ganduri

portie de desavarsire

Am gasit acest clip prin peregrinarile mele internautice. Putine cuvinte pot adauga dar va invit, va rog sa va oferiti 20 de minute din viata voastra pentru a experimenta o mica minune. Pentru ca o minune este performanta acestei femei, atat de incarcata de viata, de bunatate, de entuziasm, de tinerete, de talent, de arta, de atat de multa frumusete umana. Este un exemplu a ceea ce pot numai un om implinit.


Sarah Kay: If I should have a daughter … – un moment TED.

Am ramas cu aceasta fraza in minte:

I keep trying, hoping that one day I’ll write a poem I can be proud to let sit in a museum exhibit as the only proof I existed.

Cand vom ajunge sa intelegem puterea acestor cuvinte, cand astfel de ganduri ne vor influenta deciziile, lumea asta va fi cu mult mai frumoasa. Pana atunci, nu putem decat sa continuam sa incercam ;).

PS – imi doresc din tot sufletul sa gasesc si in Romania astfel de reprezentatii de poezie interpretata, caci alt termen nu gasesc pentru a traduce: spoken word poetry. Daca stiti de astfel de intamplari, rogu-va dati informatia mai departe. Multam mult. Pont: pe site-ul ei gasiti multe alte inregistrari video care sunt absolut savuroase.

Link-ul original se afla aici.

Reclame
Standard
ganduri

fara rost

Vad si simt de multe ori cum placeri si pasiuni ce la inceput incitau atat de mult entuziasm trec usor in banal si-n rutina. Fara sa dispara de tot placerea, ceva insa ajunge sa o sufoce, sa o inchida si sa nu o mai lase sa se manifeste. Ajungem la un moment in care ne intrebam de ce oare mai facem acel „ceva” care candva ne aducea atat de multa placere si multumire – iar acum parca nu mai are sens. Simptomele acestea se regasesc in atat de multe situatii si la atat de multe persoane incat zau ca-mi vine sa ma iau de cap.

Fotografie zmeu pe cer albastruUna dintre cauze (cu siguranta nu singura) este transformarea entuziasmului initial in necesitate sau rutina. Dispare in timp spontaneitatea si impreuna cu ea recompensa. Dincolo de marile succese pe care le urmarim si cu putin noroc le si dobandim in viata, surpriza si spontaneitatea sunt printre cele mai mari aducatoare de multumire si de crestere a calitatii percepute a vietii. Cu cat ne indepartam de acestea, cu atat cursul zilnic al vietii ne pare mai apasator si mai anost – chiar daca ne umplem timpul cu activitati care altadata ne bucurau.

Bucuria nu este intrinseca acestor activitati, ea este totodata implinita si de placerea de a participa la acele actiuni, de spontaneitatea lor, de noutatea si lipsa de presiune. Cat de des nu v-ati aflat in situatia de a va intreba de ce cutare sau cutare activitate nu va mai aduce la fel de multa bucurie? Sau sa fie nevoie de un efort de vointa pentru a va adauga in program participarea la actiuni pentru care cu bucurie altadata ati fi uitat de foame si de somn? Cum de se ajunge atat de des aici?

Unele dintre cele mai placute si fericite amintiri sunt tocmai cele care au avut, aparent, cel mai putin rost. Unele dintre cele mai frumoase intamplari sunt cele care s-au petrecut ori accidental, pe nepregatite (adica fara scenarii), ori fara vreun scop prestabilit. Cred sincer ca un foarte bun indicator al calitatii vietii ar putea fi gradul de spontaneitate. Cu cat mai multe lucruri neplanificate, neasteptate si nefortate ne permitem sa facem in viata de zi cu zi, cu atat putem sa spunem ca ne permitem sa ne bucuram de aceasta.

Pentru ca viata nu se intampla doar in concedii, la cumparaturi sau promovari in cariera. Viata se intampla zi de zi iar perceptia noastra asupra propriei bunastari depinde intr-o mare masura tocmai de aceste mici intamplari zilnice. Gradul de libertate pe care ni-l acordam (sau ne este permis) poate fi masurat si prin acest indicator – al spontaneitatii imediate, poate marunte dar cu siguranta reconfortante. Cu cat suntem/ne simtim mai apasati de griji, probleme si responsabilitati, cu atat disponibilitatea si chiar dorinta de spontaneitate dispare. Iar asta nu duce la nimic bun, pe termen lung.

