ganduri

Rezident EX sau bine ai venit acasa Kempes

Dupa cateva incursiuni destul de ciudate in peisajul muzicii romanesti editia Folk You! de anul acesta, a opta la numar, a reusit sa vina cu un program de zile mari. Mai degraba de nopti mari, daca stau sa ma gandesc bine. Totusi, n-am sa povestesc despre festivalul in sine, care a iesit neasteptat de bine, ci am sa ma rezum doar la concertul de inchidere: Rezident EX, cu Ovidiu Ioncu – Kempes revenit pe scena.

Personal, de cand am auzit vestile despre reintoarcerea lui Kempes am simtit o mare bucurie insa amestecata cu multa teama. Stiam ca nu a mai repetat, ca in perioada plecarii sale in Australia nu si-a intretinut vocea. Si ca au trecut aproape 10 ani de cand n-a mai urcat pe scena. Si ca acum 10 ani, inainte plecarii, erau destule probleme. Kempes este pentru mine un personaj aparte, un om fain si o voce absolut unica, nu numai in muzica romaneasca. Asa ca, poate cu egoism, imi era teama ca revenirea lui sa nu stirbeasca amintirile de acum ceva vreme, cand Cargo erau pe scena si nimic altceva nu se ridica la nivelul lor. Asa ca, sincer, aveam mari temeri cu privire la acest concert – in acelasi timp, imi doream enorm sa-l pot revedea si reauzi pe Kempes.

Practic ne-am organizat vacanta in jurul acestui eveniment, am facut in asa fel incat sa putem fi in Vama Veche in noaptea de 5 August, sa-l intampinam pe Kempes asa cum se cuvine. Si n-am gresit ;) . Cea mai mare parte a temerilor s-a spulberat inca de la probele de sunet, din timpul zilei. Nu eram langa scena dar aveam cortul destul de aproape si ce s-a auzit a fost bine – foarte bine. Vocea lui suna bine, suna curat, puternic – a acoperit fara probleme toata plaja. Iar instrumentalul, caci au cantat cateva piese bune la probe, era la acelasi nivel. Asa ca deja aveam un zambet larg pe fata.

Dupa asteptarea serii, dupa surpriza extrem de placuta a celor de la Vita de Vie care au facut un spectacol excelent, a venit si ora demult asteptata – ora vrajitoarelor, i-as putea spune. Vrajitoare care de acum ceva vreme poarta numele de Rezident EX, supergrupul format in urma cu un an, compus din: Adrian Popescu – chitara, Franta, Christian Podratzky – bass, Germania, Florin Cvasa – tobe, Romania, Tibi Göjdö – clape, Ungaria, Ovidiu Ioncu – Kempes – voce, Australia, Tavi Iepan – chitara, Germania, Matthias Lange – chitara, Germania. De alta introducere nu cred ca mai au nevoie, sunt oameni care au pus umarul, acum ceva ani, la ceea ce acum putem spune rock-ul romanesc. Si inca se simte mostenirea lor.

Plaja era plina ochi, desi ora era undeva dupa 1 noaptea. Sincer cred ca doar cei care chiar n-au mai avut cum sa ramana pana Luni de dimineata nu erau prezenti, stiu destule persoane care au plecat, imediat dupa concert, in mijlocul noptii, catre casa pentru ca era musai sa ajunga si la munca, peste doar cateva ore. Nici unul dintre ei nu cred ca a regretat in vreun fel noaptea pierduta pe drum.

In uralele publicului si cu strigate repetate de Kempes – Kempes – Kempes, in intuneric, pe scena au urcat membrii trupei, mai putin, evident, chiar Kempes. Prima piesa, inceputa doar instrumental, a fost aleasa sa fie “Buletin de stiri“, piesa compusa in vremea in care Tavi Iepan era inca membru al trupei Cargo. Kempes era undeva in stanga scenei, in mod vizibil emotionat. Este greu de povestit reactia publicului cand si el a urcat pe scena (in ciuda faptului ca s-a impiedicat de un cablu prost asezat, dar fara urmari). Dupa care s-a facut, brusc, liniste in intregul public. Toata lumea asculta vocea lui Kempes. Vocea pe care am asteptat-o atat de mult si care suna, iarasi, impecabil. De aici incolo a fost un dezmat si o desfatare muzicala.

