ganduri

spor la munca

Lasa-i sa te sinucida!

de Patrick Andre de Hillerin

Fotografie - Rasarit in Vama Veche„Salut prietene. Ce faci? Ai putin timp liber? Aaa, esti ocupat…

Inteleg. Deci nu iesim la o vorba in parc, pe banca, cu berea in mana… Ei, iarta-ma. Stiu ca ai treaba si eu te retin cu maruntisurile mele. Stiu, nu mai trebuie sa-mi spui. A propos, ai vazut ce soare misto e azi afara? Ai vazut cat e de misto? Stiu, n-ai avut timp. E drept, tu ai mult de munca, ai responsabilitati. Iarta-ma, prietene, iarta-ma! Da’ ieri? Ieri ai vazut ce vreme naspa? Uitasem. Nici ieri…

Stiu, sunt aberant cu cicaleala asta.
Asa e, unii muncesc din greu, iar altii o freaca. Ai dreptate. Ar trebui sa-mi iau si eu un job adevarat, bine platit, cu responsabilitati, cu termene limita foarte stranse etc, etc. Ai dreptate. Ar trebui sa-mi iau asa ceva. Iti promit ca, cu prima ocazie, o sa ma interesez.

Ce sa caut?
„Pachet salarial atragator”, „lucrul intr-o echipa tanara si dinamica”, „mediu creativ”, „posibilitatea unei cariere stralucitoare”? Zi-mi, te rog, ce sa caut. Si cum sa ma prezint la interviu? La costum? Ala de la BAC merge? Nu? Atunci ceva de la Zara? Poate…

Ce sa spun? Ca sunt deschis oricarui challenge, ca sunt o persoana competitiva, ca sunt creativ si ca ador lucrul in echipa? Cam asa, nu? Da’ platesc bine, nu? Aha, salarii bune, de multinationala…

Ce-i aia? O firma care are filiale peste tot in lume si lucreaza cu aceiasi clienti, drept pentru care si-a deschis filiala si aici? Deci asta e o multinationala…

Nu, ca nu stiam. Si programul cum e? Cum zice in ziar, „flexibil”? Aha, si ce inseamna flexibil? Ca vii cand vrei tu si pleci cand vrei tu, daca ti-ai terminat treaba? Nuuu? Pai ce, atunci?

Cum adica: vii la ora fixa si iti arati flexibilitatea de a sta peste program? Macar te platesc pentru ore suplimentare? Nu te platesc? Pai de ce? Ca nu e in politica companiei? Si atunci de ce faci ore suplimentare? Asta e in politica companiei? Asa, adica aici e…

Am inteles. Deci castigi bine. Ma rog, foarte bine. Daca asa numesti tu un salariu confidential… Hei, stai, ca nu te iau peste picior. Ziceam doar ca un salariu confidential inseamna, mai nou, un salariu bun. Si daca te mai ajuta si ai tăi cu ceva bani, chiar ai putea sa o scoti la capat in fiecare luna.

Nu, ma, nu, nu fac misto, da’ daca nu-mi zici cat castigi…
Stiu ca ai masina de la serviciu, ai laptop, ai telefon. Dar mai stii cand ai vazut ultima data alta lumina decat cea de neon? Cam inainte de angajare, nu? Misto, ce sa zic.

Si-acum hai sa vorbim serios. Stii, prietene, ca ai niste drepturi? Stii, nu? Cica, in conformitate cu legislatia tarii unde traiesti (! si lucrezi, programul tau de lucru e de maxim 8 ore pe zi? Stiai ca orele suplimentare se platesc dublu? Stiai ca ai week-endul liber (sambata si duminica)? Stiai?

Aha, si daca stiai, de ce accepti toate conditiile lor fara sa cracnesti?

Doar pentru ca vrei sa avansezi? Pentru ca vrei sa fii un tanar (parul alb, dintii slabi, vlaga lipsa la doar 30 de ani) de
succes? Doar pentru asta? Pentru ca vrei sa fii fruntas la oras? Beton.
Dar pot sa-ti spun ceva? Stii ca refuzul tau de a trai o viata normala (program inflexibil, ore suplimentare platite, week-enduri libere, iubita/sotie, copii, timp liber, dragoste, sentimente, viata, ce mai) inseamna ca refuzi si altuia sansa de a avea o viata?

Stii ca respiri aerul unuia care chiar vrea sa traiasca? Stii ca mananci mancarea unuia care chiar are nevoie de ea? Stii ca apa plata pe care o sugi din bidonul companiei ar prinde foarte bine unuia caruia i-ar folosi la supravietuire?

Stii ca fu**i (rar, ce-i drept) femeia care, daca nu te-ar fi cunoscut, ar fi avut parte si de placere, nu doar de pie-chart-uri? Stii ca esti un impostor, prietene?

