cu bicla, de pe drum, poz(n)e

pe dealuri

Scurta istorie din traficul clujean.

Pe una din muuuuultele urcari ale acestui oras, pe un pasaj de unde se desprinde o bretea catre dreapta pedalam de zor, gafaind, sa ajung la birou (dupa un detur). Luni dimineata, nici iarba nu creste, chef nevoie mare. De undeva din spatele meu o Dacie 1300 (editie princeps, cred, dupa cum arata) incerca sa ma depaseasca. Spun incerca pentru ca desi eu aveam undeva in jur de 18-20 Km/h, depasirea se producea in reluare. Am recunoscut usor masina, dupa pacaniturile iesite pe teava de esapament – imi taiase usor fata cu aproximativ 1 Km mai devreme, iesind fara sa lase prioritate de pe o strada laterala – o Dacie visine, cu numar de Cluj.

Partea interesanta abia acum vine – in timp ce ma depasea pe partea dreapta, cu mirobolanta viteza de ~22Km/h (da, eram in urcare, dar totusi…) soferul a deschis geamul si m-a interpelat cu „Du-te ba pe dealuri”. Soferul, o persoana de varsta a treia, cu parul grizonat puternic, undeva in jur de 70 de ani. Initial m-am enervat si am vrut sa ma duc dupa el sa-l iau la rost. Intorcand insa capul, am vazut in spatele lui o coloana de alte 4-5 masini care mergeau cu viteza melcului ametit – deja din cauza lui, in nici un caz din cauza mea, caci traseele ne erau despartite. Numai ca Dacia si-a continuat drumul, si pe coborare, cu aceeasi impresionanta viteza. Am renuntat, m-a apucat un ras copios.

Si apoi, daca ma duceam dupa el, ce sa-i spun? Ca, de fapt, mai degraba pe dealuri era locul sau, cu tot cu masina, in nici un caz in trafic? Sincer, nu cred ca ar fi inteles. Am ramas cu-n zambet.

Daca tot m-a provocat, i-am urmat „indemnul” si am fost si pe dealuri. Cam asa arata cerul cand m-am intors:

La apus, cu bicla pe dealuri

Anunțuri
Standard
cu bicla, ganduri

masini, biciclete si motoarele lor

Asta seara, pedaland fara nici o graba catre casa, ma gandeam la diferentele dintre masini si biciclete. La cat de mult conteaza, in cazul primelor, motorul ce toarce, mai mult sau mai putin zgomotos, sub capota. La cat de mare este competitia, in special masculina, referitoare la potenta motorului. La cat de mult am ajuns sa ne identificam cu aceasta potenta, sa ne subscriem ei. La cat de mult conteaza aceasta diferentiere, aceasta clasificare in viata noastra sociala (nu neaparat sunt de acord cu asta dar este un fapt real).

Ei bine, daca stau sa ma gandesc serios, in cazul bicicletei lucrurile nu stau nicidecum altfel. Avem acelasi criteriu de identificare, de delimitare, de clasificare – motorul. Avem, in situatii similare, acelasi spirit de competitie si de bravada. Exista insa o diferenta fundamentala.

In cazul bicicletei, motorul este inima proprie. Va doresc, prin urmare, cat mai multi „cai putere” ;). Sa va bucurati de ei.

Standard
ca-n viata

din trafic 3

Inca una absolut sideranta, vazut azi in traficul din Bucuresti. Actorii, unul prezent si altul absent, merita un premiu. Nu neaparat pentru actorie.

Aproape de Hala Traian, venind dinspre Piata Unirii, sunt o serie luuuuunga de case. Unele dintre ele au si oleaca de curte. Intr-una din ele, o Dacie papuc, alba. Voia sa iasa in trafic. Numai ca fix in fata intrarii in curte mai exista o masina – un Renault Twingo, generatie mai veche. Cu nesimtire sau neatentie, nu am habar, masina era parcata, pe trotuar, blocand cu eleganta intreaga iesire. Nu stiu de cand se intampla scena, doar ca pana aici, nimic nou sub soarele bucurestean.