Desi, ca trupa, se simte ca nu sunt rodati asa cum trebuie, Rezident EX au aratat ca stiu sa cante, ca stiu ce si cum trebuie facut acolo sus, pe scena. Si s-au achitat din plin de o nota de plata imensa, asteptarile din partea lor au fost cat se poate de mari.

Revenind la Kempes, desi vocea ii suna cat se poate de bine, s-a simtit ca la inceput a fost destul de temator. Nu-si lasa vocea sa se ridice la maxim, era destul de retinut si, intr-un fel, timid. Mai bine de la piesa la piesa, pragul de trecere a fost piesa “Oglinda”, compusa de asemenea de Tavi Iepan acum mai bine de 20 de ani. Ei bine, cu piesa asta au rupt, efectiv. Am ramas cu totii cu gurile cascate si, dupa reactia lor, chiar si membrii trupei. Le-a iesit perfect, din toate punctele de vedere. Piesa asta a sunat impecabil: stilistic, instrumental, emotional, vocal, absolut totul a fost perfect. De aici incolo, in mod vizibil, Kempes a uitat orice temere si a trecut la joaca. Atat cu vocea, cat si cu publicul.

Au urmat, din piesele vechi: “Povestiri din gara” si “Brigadierii” iar din piesele noi: “Catedrala sufletului”,  “Iarna”“Inchis pe caz de boala”, „Soldatul cazut” si “Roy Black Sabbath” plus altele. Greu, greu de pastrat altceva decat emotia unor piesa excelente, intr-o interpretare pe masura.

Matthias Lange a aratat ca nu este doar un foarte bun chitarist ci si un excelent show-man. A comunicat foarte des si mult cu publicul, s-a luat la intrecere cu Kempes la volumul de voci pe care le poate “scoate” din public, a fost prezent pe toata scena. Un om cu multa carisma si o foarte buna prezenta scenica, va aduce multa savoare concertelor Rezident EX pe viitor.

Tavi Iepan s-a aratat retras, putin retinut, asa cum ii este stilul. Dar modalitatea lui de exprimare, versurile si piesele compuse, au facut mult mai mult decat niste vorbe frumoase adresate publicului. Si asta a compensat din plin.

Poate parea ciudat dar, reascultand primele cateva piesa pe care trupa le-a publicat deja pe YouTube, pot sa spun fara teama de eroare ca in concert au sunat mult mai bine. Se simte ca au mai lucrat, ca au mai repetat (inclusiv pe tren, pe drumul catre Folk You!, dupa cum au povestit chiar ei) si ca vocea lui Kempes a prins din nou curaj. In ce ma priveste am dezvoltat o obsesie pentru piesa “Oglinda” in versiunea ascultata pe nisipul din Vama Veche.

Superba a fost reactia publicului care, desi la inceput a scandat doar numele lui Kempes, undeva la jumatatea concertului (care a tinut mai bine de 90 de minute) a inceput sa scandeze Rezident EX. Trupa a fost, astfel, recunoscuta si primita in randul trupelor mari romanesti – pe merit. Si este bine si corect sa fie asa – Kempes, desi o emblema in rockul romanesc, este totusi doar unul dintre membrii trupei – iar aceasta trebuie sa-si gaseasca identitatea proprie. Sunt pe drumul bun si se misca foarte repede in directia potrivita, asta s-a vazut din plin la concertul din Vama Veche.

Am sa inchei citand unul dintre fanii din primele randuri. In pauze se tot strigau nume de piese mai vechi, din perioada Cargo, in speranta ca trupa le va interpreta. La un moment dat unul dintre fani a strigat, concluzionand: “Kempes, canta ce vrei.” Ei bine, cam asta era starea generala – Kempes ar fi putut canta orice, la cat de bine o facea, nu mai conta ce anume canta. A fost un concert foarte puternic incarcat emotional. Abia astept concertul de la Sala Polivalenta Arenele Romane, din data de 21 Septembrie 2012. Sunt convins ca va fi un concert cu adevarat memorabil.

Pittis cred ca a avut o seara frumoasa, prinvind scena Folk You! in seara concertului Rezident EX. Cred ca a fost multumit, acolo sus :).

