evenimente, muzica

Dark Tranquility – inger intunecat in The Silver Church

Joi seara, ora 20.00, The Silver Church – unul din cele mai mari concerte de anul asta din zona death melodic se pregateste de start. Am ajuns la locatie in mod intentionat fix la ora la care era anutata inceperea concertului pentru ca deja m-am obisnuit cu intarzierile de program. Si desi s-a anuntat in mod corect pe afis ora de deschidere – 19.00 – si ora de incepere – 20.00, totusi acestea nu s-au respectat. Nu din vina organizatorilor insa – pana spre 20.30 a tot crescut numarul celor prezenti in sala. Meritam aceste intarzieri, mai mereu exista un procent considerabil care vine foarte tarziu la locatia concertulul :|. Din fericire, cam asta este singurul lucru pe care-l regret dupa concertul de aseara 😉

Foto recenzie concert Dark TranquillitySpectatori mai putini decat ma asteptam dar totusi nu foarte – s-au vandut pana in ziua concertului 450 de bilete si cred ca per total numarul de persoane s-a apropiat de 600. Numai bine pentru o sala animata dar in acelasi timp aerisita. Si foarte bine pusa la punct, asa cum a dovedit pe parcursul celor 90 de minute de concert. Pretul putin cam mare al biletelor (90 de RON) a fost un filtru bun, in sala fiind in mod cert un procentaj ridicat de fani traditionali ai trupei, dupa reactia publicului la piesele de pe albumele mai vechi. Si in mod putin neasteptat, un public foarte cuminte – comparat cu alte concerte rock, din genul heavy-metal, publicul de aseara a fost cat se poate de rezervat. Un public linistit – si negru 😉

Dark Tranquillity, trupa suedeza revenita la mai putin de un an in Romania dupa ce anul trecut au tinut un concert de poveste la festivalul ARTmania de la Sibiu, au urcat pe scena putin dupa ora 20.30. Calmi si fara graba, unul cate unul, Anders Jivarp – tobe, Daniel Antonsson – bas,  Martin Henriksson – chitara, Niklas Sundin – chitara, Martin Brändström – clape si Mikael Stanne – voce au salutat publicul scurt si au intrat in paine.

Sunetul lor, plin si atat de puternic, a fost o surpriza mai mult decat placuta. Anul trecut nu am ajuns la ARTmania, asa ca pentru mine a fost o placere sa-i vad acum pe scena – si sa-i ascult. Au umplu imediat sala de sunet si de mult volum – nu ma refer la boxe ci la faptul ca muzica lor este foarte plina – pentru ca nu gasesc alt termen care sa le exprime felul in care compun. Trupa infiintata in ’89 si care nu a schimbat decat un singur membru din formula originala – ei bine, aceasta maturitate se simte cat se poate de puternic in tot ceea ce fac. In muzica lor, in versuri, in spectacol si in organizare. Au profitat din plin de suportul oferit de TSC si au umplut sala de proiectii grafice, atat pe ecranul de LED-uri din spatele scenei (acel inger de la inceput arata absolut bestial in spatele lor) cat si pe ecranele laterale, unde au fost rulate scurte prezentari grafice ale albumelor si temelor folosite de catre trupa de-a lungul timpului. Excelent prezentate si au punctat foarte bine atmosfera pieselor.

Imposibil sa nu-l remarci pe scena pe chitaristul Martin Henriksson – un tip imens cu dread-uri pe masura si extrem de calm – parca facea economie de miscari. Dar nu in sensul unui om obosit ci dimpotriva, degaja o senzatie de forta a naturii, stapanita si calma dar mereu prezenta si gata de actiune. Fain si inedit a fost si momentul schimbarii de claviatura a lui Martin Brändström – nu stiu daca din motive tehnice sau nu dar haios mentionat de vocalul Mikael Stanneunii isi schimba tinutele de-a lungul unui concert, Martin isi schimba clapele :P.