Chiar daca avem grija sa ne trecem in program activitati ce ar trebui sa ne faca placere, daca spontaneitatea nu este prezenta, daca nu exista posibilitatea de a schimba uneori, fara ezitari, programul zilnic inseamna ca starea de bine nu este tocmai prezenta.

Imi aduc aminte cu multa placere de seri petrecute pe-o treapta de piatra, de dupa-amieze pierdute pe coclauri, sau un sfarsit de saptamana petrecut alaturi de o gasca de prieteni – dar mai nimic de saptamani si luni de griji, probleme si responsabilitati. Din acestea din urma a ramas doar o amintire apasatoare si cateodata chinuitoare dar … cam atat. Pe primele inca le pastrez cu drag in minte si-n suflet, chiar daca au fost ore petrecute fara rost, fara sens ;).

Standard
ganduri

spor la munca

Lasa-i sa te sinucida!

de Patrick Andre de Hillerin

Fotografie - Rasarit in Vama Veche„Salut prietene. Ce faci? Ai putin timp liber? Aaa, esti ocupat…

Inteleg. Deci nu iesim la o vorba in parc, pe banca, cu berea in mana… Ei, iarta-ma. Stiu ca ai treaba si eu te retin cu maruntisurile mele. Stiu, nu mai trebuie sa-mi spui. A propos, ai vazut ce soare misto e azi afara? Ai vazut cat e de misto? Stiu, n-ai avut timp. E drept, tu ai mult de munca, ai responsabilitati. Iarta-ma, prietene, iarta-ma! Da’ ieri? Ieri ai vazut ce vreme naspa? Uitasem. Nici ieri…

Stiu, sunt aberant cu cicaleala asta.
Asa e, unii muncesc din greu, iar altii o freaca. Ai dreptate. Ar trebui sa-mi iau si eu un job adevarat, bine platit, cu responsabilitati, cu termene limita foarte stranse etc, etc. Ai dreptate. Ar trebui sa-mi iau asa ceva. Iti promit ca, cu prima ocazie, o sa ma interesez.

Ce sa caut?
„Pachet salarial atragator”, „lucrul intr-o echipa tanara si dinamica”, „mediu creativ”, „posibilitatea unei cariere stralucitoare”? Zi-mi, te rog, ce sa caut. Si cum sa ma prezint la interviu? La costum? Ala de la BAC merge? Nu? Atunci ceva de la Zara? Poate…

Ce sa spun? Ca sunt deschis oricarui challenge, ca sunt o persoana competitiva, ca sunt creativ si ca ador lucrul in echipa? Cam asa, nu? Da’ platesc bine, nu? Aha, salarii bune, de multinationala…

Ce-i aia? O firma care are filiale peste tot in lume si lucreaza cu aceiasi clienti, drept pentru care si-a deschis filiala si aici? Deci asta e o multinationala…

Nu, ca nu stiam. Si programul cum e? Cum zice in ziar, „flexibil”? Aha, si ce inseamna flexibil? Ca vii cand vrei tu si pleci cand vrei tu, daca ti-ai terminat treaba? Nuuu? Pai ce, atunci?

Cum adica: vii la ora fixa si iti arati flexibilitatea de a sta peste program? Macar te platesc pentru ore suplimentare? Nu te platesc? Pai de ce? Ca nu e in politica companiei? Si atunci de ce faci ore suplimentare? Asta e in politica companiei? Asa, adica aici e…

Am inteles. Deci castigi bine. Ma rog, foarte bine. Daca asa numesti tu un salariu confidential… Hei, stai, ca nu te iau peste picior. Ziceam doar ca un salariu confidential inseamna, mai nou, un salariu bun. Si daca te mai ajuta si ai tăi cu ceva bani, chiar ai putea sa o scoti la capat in fiecare luna.

Nu, ma, nu, nu fac misto, da’ daca nu-mi zici cat castigi…
Stiu ca ai masina de la serviciu, ai laptop, ai telefon. Dar mai stii cand ai vazut ultima data alta lumina decat cea de neon? Cam inainte de angajare, nu? Misto, ce sa zic.

