ganduri

Rezident EX sau bine ai venit acasa Kempes

Dupa cateva incursiuni destul de ciudate in peisajul muzicii romanesti editia Folk You! de anul acesta, a opta la numar, a reusit sa vina cu un program de zile mari. Mai degraba de nopti mari, daca stau sa ma gandesc bine. Totusi, n-am sa povestesc despre festivalul in sine, care a iesit neasteptat de bine, ci am sa ma rezum doar la concertul de inchidere: Rezident EX, cu Ovidiu Ioncu – Kempes revenit pe scena.

Personal, de cand am auzit vestile despre reintoarcerea lui Kempes am simtit o mare bucurie insa amestecata cu multa teama. Stiam ca nu a mai repetat, ca in perioada plecarii sale in Australia nu si-a intretinut vocea. Si ca au trecut aproape 10 ani de cand n-a mai urcat pe scena. Si ca acum 10 ani, inainte plecarii, erau destule probleme. Kempes este pentru mine un personaj aparte, un om fain si o voce absolut unica, nu numai in muzica romaneasca. Asa ca, poate cu egoism, imi era teama ca revenirea lui sa nu stirbeasca amintirile de acum ceva vreme, cand Cargo erau pe scena si nimic altceva nu se ridica la nivelul lor. Asa ca, sincer, aveam mari temeri cu privire la acest concert – in acelasi timp, imi doream enorm sa-l pot revedea si reauzi pe Kempes.

Practic ne-am organizat vacanta in jurul acestui eveniment, am facut in asa fel incat sa putem fi in Vama Veche in noaptea de 5 August, sa-l intampinam pe Kempes asa cum se cuvine. Si n-am gresit ;) . Cea mai mare parte a temerilor s-a spulberat inca de la probele de sunet, din timpul zilei. Nu eram langa scena dar aveam cortul destul de aproape si ce s-a auzit a fost bine – foarte bine. Vocea lui suna bine, suna curat, puternic – a acoperit fara probleme toata plaja. Iar instrumentalul, caci au cantat cateva piese bune la probe, era la acelasi nivel. Asa ca deja aveam un zambet larg pe fata.

Dupa asteptarea serii, dupa surpriza extrem de placuta a celor de la Vita de Vie care au facut un spectacol excelent, a venit si ora demult asteptata – ora vrajitoarelor, i-as putea spune. Vrajitoare care de acum ceva vreme poarta numele de Rezident EX, supergrupul format in urma cu un an, compus din: Adrian Popescu – chitara, Franta, Christian Podratzky – bass, Germania, Florin Cvasa – tobe, Romania, Tibi Göjdö – clape, Ungaria, Ovidiu Ioncu – Kempes – voce, Australia, Tavi Iepan – chitara, Germania, Matthias Lange – chitara, Germania. De alta introducere nu cred ca mai au nevoie, sunt oameni care au pus umarul, acum ceva ani, la ceea ce acum putem spune rock-ul romanesc. Si inca se simte mostenirea lor.

Plaja era plina ochi, desi ora era undeva dupa 1 noaptea. Sincer cred ca doar cei care chiar n-au mai avut cum sa ramana pana Luni de dimineata nu erau prezenti, stiu destule persoane care au plecat, imediat dupa concert, in mijlocul noptii, catre casa pentru ca era musai sa ajunga si la munca, peste doar cateva ore. Nici unul dintre ei nu cred ca a regretat in vreun fel noaptea pierduta pe drum.

In uralele publicului si cu strigate repetate de Kempes – Kempes – Kempes, in intuneric, pe scena au urcat membrii trupei, mai putin, evident, chiar Kempes. Prima piesa, inceputa doar instrumental, a fost aleasa sa fie “Buletin de stiri“, piesa compusa in vremea in care Tavi Iepan era inca membru al trupei Cargo. Kempes era undeva in stanga scenei, in mod vizibil emotionat. Este greu de povestit reactia publicului cand si el a urcat pe scena (in ciuda faptului ca s-a impiedicat de un cablu prost asezat, dar fara urmari). Dupa care s-a facut, brusc, liniste in intregul public. Toata lumea asculta vocea lui Kempes. Vocea pe care am asteptat-o atat de mult si care suna, iarasi, impecabil. De aici incolo a fost un dezmat si o desfatare muzicala.