Per total foarte diferiti membrii trupei, fiecare cu un alt stil – si cred ca asta face mult bine imaginii lor, adauga parca o alta dimensiune. Niklas Sundin, al doilea chitarist, are infatisarea unui spectru distant, poate cel mai aproape de imaginea pe care o asociez numelui Dark Tranquillity. Nu acelasi lucru il pot spune si despre vocalul Mikael Stanne care numai intunecat nu este :P. Un personaj activ, vesel si foarte agitat. Cred ca nu i-a scapat nici o boxa, s-a catarat pe cam tot ce s-a putut :D. Si a avut un dialog foarte fain cu publicul, prezentand fiecare piesa, mentionand albumul din care facea parte si anul de aparitie. Iar publicul, asa cum spuneam la inceput, i-a fost alaturi si a continuat fara greseala numele pieselor prezentate de catre Mikael. Foarte bine se simtea reactia salii cand recunosteau piesa si ii strigau numele – excelent.

Un concert foarte bun, care mi-a adus aminte de anii de liceu cand ascultam destul de mult acest gen. Totusi, Death ramane trupa mea de suflet din zona asta de muzica, chiar daca n-am reusit sa-i vad si in concert 😛

Lista de piese, in ordine cronologica:Foto recenzie concert Dark Tranquillity

01. At The Point of Ignition
02. The Fatalist
03. Icipher
04. Damage Done
05. Lost To Apathy
06. Monochromatic Stains
07. The Gallery
08. The Wonders At Your Feet
09. Iridium
10. Focus Shift
11. Dream Oblivion
12. Misery’s Crown
13. Haven
14. Punish My Heaven
15. Lethe
16. Final Resistance

Bis:
17. Therein
18. Terminus (Where Death Is Most Alive)

Galerie foto gasiti aici. Credit foto: RockStage.ro

Articol publicat pe RockStage.ro

Standard
evenimente, ganduri

Epica – recenzie pentru un concert epic

De multe ori in ultima vreme imi tot spun ca am cam trecut de etapa concertelor agresive, ca nu ar fi deloc rau sa-mi gasesc activitati mai putin galagioase. Ei bine, seara asta mi-a reconfirmat ca nu e cazul de asa ceva 😉 Dar s-o luam usurel.

Turneul de promovare al noului album Epica – Design Your Universe a ajuns si la noi iar trupa a revenit in Romania, pentru prima oara insa in Bucuresti. Si tare bine au facut. Totul in poate cel mai fain club pentru concerte din capitala. The Silver Church m-a castigat de mult prin modul in care au gandit acest club – arena in mod special pentru acest gen de evenimente. Unele dintre cele mai reusite concerte le-am petrecut aici in ultimii ani si merita toate aplauzele.

Inceputul serii a fost foarte interesant pentru ca am ajuns primul din grup si o buna bucata de vreme am avut ocazia sa ma plimb singur printre cei deja prezenti. Cum nu era inca aglomerat, am stat sa trag cu urechea, sa prind reactii si gesturi, sa simt oamenii. Poate cel mai fain a fost cand am avut langa mine o familie formata dintr-un cuplu de lejer peste 50 de ani, cu trei copii cel mult de liceu, care povesteau de trupe, concerte si festivaluri. Si chiar se pricepeau bine 😀 Bravo lor, chapeau pentru asa familie.

Introducerea in atmosfera de concert au facut-o insa Nexus, care au sunat bine dar nu au impresionat. Cum nu-i stiam, nu pot spune ca i-am urmarit cu mare atentie. Dar si-au indeplinit rolul cat se poate de bine, sala era deja incalzita inainte de scurta pauza pana la intrarea pe scena a celor de la Epica.

EPICAUnleashed

 

Fara prea multa agitatie, Simone Simons (Voce), Mark Jansen (Chitara, voce), Isaac Delahaye (Chitara), Coen Janssen (Clape), Yves Huts (Bas) si Ariën van Weesenbeek (Tobe) au intrat pe scena si au tinut unul din cele mai bune concerte din ultima vreme. Si la ce nume au tot trecut pe aici, asta nu-i putin lucru.