Si-acum hai sa vorbim serios. Stii, prietene, ca ai niste drepturi? Stii, nu? Cica, in conformitate cu legislatia tarii unde traiesti (! si lucrezi, programul tau de lucru e de maxim 8 ore pe zi? Stiai ca orele suplimentare se platesc dublu? Stiai ca ai week-endul liber (sambata si duminica)? Stiai?

Aha, si daca stiai, de ce accepti toate conditiile lor fara sa cracnesti?

Doar pentru ca vrei sa avansezi? Pentru ca vrei sa fii un tanar (parul alb, dintii slabi, vlaga lipsa la doar 30 de ani) de
succes? Doar pentru asta? Pentru ca vrei sa fii fruntas la oras? Beton.
Dar pot sa-ti spun ceva? Stii ca refuzul tau de a trai o viata normala (program inflexibil, ore suplimentare platite, week-enduri libere, iubita/sotie, copii, timp liber, dragoste, sentimente, viata, ce mai) inseamna ca refuzi si altuia sansa de a avea o viata?

Stii ca respiri aerul unuia care chiar vrea sa traiasca? Stii ca mananci mancarea unuia care chiar are nevoie de ea? Stii ca apa plata pe care o sugi din bidonul companiei ar prinde foarte bine unuia caruia i-ar folosi la supravietuire?

Stii ca fu**i (rar, ce-i drept) femeia care, daca nu te-ar fi cunoscut, ar fi avut parte si de placere, nu doar de pie-chart-uri? Stii ca esti un impostor, prietene?

Zi: stii? Stii ca ai tai nu te-au nascut sa fii un robotel? Stii ca-si doreau un copil care sa-i sune de ziua lor, de Craciun, de Pasti? Stii ca, de fapt, pe nimeni nu intereseaza ca tu lucrezi pentru compania x, cu profituri de z miliarde? Chiar stii?
Nu, prietene, habar n-ai. Da’ habar n-ai. Altfel, nu-i lasai pe aia pentru care lucrezi sa te sinucida lent, dar sigur. Sa-ti fie tarana usoara, prietene, si, daca tii mortis, sa-ti fie de la Decoflora, ca doar n-ai muncit de pomana pana la 32 de ani!

Multi traiesc alergand dupa timp, si il ajung doar cand mor, fie de un infarct, fie de un accident pe autostrada pentru ca goneau prea tare pentru a ajunge la timp. Altii sunt prea nerabdatori sa traiasca in viitor, ca uita sa traiasca in prezent, care este unicul timp care exista cu adevarat.
Toti avem pe aceasta planeta acelasi timp, nici mai mult, nici mai putin de 24 de ore pe zi. Diferenta sta in utilizarea acestor ore de catre fiecare dintre noi. Trebuie sa invatam sa profitam de fiecare moment, pentru ca, dupa cum zice John Lennon: „Viata este ceea ce se intampla in timp ce planificam viitorul”.

Va felicit pentru ca ati reusit sa cititi acest mesaj pana la sfarsit. Multi l-ar fi citit doar pana la jumatate, ca sa nu piarda timpul. Atat de valoros in aceasta lume globalizata.”

Primita pe mail. Si foarte, foarte adevarata.

Standard
filme, ganduri

un ghid complet

Mai exact, A Complete History of My Sexual Failures, un film pe care il aveam de mult trecut pe lista de vazut, la recomandarea lui Radu (si daca nici el nu stie ce sa propuna :P). Il recomand dar sa nu va asteptati la o capodopera, este un film bunicel care insa ridica intrebari. Si te pune pe gandit cu unele scene. Si asta il face sa fie un film bun. Sa-l vedeti, merita.

Dar nu despre acest film voiam sa scriu ci, plecand de la el si mai ales de la ultimele 8 minute din film, voiam sa scriu si sa duc mai departe gandurile legate de o relatie. De acea relatie pe care o cautam cu totii. Acest om isi reia, in cadrul filmului, toate relatiile avute pana la momentul filmarii, incercand sa descopere ce nu a fost in regula, ce si unde a gresit atat de mult si de des incat toate fostele iubite l-au parasit. Mai devreme sau mai tarziu, mai frumos sau mai dur, l-au parasit. Un om care are multe probleme, care este departe de modelul social de succes al epocii noastre. Si totusi, un om care, la fel ca oricare altul, isi cauta locul in lume, isi cauta drumul sau si cel mai important, face toate astea fara a schimba nimic din ceea ce constituie felul sau de a fi – bun sau rau, de-a lungul anilor ramane la fel.

