Foto tablou Visator / Daydreamer - Staniceck
ganduri

somnambuli

Stiam demult ca multi dintre prietenii mei sunt visatori. Din cei profesionisti vreau sa zic, au acte in regula si martori cat cuprinde. Bine, nu ca m-as exclude dar … sa vorbim despre ei 😀 Visatori de categorie grea, cand stai de vorba cu ei iti spun numai povesti potrivite mai repede unui Lewis Carroll decat unui om normal 😛 De curand insa am ajuns la concluzia ca da, sunt ei visatori dar nu-i deajuns termenul pentru a-i descrie intrutotul. Mult mai bine s-ar potrivi definirea lor ca somnambuli.

Foto tablou Visator / Daydreamer - StaniceckVisator / Daydreamer de Jon Stanicek


De ce somnambuli? Pai, din ce povesti si planuri au, asa cum am spus, sunt evident visatori. Asta este clar, nici un dubiu. Dar ei nu se multumesc sa viseze. Nu, dimpotriva, fac planuri si le pun in aplicare. Planurile fiind, evident, creatie a viselor lor. Pai daca ei si viseaza si pun in aplicare planuri, cum ar putea fi posibila o alta explicatie? Clar, sunt somnambuli.

Sunt somnambuli ce-si traiesc visele. Ei se poarta in lumea reala asa cum au descoperit ca se intampla in visele lor. Viata este doar o prelungire a viselor in ceea ce-i priveste. Pentru ei, totul sau aproape totul este realizabil, posibil, este la indemana. Somnul lor devine contagios chiar, prin refuzul de a se trezi si de a se conforma unei realitati reci si gri care, din fericire, le ramane distanta. Prin entuziasmul lor, prin culoarea lor, prin firescul lor, acesti dragi somnambuli ajung sa creeze o lume ca cea din vis. O lume care nu crede ca nimic nu se poate face, care nu accepta ca nu are rost sa te zbati, ca un zambet nu-ti aduce nimic si deci nu are rost sa-l oferi. Iar cei de langa observa cu surprindere ca se poate si altfel decat au fost invatati sa creada pana acum. Si dupa surpriza intiala, se lasa contaminati de povestile somnambulilor. Si incep sa le creada visele. Unii chiar incep sa le viseze la randul lor.

Cum arata visele lor? Iata doar cateva dintre ele, unele mai mari altele mai mici, toate insa la fel de frumoase: Lecturi Urbane, Bicla.ro, Let’s do it Romania, Pasi catre viataCivika.ro,  Lume buna, Bikewalk, GloryBox, Matasari 17, Soup NightsArtTweetMeet, Let’s Bike it Romania si multe multe altele. Acestea sunt doar cateva dintre cele care au crescut repede si s-au facut mari. Dar pe langa ele, sunt si apar mereu alte si alte vise care prind aripi si devin planuri. Iar de acolo, toata lumea este a lor.

Candva, nu vor mai avea nevoie sa doarma pentru a visa o lume frumoasa. Candva, cu totii vom avea acelasi vis si acesta va fi realitatea de langa noi. Pana atunci insa, hai sa visezi si tu cu noi. Vino si tu sa fii un somnambul si lasa-ti visele sa-ti transforme lumea.

Reclame
Standard
ganduri, muzica

schimbare?

Am reascultat astazi aceasta superba piesa, intr-o minunata interpretare, impreuna cu altele din acelasi proiect.

 

 

Este un proiect aproape incredibil pana de curand, in care foarte, foarte multi artisti, din toate categoriile, plecand de la Grandpa Elliott, un muzician de strada din New Orleans si pana la cantareti de talia lui Bono, incearca sa transmita un mesaj, un mesaj de pace si de comuniune, totul plecand de la puterea muzicii de a darama bariere si de a deschide cai de comunicare acolo unde nu erau altfel posibile.

Totusi nu despre acest proiect vreau sa scriu, desi va invit cu multa caldura sa-l urmariti si sa ascultati piesele inregistrate de ei pe parcursul acestor, deja, 4 ani de cautari. Enjoy 😉

Citeam azi randurile lui Cabral, despre hiene si capacitatea lor de reproducere. Nu-i un mod deloc rau de a-ti incepe ziua, desi se cam duce orice chef de munca. Ma rog, are el job-ul grija sa te ajute sa-ti revii, la final.

