Foto caricatura Emil Cioran
ganduri

despre munca – continuare

Fiind cu dor de duca si primind pe mail respectivul citat, am pus zilele trecute pe blog cateva randuri scrise de catre Emil Cioran in care cam infiereaza, in stilul ce-l caracterizeaza, carierismul si tendinta actuala spre munca peste limita.
Randuri care au suparat o anume amica si mi-a raspuns destul de vehement aici. Aceasta fiind situatia, frumos este sa si raspund, nu? Ca asa se face 😀 Sa purcedem dara.
@Johnesy – Eu zic ca l-ai luat cam tare pe nenea Cioran si ai pus un mare egal intre lipsa de munca/munca redusa si lene sau inactivitate. Ori, tocmai ca nu e chiar asa. Ce vrea el sa spuna si sunt foarte de acord cu asta ( 😛 ) este ca in actualul model social, adoptat cam peste tot, munca a ajuns sa fie scop in sine. Pentru ca pana si cei care reusesc in cariera aleasa sau dobandita, pana ajung sa aiba o pozitie cu adevarat stabila si sigura oricum devin atat de prinsi in acest joc incat nu mai pot face altceva.
Stam si ne uitam cu jind la putinii oameni care spun stop joc si-si iau lumea in cap la propriu, alegand sa faca ce au chef, cand si cum au chef. Si cand spun ce au chef, ma refer tot la activitati productive, in masura sa-ti asigure un nivel decent de viata. Chestia cu decentul este discutabila si mai ales reglabila. Continuă lectura
Reclame
Standard
Foto caricatura Emil Cioran
ganduri

despre munca

Oamenii muncesc in general prea mult pentru a mai putea fi insisi.   Munca este un blestem.  Iar omul a facut din acest blestem o voluptate. A munci din toate fortele  numai pentru munca, a gasi o bucurie intr-un efort care nu duce decit la realizari irelevante, a concepe ca te poti realiza numai printr-o munca obiectiva si  neincetata, iata ceea ce este revoltator si  ininteligibil. Munca sustinuta si neincetata tampeste, trivializeaza si impersonalizeaza.

Ea deplaseaza centrul de preocupare si interes din zona subiectiva intr-o zona obiectiva a lucrurilor, intr-un plan fad de obiectivitate. Omul nu se intereseaza atunci de destinul sau personal, de educatia lui launtrica, de intensitatea unor fosforescente interne si de realizarea unei prezente iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevarata, care ar fi o activitate de continua transfigurare, a devenit o activitate de  exteriorizare, de iesire din centrul fiintei. Este  caracteristic ca in lumea moderna munca indica o activitate exclusiv exterioara.  De aceea, prin ea omul nu se realizeaza, ci realizeaza. Faptul ca fiecare om trebuie sa aiba o cariera, sa intre intr-o forma de viata care aproape niciodata nu-i convine, este expresia acestei tendinte de imbecilizare prin munca. Sa muncesti pentru ca sa traiesti, iata o fatalitate care la om e mai dureroasa decit la animal. Caci la acesta activitatea este atat de organica, incat el n-o separa de existenta sa proprie, pe cind omul isi da seama de plusul considerabil pe care-l adauga fiintei sale complexul de forme al muncii. In frenezia muncii, la om se manifesta una din tendintele lui de a iubi raul, cind acesta este fatal si frecvent. Si in munca omul a uitat de el insusi. Dar n-a uitat ajungand la naivitatea simpla si dulce, ci la o exteriorizare vecina cu imbecilitatea. Prin munca a devenit din subiect obiect, adica un animal, cu defectul de a fi mai putin salbatic.  In loc ca omul sa tinda la o prezenta stralucitoare in lume, la o existenta solara si  sclipitoare, in loc sa traiasca pentru el insusi – nu in sens de egoism, ci de crestere interioara – a ajuns un rob pacatos si impotent al realitatii din afara.

Emil CioranPe culmile disperarii

Update – O continuare a discutiei o puteti gasi aici.

Standard
ca-n viata

doar un SMS

Buna

Ei sint prietenii mei, Razvan si Raluca Zainescu.

Relatia lor a inceput acum 5 ani; anul trecut si-au luat un apartament, anul acesta s-au casatorit. Parea ca nimic nu le sta in cale pentru a incepe o viata frumoasa impreuna, pentru a-si cladi o familie fericita bazata pe enorma dragoste ce ii leaga.