Desi, ca trupa, se simte ca nu sunt rodati asa cum trebuie, Rezident EX au aratat ca stiu sa cante, ca stiu ce si cum trebuie facut acolo sus, pe scena. Si s-au achitat din plin de o nota de plata imensa, asteptarile din partea lor au fost cat se poate de mari.

Revenind la Kempes, desi vocea ii suna cat se poate de bine, s-a simtit ca la inceput a fost destul de temator. Nu-si lasa vocea sa se ridice la maxim, era destul de retinut si, intr-un fel, timid. Mai bine de la piesa la piesa, pragul de trecere a fost piesa “Oglinda”, compusa de asemenea de Tavi Iepan acum mai bine de 20 de ani. Ei bine, cu piesa asta au rupt, efectiv. Am ramas cu totii cu gurile cascate si, dupa reactia lor, chiar si membrii trupei. Le-a iesit perfect, din toate punctele de vedere. Piesa asta a sunat impecabil: stilistic, instrumental, emotional, vocal, absolut totul a fost perfect. De aici incolo, in mod vizibil, Kempes a uitat orice temere si a trecut la joaca. Atat cu vocea, cat si cu publicul.

Au urmat, din piesele vechi: “Povestiri din gara” si “Brigadierii” iar din piesele noi: “Catedrala sufletului”,  “Iarna”“Inchis pe caz de boala”, „Soldatul cazut” si “Roy Black Sabbath” plus altele. Greu, greu de pastrat altceva decat emotia unor piesa excelente, intr-o interpretare pe masura.

Matthias Lange a aratat ca nu este doar un foarte bun chitarist ci si un excelent show-man. A comunicat foarte des si mult cu publicul, s-a luat la intrecere cu Kempes la volumul de voci pe care le poate “scoate” din public, a fost prezent pe toata scena. Un om cu multa carisma si o foarte buna prezenta scenica, va aduce multa savoare concertelor Rezident EX pe viitor.

Tavi Iepan s-a aratat retras, putin retinut, asa cum ii este stilul. Dar modalitatea lui de exprimare, versurile si piesele compuse, au facut mult mai mult decat niste vorbe frumoase adresate publicului. Si asta a compensat din plin.

Poate parea ciudat dar, reascultand primele cateva piesa pe care trupa le-a publicat deja pe YouTube, pot sa spun fara teama de eroare ca in concert au sunat mult mai bine. Se simte ca au mai lucrat, ca au mai repetat (inclusiv pe tren, pe drumul catre Folk You!, dupa cum au povestit chiar ei) si ca vocea lui Kempes a prins din nou curaj. In ce ma priveste am dezvoltat o obsesie pentru piesa “Oglinda” in versiunea ascultata pe nisipul din Vama Veche.

Superba a fost reactia publicului care, desi la inceput a scandat doar numele lui Kempes, undeva la jumatatea concertului (care a tinut mai bine de 90 de minute) a inceput sa scandeze Rezident EX. Trupa a fost, astfel, recunoscuta si primita in randul trupelor mari romanesti – pe merit. Si este bine si corect sa fie asa – Kempes, desi o emblema in rockul romanesc, este totusi doar unul dintre membrii trupei – iar aceasta trebuie sa-si gaseasca identitatea proprie. Sunt pe drumul bun si se misca foarte repede in directia potrivita, asta s-a vazut din plin la concertul din Vama Veche.

Am sa inchei citand unul dintre fanii din primele randuri. In pauze se tot strigau nume de piese mai vechi, din perioada Cargo, in speranta ca trupa le va interpreta. La un moment dat unul dintre fani a strigat, concluzionand: “Kempes, canta ce vrei.” Ei bine, cam asta era starea generala – Kempes ar fi putut canta orice, la cat de bine o facea, nu mai conta ce anume canta. A fost un concert foarte puternic incarcat emotional. Abia astept concertul de la Sala Polivalenta Arenele Romane, din data de 21 Septembrie 2012. Sunt convins ca va fi un concert cu adevarat memorabil.

