10 ani. Atat. Dar in acelasi timp, atat de mult. Concertul lor aniversar este, pentru mine, unul din seria celor traite si pe care cu greu le pot desprinde de suflet, sa le pot da mai departe intr-o cronica. Desi la inceput imi era teama ca inca un concert Travka nu va mai fi la fel de acaparator precum altele din acesti ultimi ani, baietii mi-au dovedit ca m-am inselat tare rau.

Au inceput cuminte, instrumental, cu un Venus adus pe pamant, printre noi. Fara Gadei, care a aparut abia la a doua piesa, intrebandu-ne ce am facut in acesti ultimi 10 ani. Chiar asa, ce oare? Sala era plina, in ciuda vremii mohorate de saptamana trecuta, in ciuda ploii si a griului de afara. Era plina de oameni cu sufletul plin. Iar Travka a fost acolo sa le raspunda. Imi regret vocea care inca nu si-a revenit dar aproape nu exista piesa a lor pe care s-o pot asculta cuminte la un concert. Imi cer scuze celor de pe langa mine, este destul de involuntara reactia. Dar n-o regret.

Desi sunt de ceva vreme in turneu, baietii sunt intr-o forma muzicala excelenta asa ca George Gadei – voce, Alexei Turcan – chitara, Misha Galca – chitara, Mizdan – bass si Cristian Chirodea – tobe au facut ca seara sa fie greu de uitat. Totusi cuminti, mai cuminti si mai „asezati” decat la alte concerte. Poate si oboseala drumului isi spune cuvantul, pe ecranele din Silver Church fiind rulat in bucla un clip cu reparatia unei pene de cauciuc suferita de baieti pe drum.

Concert aniversar 10 ani TravkaSupriza serii, iar in ce ma priveste un moment cu adevarat special, a fost invitatul de marca: Mihnea Blidariu – Luna Amara. Am ramas masca cand l-am vazut pe scena si cu atat mai mult cand am auzit incepand acordurile de la Corabia nebunilor. Corabia nebunilor cu Mihnea la voce – asta n-am sperat niciodata dar vai Doamne cat de bine a putut suna. Multam pentru un asa cadou.

A doua surpriza a fost lansarea bucuresteana unei noi piese – Soarele rasare, piesa deja cunoscuta in mai multe orase, in cadrul turneului Travka. Suna bine, are un ritm foarte bun – este foarte clar orientata catre radio si pot sa pun pariu ca o vom asculta des in aceasta vara. O incercare inspre comercial dar cu o puternica amprenta Travka. In mod ciudat, n-am avut deloc parte de instrumentul lor de marca, acordeonul. A fost insa compensat de sintetizator si nu s-a simtit asa de tare lipsa.

La final, dupa ce am regretat ca a fost un concert mult prea scurt pentru starea de spirit creata, ramanem sa ne intrebam: cum vor arata urmatorii 10 ani? Multumesc Travka pentru un deceniu de visare – la mai mare.

PS – Nici de aceasta data n-am avut parte de Inger sedat – eu inca mai sper.

Lista completa de piesa:

Venus

E  cineva in orasul acesta

Intr-un fel

Zambetul Tau

Sunt un erou

Soarele rasare

Fetele-n luna

Aici sunt eu

Zgarba

Nimic de pe frontul de Est

Partea Finala

90

Ceva mi s-a rupt

Credit foto: Mahmur.info

Standard
evenimente, muzica

Primal Fear in The Silver Church – cronica de power metal

Proximitatea geografica se pare ca le este pe plac nemtilor asa ca taramul nostru este din ce in ce mai des vizitat. Reveniti pentru a treia oara in Romania, Primal Fear au anuntat un festin de power-metal. Aflati in turneu de promovare al celui mai nou album de studio – Unbreakable,  au sustinut un nou concert in data de 08 Aprilie 2012 in clubul The Silver Church, organizat de Promusic Production si Maximum Rock.

Locatie – Despre clubul bucurestean The Silver Church am tot vorbit, nu cred ca mai este nevoie de prea multe detalii. Un club proiectat pentru acest gen de evenimente, reuseste de fiecare data sa se dovedeasca o gazda reusita si nici de aceasta data nu a dezamagit. O sala mare, suficient de bine aerisita si preturi rezonabile pentru acest gen de cluburi.

Sunet – Puternic, bine echilibrat si mai ales bun pentru intreaga seara. Atat la trupele de deschidere cat si la Primal Fear auditia a fost foarte buna spre excelenta.

