Din pacate nu mereu avem posibilitatea sa vedem doar partea frumoasa din viata. Cateodata, imagini crunte ne sar in fata, ne zgarie ochii si ne lasa fara nici o urma de reactie. Nu putem decat sa fim martori muti ai unor scene care n-ar trebui sa existe.

Imaginea este luata in Piatra Neamt, chiar in zona din centrul orasului, pe cand noi ne pregateam cu entuziasm de prima editie locala de Lecturi Urbane. Cei doi erau, evident, la cersit. Initial nu le-am acordat atentie, pana cand nu am observat starea fetitei. Ochii ei nu sunt negri, sunt vineti, injectati cu sange din capilarele sparte. Iar cearcanele ei nu sunt, asa cum am sperat cateva momente, rezultatul nesomnului sau al vreunei inflamatii. Sunt urme ale unei vieti crude – mai bine spus, a unei ne-vieti.

Cateodata astfel de momente sunt complet dezarmante. Oricata energie si motivatie ai avea, iti este greu sa mai zambesti si sa-ti continui treaba, zambind si aratand ca lumea este frumoasa. Momentul este delicat si cere efort pentru echilibrare. A fost bine ca eram mai multi, din tacerile noastre combinate ne-am regasit dupa ceva vreme vocea si am mers mai departe, stiind ca aveam ceva de facut, ceva in care credem ca poate face o diferenta. In bine.

Foto portret de familie, doi cersetori

Intrebarea insa ramane, la nivel afectiv raspunsurile nu-s atat de clare. Are rost sa facem atatea proiecte, sa consumam atat de multa energie pentru educatie, cultura, viata sociala, ecologie si asa mai departe, in conditiile in care viata din strada arata asa? Interesant este ca acum un an, intr-o companie similiara (hmmm, oare nu cumva sunt legate?), povesteam o alta intamplare din acelasi registru.

Da, rational stiu, implicatiile actiunilor noastre, pe termen mediu si lung sunt valoroase – dar acum?

ganduri, poz(n)e

portret de familie

Imagine