Pittis cred ca a avut o seara frumoasa, prinvind scena Folk You! in seara concertului Rezident EX. Cred ca a fost multumit, acolo sus :).

Reclame
Standard
ca-n viata, evenimente

dupa Berbeciuctweetmeet 2012

Gasca la BerbeciuctweetmeetSpuse si facute, editia de Berbeciuctweetmeet anuntata acum o saptamana a venit, s-a intamplat si a trecut :D. A fost cat se poate de plina, chiar daca in mare am pastrat traditia si obiceiurile anului trecut.

Participantii se pare ca s-au simtit tare bine, avand in vedere dovezile fotografice ramase :D. Lume multa, ma bucur tare mult sa vad ca ideea acestei petreceri a prins si ca berbecii sunt atat de indragiti. Stim noi ca suntem simpatici dar ne place si sa ni se spuna ;).

Inceputa putin dupa ora 20, petrecerea a tinut pana dupa ora 3 si ceva, dupa spusele martorilor. Nu cunosc detalii dupa ora 02 pentru ca parte din noi am purces, traditional, catre Vama Veche ;). Si dupa numarul de participanti, peste 100 de berbeci cu tot cu parteneri sau partenere, as spune ca a fost bine. Aviz celor care n-au reusit sa ajunga, sa stie ca au ce regreta. Ca sa-mi si argumentez afirmatiile, iata mai jos cam ce s-a intamplat.

Am socializat, atat pe terasa acoperita, unde era spatiul oficial de desfasurare, cat si pe cea deschisa, care a fost invadata rapid.

Socializare pe terasa la Berbeciuctweetmeet

Ne-am jucat incercand sa plantam mingea la cosul de baschet. Fara casti, s-a dovedit un exercitiu prea dificil 😛 – nu va luati dupa aparente, atat cosul cat si mingea au fost de dimensiuni reduse. Si foarte elastice :D. Anul trecut incepem direct cu cosul, sa nu mai avem perturbari.

Jocuri la Berbeciuctweetmeet cos de baschet

Ne-am pictat, pe maini, frunti, fete – culori au fost destule iar talentul artistic prezent s-a manifestat fara ingradire :D.

Jocuri la Berbeciuctweetmeet face paiting

Si, in mod evident, ne-am dat cap in cap. La propriu. Si nu prea a fost nevoie de multe invitatii, duelurile s-au incins rapid, mai ales ca exista si un premiu la bar pentru castigatori ;).

Jocuri la Berbeciuctweetmeet cap in cap

La final, asa cum am mentionat, am dus Berbeciucul pana pe plaja, fix la rasarit, in Vama Veche. L-am lasat sa se bucure de soare si de valuri, pana la anul cand reluam obiceiul ;).

Berbeciuctweetmeet la rasarit in Vama Veche

Multam Ciuc, Open Pubmahmur.infoPandutzu, Andrei Bicky, Cipricutz si Adina pentru ajutorul in organizare :D. Si pentru distractia asociata. Multam Rares pentru fotografii. Mai multe poze gasiti aici si aici.

Ne vedem la anul ;).

Standard
Fotografie Undeva in Vama

Undeva in Vama

Foto in colaborare cu Adina ;).

de pe drum, poz(n)e

undeva in Vama

Imagine
din Vama

prima Vama

M-a starnit Andreea cu povestea ei din Vama de ieri si nu-mi ies din cap propriile amintiri legate de felul in care am m-am intalnit si eu cu Vama in primele vizite. Asa ca e timpul sa le pun pe hartie, se pare.

Nu stiu cum am facut eu dar la vremea la care lumea umbla in lung si-n lat, adica prin facultate, numai de plimbari nu m-am tinut. Am avut altele de facut, credeam eu pe atunci. Asa ca am ajuns prima oara in Vama undeva prin 2004, dupa ce terminasem cu facultatea de ceva vreme si eram om cu servici. Dar mai bine mai tarziu decat deloc, vorba cantecului. Prima senzatie pe care am simtit-o a fost ca sunt acasa. Astea mi-au fost si vorbele, dupa ce am apucat sa ma dezmeticesc oleaca. Am stat o saptamana, la o gazda pe care inca o mai sun cand ajung in Vama si nu pot sa stau la cort, dintr-un motiv sau altul. In anii trecuti doar ii spuneam ca vin si-mi spunea in ce camera sa intru – nu conta ora la care ajungeam sau daca mai era sau nu acolo. Ne vedeam la plecare, schimbam cateva vorbe si asta era de ajuns.