Organizare – Acces rapid, fara cozi nesfarsite. Garderoba primitoare, acces usor la bar. Este drept ca publicul nu foarte numeros a fost de ajutor. Daca ar mai monta si un rastel securizat pentru biciclete, chiar ca nu as mai avea ce sa le reprosez.

Public – Putin dar bun. Cam asta ar fi descrierea scurta. Un public mai putin numeros fata de asteptarile mele, undeva in jur de 300 de persoane am estimat, mai ales ca Primal Fear nu-s la prima vizita in Romania. Dar cei prezenti au compensat din plin prin energie si cunostinte. Au fost prezenti si foarte activi atat la concertul Primal Fear cat si la Brainstorm, in egala masura.

Trupe de deschidere – Primal Fear ii au ca parteneri de turneu pe germanii de la Brainstorm iar Duminica seara la Bucuresti au fost invitati si cei de la Palace pentru a-i ajuta la incalzirea publicului.

Prima parte a serii a fost sustinuta de trupa Palace. La fel ca si celelalte doua trupe si ei sunt membrii ai aceluiasi stil power metal si desi nu au excelat, si-au facut treaba cu brio. Cu peste 20 de ani de existenta, Palace nu sunt chiar novici asa ca au stiut cum sa-si execute rolul.

Surpriza serii au realizat-o insa cei de la Brainstorm. Desi asteptarile au fost mari, au reusit cu multa eleganta sa le depaseasca si inca de departe. Au avut un show excelent, plin, foarte bine inchegat si fara nici o lipsa. Carismaticul Andy B. Franck este cu adevarat o prezenta scenica impunatoare. A umplut scena, fiind prezent in toate spatiile disponibile iar comunicarea cu publicul a fost excelenta. Si cand spun public ma refer la absolut toti cei aflati in sala, o atentie aparte fiind acordata zonei de presa (deh, PR-ul isi spune cuvantul) catre care a facut multe gesturi si a oferit multe poze interesante. Vocea sa a ridicat la propriu sala care l-a insotit pe parcursul fiecari piese, fara ezitare. Nu putini sunt cei care au simtit ca a fost seara celor de la Brainstorm, desi erau totusi in deschiderea unei trupe mai renumite. Au reusit sa aduca pe scena un pachet complet, foarte bine cizelat si prezentat. Piese precum In the blink of an eye, Shiva’s tears, Shadowland, In these walls si Highs without lows au fost foarte bine primite de publicul putin numeros dar, cum spuneam, foarte activ.

Primal Fear au avut o incercare deloc usoara in a prelua stafeta purtata atat de demn de catre cei de la Brainstorm. Totusi cei cinci membri ai trupei au reusit sa se descurce zic eu onorabil. RALF SCHEEPERS – voce, MAT SINNER – bass, ALEX BEYRODT – chitara, RANDY BLACK – tobe si invitatul special Constantine – chitara, inlocuitorul temporar al lui Magnus Karlsson care este momentan absent din motive familiare din viata trupei. Ei sunt Primal Fear, in actualul format, si ei sunt cei care au adus cea mai plina seara de power metal la Bucuresti.

Un show bine pus la punct, destul de clar lucrat si aranjat, rodat in multi ani de turnee – o reteta clasica si functionala. N-as putea spune ca au impresionat in mod deosebit totusi, surpriza celor de la Brainstorm ramanand inca vie in amintire dar stilul de power metal clasic, curat al celor de Primal Fear se impune lejer. Noul album, bine reprezentat in lista de piese, desi nu este deloc revolutionar suna bine. Si tot asa a sunat si concertul trupei, fara surprize dar si fara dezamagiri. Fanii s-au aratat foarte activi, insotind trupa piesa dupa piesa, aratand o veche apropiere de acest stil. In mod special mentionez Unbreakable Part 2, Black Sun, Metal Nation, Metal is Forever (care a urcat mult temperatura in sala) si Nuclear Fire. Piese atat vechi cat si noi dar care toate au sunat excelent, mai ales cu contributia deloc slaba a publicului.

Per total am avut parte de-o seara plina de power metal curat, teutonic in procent de 100%. Astept cu mare interes un nou concert al celor de la Brainstorm, poate de data asta ca si cap de afis. Cred ca va fi foarte interesant ;).

Fotografii de la concert puteti gasi aici: Brainstorm si Primal Fear.