Zi: stii? Stii ca ai tai nu te-au nascut sa fii un robotel? Stii ca-si doreau un copil care sa-i sune de ziua lor, de Craciun, de Pasti? Stii ca, de fapt, pe nimeni nu intereseaza ca tu lucrezi pentru compania x, cu profituri de z miliarde? Chiar stii?
Nu, prietene, habar n-ai. Da’ habar n-ai. Altfel, nu-i lasai pe aia pentru care lucrezi sa te sinucida lent, dar sigur. Sa-ti fie tarana usoara, prietene, si, daca tii mortis, sa-ti fie de la Decoflora, ca doar n-ai muncit de pomana pana la 32 de ani!

Multi traiesc alergand dupa timp, si il ajung doar cand mor, fie de un infarct, fie de un accident pe autostrada pentru ca goneau prea tare pentru a ajunge la timp. Altii sunt prea nerabdatori sa traiasca in viitor, ca uita sa traiasca in prezent, care este unicul timp care exista cu adevarat.
Toti avem pe aceasta planeta acelasi timp, nici mai mult, nici mai putin de 24 de ore pe zi. Diferenta sta in utilizarea acestor ore de catre fiecare dintre noi. Trebuie sa invatam sa profitam de fiecare moment, pentru ca, dupa cum zice John Lennon: „Viata este ceea ce se intampla in timp ce planificam viitorul”.

Va felicit pentru ca ati reusit sa cititi acest mesaj pana la sfarsit. Multi l-ar fi citit doar pana la jumatate, ca sa nu piarda timpul. Atat de valoros in aceasta lume globalizata.”

Primita pe mail. Si foarte, foarte adevarata.

Reclame
Standard
ca-n viata, cu bicla, poz(n)e

duminica nu-i doar pentru lenevit

De atat de multe ori ne plangem ca nu avem timp. Ca nu avem timp sa ne vedem prietenii atat de mult pe cat am dori, ca nu avem timp sa petrecem timp alaturi de cei dragi, ca nu avem timp sa ne ocupam de pasiunile noastre.

In acelasi timp insa, de cele mai multe ori cand nu suntem presati sa ne ocupam intreaga perioada activa cu munca, alegem sa stam. Pur si simplu, stam si cel mult consumam programe TV fara sens real (cate ore de Discovery si/sau National Geographic ati adunat numai anul asta?).

Continuă lectura

Standard
ca-n viata, ganduri

Métro, boulot, dodo

Métro, boulot, dodo (metrou, munca, somn) este expresia frantuzeasca ce descrie foarte sugestiv rutina individului de zi cu zi pe care o cunoatem cu totii

Citat de aici

Sau cu alte cuvinte, sindromul birou-pat, cum neaos si dragastos l-am botezat noi. Gripa porcina, dimpreuna cu aviara ei verisoara si cu tot cu sindromul vacii nebune, toate adunate, nu-s nici pe departe la fel de raspandite si contagioase precum aceasta nemiloasa pandemie.

Metro boulot dodo - Barbat dormind la metrouFoto: Alan Marie

Dar nimeni nu ia masuri – in nici un caz oficialitatile. Mai sunt cativa nebuni care nu se lasa si tot cauta antidot dar cu greu razbat si rar li se aud vocile. Aud foarte des oameni care se plang ca nu au timp sau daca au timp, nu au ce face. Imi pare un sacrilegiu sa afirmi acum ca nu ai ce face, ca te plictisesti. Cuvantul in sine – plictis – ar trebui scos in afara legii. In conditiile in care sunt atatea de facut, atat de multe proiecte si mai ales situatii care necesita implicarea noastra, a afirma ca te plictisesti inseamna sa comiti o ilegalitate, inseamna sa furi. Furi astfel din energia si entuziasmul celor care, fara pauza, se zbat si se implica intr-o sumedenie de proiecte care sa traga societatea asta a noastra inainte, s-o scoata din apatia asta crunta in care se afla blocata de atatia ani.

Am norocul sa cunosc o mica parte din acesti oameni, din acesti nebuni care nu se multumesc sa-i lase pe altii sa le conduca pasii si sa stea apoi sa se planga de nemultumire. Ei alearga, scriu, canta, intreaba, cer, ofera, asculta si povestesc mai departe, deseneaza sau impletesc, vorbesc, viseaza si creeaza zi de zi o lume in care sa fim cat mai liberi si sa avem cat mai multe optiuni. Uita de ideea de timp liber, transformand odihna in actiuni, fapte si planuri care la randul lor schimba, uneori dureros de incet iar alteori minunat de fulgerator lumea din jur intr-un spatiu mai primitor, mai vesel, mai luminos, mai curat.