Reclame
Standard
evenimente, ganduri

daruind vei dobandi

Afis concert Pasi pentru ViataEste titlul uneia dintre cele mai frumoase scrieri ale lui N. Steinhardt, citita tocmai la recomandarea lui Iulian. Sincer, nici ca puteam asculta sfat mai bun. Ei bine, Iulian crede ca minunile nu sunt doar povesti din trecut. Pentru el povestile si minunile se fac, nu se citesc. Iar ca sa arate asta si altora, odihna nu prea stie. Dar cum somnul ratiunii stim ce face, este foarte bine cand Iulian nu doarme. Pentru ca atunci face povesti.

Una dintre povestile lui Iulian este proiectul Pasi catre Viata. Este o poveste de magie, un manual despre infaptuit minuni. Va las sa cititi mai jos fata oficiala a povestii dar pana acolo, va mai spun cateva vorbe. Va mai spun despre ce inseamna Pasi catre Viata pentru mine.

Continuă lectura

Standard
Poza Rammstein concert Sonisphere
ganduri

la final de Sonisphere – heavy metal este rege

Dupa o prima seara cu AcceptManowarVolbeatParadise Lost si Orphaned Land, dupa ce aseara am ramas fara voce alaturi de The Big FourAnthraxMegadeth, Slayer si Metallica, in seara asta Festivalul Sonisphere ne-a executat cu AnathemaStone Sour, Alice in Chains si Rammstein, plus o Luna Amara cu mult chef de cantat.

Dar s-o luam cu inceputul. Startul l-a dat Luna Amara, cu un Nick la fel de suparat ca de obicei dar cu un Mihnea (cel mare :P) intr-o forma foarte buna, atat de cantat cat si de alergat. Din pacate, chitara lui Mihnea (cel mic) a avut probleme la cablaj – si nu este deloc singura data in zilele astea cand s-a intamplat, pe exact acelasi loc, sa vad chitaristul plangandu-se de probleme de sunet 😐 Intr-un final i-a dat de cap, impreuna cu sunetistii si s-a razbunat cu cateva riff-uri care au picat tare bine. Concertul lor a fost scurt – prea scurt – dar le-a iesit foarte bine si pentru deschidere, au ridicat destule maini in aer la Loc lipsa. Cel mai fain apoi sa-i revad dupa cantarea lor iarasi in public, savurand efectiv trupele de pe scena. Mihnea s-a agitat si a dat din cap la greu la Alice in Chains.

Poza Luna Amara in public la Alice in Chains la Sonisphere

Anathema si Stone Sour sunt pentru mine trupe aproape noi, pe care nu le-am ascultat decat accidental. Dupa ultima seara de Sonisphere insa, cel putin Stone Sour cu siguranta va face parte din lista de trupe pe care am sa le ascult cu atentie. Metal american, cat se poate de clasic si de standard. Dar care suna bine 😀 Mi-au placut, sunt energici, sunt zgomotosi la modul placut. De tinut minte.

Poza Anathema concert SonisphereFoto: MetalHead.ro

Alice in Chains au aratat ca nu degeaba sunt considerati intemeietorii unui curent. Grunge-ul a aparut practic odata cu ei si asta se simte. William DuVall este un vocal foarte deosebit in zona metal, cu stilul sau afro – dar face bine ce face acolo pe scena. Vocea lui Jerry Cantrell este insa deja simbolica pentru trupa – dar si pentru tot curentul grunge. Rooster a pus gaz pe foc si publicul i-a acompaniat cu multa pofta. Cum spuneam, membrii de la Luna Amara au fost in public si i-am vazut ascultand si privind cu mare atentie. Si nu degeaba 😉

Poza Alice in Chains concert SonisphereFoto: MetalHead.ro

No, nu mai am decat sa trec si la evenimentul serii, finalul de Sonisphere alaturi de Rammstein. Unde lucrurile se complica putin. Putin mai mult de fapt. Pentru ca nemtii astia chiar sunt nemti mai nene. Si au facut un spectacol mai elaborat decat un film de hollywood. Extrem de bine pus la punct, cu o coregrafie foarte minutios executata. Fiecare lumina de pe scena avea un rol precis si foarte calculat. Nemteste. Ca spectacol, Rammstein sunt de departe cel mai tare eveniment muzical pe care l-am vazut. Si i-as revedea oricand. Ca si concert insa, prefer de zece ori un concert Metallica. A se vedea ce spuneam aseara despre placerea lor de a canta si despre legatura lor cu publicul. La Rammstein nu a fost asa. Atmosfera a fost OK dar cumva ca la teatru sau ca la cinema. Ei acolo, noi aici. Ei ne minuneaza cu spectacolul lor, noi aplaudam fericiti.