Tin minte entuziasmul unei adolescente, cred ca prin anii de final de liceu, care undeva pe strada mare comenta cu voce tare catre prietenii ei: „Unde ma uit, numai plete. In fata pleata, in spate pleata, in stanga pleata, in spate pleata. Ma simt acasa, locul asta este minunat.” Si exact astea erau si sentimentele mele. M-am intors cu o suvita impletita care mi-a stat in par vreo 2 ani si am simtit ca am rupt ceva din mine cand am dat-o jos. A durat cred ca doua ore sa fie impletita si cel care mi-a facut-o n-a vrut sa-mi ceara mai multi bani decat oferta initiala, desi el nu s-a prins de la bun inceput ca pentru mine era cererea :D.

Am stat pe plaja si intr-o zi vad doi punkeri, in cel mai agresiv aspect cu putinta, intanzand un cearceaf de cativa metri lungime. Mi-am spus in gand ca urma sa vina o gasca foarte mare si ca sigur vor agita atmosfera si eram destul de nemultumit. Insa dupa ce s-au asezat si n-a mai venit nimeni altcineva dupa ei, un vecin de plaja i-a intrebat de ce acest cearceaf imens. Raspunsul a fost pe atat de simplu pe cat de puternic: „Pai, noi tot il aveam si am zis ca poate mai stau si altii, care nu au adus cearceaf cu ei„. Mi-am inghitit gandurile si cu ele multe dintre prejudecati.

M-am dus sa iau o cafea, la unul din micile barulete de pe plaja care acum nu mai exista. In timp ce se pregatea, ascultam muzica de la bar, ceva in stil symphonic metal si clatin usor din cap, imi placea ce aud fara sa am habar cine canta. Barmanul ma intreaba daca-mi place si-i raspund ca suna bine dar ca ar merge si o voce feminina, ar completa stilul trupei. La care el imi prezinta pe domnisoara din bar, care tocmai pregatea cafeaua comandata, si-mi spune ca el este chitaristul si vocea masculina din trupa si ca din toamna, dupa ce se intorc din Vama, domnisoara ii va insoti ca voce feminina.

La 4 si ceva dimineata, in asteptarea rasaritului, pe terasa demult disparuta de la Jack, barmanul imi pune un pahar plin ochi de cafea si-n loc de 2,5 lei imi cere doar 2, „de ce sa ne mai complicam cu marunt la ora asta matinala„. Apoi la masa vine un tip, se aseaza langa noi, ciocnim berea si ne intreaba ce album Metallica ne place si de ce. Doua ore mai tarziu inca discutam despre muzica si nu numai. Nici acum nu stiu cum il cheama sau ce face – dar stiu ca avea gusturi muzicale foarte faine.

Corturi in Vama VecheAnul urmator ne-am hotarat sa lasam gazda sa se odihneasca si sa venim cu cortul – desi nu mai dormisem la cort din scoala generala. Ne-am apucat sa montam cortul, dupa ce de fapt am descoperit ca cel imprumutat de noi nu era complet si a trebuit sa cumparam cu 80 lei fix acelasi cort care in Metro era 45. N-am terminat bine ca langa noi s-a asezat, pe nisip, o domnisoara care ne-a oferit un borcan de miere. Ei tocmai plecau si s-au gandit ca noua nu va fi de mai mult ajutor, doar ce ne instalam. Pe seara, in aceeasi zi, cineva ne bate la usa cortului. Cum ies, dau de un tip care ne oferea doi stiuleti de porumb copt. La privirea mea mirata mi-a raspuns ca „noi am facut un foc si am copt stiuletii pe care-i aveam dar nu-i putem manca pe toti, sunt prea multi. Dar sunt buni tare, luati si voi. Pe seara o sa iesim si cu o chitara, daca vreti sa veniti va asteptam„. Si asa am descoperit magia unei seri pe plaja, langa un foc facut din te miri ce, cu o chitara si cateva voci impletite cu sunetul valurilor.

