evenimente, muzica

La multi ani Travka – 10 ani de Muzica

N-as fi crezut, acum ceva vreme, cand am descoperit trupa Travka, ca baietii vor reusi un asa carusel de intamplari in asa de putin timp. Parca acum nu multa vreme aflam de despartirea trupei, ca dupa inca nu multa vreme sa ne trezim invitati la concertul de reunire. Sau de regasire, la naiba, cine mai stie? Cine mai stie ce s-a intamplat in ultimii 10 ani? Va spun eu – in ultimii 10 ani s-a intamplat Travka – cu bune si cu rele, cert este ca s-au intamplat. Si tare bine au facut. Fara sa ne dam seama, chiar au trecut 10 ani de Travka. 10 ANI. Un asa eveniment se cerea sarbatorit si unde altundeva daca nu in The Silver Church, acolo unde au tinut majoritatea concertelor bucurestene de dupa revenire.

Concert aniversar 10 ani TravkaO aniversare cu adevarat in stilul Travka – simpla, curata, in acelasi timp adanca si plina. Fara nimic special, in afara de intrebarile lui Gadei despre ultimii – sau viitorii – 10 ani. Atat. Dar in acelasi timp, atat de mult. Concertul lor aniversar este, pentru mine, unul din seria celor traite si pe care cu greu le pot desprinde de suflet, sa le pot da mai departe intr-o cronica. Desi la inceput imi era teama ca inca un concert Travka nu va mai fi la fel de acaparator precum altele din acesti ultimi ani, baietii mi-au dovedit ca m-am inselat tare rau.

Au inceput cuminte, instrumental, cu un Venus adus pe pamant, printre noi. Fara Gadei, care a aparut abia la a doua piesa, intrebandu-ne ce am facut in acesti ultimi 10 ani. Chiar asa, ce oare? Sala era plina, in ciuda vremii mohorate de saptamana trecuta, in ciuda ploii si a griului de afara. Era plina de oameni cu sufletul plin. Iar Travka a fost acolo sa le raspunda. Imi regret vocea care inca nu si-a revenit dar aproape nu exista piesa a lor pe care s-o pot asculta cuminte la un concert. Imi cer scuze celor de pe langa mine, este destul de involuntara reactia. Dar n-o regret.

Desi sunt de ceva vreme in turneu, baietii sunt intr-o forma muzicala excelenta asa ca George Gadei – voce, Alexei Turcan – chitara, Misha Galca – chitara, Mizdan – bass si Cristian Chirodea – tobe au facut ca seara sa fie greu de uitat. Totusi cuminti, mai cuminti si mai „asezati” decat la alte concerte. Poate si oboseala drumului isi spune cuvantul, pe ecranele din Silver Church fiind rulat in bucla un clip cu reparatia unei pene de cauciuc suferita de baieti pe drum.

Concert aniversar 10 ani TravkaSupriza serii, iar in ce ma priveste un moment cu adevarat special, a fost invitatul de marca: Mihnea BlidariuLuna Amara. Am ramas masca cand l-am vazut pe scena si cu atat mai mult cand am auzit incepand acordurile de la Corabia nebunilor. Corabia nebunilor cu Mihnea la voce – asta n-am sperat niciodata dar vai Doamne cat de bine a putut suna. Multam pentru un asa cadou.

A doua surpriza a fost lansarea bucuresteana unei noi piese – Soarele rasare, piesa deja cunoscuta in mai multe orase, in cadrul turneului Travka. Suna bine, are un ritm foarte bun – este foarte clar orientata catre radio si pot sa pun pariu ca o vom asculta des in aceasta vara. O incercare inspre comercial dar cu o puternica amprenta Travka. In mod ciudat, n-am avut deloc parte de instrumentul lor de marca, acordeonul. A fost insa compensat de sintetizator si nu s-a simtit asa de tare lipsa.

La final, dupa ce am regretat ca a fost un concert mult prea scurt pentru starea de spirit creata, ramanem sa ne intrebam: cum vor arata urmatorii 10 ani? Multumesc Travka pentru un deceniu de visare – la mai mare.

PS – Nici de aceasta data n-am avut parte de Inger sedat – eu inca mai sper.

Lista completa de piesa:

Venus

E  cineva in orasul acesta

Intr-un fel

Zambetul Tau

Sunt un erou

Soarele rasare

Fetele-n luna

Aici sunt eu

Zgarba

Nimic de pe frontul de Est

Partea Finala

90

Ceva mi s-a rupt

Credit foto: Mahmur.info

Reclame
Standard
evenimente, muzica

Travka in The Silver Church – toti ca unul

Baietii buni si nebuni ne-a vizitat iarasi, in The Silver Church, Joi 10 Noiembrie 2011 . Vizita fiind insa un termen putin prea sarac pentru iuresul de senzatii si emotii lasate in urma de un concert Travka. Dupa ce acum cateva zile au lansat o noua piesa – Iubire – cu tot cu povestea asociata, acum au venit sa ne-o prezinte si pe viu. Tare bine au facut.