Din trafic 3 - oprirea interzisaPartea interesanta abia acum incepe: respectiva Dacie impingea de zor la micutul Renault. Fara nici o retinere. Un al doilea individ se asigura ca nu trece nici o masina si-l coordona pe soferul daciei. Am ramas interzis. Unu pentru ca inseamna distrugere de proprietate – doi pentru ca pe acea bucata de drum, banda de circulatie se suprapune cu sinele de tramvai. Deci si prin urmare, daca ei ar fi reusit sa impinga masina pana in strada – si altfel nu aveau cum sa scoata Dacia din curte – atunci in mod invariabil ar fi blocat tramvaiul. Sa nu mai spun ca nici Dacia nu avea nici un fel de protectie, deci la final ar fi iesit si ea cu botul destul de sifonat. Iar scena nu era deloc in gluma – am trecut destul de incet si am vazut clar cum Renault-ul a fost miscat cativa zeci de centimetri.

Alte comentarii nu mai am zau. Doar ca in tara asta poti pati multe, dar sa te plictisesti, niciodata.

Standard
ca-n viata, cu bicla

din trafic 2

Motivele de bucurie marunte sunt cateodata cele care-ti aduc cele mai frumoase zambete. Asa a fost aseara si nu ma pot abtine sa nu redau si aici intamplarea.

Dupa o seara foarte agitata, cu multe alergaturi si vizionari la apartament pentru inchiriere (fara rezultat) ma intorceam catre casa, undeva in jur de 9 seara. Cum vremea inca tine cu mine, am scos bicla la plimbare, ca nu se mai poate, se simte nevoia de miscare.

Buuun, ma apropiam de intersectia de la Dristor, venind dinspre Dudesti – semaforul rosu si o coloana chiar lunga de masini, in ciuda orei tarzii. Ca de obicei, am continuat sa rulez pe marginea din dreapta, langa bordura, pe langa coloana de masini. Pana cand m-am apropiat de una care era oprita prea aproape de marginea drumului, in asa fel incat era dificil de strecurat pe langa – ceea ce de obicei fac – mai ales ca eram si destul de obosit. Asa ca am incetinit pana aproape sa ma opresc – moment in care vad cum masina respectiva se misca usor catre stanga, facandu-mi loc :D. Am zambit si dupa ce am trecut de masina, am facut semnul de OK catre sofer, obicei pe care incerc sa-l pun in practica in astfel de intamplari de trafic. Si mi-am continuat drumul. Cum imediat dupa s-a facut verde, la putin timp dupa intersectia respectiva masina m-a depasit la randul ei, facandu-mi semn din luminile de avarie :D. Pentru cei care nu stiu, respectivul dialog s-ar traduce prin: multumesc, urmat de cu placere. Este un limbaj de trafic auto, in special.

Ei bine, dincolo de politetea in sine, tocmai asta m-a bucurat atat de mult. Practic, respectivul sofer m-a considerat (in mod firesc, ar trebui) drept un partener de trafic absolt egal unei masini – si s-a comportat ca atare. Ii multumesc, desi sunt convins ca sansele de a citi multumirile mele sunt destul de mici – dar nu chiar zero. Da, cu o floare nu se face primavara, stiu – dar face ca peisajul sa arate ceva mai bine ;). Singura parte mai putin vesela este ca, dupa gestul mentionat, m-am uitat si pe placuta de inmatriculare iar numarul nu era de Bucuresti, ci de Vrancea. Poate totusi au ceva de invatat soferii bucuresteni si de la colegii lor din provincie, ma gandesc ;).