Sunt cei care au adus la realitate proiecte precum Lecturi Urbane, Civika, Bikewalk, Let’s do it Romania, Ora Pamantului, Matasari 17, Cursuri de arta, Ciclopromenadele nocturne, #MosNicolaeTweetMeet, E-Folk si atatea altele pe care cu greu le poti descrie in vorbe. Acestea sunt doar cateva din cele intamplate, unele devenite deja activitati permanente, altele care urmeaza sa se intample in viitorul cat se poate de apropiat. Pe langa ele mai sunt mult mai multe in pregatire sau poate in visare. Dar sunt, se lucreaza, cu mult drag si cu mult entuziasm. In spatele lor sunt uneori multi sau alteori doar cativa oameni dar de fiecare data este mult, foarte mult suflet si entuziasm. Si toate astea din dorinta uneori aparent absurda ca si aici se pot face lucruri bune, ca si in Romania se pot initia si creste proiecte care sa aiba un impact consistent asupra societatii si asupra noastra ca indivizi. Iar in unele cazuri, cei asupra carora efectul este cat se poate de real se numara cu sutele sau poate chiar miile. Prin urmare, efortul lor conteaza. Alegerea lor de a nu se resemna intr-o tacere chinuita si intr-o viata chircita nu este una inutila. Si in nici un caz ei nu se plictisesc.

Cum oare altii se pot plange de lipsa de activitate? Cum oare unii se pot plange de plictiseala? Cum oare unii, multi, cei mai multi, nu se pot desprinde de apasatorul ciclu birou-pat?

Standard
ca-n viata, ganduri

trenul de Franta

Da, mi-e dor de-o vacanta. Nu de concediu, nu de un weekend fie el si prelungit, mi-e dor de o VACANTA. Una de aia care tine de zici ca nu se mai termina (asta la inceputul ei ca la sfarsit plangi), o vacanta adevarata cum nu am mai avut din anii de liceu. Voua nu?

 

Da intai play si apoi citeste 😉 Da bine la atmosfera

 

 

Mi-e dor de timpul ala fara timp in care nu-ti pasa daca pierzi timpul o ora sau doua sau o zi sau o saptamana. Nu conteaza, ai destul, nu ai de ce sa-l plangi. De noptile luuuungi, cu MTV si Beavis and Buthead, cu muzica ascultata la casti, la walkman, de pe benzi copiate de la prieteni. Cat de fericit eram cand faceam rost de o caseta noua. Aveam (inca il am) obiceiul de a asculta un album nou pana la epuizare, pana stiam fiecare vers si fiecare acord. Muzica se auzea prost, nu stiam ce-i aia hai fai sau dolbi sau alte acronime dar stiam ca-mi placea. Stiam ca am ceva valoros in mana cand ascultam un album nou – pentru mine – de la o trupa sau alta. Sunam prietenii si le puneam sa asculte cate o piesa intreaga la telefon. Si apoi ieseam in oras, ne adunam cu totii si gaseam un loc, de cele mai multe ori acelasi, pentru a petrece impreuna seara. He he, cum zice si Gabi aici, sunt fantome deja 😛

Mi-e dor de discutiile interminabile pe n-spe mii de teme, una mai visatoare decat alta, una mai arzatoare ca alta. Nu de putine ori ne-a prins dimineata prin oras tot despicand 4-ul in fire, ne goneau maturatorii de pe strazi acasa. Si cica invatam pentru admitere 😀 De invatat am invatat si inca multe, e drept ca nu la admitere am folosit acele invataminte. Cel putin nu la cea de la facultate …

Mi-e dor sa ma trezesc si sa stiu ca nu am nimic de facut. Pur si simplu nimeni nu-mi cere sa fac nimic, nimeni nu se asteapta ca eu sa fac, sa zic ceva anume, sa fiu gata la o anumita ora sau sa fiu intr-un anumit loc la o alta anumita ora. Sa am libertatea sa mai intind somnul pentru o ora sau doua, sa iau micul dejun fara graba, sa trag de o cana de cafea pana la limita nesimitirii si nimanui sa nu-i pese. Sa sun un prieten si sa stau la taclale, sa astept vizita unor prieteni cu care sa nu facem nimic, pur si simplu sa ne bucuram impreuna de timpul nostru.

Mi-e dor sa citesc o carte pana in zori, numai sa ma reapuc de ea imediat ce am facut ochi intr-o dimineata tarzie. Sa ma ingrop in paginile ei si sa uit de tot si toate, sa nu am nici un alt motiv sa ma opresc decat atunci cand nu mai vad paginile sau cand apare o alta tentatie mai mare 😀

Mi-e dor sa am atat de mult timp liber incat sa ajungem, intre prieteni, sa ne intrebam – ce mai facem? Si sa dam din umeri si sa zicem – vedem noi – si uite asa se continua seara. Sa faci orice fel de plan, sa stii ca la fel de mult timp vei avea si maine, si poimaine si saptamana viitoare si tot asa.

Mi-e dor de tabere (asta e o poveste in sine, poate gasim timp si altadata) care erau ca niste vacante in mijloc de vacanta.

Mai tineti minte cum e sa ai timp? Mai tineti minte rima?

Vine vacanta, cu trenul de Franta

 

trenul de Franta

trenul de Franta

Standard