Scena a fost decorata in mod special, cu multe voaluri albe desfasurate peste instrumente, peste bucati din scena, pe tavan, peste tot. In fapt albul a fost culoarea serii – pe ecranul din spatele scenei au fost adaugate opt patrate albe, formand cateva grupaje foarte interesante. Desi initial de-un alb imaculat, pe parcursul concertului pe aceste patrate au fost proiectate diverse imagini, distribuite in mod foarte inteligent pe o suprafata sau alta. Desi in spate era un singur proiector care s-a ocupat de aceasta transmisie, imaginile au fost distribuite perfect independent, realizand un foarte placut efect.

Tarziu, (ca de obicei, as putea sa spun) si intr-o sala plina ochi (tot ca de obicei, as indrazni sa spun) cei patru au sarit pe scena fiind intampinati (cum altfel oare?) de o sala plina de aplauze si entuziasm. Desi sunt de ceva vreme in turneu, baietii sunt intr-o forma excelenta asa ca George Gadei – voce, Alexei Turcan – chitara, Misha Galca – chitara, Mizdan – bass si Cristian Chirodea – tobe au facut ca seara sa fie greu de uitat.

Un George parca mai atent, mai alert dar in acelasi timp mai profund. Un Alexei incredibil, inconfundabil, interminabil. Un Mizdan pus pe sotii, pus pe distractie, pus pe joaca. Un Misha vesel si atent mereu catre public. Un Cristian neobosit pana la ultima nota. O Travka ce nu ne-a lasat deloc sa respiram, ce nu ne-a lasat deloc aer si liniste – dealtfel, pentru asta am si fost acolo, toti cei peste 800 de fani.

Daca ar fi sa aleg doar un singur lucru pe care Travka il face extraordinar este modul in care transforma tot publicul intr-o singura fiinta. Cand am auzit aplauzele de dupa prima piesa, fiind si undeva foarte in fata, am incremenit – cele 800 de perechi de palme au sunat ca una – imensa, adanca, puternica. Este un sentiment dincolo de cuvinte. Daca va uitati la pozele de la concert veti gasi multe persoane cu ochii inchisi, cuprinsi de visare. Travka aduce un altfel de traire, o vibratie de care nu vrei sa te desparti. La piesele cele mai cunoscute – Cum te simti, Intr-un fel, Urban Violent, Sunt un erou, Vreau sa simt Praga, Zambetul Tau – cantarea si strigatul celor din jur capatau mai multa forta decat vocea lui George. Este atat de placut sa te lasi purtat de acest val de entuziasm, de bucurie, de traire atat de intensa. Prin versuri, prin acorduri, prin vocea imensa a lui George Gadei Travka face un pic de magie la fiecare concert.

Am avut parte de multe piese noi, semn ca deja viitorul album este aproape – Aici sunt eu, E cineva in orasul acesta, Iubire, Atentie Atentie, Fetele-n luna, Vremea ocheadelor au sunat toate, fara exceptie, superb. Iar publicul deja le stie, dupa cat de multa lume am auzit cantand alaturi de ei – iar cei care nu le stiu deja, le invata de la prima strofa.

Fotografie concert TravkaLa fel de poetic si introvert ca de obicei George ne-a tinut cateva scurte grairi, in stilul lui propriu – intrerupt, reflexiv, neterminat, intrebator. Introducerea piesei Iubire a fost facuta de-un indemn: „Dezobisnuiti-va. Dezobisnuiti-va de traire, de dragoste, de iubire. Pentru a putea iubi, avem nevoie sa ne dezobisnuim de ea„. Frumos spus, merita analizat mai pe larg.

A profitat din plin de-a lungul concertului de o extensie a scenei catre public, loc de care s-a folosit cat de mult. Printre altele a facut si-o vizita prin public, un pasaj de piesa fiind interpretat din mijlocul multimii. Spre final a fost imitat si de Mizdan care n-a mai rezistat si a venit si el in public pentru o scurta repriza de pogo – in picioarele goale :D.

Bis-ul a fost cat se poate de darnic, cu Vremea Ocheadelor, Zambetul tau, Ceva mi s-a rupt si Ochiul cere lumina. Dar asta n-a fost de ajuns. Desi nu mai speram, publicul nu s-a miscat din loc si intr-un tarziu, obositi si transpirati, deja fara tricouri pe ei, Traka au revenit pe scena. Cadoul oferit pentru insistenta a fost unul minunat – Corabia nebunilor, piesa ce initial nu facea parte din lista de piese. Au facut ca seara sa aiba un final pe masura concertului.

Multumesc Travka.

PS – Din pacate nici de aceasta data n-am avut parte de Inger sedat – ramane sa sper ca ma voi bucura de aceasta piesa la unul din concertele viitoare.

Credit foto: Mahmur.info

Standard
evenimente, muzica

Iubire – o noua nebunie de la Travka

Da, stiu, sunt obsesiv cu Travka. Nu ca ei n-ar fi, la randul lor. Cum tocmai se pregatesc de-un nou concert MARE, maine seara la The Silver Church, hopa ca au lansat si un nou single: Iubire. Asa ceva nu se poate rata si iata si piesa, dupa problemele tehnice de aseara cand au cam pus pe butuci site-ul celor de Soundcloud, se pare:

Povestea acesteia, pe larg, o puteti citi pe site-ul Travka. Mie-mi place, cam ca orice alt material Travka, foarte foarte mult :D.

Standard