Standard
ca-n viata, cu bicla, de pe drum, ganduri

Romanie draga – am cam obosit

Intr-o tara in care simplul fapt sa merg pe strada, pe bicicleta sau ca pieton devine un risc, sincer, simt ca incep sa obosesc. Simt cum toata energia – si n-a fost putina – investita in a crede si a pune umarul, atat cat imi este posibil, pentru a face zona asta de lume mai calda, mai curata si mai frumoasa mi se scurge usor usor printre degete – sau printre dinti, scrasnind cateodata de neputinta. Si de frustrarea unui om care nu cere altceva decat normalitate – decat firesc.

Haideti sa ma explic si sa-mi explic vorbele spuse cu obida mai sus. Imi cer scuze pentru calitatea si continutul relatarii ce urmeaza, am sa folosesc cuvintele asa cum au fost ele spuse, fara a le cenzura in vreun fel – de ambele parti. Deci limbajul va fi foarte explicit – daca nu doriti sa cititi anumite expresii vulgare ale limbii romane, va puteti opri aici. Multumesc.

Dupa o superba intalnire aseara in Parcul Izvor cu un grup extins de prieteni si amici pentru a ne bucura impreuna de-o seara de vara si a ne zbantui in diverse sporturi (volei, badminton, rugby, fotbal, etc – am sa revin sper la povestea asta) am purces agale catre casa, spre inserat. Obositi si dupa o zi lunga, de inceput de saptamana, am pedalat in doi, impreuna cu domnisoara mea cea draga, la o prelungita plimbare de seara. Numai ca finalul nu avea sa fie chiar placut – si nici vesel.

Pe parcursul drumului am avut parte de:

Faaaaa, vezi ca ai facut clabuci la pizda – spus din trecere, de pe geamul din spate al unei dacii nova rosii, undeva in zona Podul Constanta. In masina patru specimene muncitori necalificati, dupa vorba, dupa port. N-am apucat sa-i ajung din urma, au avut grija sa-si arunce vorbele din mers.

Cateodata, imi doresc pur si simplu sa dispar. Ca femeie, sunt momente in care nu vrei sa existi – spus de ea, dupa ce am lasat-o 5 minute singura in afara unui magazin aflat in centrul orasului Chitila. Nu mi-a explicat de ce, n-am insistat. Voiam sa ajungem cat mai repede acasa.

Cum a treia oara e cu noroc, la nici 1 Km distanta, cu mai putin de 100 m de primaria Chitila, vad urmatorul scenariu:

Protagonisti: o masina parcata pe trotuar (Seat Leon galben, numar de inmatriculare B 999 YCA – cred, nu mai sunt sigur de litere) si paralel cu ea, in mijlocul benzii, o alta masina, un Audi A4 negru (nu i-am retinut numarul de inmatriculare din pacate).

Scena: un drum cu o singura banda pe sens, curba dubla fara vizibilitate, linie continua, evident. Adica un loc unde nu ai voie si nici cum sa depasesti. Este foarte riscant.

Cele doua masini nu pareau a fi oprite de doar 1 minut (nu ca ar fi fost normal nici atat) sau ca ar intentiona sa se deplaseze. Ca sa fie scena completa, din spatele nostru venea un TIR maricel, apropiindu-se incet dar sigur. Pentru o imagine mai buna, acolo de obicei TIR-urile nu ma depasesc nici cand sunt cu bicla, asteapta sa ia putina viteza, fiind usor in urcare iar strada fiind destul de ingusta. Oricum, nu-i nici o placere cand trec zecile de tone pe langa tine, la cateva zeci de centimetri. Mno, acolo s-au gasit ei sa se apuce de povesti. Fix acolo.

Cum eram in spate, ii spun ei sa depaseasca, ar fi avut timp. Din cauza galagiei si a vantului nu m-a auzit asa ca a oprit in spatele masinii negre, eu depasind-o pe partea din stanga. Cam in acelasi timp a venit din spate si TIR-ul – deci eram in paralel cu masina neagra, in mijlocul strazii, iar din spatele meu se apropia un maldar de fiare. Placut, cat se poate de placut.

