Noapte de vata, fara stele, fara luna, fara cer.
Noapte de tacere.
Noapte de privit si ascultat.
Noapte buna.
Padurea se joaca, asta stiam demult, prin florile si ramurile si fluturii si toate cele pe care ni le scoate in cale, cand avem timp sa-i dam linistea ca ea sa ne poata bucura. Dar nu stiam ca printre jucariile sale se afla si lumina si surata ei umbra. Intr-o dupa-amiaza tarzie, cautand cumva apusul care se lasa asteptat, misunam printre frunze si copaci, cautandu-le privirea. Si nu mica mi-a fost supriza sa descopar un mic luminis, chiar langa poteca, unde joaca era deja in toi. Iarba, copacii, coaja lor, ramurile si frunzele s-au apucat de-o partida de-a fata-ascunselea cu lumina si umbra de au uitat de toti si toate. Asa ca, nevazut si nestiut, m-am bagat si eu in joaca lor 😀
Asta este ce-am prins eu – la fata locului, multe alte minunatii se mai intamplau 😉
La apus, in lumina calda, un vraf de baloti se bucura de lumina calda si moale a unui soare ce peste zi ne-a ars si ne-a facut sa ne ascundem grabiti.
Acum totul e molcom, e liniste, e plimbare si zare.
Este bine.