Stuful, cu ale sale dansuri pe plaja, langa eternul stalp/totem, ne-a gazduit intr-o seara furtunoasa, trei prieteni la o masa undeva langa izvorul fericirii, la o lunga noapte de povesti soptite printre Led Zepellin, Deep Purple, Pink Floyd si alti vechi prieteni. Era frig si foarte umed, asa ca perspectiva cortului nu ne imbia prea tare – dar Stuful a fost o buna gazda si acea noapte n-am s-o uit vreodata.

O amintire unica, tot din acel al doilea an, cand, dupa un mic dejun copios si fericit, am avut parte de vizita delfinilor. Trei, jucausi dar nu foarte activi, ne-au intampinat la putina vreme dupa rasarit si dupa cateva ture de onoare au plecat inspre larg.

Incepand din acel prin an si pana acum nu tin minte sa fi ajuns in Vama fara sa primesc – fara sa cer – cate ceva de la vreun strain. Ba un covrig, o gura de bere, o mana de pufuleti, o sticla de vin (da da, una intreaga, cu un vin de casa din zona Moldovei de ne-am lins pe bot dupa el :D), ba te miri ce alte bunatati. Toate doar pentru simpla bucurie a gestului. Este, intr-un fel, modul Vamii de a-mi spune bun venit.

Da, mi-e dor sa ma pierd pe plaja de acolo, sa uit de lume si de timp si sa fie totul simplu si firesc.

Standard
ca-n viata, din Vama, evenimente, ganduri

2011

Mi-am propus sa nu scriu nimic pe blog despre anul ce-a trecut. Dar de, vorba ceea, inca un prieten – doi ca cei pe care-i am si nu mai am nevoie de dusmani toata viata :P. Andreea si-a propus sa ma faca sa scot frumosul dintr-un 2011 aparent sec si nu prea o pot refuza.

Fara sa scriu pe puncte, fara sa iau zilele la daracit, gasesc potrivite pentru anul ce tocmai a trecut doua cuvinte:

Inceput si Prieteni!

Atat. Fara ele insa, acest an ar fi fost cu mult, mult, mult mai greu. Asa, cu adevarat, a fost un an frumos. Un an pe care l-am incheiat cu nerabdare, nu pentru ca nu-l mai vreau ci pentru ca mi-a aratat ceea ce poate fi. Mai trebuie putina munca, ceva noroc si oleaca de incredere. Dar va fi ;).

Si ca sa fie totul si mai frumos, va arat si cum am inceput anul cel nou.

Vama Veche de 1 Ianuarie 2012

Undeva pe plaja din Vama :). Multam ABogdan pentru foto.

Ce s-a intamplat cu putine ore inaintea acestui moment, ramane insa doar intre cei mentionati mai sus. Stiu ei bine de ce ;).

Standard
de pe drum, din Vama, ganduri, poz(n)e

rasarit de Vama Veche

N-am apucat sa zic prea multe dar pe fuga, printre planuri si alergaturi, am reusit sa ajungem cateva zile in Vama. Scurte, putine si prea reci, prea ude, prea fierbinti sau prea aglomerate – dar totusi in Vama.

Album foto Rasarit in Vama VecheAcolo unde acum cativa ani, cand am ajuns prima oara, cu picioarele in nisipul si praful de pe strada mare spuneam ca sunt acasa. Acum insa mi-e cam/prea greu sa mai spun ca-s acasa dar cumva, asa, in ultimele ore petrecute acolo, a avut ea grija sa-mi aduca aminte ca inca este un loc unic. Ca inca acel rasarit ramane Rasaritul. Ca Bolero-ul este acolo pentru un motiv.

Asa ca trec peste alte plangeri si lamentari si va arat cateva poze de acolo, de la Rasarit, de la Bolero.

Si ca sa mai treaca oleaca reveria, sa va arat care sunt consecintele unui cort fara foaie exterioara Smile with tongue out.