Insa pe data de 28.12.2008 un groaznic eveniment le-a spulberat toata fericirea: in timp ce dormea, Razvan ( 31 ani ) a fost cuprins de convulsii si si-a pierdut cunostinta. Raluca a chemat SMURD care a venit in 15 min si exact cand au ajuns, lui Razvan i s-a oprit respiratia. Au fost nevoie de 40 minute de resuscitare, cu 6 injectii de adrenalina in inima, timp in care creierul s-a aflat in hipoxie ( slaba oxigenare ). Razvan a intrat in coma profunda – coma 3 pe scala Glasgow ( scala Glasgow noteaza de la 3 la 15, in care sub 3 nu exista decat moarte clinica iar 15 inseamna starea unui om normal ).

Razvan a fost transportat la Spitalul de urgenta – terapie intensiva Cluj. In urma analizelor RMN ( atasate ) Razvan a fost diagnosticat cu Encefalopatie Hipoxo-ischemica, avand leziuni pe creier ( ca urmare a hipoxiei ) la nucleii bazalici si in cortexul parietal. Sansele pe care le-au dat toti doctorii au fost minime in ceea ce priveste recuperarea lui si au spus ca pana nu iese din starea de coma nu se poate face o estimare realista a afectelor hipoxiei asupra creierului si asupra recuperarii ulterioare.

In data de 16.01.09 Razvan a fost transportat in stare de coma cu elicopter SMURD la Bucuresti, la Spitalul Municipal, sectia de terapie intensiva. Aici s-au primit aceleasi pesimiste sanse.

In data de 19.01 Razvan s-a trezit din coma, in sensul ca a deschis ochii si in urma testelor ce i s-au facut e fost reevaluat pe scala 8 Glasgow. A fost o imensa bucurie pentru toti mai ales ca stiam toti ca cu cat va sta mai mult in coma cu atat inseamna ca e afectat mai mult creierul ( ne-a fost teama sa nu stea cateva luni in coma pentru ca doctorii au spus ca coma poate dura de la cateva saptamani la cateva luni ). Incepand cu week endul 31.01 si pana in 2.02 cand s-a confirmat totul si de catre doctori, Razvan a inceput sa dea alte semne: a miscat capul, urmareste cu privirea si focuseaza, a miscat putin o mana si un picior. Aceasta zi a fost ziua in care pentru prima data doctorii ( care au facut consiliu pe 2.02 ) au fost optimisti si au dat sanse foarte optimiste de recuperare.

Tot in data de 2.02 cazul nostru a fost acceptat de clinica LMU ( Klinikum der Universitat Munchen ) unde Razvan va sta in terapie intensiva neurologica si apoi la recuperare. Este o sansa extraordinara data lui Razvan date fiind conditiile si posibilitatile de acolo si pe care nu le regasim in tara noastra.

In timpul comei si pana in prezent, Razvan a dezvoltat si o serie de complicatii: edem cerebral de la resuscitare, o infectie urinara, o infectie la ureche, tromboflebita la mana si cea mai grava: o infectie pulmonara care nu cedeaza de 2 saptamani. Cu toate aceste complicatii ( dar cu speranta in suflet ca aparatura, cunostintele profesionale si dotarile din strainatate, cumulate cu faptul ca Razvan incepe sa dea semne fizice ) Razvan va fi transportat pe data de 4.02.09 in Munchen la clinica LMU la terapie intensiva.

Estimarea costurilor necesare in Munchen este de aprox. 100.000 eur ( spitalizare la terapie intensiva + internare ulterioara in sectia de recuperare intensiva ).

Pe aceasta cale apelez la voi sa ne ajutati cu orice suma si sa intrebati in jurul vostru pe oricine ar fi dispus sa se implice in aceasta cauza umanitara.

Daca veti primi acest mail de la mai multi expeditori, inseamna ca sint cu atat mai multi prieteni ai lui Razvan si ai Ralucai care s-au implicat in acest caz, care au donat bani si care va roaga si pe voi sa donati.

Ajutati-i! Sint tineri, se iubesc, au viata inainte si mai ales daca Dumnezeu i-a dat sansa lui Razvan sa ne dea semne ca se poate face bine, haideti sa-l ajutam ! Vrem sa-i vedem zambind ca si in poza cat mai repede!!!

Avem deschis un cont de card in RON:

IBAN: RO49BRDE445SV31646394450;
Banca: BRD
Titular cont: Raluca Cristurean (e numele de fata al Ralucai Zainescu).

Multumim! Dumnezeu sa ne ajute!

Mai multe veti putea gasi pe blogul si pe site-ul dedicate lui Razvan. Trimiteti, va rog, macar un SMS – daca nu la 890, numarul la care printr-un simplu SMS puteti dona 2 Euro pentru Razvan, macar la un prieten care o poate face. Va rog.

Standard