Lista de piese:

Intro – Unbreakable Part 1

Strike

Give’em Hell

Nuclear Fire

Unbreakable Part 2

Seven Seals

Black Sun

Angels Medley – Where Angels Die, Demons & Angels, Angel in Black

Metal Nation

Fighting the Darkness

Final Embrace

Metal is Forever

Bis:

Bad Guys Wear Black

Chainbreaker

Standard
evenimente, muzica

cronica concert URMA – cand muzica e la ea acasa

Timpul trece repede dar intotdeauna lasa urme. In cazul trupei URMA, a lasat deja in urma sa trei albume iar baietii il pregatesc pe cel de-al patrulea de ceva vreme  – cam de trei ani, ca sa pastram cifra magica. Gerul din ultima vreme si viscolul n-au facut mai nimic impotriva dorintei de muzica – atat a trupei cat si a fanilor lor. Pentru ca iarna a fost productiva in ce-i priveste, URMA ne-au invitat Miercuri, 8 Februarie 2012, in clubul The Silver Church, la o dubla lansare: un nou clip si un nou single. Mai multe nu au anuntat dar … a meritat asteptarea.

Locatie – Clubul The Silver Church este deja familiar oricui cauta evenimentele live din Bucuresti. Atmosfera faina, spatiu lejer, mai ales acum pe gerul asta nu a fost deloc aglomerat, personal amabil si preturi rezonabile. Numai de lauda. Ca exemplu, am vrut sa-i las cativa lei baiatului de la garderoba, chiar i-a meritat avand in vedere maldarul de haine pe care i l-am pus in brate. Am fost refuzat, cu amabilitate si ferm. Chapeau, nu stiu cate alte cluburi se mai pot mandri cu asa angajati.

Sunet – Foarte bun, foarte plin, curat. Ma suprinde de fiecare data cum pot sa scoata un sunet asa de bun din atat de putine boxe. Totusi, au fost probleme la reglaje dar revin ceva mai tarziu la ele, caci au si motivatie.

Organizare – Ca de obicei, bine si foarte bine. Fara coada, desi am ajuns fix la ora anuntata. Un singur bodyguard la intrare dar atent si amabil. Sticlele goale de prin sala s-au strans rapid, nelasand timp sa se stranga prea multe incat sa devina o problema. Iar publicul redus a facut sa fie cu atat mai placut, fiind un spatiu lejer pentru toata lumea. Neplacuta intarziere de aproape o ora dar revin si la acest aspect cu explicatia.

Public – Vorba veche „putin dar bun” este perfecta pentru a-i descrie pe cei prezenti. Putini, mult mai putini fata de numarul cu care eram invatat de la alte concerte URMA – dar cu atat mai valorosi. Gerul se pare ca a tinut multa lume in casa – si totusi cei care nu au sosit sunt cei care au avut de pierdut. Publicul a fost „acolo”, a fost foarte aproape de trupa intr-o seara in care chiar au avut nevoie de asta. S-a cantat, s-a tipat, s-a aplaudat, s-a incurajat si acceptat atunci cand a fost nevoie. URMA arata ca-i o trupa mare si prin publicul atat de loial pe care a stiut sa si-l apropie. Minunat.

URMA – Detalii despre trupa nu cred ca mai sunt necesare. O trupa prezenta pe scena romaneasca inca din anul 2003 si nu a incetat sa surprinda in mod placut.  URMA inseamna: Mani Gutau – vorbe (asa cum singur se descrie ) si chitara, Sorin Erhan – bas, Dominic Csergo – tobe, Jimmy Cserkesz – chitara, Luis Palomino – saxofon si flaut, Ati Panaitescu – percutie.

URMA este una din trupele care dau mult pe scena, tin concerte lungi, stiu sa faca muzica si nu se sfiesc sa improvizeze. Niciodata nu i-am vazut pe scena decat cu un maxim de daruire dar si de profesionalism. Imi aduc aminte de un concert de 1 Mai cand undeva la ora 3-4 dimineata ei cantau pentru maxim 100 de persoane, pe plaja, pe un frig incredibil – dar nu s-au grabit nici o secunda, desi erau cu manusi in maini. Asa stie URMA sa faca un concert. Spun asta pentru ca a fost o seara cu multe adunate. In primul rand, contrar obiceiului de trupa punctuala (este un termen relativ, totusi) aseara au inceput concertul cu o ora de intarziere. Si daca pentru alte trupe romanesti si nu numai aceasta este un fapt obisnuit, ei bine pentru URMA nu. Asa ca au continuat, dupa prima piesa „Off my wave„, prin a-si cere scuze pentru intarziere si a o explica. Mani abia sosise in Bucuresti cu foarte putin timp in urma, dupa ce a incercat toate variantele posibile de a ajunge la timp tocmai de la Suceava. Explicatie primita cu un val de aplauze.