Avand si proaspete in memorie evenimentele anterior mentionate plus o iritare nativa fata de cretini si nesimtiti, am izbucnit si am strigat, in timp ce depaseam:

Vezi ba ca ai blocat toata strada, in pula mea – da, eram si nervos si in acelasi timp voiam sa fiu inteles asa ca am vorbit pre limba lor. In acelasi timp, ii faceam semne catre cap, sa inteleaga poate ca nu-i tocmai intreg.

TIR-ul nu a facut decat sa claxoneze lung si sa-si vada de drum. Deh, ce treaba avea el. Desi, daca in timpul depasirii ar fi venit tare o masina de pe contra-sens, s-ar fi lasat cu multe fiare indoite si probabil mult sange – din fericire n-a fost cazul.

Dupa ce am depasit iar TIR-ul a trecut, am oprit uitandu-ma in spate sa vad ca ma ajunge si domnita din urma pentru a ne continua drumul. Numai ca in loc de a o vedea pe ea am vazut audi-ul negru venind paralel cu mine:

– De ce mortii ma-tii ma injuri ba?

– Nu te-am injurat, ti-am urlat ca ai blocat toata strada, tu nu vezi unde ai oprit?

– Fu-ti gura ma-tii de barbos jegos, ma fut in barba ta. Urmat de o flegma, peste amicul care statea pe locul din dreapta, catre mine.

– Tu de ce injuri?

– Baga-mi-as pula in fata ta de barbos, vrei sa-ti sparg dintii? Zii ma, vrei sa te las fara dinti?

Moment in care am inteles ca nu are sens sa continui monologul. Am inceput sa pedalez iar el la un metru in spatele meu. Intentionat am mers incet – unul in caz ca ma lovea din spate sa pot sa ma redresez si doi pentru ca nu fugeam in fapt. A venit dupa mine si a tras in diagonala, catre bordura, in asa fel incat sa ma forteze sa opresc. Totul insotit de o noua flegma, de data asta a amicului de pe locul din dreapta – poate pentru ca avusese parte de gustul primeia, nu stiu exact dar s-a simtit dator sa participe si el la discutie. Doar ca ei nu s-au gandit ca o masina poate fi ocolita si prin spate iar o bicicleta vireaza mult mai strans decat o masina. Drept pentru care am intors de ghidon, hotarat fiind sa o sterg catre politie – care era la mai putin de cateva sute de metri.

Numai ca in acel moment am vazut-o pe ea, 10 metri mai in fata, asistand inghetata la tot acest spectacol. Am inghetat si eu intelegand, prea tarziu, la ce risc imens am expus-o – fara sa ma gandesc la acest lucru. Drept pentru care am depasit pur si simplu masina neagra si am continuat drumul. Multumit ca cei din spate nu au continuat incidentul.

Nu am reusit sa retin numarul de inmatriculare al masinii negre si dupa toata povestea asta, odata ajunsi acasa, nu am mai avut energie sa ies iar si sa ma intorc la politie. Pur si simplu nu am mai putut s-o fac. Procentul de incredere in rezolvarea cumva pozitiv al acestui incident nu este atat de mare incat sa ma fi motivat sa continui. Nu am mai avut energia si nici motivatia sa mai fac nimic altceva.

Aceasta este povestea, acestea sunt faptele. Poveste care a reusit sa ma consume energetic in mod incredibil de sustinut si de profund. Va las sa judecati voi, eu alte comentarii n-am. Si incep sa cred ca nu-si mai au rostul. Simpatica a fost solutia oferita astazi de o cunostinta, dupa ce i-a relatat cele de mai sus – pai simplu, nu mai mergeti cu bicicleta. Mda, draga noastra Romanie, are solutii pentru toate. Iar maine nu vom mai merge … si punct.

De sapuneala luata acasa nu va povestesc acum, o las pentru un articol viitor. Nu de alta dar chiar este o experienta din care reies multe idei … interesante.