Poza Rammstein concert SonisphereFoto: MetalHead.ro

Trecand insa peste, show-ul lor a fost WOW. Fiecare piesa a avut tema proprie, au schimbat fundalul scenei de cateva ori si ei au avut fiecare cate 2-3 versiuni de costumatie. Decorurile si luminile au fost extraordinare. Spectacolul pirotehnic este ceva special tratat de catre Rammstein, fiecare piesa avand propria interpretare. Flacari in fata, in spate, pe laterale, de sus, capse si artificii – tot tacamul si ceva extra. Ne-au bombardat cu un miros pestilential ce venea din niste ventilatoare enorme situate in lateralele scenei – si zau ca era un fum si mirosea acolo de parca eram pe un front de razboi. Ne-au scufundat in spuma de aratam ca si proaspat iesit din baie – cam ca atunci cand ramai fara apa in timp ce te sapunesti. Si dupa asta, ca sa nu cumva sa credem ca nu-i destul, au pulverizat o tona de confetti peste noi, care s-au lipit bine mersi pe spuma inca umeda 😀

Poza Rammstein concert SonisphereFoto: MetalHead.ro

Claparul lor – Christian Lorenz – a primit un tratament special si merita mentionat 😛 A fost scufundat intr-o cuva de metal si ars cu artificii, a trebuit sa cante mai bine de jumatate din concert mergand pe o banda rulanta in fata claviaturii iar la final a facut o plimbare cu barca peste capetele noastre – noroc mare ca este foarte slab si foarte usor de impins 😛 Ca si bonus, a primit din public un drapel romanesc pe care si l-a intins pe spate si apoi l-a tinut pe clape pana la finalul concertului. Frumos.

Poza Rammstein concert SonisphereFoto: MetalHead.ro

Per total, un spectacol grandios, extrem de bine pus la punct, cu multe surprize si momente de WOW. Jos palaria. Mai vreau. Ah si sa nu uit: membrii Rammstein vorbesc putin romaneste – dar foarte clar si corect. Apreciem 😀

Mai multe poze de la Sonisphere pe Metalhead.ro

Si din pacate, desi inca nu-mi vine sa cred ca s-a intamplat cu adevarat, Sonisphere, cel mai complet festival rock din Romania pana la acest moment, s-a incheiat. Dupa ce i-au adus pe aceeasi scena pe: AcceptManowarVolbeatParadise Lost, Orphaned Land, AnthraxMegadeth, Slayer, Metallica, AnathemaStone Sour, Alice in Chains si Rammstein – festivalul este inchis. Va fi greu sa-mi reiau viata obisnuita, clar o sa-mi lipseasca ritmul nebun al ultimilor zile. Dar am adunat atat de multe amintiri – mai ales dupa ziua de sambata, alaturi de The Big Four – incat pot sa zic: nu plange ca s-a terminat, bucura-te ca s-a intamplat. Inca am momente in care am senzatia ca totul a fost un vis. Si vis a fost. Dar unul real.

Give me fuel, give me fire, give that which I desireMetallica

Standard
Foto pene de chitara de la Sonisphere - Metallica si Slayer
evenimente, muzica

noaptea uriasului bland

Dupa ce aseara am ramas mai mult decat placut impresionat dupa experienta primei portii de Sonisphere, in care AcceptManowarVolbeatParadise Lost si Orphaned Land ne-au adus aminte de ce rock-ul clasic e atat de placut si puternic, a venit si momentul incheierii celei de-a doua seri. Care, dupa ce ne-au facut cei de la Metallica, este foarte dureros 😛

Seara a doua de festival Sonisphere, in care lista si ordinea trupelor a fost: Vita de vie, Anthrax, Megadeth, Slayer si Metallica – suprainscrisa sub denumirea The Big Four – a fost de la primele acorduri de chitara si pana la ultimul racnet de bucurie un spectacol total. Abia astept sa vad cat mai multe poze din seara asta de Sonisphere pentru a putea rememora momentele care acum sunt inca un valvoi in capul meu – care doare tare 😀