Partea cea mai neplacuta a serii a fost chiar la inceput – s-a vazut si s-a simtit clar absenta lui Mani de la probele de sunet, ceea ce i-a facut sa simta nevoia unei pauze pentru reglajele strict necesare. Reglaje care le-au reusit, in scurt timp, dar doar partial. Daca initial vocea lui Mani si mai ales chitara nu se auzeau, ulterior au fost aproape permanent probleme cu chitara lui Jimmy. Asa cum ii sta bine unui artist, Mani si-a cerut scuze, in numele trupei, pentru probleme aparute, pe versuri, pe o mica improvizatie, apoi si-a asumat toata vina. Ne-a spus ca si-a dorit sa stea o zi in plus in Suceava pentru a putea petrece putin timp impreuna cu fiul sau si din aceasta cauza a intarziat iar acum erau probleme tehnice. Este greu de imaginat reactia publicului dar, sincer, nu cred ca un artist isi poate dori mai multe sustinere. A fost aplaudat, s-au ridicat maini cu semnul OK, s-a scandat Urma, Urma si totul a fost sublim. Mai ales ca Mani de fapt n-a spus chiar tot, a uitat sa mentioneze ca intarzierea s-a datorat in fapt si ultimelor filmari/montaje la clipul pe care tocmai voiau sa-l lanseze. Acest moment spune multe despre omul Mani. Ne-a rugat apoi sa-i ajutam si sa facem din aceasta seara tocmai contrariul vointei sortii, s-o transformam intr-o seara speciala. Si da, pot spune ca, impreuna, trupa URMA si publicul sau au facut o seara minunata.

Au urmat piese precum „In your arms„, „Speed„, „This time„, „How long does it take„, „Comfort” unde totul a sunat si s-a simtit din ce in ce mai bine. Desi a gresit cel mai mult si a avut multe probleme la reglajele de sunet (practic tot concertul a incercat sa rezolve o probleme tehnica la chitara lui) Jimmy a sunat extraordinar si s-a jucat foarte, foarte mult. A improvizat, a modificat, a Cantat. La „Slide„, folosind slider-ul, chitara lui suna parca din alta lume. Toti au facut acel extra pas si chiar s-a simtit transformarea unui concert ce initial parea un mare rateu. La „All wrong” Mani a spus ca exact asa s-a simtit ziua lui pana in acel moment – era in picioare de la ora 2.30 noaptea, cea mai mare parte din timp pe drumuri. „Lonely pub” a sunat superb, cu o improvizatie de zile mari si cu o atmosfera cat se poate de reusita.

Dupa „Terminus” a urmat si surpriza serii: lansarea unui nou single si a clipului asociat, pentru piesa „Cine iubeste si lasa„. Piesa ce a fost dedicata lui Marian Cozma, handbalistul roman ucis intr-un club din Ungaria, pe 8 februarie 2009. Deloc intamplatoare coincidenta datelor.  Clipul va invit sa-l vizionati, merita. In regia lui Andrei Dascalescu, este diferit si interesant.

URMA – Cine iubeste si lasa – Lansarea videoclipului in The Silver Church

Seara a fost incheiata cu un bis format din „Buy me with a coffee„, „What I am” si la final o piesa lenta: „Selfish„. Dar, pentru adevartul final, am avut parte de-o reinterpretare a piesei serii „Cine iubeste si lasa„, pentru un bis secund.

Bravo URMA, ati arata ca sunteti profesionisti pana la capat. Si mai ales, ca sunteti oameni. A fost uimitoare transformarea lui Mani pana la sfarsitul concertului, felul in care s-a vazut atat de clar cum si-a ars toata incordarea in muzica lor. Minunat. Iar cine spune ca nu se face muzica de foarte buna calitate in Romania ar face bine sa se mai gandeasca. Si sa vina la un concert URMA – o sa-i treaca ;).