Mark Jansen, care este si liderul grupului, a tinut permanent legatura cu sala, comunicand prin tot felul de gesturi, scurte introduceri, zambete – per total, l-am simtit foarte prezent. Simone Simons i-a acaparat insa locul central in atentia tuturor – nici nu ai cum sa nu remarci aceasta frumusete putin ireala, cu o voce pe masura (desi la inceput, pana s-a incalzit putin, era cam prea mult in zona de inalte – a recuperat insa cu brio). Simone este poate definitia feminitatii, atat prin frumuseste cat si prin joaca ei permanenta pe scena, prin zambetele largi si luminoase catre public, prin miscarile usor teatrale – aproape ca a detronat in topul personal pe Susanne Ehlers – soprana de la Haggard 😛 Dar sa revenim la muzica.

Ultimul lor album suna aproape perfect, este lucrat pana in cele mai mici detalii iar asta se simte si se simte bine. Linii melodice clare, puternice, vibrante – un desfat. Iar combinatia cu vocea Simonei este desavarsita. Se simte rodajul unei trupe vechi, desi sunt destul de tineri cu totii. Iar pe scena sunt stapani.

Spectacolul a fost, la fel ca si albumul, pregatit in cele mai mici amanunte. Jocul de lumini a fost cred cel mai bun pe care l-am vazut in The Silver Church, bazat pe proiectoare clare si o combinatie de lumini de proiectoare si un val de lumina difuza – minunat. Au fost multe pasaje in care fundalul scenei, impreuna cu bateria si clapele, pur si simplu dispareau si reapareau la voia valului de lumina – superb realizat. Standul clapelor este un alt element binevenit, fiind o platforma care se rotea cu 360 de grade, oferind o libertate neobisnuit de mare claparului Coen Janssen, ceea ce l-a ajutat foarte mult sa faca parte activ in spectacol. Ventilatoarele montate in fata scenei, desi putin siropoase ca idee la prima vedere, au adus un mare plus aspectului artistilor – asa cum era si previzibil, in special vocii feminine. Combinatia de fundal sonor din zona power-metal, cu vocea si aspectul putin ireale ale Simonei Simons au creat un tablou superb – si foarte bine pus in fapt. Jos palaria pentru regie, intregul concert s-a simtit ca este foarte bine lucrat si gandit.

Dincolo de toate insa, trupa asta chiar iubeste sa fie pe scena. Aproape toti – singura exceptie fiind bassistul Yves Huts – au interpretat si s-au simtit pe scena ca si cand ar fi fost ultimul lor spectacol. S-au bucurat de fiecare piesa, si-au schimbat locurile in aproape toate combinatiile posibile, desi scena e destul mica s-au miscat in permanenta si cumva au reusit sa lase senzatia ca toti au avut parte de locul principal. Desi rolurile sunt clare, fiecare din ei a avut momentul – si placerea – de a se imbaia in atentia publicului. Si s-a vazut cat de mult le-a placut asta. Scenele clasice de heavy-metal, in care cei trei chitaristi isi intindeau chitarile catre public au fost savuroase si pline de energie. Superb. In mod special il mentionez pe chitaristul Isaac Delahaye care efectiv a fost pe toata scena, neobosit si mai ales plin de energie si de entuziasm. Mereu pe gluma sau pe sotii, mereu incurajand publicul si glumind cu colegii de trupa.

A fost cu adevarat impresionant sa vezi cat de mult le place ceea ce fac, cat de mult le place reactia publicului – si a fost una foarte buna. Personal am ramas incantat de cat de bine au stiut sa-si imparta locurile si momentele pe scena – a fost clar ca am vazut in seara asta o trupa rodata, confortabila, perfect echilibrata. Iar faptul ca au facut bis cu inca patru piese, cred ca spune foarte clar ca si ei s-au simtit foarte bine 😉

EPICATides of  Time

Si daca n-as fi vazut concertul in conditii de febra de eram lac de transpiratie si cu nivelul de oboseala cu mult peste limitele de alarma, cred ca mi-ar fi placut si mai mult seara petrecuta alaturi de olandezii de la Epica 😛 Superb concert.

Standard