Anthrax au fost la fel de energici cum ii stiu de pe albumele lor si in plus, m-am bucurat sa-i descopar ca trupa foarte faina de concert. I-as revedea cat de curand intr-un concert propriu, in care sa se poata desfasura din plin. Bassistul Frank Bello e foarte fain ca si prezenta scenica, foarte alert, foarte dinamic si are charisma. Iar de Dino Baldini / Scott Ian nu mai are rost sa comentez 😛 Este un caracter aparte dar plin da savoare 😉

Poze concert Anthrax la SonisphereFoto: MetalHead.ro

Spre supriza mea, Megadeth au urmat imediat dupa, inainte de Slayer. Eu stiam ca vor fi invers asa ca am facut un sprint rapid catre scena cand am vazut bannerul lor afisat 😀 Din pacate insa, cred ca asteparile mele au fost putin cam mari. Au cantat frumos, au cantat bine, au ales bine piesele. Ba chiar A tout le monde a fost o supriza mai mult decat placuta si neasteptata. Dar au fost reci. Au cantat profesionist si atat. La ei nu am simtit pofta de concert, n-am simtit conexiunea cu publicul. Nu au avut patos. Bun, nu au fost cap de afis si probabil ca nu le-a cazut bine – mai ales avand in vedere ca Metallica este ghimpele vechi al lui Dave Mustaine – dar totusi. Parca a lipsit ceva. Un Mustaine care aproape nu s-a miscat din centrul scenei nu suna bine. Chiar si asa, Sweating Bullets si Peace Sells, pe langa A tout le monde mi-au mers direct la suflet. Sper ca la urmatorul concert sa-i gasesc mai cu chef de cantare 😛

Poze concert Megadeth la SonisphereFoto: MetalHead.ro

Slayer – iarasi o trupa veche in amintirile mele – au aratat si ei ca varsta nu se masoara in ani. Foarte agresivi si rapizi in muzica, foarte veseli si plini de chef de cantare. Numai bine pentru noi 😀 Tom Araya a fost foarte atent tot concertul, a ras si a zambit foarte des, le-a tot aratat diverse lucruri de prin zona colegilor sai – cu alte cuvinte, a fost foarte prezent. Reign in Blood, South of Heaven si Angel of Death sunt piese cu care am frecat multe casetofoane in anii de liceu 😀 Sa am acum ocazia sa le ascult live este un mic vis implinit. Din plin. Si ca bonus, prima mea pana de chitara prinsa la un concert provine de la chitaristul Kerry King. Nu si ultima 😉 As mai merge cu multa placere la un concert Slayer, care se pare ca va urma curand 😉 Sa speram.

Poze concert Slayer la SonisphereFoto: MetalHead.ro

A doua seara de Sonisphere a fost incununata de o Metallica cu foarte mult chef de viata. Si asta ma aduce si la explicatia titlului – James Hetfield este un urias ca inaltime dar are un suflet minunat. Si o energie de am ramas masca. Este al treilea concert al lor la care particip – din tot atatea in Romania – si de fiecare data raman masca urmarindu-l pe acest om. OK, recunosc, sunt fan Metallica de extrem de mult timp si in special fan de James Hetfield. Chiar si asa, sa-l urmaresc in seara a fost atat o placere cat si o onoare. O trupa care a scris la propriu istoria unui curent muzical – thrash metal – si care are o cariera muzicala de invidiat. Si totusi, canta ca si cand ar fi la primul lor album si sunt in turneu de promovare. Totul curge firesc, fara nici o sincopa, fara nici o greseala. Dar dincolo de asta, fiecare dintre cei patru – o alta interpretare a sintagmei The Big Four – cauta efectiv publicul. Se vede, se simte ca sunt permanent atenti la ce se intampla in fata scenei. Lars iesind de la tobele lui aproape dupa fiecare piesa sa salute publicul, sa faca o strambatura sau o poanta este delicios. Iar Lars langa Hetfield este mereu un tablou vesel 😉 Mai mult, ma bucura de fiecare data cand vad cu cata placere si veselie canta impreuna. Nu sunt deloc rare situatiile in care membrii Metallica fac cate ceva pe scena in care se vede clar ca e joaca a lor, ca e un moment intre doi prieteni care se intampla sa aiba niste instrumente in brate si sa cante la un concert. Da, au avut de-a lungul timpului probleme in interiorul trupei – dar acum sunt parca mai veseli si mai energici ca niciodata. Iar Trujillo vad ca s-a incadrat perfect in acest stil. Si ma bucura tare, acum pare mult mai integrat in trupa decat acum 3 ani.