Lista de piese:

Off my wave

In your arms

Speed

This time

How long does it take

Comfort

All wrong

Slide

So long

Cine iubeste si lasa

Terminus

Cine iubeste si lasa

Lonely pub

What are friends for

Bis 1

Buy me with a coffee

What I am

Selfish

Bis 2

Cine iubeste si lasa

Articol publicat pe RockStage.ro

Standard
evenimente, muzica

Iced Earth in The Silver Church – cronica la inceput de iarna

Nu stiu cum fac dar americanii au un stil propriu de a amesteca lucrurile. Fac ei ce fac si pana la urma iese asa cum numai ei se puteau gandi – partea buna e ca de obicei le iese bine. Marti, 22 Noiembrie 2011, americanii get-beget de la Iced Earth au venit prima oara in Romania pentru un concert sustinut in clubul The Silver Church, organizat de Medien Events si recomandat de revista Maximum Rock. Aflati in turneu de promovare al albumului Dystopia, au amestecat lucrurile pentru in ciuda frigului de afara si al celui din titulatura trupei au reusit sa incalzeasca binisor publicul venit la primul lor concert din Romania. Ceea ce ma face sa fiu destul de convins ca nu va fi si ultimul.

Locatie – Clubul bucurestean The Silver Church este deja arhi cunoscut, nu cred ca mai este nevoie de prea multe detalii. Un club gandit inca de la inceput pentru acest gen de evenimente, dovedeste ca se pot face si la noi investitii reale si functionale in muzica. O sala mare, suficient de bine aerisita – in masura posibilului, avand in vedere capacitatea acesteia – si preturi rezonabile pentru acest gen de cluburi.

Fotografie concert Iced EarthSunet – Foarte puternic. Si bine echilibrat, n-am avut deloc senzatia ca vreun instrument nu ar fi suficient de prezent. Au fost totusi vreo doua situatii de microfonie dar si cei de pe scena au partea lor de vina – un microfon ridicat cu tot cu stativ a ajuns pana aproape de boxele superioare care au decis sa comenteze putin acest eveniment. In rest totul a sunat clar si bine.

Organizare – Accesul s-a facut rapid si observ din ce in ce mai des ca se respecta binisor orele programate. Iar asta este mai mult decat laudabil, este chiar necesar. O observatie ciudata insa: desi a fost anuntata aceeasi limita de bilete ca si la concertul U.D.O. – maxim 600 de bilete – in sala au fost clar mai multi oameni. Prin urmare si ceva mai multa inghesuiala, mentionata si de catre cei de la Iced Earth cu replica: “It’s hot and sweaty, right? That’s how a heavy metal concert it’s supposed to feel.” Bun, putem sa trecem peste dar ma asteptam ca aceasta regula auto-impusa chiar sa fie respectata.

Public – Mult si foarte activ. Un public neasteptat de numeros si de bun cunoscator al trupei, s-a cantat mult, s-au scandat nume, s-a cerut bis. S-a sarit, s-a dat din cap, s-a baut multa bere – un concert heavy-metal reusit dupa expresia celor mai multi din sala.

Trupe de deschidere – Iced Earth si-a organizat intreg turneul alaturi de doua trupe de incalzire: britanicii de la Fury UK si prietenii americani de la White Wizzard.

Primii au urcat pe scena cei de la Fury UK si au facut o impresie mult peste asteptari. I-am prins abia pe final dar ce am auzit a sunat foarte foarte bine. Desi mai au putin si implinesc primul deceniu de la infiintare trupa arata si suna foarte proaspat. Un heavy-metal sanatos, venit direct de pe meleaguri britanice si pus pe scena de trei urmasi ai marilor legende. Chris Appleton – voce si chitara, Martin McNee – tobe, Luke Appleton – bas sunt trei nume de trecut in agenda. Foarte comunicativi si prezenti pe scena, au facut o impresie excelenta. In plus au fost haiosi cu formulele de salut in romana scrise pe foaie.

Fotografie concert Iced EarthDupa o portie de rock englezesc, un dus de heavy-metal american 100%. Baietii de la White Wizzard sunt parca dotati cu eticheta Made in USA – indeplinesc aproape toate cliseele legate de acest gen. Dar i-am iertat repede in special pentru vocea lui Michael Gremio care suna promitator. Are un timbru ideal pentru heavy-metal curat, clasic si trece foarte usor prin toate registrele vocale. Mi-a placut mult. Ca si trupa nu au impresionat, se simte mult lipsa de experienta pe scena. Mi-a placut piesa de final – High Speed GTO – in stil cat se poate de american, din toate punctele de vedere.