Haine la uscat dupa ploaie la cort

Revin cat de curand cu poze si povesti dintr-o tura de-o zi, scurta dar intensa, pe malul bulgaresc. La o aruncatura de bat de Vama Veche am gasit liniste, caldura, zambete, apa de cristal si o mare fara de fund – a meritat sa stam pentru asta cateva ore bune in soare, va spun din tot sufletul.

Standard
cu bicla, de pe drum, evenimente

jurnal de calatorie – Bucuresti – Vama Veche pe biciclete

Dap, am facut-o si pe asta 😀 Un 1 de Mai sarbatorit, clasic si banal, in Vama Veche – dar cu o mica diferenta – de data asta am ajuns acolo calare in saua bicicletei, tot drumul, mai exact 301 de Km pedalati din Bucuresti pana in Vama. A fost greu dar zau ca a meritat absolut fiecare efort facut. Cei care mai arunca un ochi si pe retelele de socializare stiu prin ce peripetii am trecut dar am sa reiau si aici, sper cat mai in detaliu, cele patru zile ale acestei minunate nebunii.

Fotografie toata trupa la plecarea din Bucuresti catre Vama Veche pe biciclete

Dupa toata nebunia cu organizarea, pentru care le multumesc mult lui Iulian Barbuceanu si lui Gabriel GMC care s-au ocupat de mai toate detaliile tehnice ale turei, in dimineata de 28 Aprilie, la ora 6.30 (si un pic) ne strangeam cu totii la iesirea din Bucuresti. Dupa doar o ora de somn, eram numai bun de taiat lemne, la cat de mult entuziasm si adrenalina aveam. Orice as face, imi este clar ca in noaptea dinaintea unor iesiri de genul asta trebuie sa-mi iau ramas bun de la somn. Fac ce fac si las mereu foarte multe de finalizat pe ultima suta de metri dar chiar si de n-ar fi asa, tot n-as putea dormi, stau ca pe ace 😛 Asa ca am purces la drum carpit de somn, sa ma intalnesc cu Cezar pentru a-i preda bagajele. Am avut noroc ca l-am ascultat si ca bicla mea a avut loc in Scooby Doo (detaliez imediat ;)), asa ca am scapat de traversarea orasului la prima ora – a prins bine 😛

Buuuun, asa se face ca trupa de mai sus, care mai de care mai adormit dar si dornic de duca, s-a adunat la punctul de plecare si de intalnire cu masina de suport. Caci aceea este Scooby Doo, dubita care alaturi de Cezar si de de Adina ne-a fost inger pazitor de-a lungul traseului si care ne-a carat bagajele cele mai grele si voluminoase. Saracuta a avut multe de carat si de indurat pe tot drumul dar pana la final si-a facut datoria cu brio – multe multumiri. Tot ea este cea care a dat un plus de farmec expeditiei, culoarea fiindu-i deja iconica pentru cam toti din trupa – cum vedem portocaliu, cum stim ca ne asteapta o pauza placuta 😀

Scooby Doo, masina de suport, la plecare

Aveam planuit ca in prima seara sa campam la Manastirea Dervent, la aproximativ 130 Km de Bucuresti. Destul de mult si indraznet, asa cum aveam sa aflam. Pentru ca desi per total am avut parte de vreme buna (adica nu ne-a plouat prea tare/mult) vantul ne-a fost insotitor vajnic pe tot traseul. Vorba lui Iulian, acum daca iesim la o tura si nu bate vantul o sa avem probleme in a merge cu o viteza cat de cat decenta 😛 Sincer nu ma asteptam sa ne tina atat de mult in loc dar asta e, am redus ritmul si ne-am vazut de drum. Inca de la inceput ne-am impartit in doua grupe, cei care au folosit avantajul masinii de transport si au mers cu un ritm mai sustinut si cei care si-au carat singuri toate bagajele, un grup de 6 biciclete care au mers mai incet si pe un traseu usor modificat. Ne-am re-intalnit insa in aproape fiecare seara cu totii.