Standard
ca-n viata, ganduri

hai ca se poate – cand Politia e cu noi

Nu mai departe de zilele trecute am avut o intalnire de gradul III cu Politia de circulatie care m-a lasat cu un zambet placut. Sa va explic de ce.

Fotografie politie calare - hai ca se poateUndeva in zona pietei 1 Mai, am dus pe cineva (parintii) la un institut – si am intrat cu masina in curtea institutului respectiv, avand si ceva bagaje – toate bune si frumoase. Dupa ce am petrecut ceva timp pe acolo, ma sui in masina sa-mi vad de drum. La iesirea din curtea institului ma uit dupa vreun semn de circulatie dar nu vad nimic. Aveam o vaga senzatie ca strada aflata direct in continuarea iesirii din institut ar fi sens unic si ca daca as continua as fi fost pe contrasens dar cum nu am vazut nici un semn iar in ultima vreme s-au facut ceva modificari de trafic in zona, mi-am zis sa continui. Dupa vreo 5-10 metri, cam ezitanti, vad cum de pe trotuar, unde era parcata, coboara o masina de politie si vine inspre mine. Cum nu aveam loc sa trecem ambele masini in paralel din pricina celor parcate pe si langa trotuar, strategic (si discret) ma retrag cat mai in dreapta sa le fac loc sa treaca 😉 Insa cand ajung in dreptul meu ii vad ca opresc si coboara geamul de la portiera, uitandu-se insistent la mine. Raspund in consecinta si sunt interpelat cu urmatorul dialog:

– Buna ziua. Sper ca nu aveti de gand s-o luati pe contrasens (usor zambind dar cu un zambet serios).

– Aaaa, va spun sincer ca tocmai ma uitam daca exista sau nu semn si chiar nu sunt sigur daca e sau nu contrasens.

– Este, va spun eu cu siguranta.

– Perfect, multumesc frumos.

– O zi buna.

– La fel si dumneavoastra.

Dupa care ei isi continua drumul iar eu intorc masina si-i urmez. Dupa ce fac stanga pe langa intrarea in institut, vad ca intradevar exista un semn de interzis dar foarte prost pozitionat. In sensul in care este vizibil doar pentru cei care vin catre institut, nu si pentru cei care (ca si mine) ies din curtea acestuia. Moral vorbind, nu am gresit cu nimic – legal insa eram cat se poate de vinovat.

Insa ceea ce m-a impresionat placut a fost atitudinea echipajului. Au fost cat se poate de corecti, avand in vedere situatia concreta in care ne aflam – si ei stiau, asa cum am descoperit eu ulterior, ca acel semn de interzis nu este pozitionat chiar corect. Dar ar fi putut foarte usor sa mai astepte un minut parcati fiind, as fi continuat drumul si m-ar fi putut lasa fara carnet fara sa clipeasca, avand toate argumentele legale. De fapt, ar fi putut sa ma amendeze chiar acolo unde eram, caci  deja eram intrat pe strada cu contrasens.

Totusi ei au ales sa previna, nu sa pedepseasca. Jos palaria, acesta este tipul de comportament cu care ma astept sa fiu intampinat de Politia Romana.  Si prin care ar putea sa-si creasca repejor si consistent prestigiul in societate. O intalnire de care m-am bucurat tare mult.

PS – ambii membrii ai echipajului erau tineri, sub 30 de ani.

Standard
ca-n viata, cu bicla, ganduri

de la stana

Foto intersectie blocata trafic BucurestiCu destule injuraturi (asumate) scriam zilele trecute pe twitter si facebook mesajul de mai jos. Contextul fiind parcurgerea distantei dintre P-ta Victoriei si Universitate, la ora 12 si un pic, crosetand efectiv printr-o coloana continua de masini. Da, stiu, exista o explicatie. Ba chiar mai multe. Asa este, perfect adevarat. Dar totusi, an de an avem parte de exact aceleasi explicatii, cel mult cu mici variatiuni pe aceeasi tema. Si ce facem? Nimic. Absolut nimic.

Continuă lectura

Standard