Iced Earth – Evenimentul serii ne-a gasit incalziti atat la propriu cat si de atmosfera deja incinsa. Dupa o pauza de mai putin de 30 de minute, in jur de 21.30 au venit pe scena si actorii principali: Jon Schaffer – chitara, Stu Block – voce, Brent Smedley – tobe, Troy Seele – chitara, Freddie Vidales – bas.

Americanii de la Iced Earth au deja statutul de trupa consacrata, obtinut in mai bine de 25 de ani de activitate. Desi una dintre cele mai instabile trupe in ce priveste componenta, energia si pasiunea aduse inca de la infiintare de catre Jon Schaffer si-au spus de multe ori cuvantul. Iced Earth este copilul sau de suflet iar asta se observa cu usurinta dupa adancile urme lasate de el in evolutia si existenta trupei. Proaspat reveniti dupa un soc destul de serios, prin pierderea fostului vocal – Matt Barlow – Iced Earth si-au revenit rapid (o asociere cu pasarea Phoenix nu-i deloc deplasata in acest caz) si l-au adus in loc pe Stu Block, fost vocal al trupei Into Eternity. Aflat la primul sau turneu alaturi de Iced Earth, Stu are destule de dovedit pe scena – dar se pare ca se descurca de minune, dupa cat de bine a fost primit de catre fani. La concertul de la Bucuresti cel putin n-a dezamagit iar accentul sau canadian este savuros pe alocuri.

Asa cum am spus, trupa se afla in turneu de promovare al ultimului album discografic – Dystopia. In mod previzibil, multe piese din setlist au facut parte de pe acest album – incepand chiar cu piesa ce da titlul acestuia, piesa ce a deschis si concertul lor. Au urmat, de pe acelasi album, piese precum : Anthem, V si Dark City. Ultimul lor album, ca de altfel aproape intreaga lista de productii muzicale Iced Earth, are o atmosfera orwelliana, inchisa, opresiv-depresiva. Muzica si forta acesteia reusesc sa se impotriveasca unui sistem si unor dogme prea rigide si apasatoare. Aceste idei sunt foarte bine puse pe scena iar imaginea clasica de rocker razvratit a lui Jon Schaffer ajuta mult.

De pe albumele mai vechi ne-am delectat cu: Angels Holocaust, Slave to the Dark, Stand Alone sau Watching over me.

O piesa foarte vizibila pe scena a fost o masca similara cu cea din fimul V for Vendetta, masca ce a fost si prezentata ca atare de Stu odata cu piesa V. Tot la capitolul observatii am remarcat chitara lui Jon Schaffer ce avea imprimate insemnele setagului Gadsden: sarpele incolacit si inscriptia „Don’t tread on me” – rezultand o chitara cu un aspect impresionant.

Fotografie concert Iced EarthNu am inteles totusi de ce au pastrat o distanta asa de mare. Contrar asteptarilor, Iced Earth au fost foarte reci (calamburul este putin intentionat). In afara catorva, relativ putine, momente in care Stu Block a mai interactionat cu publicul, restul concertului a fost cam pe pilot automat. Cel putin chitaristul Troy Seele, dealtfel un virtuoz pasionat si foarte bun, daca sala ar fi fost goala nu cred ca ar fi fost vreo diferenta pentru el iar pe tobarul Brent Smedley l-am vazut abia la scena de final de concert. Per total atmosfera de pe scena a fost destul de indiferent – rece. Au venit sa-si faca treaba, au facut-o bine, nimic de zis, dar cam fara pofta. Stiu ca se grabeau sa ajunga la Belgrad pentru urmatorul concert dar asta nu este vina noastra. Programul unui turneu se face in asa fel incat sa poti avea timp suficient pentru toate concertele, nu doar pentru cel importante. Ma rog.

Am apreciat insa momentul din finalul concertului cand, la inceputul piesei Iced Earth Stu a venit pe scena fluturand drapelul romanesc – un gest foarte frumos.

Per total a fost un concert bun dar putin prea grabit si distant. Seara a fost cu siguranta imbunatatita de reactia foarte calda si puternica a publicului.

Fotografii de la concertul Iced Earth gasiti aici

Lista completa de piese:

Dystopia
Angels Holocaust
Slave to the Dark
V
Stand Alone
When the Night Falls
Damien
Dark City
The Hunter
Anthem
Declaration Day
Watching Over Me

Bis:
Dante’s Inferno
Iced Earth

Standard