Prima pauza mai lunga, pentru regrupare, am facut-o in localitatea Calareti, judetul Calarasi. Pana acolo, in ciuda vantului destul de sustinut, ritmul a fost relativ bun, cu o viteza medie de pedalare de aproape 21 Km/h (20,8 mai exact). Dupa o gustare binevenita am avut marele noroc sa dam peste o cafea absolut excelenta, facuta de o doamna foarte amabila la Cafe-Bar-ul din localitate. Si cand spun excelenta nu exagerez cu nimic – o cafea facuta cu draga inima. Care a mai costat si 1,5 lei, de nu ne venea sa credem 😛

Dupa Calareti, grupul mare a inceput sa se imparta usor in cam trei grupuri mici, fiecare cu ritmul sau. Portiunea Calareti – Lehliu am facut-o in ritm destul de sustinut si chiar cu vantul destul de puternic, senzatia de drum liber si libertate si-a facut din ce in ce mai puternic loc in suflet. Deja eram trecut de toate grjile si emotiile plecarii, nu mai aveam de facut decat sa ma bucur de drum. Ceea ce am si facut, din plin 😉

Fotografie bicilete pe sosea - sosirea in Lehliu Gara - tura catre Vama Veche pe bicicleteUrmatoarea pauza lunga a fost facuta la Lehliu Gara, pauza care s-a transformat in cea principala a zilei, avand in vedere ca in Plevna nu prea aveam unde sa mancam. Deja aici nu mai eram in efectiv complet, Iulian alergand ceva mai tare decat plutonul a vrut sa-si pastreze ritmul din zilele anterioare si era deja cu multi Km in fata, sarind peste pauze. L-am mai recuperat abia la intrarea in Calarasi.

Dupa Lehliu, adica dupa un pranz mai mult decat consistent, a urmat o sosea luuuuuunga si batuta de un vant din ce in ce mai indaratnic. Plus o veste proasta, venita exact atunci cand prinsesem ritmul drumului mai cu drag – Scooby Doo avea probleme si inca unele grave. Din motive necunoscute, undeva pe drum si-a pierdut o piulita – desi nu pare grav, fara acea piulita (anume cea de la planetara spate-dreapta) nu putea continua drumul.

Ce-i de facut, masina era imobilizata la cativa Km de Calarasi iar noi la mai bine de 30 😐 Prima idee (si singura buna) a fost sa o contactam pe Andreea Badragan, ea fiind de fel din Calarasi si stiam ca parintii ei locuiesc acolo. Si tare bine am facut, ajutorul oferit de catre tatal ei fiind salvator la propriu. Dar am sa revin la patania lui Scooby Doo cat de curand.

Dupa ce am aflat vestea, cum nu puteam face mare lucru la distanta, am dat bice cat am putut. Numai bine ca fix atunci a inceput sa ploua 😛 Nu tare dar suficient cat sa-mi treaca plictiseala de drumul lung privind la picurii care mi se scurgeau de pe casca 😐 Partea buna insa a fost ca in acelasi timp s-a mai oprir si vantul, asa ca a fost cred bucata de drum cu cel mai mare spor ca si distanta acoperita. Dar n-am sa uit curand cei 7 Km care se tot anuntau pana in localitatea Visini (unde voiam sa fac o pauza scurta de recuperare) si care nu se mai terminau (printre altele si pentru ca sunt doua borne kilometrice diferite pe care scrie ca mai sunt inca 7 Km pana in Visini :P). Dar sincer mi-a prins bine acel sprint solitar, mai ales ca in drum am tot depasit alti biciclisti, localnici, care-mi raspundeam cu placere la salut. In zona aceea chiar se merge mult cu bicicleta, zau asa 😀

Fotografie probleme cu Scooby Doo - tura catre Vama Veche pe bicicleteIntr-un final, pe la 5 si ceva, am ajuns langa Scooby Doo, la cativa Km de Calarasi si aproximativ 15 Km de localitatea Chiciu, unde urma sa traversam cu bacul. Cam rupt dupa vantul infruntat dar dupa cum aveam sa aflu, inca mai era loc de pedalat 😛

Continui insa povestea intr-un articol viitor, sa va spun cum de ne-a aflat tot judetul Calarasi ca avem probleme cu masina si cum este sa dormi pe malul Borcei, sub cerul liber 😉

Fotografii din cele 4 zile de expeditie gasiti in albumul de aici.

Standard