Poze concert Metallica la SonisphereFoto: MetalHead.ro

Hetfield este insa un fluviu de veselie si de energie pe scena. Cand l-am vazut cu doua pene infipte in gura, imitand coltii de vampir, am ras cu hohote. Da, marele dur al heavy metalului face prostii pe scena. Si o face natural si firesc. Arunca cu pene dupa aproape fiecare piesa si cauta sa simta publicul permanent. Nu se simte nici o urma de infatuare la el, nu simte deloc magnitudinea trupei. Decat in calitatea spectacolului 😉 Sunt renumite vechile lor pene de chitara pe care scria Metallica sucks – iar ei le aruncau catre public. Pacat ca nu le mai au 😀

Poze concert Metallica la SonisphereFoto: MetalHead.ro

Metallica au cantat in seara asta asa cum o mare trupa trebuie sa cante, indiferent de orice conditii. Cu pofta, cu energie, cu suflet, cu pasiune. Cu veselie. Ei au facut toate astea si au mai pus si de la ei. Dupa ce au iesit de doua ori la bis, absolut orice om prezent la festival cred ca era fericit sa fie acolo intr-un astfel de moment. Da, seara asta a fost istorica si Metallica au inchis-o asa cum merita – perfect.

Absolut fiecare trupa din seara asta poate oricand sa tina un concert cu tot atatia participanti – am inteles ca au fost cam 50.000 😀  – ca si cap de afis, fara nici cea mai mica emotie. Ei sunt The Big Four. Pentru mine, a fost o seara istorica si la modul personal, toate trupele imi sunt in lista de favoriti de acum multi ani. Multumesc Sonisphere pentru un festival de Rock care ma unge la suflet.

Mai multe poze de la Sonisphere, din a doua seara, gasiti la MetalHead.ro

Sunt rupt acum, este a treia seara de concert daca o adun si pe cea de joi cu cei de la Urma dar zau ca nu regret nici o secunda. Si maine mai urmeaza o tura de Sonisphere cu Luna Amara, Alice in ChainsAnathemaStone Sour si Rammstein 😀

Si ca lucrurile sa fie si mai frumoase – nu ca ar mai fi fost nevoie – am reusit sa adun si trei pene de la Metallica. Recolta completa v-o prezint mai jos si recunosc ca sunt tare mandru 😀

Foto pene de chitara de la Sonisphere - Metallica si Slayer

Standard
din Vama, muzica

mori

Piesa asta mi-a fost prezentata/introdusa de un prieten drag, pe plaja de la Vama Veche, anul asta de 1 Mai. Asa ca prima auditie a fost live. Si a fost bine.

Vita de vieMori

Mori, pentru idea ta si pentru patima ce te-a hranit
Mori, pentru dreptatea ta si pentru lacrima ce-ai irosit
Mori, pentru speranta ta, moare ultima, fi pregatit sa mori
(fi pregatit sa mori)

Mori pentru pamant
Pentru tot ce este sfant
Fiu al Domnului
Mori in locul Lui

Mori, pentru cuvantul dat si pentru cel luat si interzis
Mori, in lupta, nu in pat, in haine de soldat, cu un ochi inchis
Mori, nebun si-nsingurat, cu sufletul curat si neatins de flori
(pregatit sa mori)

Mori pentru pamant
Pentru tot ce este sfant
Fiu al Domnului
Mori in locul Lui

Mori, mori, mori!

Standard
muzica

visare

Rupe din tine, intregeste-ma – as putea spune mai mult?

 

Vita de vieVisare

Stai langa mine si priveste-ma
Dormi langa mine si viseaza-ma.

N-are rost sa-ti amintesti ce-a fost
Fiindca tot ce-a fost a trecut.

Canta cu mine si asculta-ma
Plangi pentru mine si salveaza-ma.

Nu e greu sa crezi ca tu esti eu
Si dorinta mea e a ta.

Stinge lumina si aprinde-ma,
Rupe din tine, intregeste-ma,
Iarta-mi visarea sï trezeste-ma

Standard