Oare cine are dreptate insa? Frumosii nebuni de la Playing for Change, oare Cabral care crede ca lor (hienelor) le pasa daca sunt sau nu singure sau chiar hienele care latra din ce in ce mai des pe langa noi?

Lumea asta este frumoasa si cresc in ea multi oameni frumosi dar oare cati dintre ei mai au norocul sa intalneasca altii asemenea lor? Din ce in ce mai putini sunt cei care mai stau cu fruntea si inima sus, care mai au curajul si mai ales puterea sa viseze, sa aiba un ideal, sa incerce, macar, sa fie Oameni. Si ce tot visam noi sa schimbam? O lume care nu mai stie cum sa galopeze mai repede catre mai mult, mai mare, mai … O lume care nu mai are timp pentru zambet, pentru visare, pentru cel de langa.  O lume care parca vrea sa se consume pe sine, precum magicul Ouroboros. Dar nu vad nici o renastere din aceasta consumare, dimpotriva, nu vad decat o decadere, o pierdere permanenta a oricarui sens, a oricarui tel. Nu mai conteaza decat imediatul, decat ego-ul umflat de reclame (pentru ca meriti, nu-i asa?), conteaza doar contul din banca si imaginea proiectata in societate. Cum sa schimbi, oare, asa ceva? Este oare posibil? Este cu putinta asa ceva sau doar suntem noi o mana de pierduti care de fapt nu stim, nu putem sa ne gasim locul in lumea asta plina de animale?

Astia care pierdem noptile, care stam si ascultam aceeasi piesa sau acelasi ritm pana la epuizare, care ne indoim sufletul in fel si chip dar care, in ciuda durerilor, avem coloana dreapta. De ce oare? Ce ne tine oare pe linia asta? Pe barna asta care e din ce in ce mai subtire? Lasand la o parte toate conventiile morale, pe care oricum cei mai multi le respecta precum semaforul din trafic, unde este diferenta dintre unii si altii? De ce unii mai spera inca intr-o schimbare care pare din ce in ce mai departata in timp ce altii nu fac altceva decat sa profite de aceasta visare pentru a obtine ceea ce cred ca vor?

 

 

Chiar va veni vreodata aceasta schimbare? Sau este doar amagirea unor oameni care nu pot scutura niste idei adolescentine, capatate sau descoperite undeva intr-un trecut innegurat dintr-un motiv sau altul?

Ce vreau de fapt sa spun cu aceste randuri? Nu vreau sa spun nimic, nu vreau decat sa declansez o noua (sunt convins ca au fost altele) rememorare a motivelor, a nevoii pe care o avem de a fi asa cum suntem. Pentru a ne reaminti de ce am ales sa fim lunatici in cel mai frumos sens al cuvantului. Pentru ca un astfel de drum nu este strabatut decat prin alegere, nu poti sa fii constrans sa strabati aceasta poteca. Asa stramta si uneori intunecoasa cum este poteca asta, a fost si este alegerea noastra. Si nu strica, uneori, sa ne mai aducem aminte de ce am facut alegerea asta. La fel cum nu strica sa stim ca nu suntem singuri aici, ca mai sunt si altii, unii inaintea noastra, altii in spatele nostru, altii chiar langa noi dar isi vad in liniste de drumul lor.

Nu degeaba Vama, asa cum este ea, nu dispare – nu va disparea niciodata, vor exista mereu oameni care vor sti ce inseamna ea. Care vor avea nevoie de ea, vor simti nevoia sa se regaseasca dar in acelasi timp sa regaseasca. Alti oameni aflati pe acelasi drum, alte suflete care se bucura de un rasarit cum nu e altul pe lume.

Ne vedem acolo, suflete frumoase, de oameni frumosi. Acolo unde hienele tac …

 

Si pentru inchidere, ca tot se apropie sfarsitul de saptamana. Ascultati cu atentie:

 

Standard