Finalul filmului subliniaza exact aceasta idee – nu trebuie sa incerci sa fii altul decat esti, nu are sens sa te tranformi pe tine doar pentru a fi pe placul celor de langa. Chiar si pretul unui lung sir de dezamagiri, a fi tu insati este mai important. Si atunci cand reusesti sa te impaci cu asta si sa devii constient de ceea ce esti si poti fi, cand devii confortabil cu tine, acea relatie devinde posibila. In cele mai ciudate situatii si in cele mai aiurite locuri, persoana pe care sa o simti partenera va deveni vizibila. Pentru ca de fapt, in tot acest timp, din toate aceste experiente acumulate, nu facem altceva decat sa ne crestem pe noi insine, sa devenim mai buni si mai puternici la ceea ce este cel mai important: sa fim noi.

Autorul care este si personaj principal rezuma totul cu o replica memorabila: „I’ve been dumped by some really nice girls” In putine si haioase cuvinte spune atat de multe, caci chiar daca am lasat in urma noastra amintiri ce poate dor, am ramas de-a lungul timpului fara persoane care au insemnat atat de mult pentru noi, numai faptul ca am avut aceste persoane langa noi, chiar si pentru putina vreme, inseamna ca am existat. Si ca din toate aceste experiente am castigat ceva, am crescut catre a deveni cu adevarat noi insine. Poate de multe ori simtim aceste amintiri ca fiind dureroase si ne putem simti frustrati pentru ca au ramas doar atat, amitiri. Dar daca facem un pas in spate, cautand sa vedem filmul vietii noastre asa cum s-a derulat, intelegand intentiile si abordarea regizoriala aplicata 😀 este mult mai usor sa acceptam unde am ajuns si ceea ce am devenit. Si nu-i putin lucru sa stii asta. Fiecare experienta avuta, odata acceptata si asimilata cu adevarat, ne duce mai departe pe propriul drum. Pentru asta insa, nu trebuie sa lasam in urma amintiri inchise si dureri ascunse – tocmai acestea sunt cele care ne pot tine pe loc, ne pot inchide intr-o bucla din care cu greu te poti desprinde pentru a-ti continua calea. Poate una din cele mai importante datorii pe care ni le avem este sa nu lasam in urma povesti ingropate si neincheiate. Sa incercam sa avem dulapul curat. Trecutul ne poate ajuta sa crestem dar numai atunci cand suntem liberi fata de el. Cand suntem inca legati de trecut, pasii facuti sunt mici, munciti cu greu si de cele mai multe ori fara zambete.

Cea mai buna cale este cea cu suflet. Cand ai de facut o alegere, cel mai bun prieten iti este inimia caci ea isi stie drumul. Si odata cu acceptarea caii proprii si intelegerea asupra a ceea am lasat in urma, vom gasi cu usurinta si persoana care ne poate insoti. Caci cum ti-ai putea gasi partener de drum cand tu nu ai habar nici de unde vii nici catre ce alergi? Iar de vrei un partener cu care sa stai pe loc, nu cred ca ai ajuns in locul potrivit 😛

 

A Complete History of My Sexual Failures

Standard
ganduri, poz(n)e

cum sa iei viata in serios

 Cateodata, viata ne arata fata ei mai putin primitoare. Face si asta parte din regula jocului, trebuie luata ca atare. Si totusi, de cele mai multe ori, ne oprim din drum, ne chinuim, ne intrebam de ce tocmai mie, ce am facut sa merit asta, de ce acum si atatea altele. Ajuta asta in vreun fel? Hmmmm, nu prea, este?
Mai exista insa si alta abordare, mai putin folosita, din pacate. Ce-ar fi daca, atunci cand viata ne intoarce fata ei cea urata, i-am raspunde cam asa?

 

, originally uploaded by Benoit.P.

 

Tu cum faci? Te iei atat de in serios incat sa crezi ca tot universul conspira impotriva ta sau te strambi inapoi la viata cea rea si cauti o iesire din situatie?

Standard